Plângere contravenţională. Sentința nr. 2386/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2386/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 19-09-2014 în dosarul nr. 4044/202/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
Sentința civilă nr. 2386
Ședința publică de la 19 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. M. N.
Grefier D. C-tina M.
Pe rol judecarea cauzei privind pe petentul T. V. și pe intimatul I. CĂLĂRAȘI, având ca obiect plângere contravenționala.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, evidențiind părțile, obiectul cauzei și procedura de citare, după care;
Instanța în temeiul disp. art. 131 C.p.c., raportat la art. 32 din OG 2/2001, având în vedere locul săvârșirii faptei contravenționale, constată că este competentă general, material si teritorială să soluționeze cererea.
În temeiul disp. art. 258 alin. 1 C. proc. civilă, încuviințează proba cu înscrisuri pentru ambele părți ca fiind admisibilă și putând duce la soluționarea cauzei.
Nemaifiind alte cereri de soluționat, instanța, în temeiul art. 244 C. proc. civ. declară terminată cercetarea procesului și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.06.2014, sub nr. de dosar_, petentul T. V. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._/03.06.2014, întocmit de un agent constatator din cadrul I. Călărași.
În motivarea plângerii formulate, petentul a susținut, în esență, că nu a săvârșit fapta contravențională reținută în sarcina sa.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile O.U.G. 195/2002 și pe dispozițiile O.G. 2/2001.
În susținerea plângerii contravenționale petentul a depus, în copie, procesul verbal contestat și alte înscrisuri.
Plângerea contravențională a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoarea de 20 lei.
Intimatul, prin întâmpinarea formulată a arătat că procesul verbal de constatare a contravenției a fost întocmit în mod legal, cu respectarea disp. art. 16 și 17 din O.G. 2/2001.
Intimatul a susținut și că procesul verbal de constatare a contravenției este întemeiat, întrucât petentul a săvârșit fapta contravențională reținută în sarcina sa.
În drept, intimatul a invocat dispozițiile O.G. 2/2001 și dispozițiile O.U.G. 195/2002.
Instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/03.06.2014 s-a dispus sancționarea contravențională a petentului, reținându-se în sarcina sa că a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_, folosind telefonul mobil pe timpul deplasării fără dispozitivul mâini libere, fapta fiind prevăzută de disp. art. 36 alin. 3 O.U.G. 195/2002.
Petentul nu a semnat procesul verbal de constatare a contravenției, la rubrica „alte mențiuni” agentul constatator consemnând că petentul dorește dovada privind convorbirea telefonică.
Potrivit art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Analizând cu precădere legalitatea, se constată că au fost respectate dispozițiile art.15-20 din același act normativ, privind modalitatea de întocmire și mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă actul de sancționare, nefiind incidentă niciuna din cauzele de nulitate prevăzute de art.17, ce ar putea fi constatate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei, în prealabil, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).
Prin urmare, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Având în vedere aspectele enunțate anterior, instanța reține că fapta contravențională reținută în sarcina petentului a fost percepută în mod direct de agentul constatator, procesul verbal bucurându-se de prezumția menționată anterior.
Instanța constată că prezumția de veridicitate a procesului verbal nu este întărită de niciun alt mijloc de probă.
Astfel, instanța reține că, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimatul a arătat că fapta contravențională reținută în sarcina petentului nu a fost înregistrată cu aparatul radar.
De asemenea, instanța reține susținerile petentului în sensul că acesta se afla în imposibilitate absolută de a combate situația de fapt reținută de agentul constatator.
Totodată, în ceea ce privește evaluarea temeiniciei situației de fapt reținute de agentul constatator, instanța constată și că la momentul întocmirii actului de sancționare, petentul nu a fost de acord cu sancționarea sa, nu a semnat procesul verbal de constatare a contravenției și a solicitat agentului constatator să facă dovadă comiterii faptei contravenționale.
În consecință, prin raportare la probele administrate în prezenta cauză, instanța apreciază că nu se poate pronunța, cu certitudine, cu privire la temeinicia situației de fapt reținute de agentul constatator, existând un dubiu cu privire la aceasta.
De altfel, o interpretare contrară a probatoriului administrat în cauză ar fi de natură a încalcă prezumția de nevinovăție a petentului, prezumție garantată de jurisprudența C.E.D.O.
Astfel, instanța nu poate aprecia cu certitudine, dincolo de orice dubiu rezonabil, dacă fapta petentului întrunește elementele constitutive ale contravenției reținute în sarcina sa.
În concluzie, întrucât dubiul reținut de instanță cu privire la situația de fapt profită petentului, instanța va admite plângerea acestuia și va anula procesul verbal contestat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petentul T. V., domiciliat în Călărași, ., .. B, ., CNP_ în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Călărași, cu sediul în municipiul Călărași, ., județ Călărași.
Anulează procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/03.06.2014.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel se va depune la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.09.2014.
Președinte, Grefier,
R. M. NeculaDaniela C-tina M.
Red. N.R.M
Dact. M.D.
Ex.5/29.09.2014
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 869/2014. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1689/2014.... → |
|---|








