Plângere contravenţională. Sentința nr. 849/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 849/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 01-04-2014 în dosarul nr. 319/202/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI – JUDEȚUL CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 849
Ședința publică de la 01 Aprilie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – Judecător M. S.
Grefier - O. V.
Pe rol judecarea cauzei civile privind plângerea contravențională formulată de petentul N. S. în contradictoriu cu intimatul I. CĂLĂRAȘI, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._, dresat la data de 10.01.2014 de I. Călărași.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat, petentul personal care se legitimează cu CI . nr._, CNP –_, pentru intimat consilier juridic T. C. în temeiul delegației nr._/01.04.2014 aflată la fila 30 din dosar și martorul F. F. V., care se legitimează cu CI . nr._, CNP –_.
Procedura de citare legal îndeplinită conform art. 155 și urm. Cod procedură civilă.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, evidențiindu-se părțile, obiectul cauzei și procedura de citare, după care:
Instanța în conformitate cu dispozițiile art. 131 Cod procedură civilă constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze.
În conformitate cu dispozițiile art. 238 Cod procedură civilă, estimează durata de soluționare a cauzei ca fiind la acest termen.
Instanța în conformitate cu dispozițiile art. 255 Cod procedură civilă pune în discuția părților admisibilitatea administrării probelor.
Petentul, având cuvântul, în susținerea plângerii propune proba cu înscrisuri și proba testimonială, un martor pe situația de fapt, cu care tinde să dovedească că pietonul respectiv, se afla pe trotuar și nu pe zebră.
Consilier juridic T. C. pentru intimat, având cuvântul, cu privire la proba cu înscrisuri propusă de petent menționează că nu se opune, dar se opune administrării probei cu martor având în vedere CD-ul cu înregistrarea video depus la dosarul cauzei. În combaterea plângerii propune proba cu înscrisuri și CD-ul cu înregistrarea video, deja depuse la dosar.
Instanța având în vedere probele propuse de părți, conform art. 255 Cod procedură civilă rap. la art. 258, art. 265 urmează a le încuviința în următoarea modalitate: pentru petent proba cu înscrisuri și respinge proba testimonială, ca nefiind utilă și concludentă soluționării cauzei iar pentru intimat proba cu înscrisuri și înregistrarea video ca fiind utile, pertinente și concludente soluționării cauzei.
Instanța, la solicitarea petentului procedează la vizionarea CD-ului cu înregistrarea video.
Petentul și consilier juridic T. C. pentru intimat, având pe rând cuvântul, învederează că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat, apreciază cauza în stare de judecată și solicită acordarea cuvântului pentru susțineri în fond.
Instanța ia act că nu mai sunt cereri de formulat sau probe de administrat în cauză, constată terminată cercetarea judecătorească conform art. 394 Cod procedură civilă, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru susțineri în fond.
Petentul, având cuvântul în fond, solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată, iar prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal, întrucât nu exista nici un pieton pe trecerea de pietoni și nici pe trotuar.
Consilier juridic T. C. pentru intimat, având cuvântul în fond, solicită respingerea plângerii formulată de petent și menținerea procesului verbal de contravenție ca fiind întocmit în mod legal și temeinic.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea introdusă la această instanță la data de 22.01.2014 și înregistrată sub nr. _ , petentul N. S., CNP –_, domiciliat în Călărași, ., .. C, ., jud. Călărași în contradictoriu cu intimatul I. Călărași, cu sediul în Călărași, ., jud. Călărași a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._, dresat la data de 10.01.2014 de I. Călărași, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea în totalitate a sus menționatului proces verbal de constatare a contravenției.
În motivarea plângerii petentul arată că prin sus menționatul proces verbal a fost sancționat cu amendă contravențională și reținerea permisului de conducere pentru neacordare de prioritate la trecere pietoni. Mai arată că în momentul opririi efectua activitatea de taximetrie fiind angajat al . auto_ și era ocupat cu client, care poate depune mărturie despre cum s-a desfășurat evenimentul. La data de 10.01.2014, se deplasa cu o comandă luată prin dispecerat, pe ., iar după intersecția București cu . fost oprit prin semnale acustice și luminoase de un echipaj al Poliției Rutiere. A prezentat actele și a întrebat pentru ce a fost oprit, la care i s-a răspuns de către polițist că nu știe, el mânca, colegul știe și s-a deplasat cu actele la mașina poliției, spunându-i că poate să onoreze comanda și să se întâlnească după. După ce a luat acordul clientului că poate să aștepte, a așteptat, după care dl. agentul O. T. a venit și i-a zis că-i reține permisul de conducere și este amendat contravențional că nu a acordat prioritate la trece pietoni.
