Plângere contravenţională. Sentința nr. 2301/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 2301/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 17-09-2014 în dosarul nr. 32138/212/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILĂ Nr.2301

Ședința publică de la 17 Septembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE O. I.

Grefier L. I. S.

Pe rol judecarea plângerii contravenționale formulate de petentul I. D., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ dresat la data de 17.11.2013 de intimata I.G.P.R. Biroul A 2.

La apelul nominal făcut în ședință au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier învederându-se instanței că la dosar se află depusă adresa aflată la fila 13 din dosar emisă de petent prin care renunță la acțiune, după care:

Instanța verificând din oficiu,conf. art. 131 al. 1 rap.1027 și la art.107 C. procedură civilă competența, constată că a fost legal investită cu judecarea prezentei cauze.

Având în vedere cererea de renunțare la judecarea cauzei formulată de petent instanța urmează a rămâne în pronunțare pe cererea formulată de reclamantă.

I N S T A N T A

Deliberând asupra acțiunii civile de față reține următoarele:

Prin cererea introdusă la Judecătoria C., la data de 28.11.2013 și înregistrată sub nr._, petentul I. D., domiciliat în Tulcea, ..21, jud. Tulcea, având CNP-_ a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/17.11.2014 dresat de intimata IGPR Biroul A2 solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea acestuia .

În motivarea acțiunii petentul a arătat că procesul verbal de contravenție este nelegal și netemeinic, întrucât nu se consideră vinovat de săvârșirea faptei contravenționale reținute în sarcina sa..

În drept se invocă prevederile OG nr.2/2001, OUG nr.195/2002.

În dovedirea acțiunii a înțeles să se folosească de înscrisuri, depunând în acest sens la dosarul cauzei procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/17.11.2013,.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. și declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Călărași.

Pe fond solicită respingerea ca neîntemeiată a plângerii petentului formulată împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/17.11.2013 .

La data de 16.09.2014 petentul a depus cererea aflată la fila 13, prin care învederează instanței că renunță la judecarea cauzei .

Față de această situația de fapt instanța având în vedere și dispozițiile art.406 C. procedură civilă în conformitate cu care petentul poate să renunțe oricând la judecată ,urmează a lua act de renunțarea acestuia la judecata cererii formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de renunțarea petentului I. D., domiciliat în Tulcea, ..21, jud. Tulcea, având CNP-_ la plângerea contravențională formulată împotriva procesului verbal . nr._/17.11.2014 dresat de intimata I.G.P.R. Biroul A2, cu sediul în București, ..4-6, sect.5.

Cu drept la recurs în 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședința publică, azi, 17.09.2014 .

P. GREFIER

I. O. S. L.

Red.I.O.

Dact. S.L.

Ex.5/17.09.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2301/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI