Pretenţii. Sentința nr. 1194/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1194/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 13-05-2014 în dosarul nr. 3981/202/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI – JUDEȚUL CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1194
Ședința publică de la 13.05.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – Jud. S. M.
Grefier - V. O.
Pe rol judecarea cauzei cererii formulată de reclamanta B. N. M. împotriva pârâtului P. S. - având ca obiect – pretenții.
La apelul nominal efectuat în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită conform art. 155 și urm. Cod procedură civilă.
S-a expus referatul cauzei de grefierul evidențiindu-se părțile, obiectul cauzei și procedura de citare, precum și faptul că dosarul se află pe rol în vederea perimării, după care:
Instanța, din oficiu invocă excepția perimării cererii, conform art. 421 Cod procedură civilă, apreciază cauza în stare de judecată și în conformitate cu prevederile art. 394 Cod proc. civilă, declară dezbaterile închise, reține cauza spre soluționare și în urma deliberării avute pronunță următoarea soluție.
INSTANȚA
Asupra acțiunii comerciale de față:
Prin cererea introdusă la această instanță la data de 03.07.2013 și înregistrată sub nr._, reclamanta B. N. M., domiciliată în Călărași, ., jud. Călărași, CNP –_, a chemat în judecată pe pârâtul P. S., arestat în Penitenciarul Poarta Albă, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 500 lei reprezentând sumă împrumutată și nerestituită până în prezent, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii arată că, în cursul lunii februarie 2008 a împrumutat pârâtului suma de 500 lei pentru o perioadă de 2 ani și 6 luni fără a încheia vreun înscris sub semnătură privată, întrucât era foarte bună prietenă cu acesta.
Mai arată că, deși a făcut mai multe demersuri la pârât pentru ca acesta să-i restituie suma împrumutată, acesta i-a comunicat că este în imposibilitatea de a-i achita bani datorați.
În drept art. 2144- 2170 Cod civil.
În susținere reclamanta a înțeles să se folosească de dovada cu înscrisuri aflate la fila 4 din dosar, interogatoriul pârâtului și proba testimonială, cu martorul B. M..
La data de 05.07.2013 instanța în baza dispozițiilor art. 201 al.1 Cod procedură civilă a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată către pârât, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la data comunicării cererii, în condițiile art. 165 Cod procedură civilă, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a propune probe și invoca excepții, în afară de cele de ordine publică.
La data de 23.07.2013 pârâtul a depus un înscris prin care solicită să fie adus în fața instanței pentru a da explicații în legătură cu cererea formulată de reclamantă.
La data de 23.07.2014, instanța a fixat termen de judecată pentru soluționare la data de 24.09.2013, cu citarea părților.
La termenul de 24.09.2013, în baza art. 411 alin.2 C. pr. civilă, cauza a fost suspendată, întrucât nici una din părți nu s-a prezentat și nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Analizând actele și lucrările dosarului constată că la 24.04.2014 cauza a repusă pe rol în vederea perimării cu termen la data de 13.05.2014.
In conformitate cu dispozițiile art. 416 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept chiar și în contra incapabilor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții timp de 6 luni, iar potrivit art. 420 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.
Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de 6 luni, instanța urmează a constata perimată acțiunea formulată de reclamanta B. N. M. împotriva pârâtului P. S..
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite excepția de perimare invocată din oficiu.
Constată perimată acțiunea formulată de reclamanta B. N. M., domiciliată în Călărași, ., jud. Călărași, CNP –_, împotriva pârâtului P. S..
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 13.05.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Jud. S. M. V. O.
Red. SM
Tehored. VO
Azi 4/04.06.2014
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 2870/2014. Judecătoria... → |
|---|