De asemenea, mai arată că a explicat agentului constatator că până în trecerea de pietoni se deplasa pe stradă (existând trotuar) în sensul său de mers pe partea stângă, un cetățean care nu i-a dat de înțeles nici o clipă că ar vrea să traverseze, el circulând cu nici 30 km/h, dar a observat când el deja era pe trecerea de pietoni pe acel cetățean care se deplasa pe carosabil, că se angajase în traversare, făcând că mâna mașinii din spatele său.
Față de aceste considerente solicită a se constata și a se analiza legalitatea acestui proces verbal, deoarece în momentul în care el a intrat pe trecerea de pietoni nu se afla nici pe trecere și nici pe trotuar, cu intenția de a traversa, niciun pieton.
Mai menționează că este angajat cu un salariu de 321 lei fiind și singura sursă de venit astfel că nu-și permite să încalce regulile de circulație și, totodată se simte nedreptățit de situația creată.
În susținerea plângerii petentul a propus proba cu înscrisuri aflate la filele 8-10 din dosar și proba testimonială, cu martorul F. F. V..
La data de 24.01.2014 instanța în baza dispozițiilor art. 201 al.1 Cod procedură civilă a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată către intimat, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la data comunicării cererii, în condițiile art. 165 Cod procedură civilă, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a propune probe și invoca excepții, în afară de cele de ordine publică.
La data de 21.02.2014 intimatul a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea plângerii contravenționale, menținerea sancțiunii principale a amenzii și a sancțiunii complementare, ca fiind legal aplicate.
În motivare, arată că, numitul contestator solicită anularea procesului -verbal de contravenție,criticându-l pentru nelegalitate și netemeinicie. Contestatorul a fost sancționat contravențional întrucât a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ în municipiul Călărași și nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în mod regulamentar în traversare. Precizează că fapta contravențională a fost înregistrată cu ajutorul aparatului radar. Agentul constatator i-a adus la cunoștință contravenientului faptul că are dreptul să depună contestație împotriva procesului-verbal la Judecătoria Călărași, precum și faptul că are dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul procesului-verbal.
Procesul verbal de contravenție este legal întocmit, fapta săvârșită fiind
prevăzută de dispozițiile art. 135 lit. h din HG 1391/2006 și sancționată în conformitate cu prevederile art. 100 alin. 3 lit. b, având în vedere că sancțiunea
principală a amenzii a atras în mod corelativ și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice pe o perioadă de 30 de
zile. Analizând procesul-verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de
fond prevăzute de art. 16 alin. (l) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravențiilor cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din
același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea
agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și
data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Solicită ca instanța de judecată să constate că în cuprinsul procesului -
verbal contestat s-a indicat în mod corect fapta săvârșită, cât și actul normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția.
Analizând conținutul plângerii depuse de contestator, rezultă că aceasta
încearcă să înfățișeze instanței de judecată o situație de fapt diferită de cea reținută de către agentul contestator în procesul-verbal de contravenție. În ceea ce privește eventuala solicitare de înlocuire a sancțiunii amenzii cu avertisment, solicită respingerea ca neîntemeiată, având în vedere următoarele considerente:
Agentul constatator a aplicat minimul amenzii prevăzute de lege, respectiv 4 puncte amendă. Petentul a avut posibilitatea de a plăti în termen de 48 de ore
jumătate din amenda aplicată, respectiv suma de 170 lei. În acest context, apreciază că agentul constatator a realizat o corectă individualizare a sancțiunii aplicate și nu se justifică aplicarea avertismentului scris.
Menționează de asemenea, că neacordarea priorității de trecere pietonilor
angajați în mod regulamentar în traversare reprezintă una din principalele cauze ale accidentelor de circulație și prezintă un grad de pericol ridicat.
În această situație, solicită respingerea plângerii contravenționale, menținerea sancțiunii principale a amenzii și a sancțiunii complementare, ca fiind legal aplicate.
În susținerea celor precizate mai sus, înțelege să se folosească de probe: fișa de abateri contravenționale a petentului, alte înscrisuri necesare justei soluționări a cauzei.
În drept, art. 205 C. pr. Civ.
Solicită judecarea cauzei și în lipsa părților.
La data de 26.02.2014, instanța dispus comunicarea întâmpinării către petent, cu mențiunea ca în termen de 10 zile are dreptul să formuleze răspuns la aceasta. Petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.
