Plângere contravenţională. Sentința nr. 9305/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 9305/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 18-12-2015 în dosarul nr. 9305/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9305

Ședința publică din data de 18.12.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – P. R.

GREFIER – G. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent D. Ș. și pe intimat Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, având ca obiect plângere contravențională.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 08.12.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 18.12.2015, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 17.06.2015 sub numărul_, petentul D. Ș. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, anularea procesului verbal de constatare a contravenției și a măsurilor dispuse prin acesta.

În motivarea plângerii petentul a arătat, în esență, că prin procesul-verbal contestat a fost sancționat cu amendă în cuantum de 975 lei, pentru faptele prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. a și art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile.

A arătat totodată că a fost sancționat pe motiv că a depășit coloana de autovehicule oprite la sensul giratoriu pentru a se deplasa pe direcția înainte, faptă ce nu corespunde realității întrucât el având nevoie să efectueze virajul la stânga a respectat semnalul agentului de circulație și a înaintat înțelegând că trebuie fluidizată circulația și și-a continuat drumul efectuând virajul la stânga.

În drept au fost invocate prevederile PUG 195/2002.

În dovedire, petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri ( filele 4-7).

Cererea a fost legal timbrată ( fila 9).

Prin întâmpinarea depusă la data de 05.10.2015 prin Serviciul Registratură, intimata a solicitat respingerea acțiunii petentului și menținerea procesului verbal așa cum a fost întocmit ca fiind temeinic și legal.

Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.

Analizând întreg materialul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/03.06.2015, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 975 lei, pentru faptele prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. a și art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002, cu aplicare sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile.

În vederea încheierii procesului-verbal contestat, agentul constatator a reținut că, la data de 03.06.2015, ora 08:20, petentul a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe . rond OMW a efectuat manevra de depășire a coloanei de autovehicule aflată în staționare la sensul giratoriu, depășind marcajul longitudinal continuu și fără a avea asupra sa documentele prevăzute de lege (f.4).

Analizând cu prioritate dacă petentul a introdus plângerea contravențională în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța reține că plângerea contravențională a fost introdusă în termenul legal.

În continuare, potrivit art. 34 alin.1 din OG 2/2001, instanța va verifica legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției.

Verificând, în conformitate cu disp. art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art. 16,17 și 19 din O.G. nr. 2/2001.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia dispoziției art. 34 rezultă că procesul verbal de contravenție face dovada deplină a situației de fapt, până la proba contrară.

Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001), în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

Chiar și în cazul concret în care, făcând aplicarea art 11 și 20 din Constituție, în vederea aplicării principiilor prevăzute de art 6 din CEDO în materie penală, aceasta nu conduce la aplicarea automată a dreptului procesual penal prevăzut de legea internă în cauza concretă dedusă judecății, ci aplicarea Codului de Procedură Civilă și a garanțiilor instituite de jurisprudența CEDO, care nu se opun aplicării prezumției privind legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție cu respectarea condițiilor anterior menționate.

În cazul de față, în ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 100 alin. 3 lit.a din OUG nr.195/2002, instanța constată că agentul constatator nu a specificat aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile. Astfel, potrivit art. 21 alin. 1 din OG 2/2001, prin procesul-verbal de contravenție se aplică și sancțiunea prevăzută de norma sancționatorie, iar art. 100 alin. 3 din OUG 195/2002 prevede în mod expres aplicarea acestei sancțiuni complementare. Fiind încălcate dispozițiile sus-menționate, instanța constată că sancțiunea complementară a fost aplicată în mod nelegal, petentul fiind lipsit de posibilitatea de a lua la cunoștință de sancțiunile aplicate.

În ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002, instanța constată că petentul nu a dovedit o stare faptică care să contravină celei descrise în procesul verbal contestat, prezumția de temeinicie a procesului verbal de constatare a contravenției nefiind așadar răsturnată.

Pentru aceste considerente, instanța va admite în parte plângerea contravențională, va anula în parte procesul-verbal de contravenție CP nr._/03.06.2015, în ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 100 alin. 3 lit.a din OUG nr.195/2002, va exonera petentul de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 390 de lei, cu consecința înlăturării aplicării sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea formulată de petentul D. Ș.- CNP_, domiciliat în București, ., sector 5 în contradictoriu cu IPJ Ilfov, cu sediul în București, ., nr.7, sector 2.

Anulează în parte procesul-verbal de contravenție . nr._/03.06.2015.

Înlocuiește sancțiunea amenzii în cuantum de 390 lei, cu avertismentul.

Înlătură aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile.

Menține restul dispozițiilor procesului-verbal contestat.

Cu drept de apel in 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria B..

Pronuntata in sedinta publica, azi 18.12.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

R. P. G. G.

Red.jud.PR

Thn.red.gr.GG/4 ex/25.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 9305/2015. Judecătoria BUFTEA