Pretenţii. Sentința nr. 1773/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1773/2013 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 3272/202/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1773
Ședința publică de la 20 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. O. A.
Grefier L. B.
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de reclamanta S.C. HOFFMAN I. TOOLS SRL BUCUREȘTI împotriva pârâtei . CĂLĂRAȘI având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința au lipsit părtile.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conf. art. 87 și urm.C.proc.civilă.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, evidențiindu-se părțile și obiectul cauzei, mențiuni privind îndeplinirea procedurii de citare, după care;
Instanța invocă din oficiu excepția de netimbrare a acțiunii de către reclamantă și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.05.2013 . sub nr._ , prin declinare de competență de la Judecătoria Sectorului 1 ( cauza fiind inițial înregistrată la data de 07.01.2013 sub nr._ ) reclamanta S.C. HOFFMAN I. TOOLS SRL București, cu sediul în sector 6, ., nr.3, ., . ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei S.C.A. SRL CĂLĂRAȘI, cu sediul în Călărași, . Ș., nr.1, jud.Călărași, la plata sumei de 2866,79 lei reprezentând debit restant și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că între părți s-au derulat raporturi comerciale în baza comenzilor pârâtei.
Se mai arată că deși societatea reclamantă a livrat marfa comandată în cantitatea și de calitatea solicitată, pârâta nu a înțeles să achite prețul facturat prin factura nr._/21.07.2011; că nici după primirea invitației la conciliere directă pentru data de 23.07.2012 debitoarea nu a înțeles să procedeze la efectuarea plății.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe disp.art. 1270 și art. 1719 Cod Civil.
Reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa conform art. 242 alineat ultim Cod de procedură civilă.
În termen legal pârâta . Călărași a formulat întâmpinare prin care s-a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sector 5 București.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat a se constata ca debitul pretins de reclamantă prin acțiune, este achitat în totalitate, fapt ce rezultă din Extrasul de cont nr. 20/01.02.2013 coroborat cu informațiile cuprinse în corespondența electronică ( e-mail) din data de 29.01.2013 și 01.02.2013 purtată între compartimentele de specialitate ale acesteia si ale reclamantei, aceasta din urmă fiind cea care a confirmat stingerea în totalitate a debitelor.
În drept, pârâta a invocat disp.art. 115, art. 275 ale vechiului Cod de procedură civilă .
În probațiune, pârâta a solicitat proba cu înscrisuri.
Au fost depuse în copii xerox următoarele înscrisuri: certificat de înregistrare ., extras de cont nr. 20/01.02.2013, corespondența e-mail din 29.01.2013/01.02.2013, aflate la filele 16-18 din dosar.
Pârâta a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa conform art. 242 alineat ultim Cod de procedură civilă.
Prin rezoluția judecătorului, la data primirii acțiunii ( 07.01.2013 ) s-a pus în vedere reclamantei prin citație să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 240,34 lei și a timbrului judiciar de 3 lei.
La termenul de față, întrucât nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciară de timbru de 240,34 lei și a timbrului judiciar de 3 lei, instanța din oficiu a invocat excepția de netimbrare a acțiunii, asupra căreia reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 146/1997 cu modificările ulterioare, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se plătesc anticipat. De asemenea, părților le revine obligația de a achita și timbrul judiciar instituit prin Ordonanța Guvernului nr. 32 din 18 august 1995, astfel cum a fost aprobată și modificată ulterior prin Legea nr. 106/1995 și Legea nr. 123/1997.
În cazul în care taxele de timbru nu au fost plătite în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată, dispoziție legală prevăzută de art. 20 din aceeași lege.
În speță, reclamanții nu au achitat integral taxele legale de timbru, situație ce a determinat instanța să pună în vedere acestora să achite suma datorată, dar nu s-au conformat dispozițiilor legale enunțate mai sus.
În principiu, taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar se plătesc anticipat, excepția netimbrării fiind o excepție de procedura, absolută, dilatorie ce tinde spre un efect peremptoriu și care împiedică instanța să procedeze la analiza pe fond a cauzei, motiv pentru care va admite excepția insuficientei timbrări a acțiunii, iar pe fondul cauzei va anula cererea ca insuficient timbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția netimbrării acțiunii, invocată din oficiu.
Anulează acțiunea reclamantei S.C.Hoffman I. Tools SRL, cu sediul în mun. București, cu sediul în sector 6, ., nr.3, ., . pârâtei ., cu sediul în Călărași, . Ș., nr.1, jud.Călărași.
Cu recurs în 15 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 20.06.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
JUD.A. N. O. B. L.
Red. A.N.
Thred. B.L.
Ex.5/.10.07.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2421/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 917/2013.... → |
|---|








