Contestaţie la executare. Sentința nr. 869/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 869/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 02-04-2014 în dosarul nr. 1677/202/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
J. CĂLĂRAȘI
.
Sentința civilă Nr. 869/2014
Ședința publică de la 02 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. C. C.
Grefier I. I.
Pe rol se află soluționarea contestației la executare formulată de contestatorul Biroul Executări Civile din cadrul Judecătoriei Călărași, prin care se solicită anularea mandatului de executare a sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității, aplicată intimatei M. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, prin care s-au evidențiat părțile și obiectul cauzei, învederându-se instanței că, din oficiu, a fost atașat dosarul nr._ al Judecătoriei Călărași, după care:
Conform dispozițiilor art. 131 C.proc.civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului, în urma deliberării avute a pronunțat următoarea soluție.
INSTANȚA:
Deliberând asupra acțiunii civile de față;
Prin cererea introdusă la această instanță la data de 06.03.2014 și înregistrată sub nr._, contestatorul Biroul Executări Civile din cadrul Judecătoriei Călărași a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea mandatului de executare a sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității nr. 112/2012 din 05.03.2012, emis de J. Călărași pe numele intimatei M. M., domiciliată în com. Vîlcelele, ., întrucât executarea sancțiunii s-a prescris.
În motivarea cererii sale, contestatoarea a arătat că prin sentința civilă nr. 575/09.02.2012 pronunțată de J. Călărași, rămasă irevocabilă prin nerecurare, intimatei i-a fost înlocuită amenda în cuantum de 500 lei, aplicată prin procesul verbal . nr._/16.03.2011 dresat de P.P. Vîlcelele, cu sancțiunea prestării unui număr de 50 ore de muncă, în folosul comunității, muncă pe care urma să o execute în cadrul Primăriei .> A mai învederat că sentința civilă susmenționată a rămas irevocabilă prin nerecurare, iar la data de 05.03.2012 s-a emis, în baza sentinței civile mai sus menționată, mandatul de executare a sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității nr. 112/2012, de J. Călărași.
A mai arătat că deși s-au făcut demersuri, mandatul nu a putut fi pus în executare.
În conformitate cu prevederile art. 21 ind. 1 al. 1 din OG 55/2002, prin care se arată că “ executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității se prescrie în termen de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea”, a solicitat în consecință să se dispună anularea mandatului de executare a sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității nr. 112/2012 din 05.03.2012, emis de J. Călărași constatându-se prescrisă executarea sancțiunii.
S-a anexat, din oficiu, dosarul nr._, al Judecătoriei Călărași, în care s-a pronunțat sentința civilă mai sus menționată.
Deși legal citată, intimata nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat întâmpinare.
Instanța analizând actele și lucrările dosarului a reținut următoarea situație de fapt: intimata a fost sancționată prin procesul-verbal de contravenție . nr._ dresat la data de 16.03.2011 de P.P. Vîlcelele, cu o amendă în cuantum de 500 lei, pe care nu a achitat-o, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sancțiunii.
Prin sentința civilă nr. 575/09.02.2012, pronunțată de J. Călărași, rămasă irevocabilă, prin nerecurare, în conformitate cu disp. art. 9 al. 3 din OG 2/2001, amenda a fost înlocuită, la cererea IPJ Călărași, cu sancțiunea prestării unui număr de 50 ore de muncă în folosul comunității, ce urmau a se executa în cadrul Primăriei . în acest sens mandatul nr. 112/2012.
Deși s-au făcut demersuri, mandatul nu a putut fi pus în executare, astfel că, contestatoarea a solicitat prin prezenta acțiune, anularea mandatului de executare a sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității, în temeiul art. 21 ind. 1 al. 1 din OG 55/2002.
Având în vedere situația de fapt mai sus reținută, ca și dispozițiile legale prevăzute de OG 55/2002 R, instanța apreciază că acțiunea formulată de contestator este întemeiată, urmând a o admite, a dispune anularea mandatului de executare a sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unor activități în folosul comunității nr. 112/2012 emis de J. Călărași și a constata prescrisă executarea sancțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂREȘTE
Admite contestația la executare formulată de contestatorul Biroul Executări Civile din cadrul Judecătoriei Călărași împotriva intimatei M. M., domiciliată în com. Vîlcelele, ..
Constată prescrisă executarea sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unui număr de 50 de ore muncă în folosul comunității, aplicată intimatei prin sentința civilă nr. 575 din 09.02.2012 pronunțată de J. Călărași și rămasă definitivă.
Anulează mandatul de executare a sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității nr. 112/05.03.2012 emis de J. Călărași.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la J. Călărași.
Pronunțată în ședința publică, azi 02.04.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. S. C. I. I.
Red. CSC./ Tehnored. I.I
Ex. 5/azi 04.04.2014
I.I. 02 Aprilie 2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 365/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2386/2014.... → |
|---|








