Pretenţii. Sentința nr. 578/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 578/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 578/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 578/2015
Ședința publică de la 18 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. I.
Grefier L. I. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta .. în contradictoriu cu pârâta F. P. S.R.L., având ca obiect pretenții
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, evidențiindu-se părțile și obiectul cauzei, după care,
Instanța, conf.art.131 alin. 1 raportat la art.109 C. pr. civilă. constată că este competentă general, material și teritorial având în vedere sediul pârâtei.
Cu privire la durata necesară cercetării procesului, în temeiul art. 238 C. procedură civilă, instanța, apreciază ca fiind suficient prezentul termen de judecată pentru soluționarea cauzei raportat la complexitatea acesteia și probele ce ar trebui administrate.
Instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind utilă și, nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, și ținând cont de cererea reclamantei de judecarea cauzei și în lipsa părților, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare ;
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.12.2014 sub nr._ reclamanta ., cu sediul în Slobozia, șoseaua Brăilei, nr.3, jud. Ialomița, înmatriculată la RC sub nr.J_ , având CUI RO_ a chemat în judecată pe pârâta F. P. S.R.L. cu sediul în ., jud. Călărași, Cod fiscal RO_, înregistrată la RC sub nr.J_, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige debitoarea la plata sumei totale 1309,07 lei reprezentând contravaloare marfă livrată, sumă actualizată cu dobânda legală de la scadența până la achitarea efectivă, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare reclamanta arată că între aceasta și pârâtă s-au desfășurat relații comerciale, de vânzare – cumpărare fiind emise astfel mai multe facturi fiscale, respectiv nr._/23.10.2012 în valoare de 529,75 cu un rest de plată 293,75 lei, nr._/06.11.2012 în valoare de 251,18 lei și nr._/16.10.2012 în valoare de 849,14 lei cu un rest de plată 764,14 lei.
Având în vedere că pârâta nu a achitat sumele prevăzute în facturi, au procedat la notificarea acesteia prin intermediul B.E.J B. C., notificare care a fost afișată la sediul pârâtei.
Potrivit art. 1535 C. civil în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
În dovedire a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus la dosar notificare (f.7), fișă creanțe clienți (f.8), un set de facturi (f.9-11).
În drept a invocat dispozițiile art.1270, 1535 C. civil.
Pârâta, deși legal citată cu mențiunea de a depune întâmpinare, nu s-a conformat acestei dispoziții și nici nu s-a prezentat în instanță.
Instanța a încuviințat la acest termen pentru reclamantă proba cu înscrisurile atașate cererii de chemare în judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Între reclamanta.., în calitate de vânzătoare,pe de o parte, și debitoarea pârâtă F. P. SRL ,în calitate de cumpărătoare, pe de altă parte, s-au stabilit relații comerciale având ca obiect vânzarea cumpărare de produse.
În temeiul acestor relații comerciale reclamanta a vândut pârâtei marfă în valoare totală de 1630,07 lei astfel cum rezultă din facturile fiscale nr._/23.10.2012, nr._/06.11.2012 și nr._/16.10.2012
facturi ce a fost acceptate la plată de debitoare prin semnătură și ștampilă.
Aceste facturi au fost achitate parțial de debitoarea pârâtă astfel încât la acest moment aceasta figurează în evidențele creditoarei-reclamante cu un debit de 1309,07 lei.
În ceea ce privește legea aplicabila spetei, potrivit art. 5 din Legea 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii 287/2009 C. civil și perioada derulării relațiilor contractuale intre parți, respectiv octombrie-noiembrie 2012,în cauza sunt incidente dispozițiile Codului civil.
În drept, instanța reține că potrivit prevederilor art.277 alin.2 și 3 din Codul de procedură civilă, între profesioniști, ” înscrisul nesemnat, dar utilizat în mod obișnuit în exercițiul activității unei întreprinderi pentru a constata un act juridic, face dovada cuprinsului său, cu excepția cazului în care legea impune forma scrisă pentru însăși dovedirea actului juridic”, iar data consemnată în cuprinsul înscrisului sub semnătură privată întocmit în exercițiul activității unei întreprinderi este prezumat a fi fost făcută la data consemnată în cuprinsul.
Reclamanta a probat astfel, prin facturile fiscale emise convenția de vânzare-cumpărare încheiată între părți precum și îndeplinirea obligației de predarea a bunurilor, scadența de plată convenită fiind inserată în cuprinsul facturilor și fiind la acest moment împlinită.
Debitoare a acceptat realitatea celor consemnate în cuprinsul acestora prin semnătură și ștampilă, fără însă a-și îndeplini obligația corelativă prevăzută de art.1719 litera b din Codul civil respectiv aceea de a plăti prețul vânzării.
Având în vedere situația de fapt anterior reținută precum și prevederile art. 1516 C. civil potrivit căror: ”creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației”, raportat la art.1488 C. civil ce prevede că debitorul unei sume de bani este liberat prin remiterea către creditor a sumei nominale datorate,instanța va admite acțiunea reclamantei și va obliga pârâta, la plata către reclamanta creditoare a sumei de 1309,07 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor vândute și neachitate până în prezent de pârâtă.
În temeiul art.1489 cod civil pentru neachitarea la scadență a debitului debitoarea datorează și dobânda legală calculată de la data scadenței fiecărei facturi și până la achitarea integrală a acestora.
Cu privire la cheltuielile de judecată, în temeiul art. 453 alin. 1 raportat la art. 455 C. procedură civilă, având în vedere că pârâta debitoare a căzut în pretenții față de reclamantă, va fi obligată la plata către reclamantă a sumei de în cuantum de 97 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru (fila 3).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta .., cu sediul în Slobozia, șoseaua Brăilei, nr.3, jud. Ialomița, înmatriculată la RC sub nr.J_ , având CUI RO_ în contradictoriu cu pârâta F. P. SRL, cu sediul în com. Roseți, ., jud. Călărași, cod fiscal RO_, înregistrată la RC sub nr.J_ .
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1309,07 lei reprezentând contravaloarea debitului înregistrat în temeiul facturilor fiscale nr._/23.10.2012, nr._/06.11.2012 și nr._/16.10.2012
rămase neachitate, sumă ce se va actualiza cu dobânda legală calculată de la data scadenței fiecărei facturi și până la achitarea integrală a acestora .
Obligă pârâta și la plata sumei de 97 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept la apel în 30 de zile de la comunicare, cerere ce se depune la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
JUD.I. O. S. L. I.
Red.I.O.
Thred.S.L
Ex.4/24.02.2015
| ← Rezoluţiune contract. Sentința nr. 2757/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 728/2015. Judecătoria... → |
|---|