La data de 14.03.2014 instanța fixat termen de judecată la data de 01.04.2014, cu citarea părților.
În ședința publică din 01.04.2014 instanța conform art. 255 Cod procedură civilă rap. la art. 258, art. 265 a încuviințat probele propuse de părți în următoarea modalitate: pentru petent proba cu înscrisuri, a respins proba testimonială, ca nefiind utilă și concludentă soluționării cauzei, iar pentru intimat înscrisuri și înregistrarea video ca fiind utile, pertinente și concludente soluționării cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarea situație de fapt: la data de 10.01.2014 a fost încheiat de către un agent constatator din cadrul I.P.J. Călărași procesul verbal . nr._ prin care s-a reținut săvârșirea de către petent a contravenției prevăzute de art. 135 lit. h din H.G. nr. 1391/2006 raportat la art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr 195/2002 constând în aceea că, aflat la volanul autoturismului (taxi) cu nr. de înmatriculare_ pe .. Călărași nu a acordat prioritate de trecere unei persoane care se afla în traversarea străzii în mod regulamentar.
Petentului i-a fost aplicată o amendă contravențională în cuantum de 340 lei și sancțiunea complementară a suspendării exercițiului dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 zile.
Procesul-verbal nu a fost semnat de către contravenient, iar la rubrica alte mențiuni agentul de poliție a consemnat „ că nu era angajat în traversare pietonul se deplasa paralel cu trotuarul”.
Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31 - art. 36 din O.G. nr. 2/2001), în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului, de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că prezentul proces-verbal a fost întocmit în baza CD-ului cu înregistrarea video depus la dosar.
Deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului ordonanței rezultă că procesul verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Această interpretare este conformă jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, care recent a statuat că prezumția de nevinovăție, prevăzută de art. 6 paragraful. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nu este încălcată în situația în care petentul are sarcina probei în judecarea plângerii contravenționale.
În acest sens, Curtea a reamintit că prezumția de nevinovăție nu se opune unei prezumții relative de legalitate și de conformitate cu realitatea a procesului-verbal de contravenție, în lipsa căreia ar fi imposibil în mod practic de a sancționa contravențiile în materie de circulație rutieră (decizia din 13 martie 2012 în cauza H. contra României, paragraf 12).
În cauză, prin probele administrate chiar de către agentul constatator, instanța și-a format convingerea că petentul nu este vinovat de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa. Astfel, din CD-ul cu înregistrarea video rezultă că, autovehiculului condus de petent se afla deja pe trecerea de pietoni, pe trecere nefiind angajat niciun pieton, când un pieton alergând, după ce a trecut petentul cu autovehiculul, a traversat partea carosabilă.
Este adevărat că una dintre obligațiile conducătorului auto este aceea de a acorda prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea părții carosabile prin locurile special amenajate, însă corelativ există și obligația pietonilor de a manifesta intenția de traversare în timp util pentru a permite conducătorilor auto să oprească mașina și să le permită trecerea.
Pășirea pe partea carosabilă atunci când autoturismul ce se apropie se află pe trecerea pentru pietoni nu oferă conducătorului auto posibilitatea reacției necesare opririi autovehiculului în dreptul trecerii pentru pietoni, cunoscut fiind că în urma acționării mecanismului de frânare autoturismul nu se oprește imediat ci în virtutea inerției mai rulează o perioadă. Mai mult, în cazul de speță analizat, pietonul nici nu se afla pe trecere, ci ulterior, alergând a traversat trecerea pentru pietoni.
Toate acestea au format convingerea instanței că cele reținute în procesul verbal nu corespund realității, petentul nesăvârșind contravenția prevăzută de art. 135 lit. h din H.G. nr 1391/2006 raportat la art. 100 alin. 3 din O.U.G. nr 195/2002 și anume neacordarea de prioritate unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii.
Având în vedere acestea instanța va anula procesul verbal și va exonera petentul de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 340 lei și de la executarea măsurii complementare a suspendării exercițiului dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 zile.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul N. S., CNP –_, domiciliat în Călărași, ., .. C, ., jud. Călărași, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit de intimatul I. Călărași la data de 10.01.2014.
Dispune anularea procesului verbal mai sus - menționat.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cerere de apel ce va fi depusă la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședința publică din data de 01.04.2014.
PREȘEDINTE Grefier,
Jud. S. M. V. O.
Red. SM
Dact.VO
Ex.5/28.04.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1843/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 366/2014.... → |
|---|








