Fond funciar. Sentința nr. 2526/2013. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 2526/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 25-10-2013 în dosarul nr. 3626/204/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

DOSAR NR. _

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2526

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 25 OCTOMBRIE 2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Ș. M. A.

GREFIER: NIȚEANU V. M.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect constatare nulitate titlu de proprietate, formulată de reclamantul D. P. G. decedat, continuată de moștenitori D. EUFRUSINA și A. D., în contradictoriu cu pârâții D. I., D. A. G., D. N., C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR FILIPEȘTII DE P. și C. JUDEȚEANA PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR PRAHOVA.

Acțiune scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantele prin procurator A. P. și av. A. C. V. pentru pârâta C. L. Filipeștii de P., lipsind ceilalți pârâți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Procuratorul reclamantelor A. P. depune la dosar procura autentificată sub nr. 2203/14.10.2013 și un set de acte de stare civilă. Arată că solicită proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Av. A. C. V. pentru pârâta C. L. Filipeștii de P. depune adresa nr._/24.10.2013 emisă de Primăria Filipeștii de P. și împuternicire avocațială și menționează că s-ar impune o probă cu expertiză topografică, deoarece în temeiul Legii nr._ s-a format o nouă comisie locală de fond funciar.

Instanța solicită lămuriri reprezentantului Comisiei Locale Filipeștii de P. dacă solicită proba cu expertiză topografică.

Av. A. C. V. menționează că nu solicită decât proba cu înscrisurile de la dosar și nu mai are alte cereri de formulat.

Instanța în baza disp. art. 258 rap. la art. 255 și art. 237 alin. 2 pct. 7 N. C. pr. civ. încuviințează reclamantelor și pârâtei C. L. Filipeștii de P. proba cu înscrisurile depuse la dosar, această fiind concludentă, admisibilă și necesară soluționării cauzei.

Nemaifiind alte cererii de formulat și nici probe de administrat, în baza disp. art. 244 alin. 1 N. C. pr. civ. instanța declară cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul pe fond.

Procuratorul reclamantelor A. P. având cuvântul solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Av. A. C. V. având cuvântul pentru pârâta C. L. Filipeștii de P. solicită admiterea acțiunii, întrucât în evidențele primăriei una din părți nu mai are cale de acces și cele relatate de reclamanții sunt adevărate.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 08.07.2013, reclamantul D. P. G., a chemat în judecată pârâții D. I., D. A. G., D. N., C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR FILIPEȘTII DE P. și C. JUDEȚEANA PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR PRAHOVA, solicitând să se dispună anularea absolută parțială a titlului de proprietate nr. 6549/20.07.1993, emis de către C. Județeană de fond funciar Prahova, pentru terenul din Tarlaua 27, . „Acasă" (nr. 594), referitoare la suprafața de 184 mp, care a fostnotată în mod greșit ca fiind . loc de 2560/5; modificarea Planului parcelar din punctul „Acasă" (nr. 594) conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2534/22.05.1974 de către notariatul de Stat Câmpina, în sensul poziționării terenului vândut în suprafață de 375 mp, conform descrierii și dimensiunilor din acest contract.

În motivarea cererii se arătă că în anul 1993 a primit titlul de proprietate nr. 6549/20.07.1983, prin care i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru terenurile pe care le-a deținut înainte de colectivizare. În acest titlu de proprietate emis pe numele său, în cadrul Tarlalei 27, figurează două parcele cu același număr: . la suprafața de 240 mp, categoria de folosința arabil și . la suprafața de 184 mp, categoria de folosința arabil, dar pentru . la suprafața de 184 mp, categoria de folosința arabil, numărul corect rezultat din Planul parcelar este .. in suprafața de 184 mp.

Referitor la capătul de cerere nr. 2 precizează reclamantul că cele doua comisii nu au ținut seama de contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2534/22.05.1974 de către Notariatul de Stat Câmpina, prin care a vândut suprafața de 375 mp către defunctul său fiu, D. GH. I., numai în ceea ce privește scoaterea din suprafața totală a suprafeței de 375 mp, însă în planul parcelar existent la Primăria corn. Filipeștii de P., terenul de 375 mp a fost poziționat în mod eronat, astfel ca el nu mai are ieșire la stradă.

In mod corect și legal, terenul de 375 mp ar fi trebuit poziționat în Planul parcelar conform descrierii vecinătăților si dimensiunilor din contractul de vânzare-cumpărare, în așa fel încât și el să aibă ieșire la . de 7,5 m.l.

În drept s-au invocat disp. art. III din legea nr. 169/1997 și Legea nr. 18/1991, și s-a depus la dosar: copie act identitate reclamant, extras plan parcelar, titlul de proprietate nr. 6549/20.07.1993, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2534/22.05.1974 (f.5-8).

La data de 07.08.2013 pârâtele D. I., D. A. G. și D. N., în calitate de moștenitoare ale def. D. Gh. I., au formulat întâmpinare (f. 34) prin care au solicitat admiterea acțiunii, întrucât cele arătate în cuprinsul cererii de chemare în judecată corespund realității din teren.

Și pârâta C. L. de fond funciar Filipeștii de P. a formulat întâmpinare (f. 37) prin care s-a învederat că acțiunea este întemeiată, urmând ca instanța să hotărască admiterea acesteia.

În motivarea întâmpinării s-a arătat că verificând titlul de proprietate se constată că în cadrul Tarlalei 27, figurează două parcele cu același număr: . la suprafața de 240 mp, categoria de folosința arabil si . la suprafața de 184 mp, categoria de folosința arabil și în aceste condiții, pentru . la suprafața de 184 mp, numărul corect rezultat din Planul parcelar este . suprafața de 184 mp.

De asemenea analizându-se și capătul 2 al cererii se observă că terenul de 375 mp a fost poziționat în mod eronat, astfel că petentul nu mai are ieșire la .="Style7"> Astfel, terenul de 375 mp ar fi trebuit poziționat în Planul parcelar conform descrierii vecinătăților și dimensiunilor din contractul de vânzare-cumpărare, în așa fel încât petentul să aibă ieșire la . de 7,5 m.l.

În drept s-au invocat disp. art. 205 – 208 C. pr. civ.

Reclamantul a formulat un răspuns la întâmpinare (f.49) solicitându-se a se lua act că prin întâmpinare comisia locală nu formulează critici față de acțiunea sa.

După fixarea termenului de judecată a decedat reclamantul, respectiv la data de 20.09.2013 (f.60), astfel că moștenitorii acestuia soția și fiica, D. Eufrusina și A. D., au solicitat prin procuratorul, A. P., continuarea judecății

La solicitarea părților s-au încuviințat și administrat probe cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:

Prin prezenta acțiune formulată se solicită a se constata nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. 6549/20.07.1993 motivat de faptul că în acesta în mod greșit suprafața de 184 mp din pct. „Acasă”, tarlaua 27, s-a trecut în . în loc de ., astfel cum apare în planul parcelar.

Este adevărat că din extrasul planului parcelar depus la dosar de reclamant (f.6), rezultă că o anume suprafață neindicată, apare ca fiind situată în ., însă instanța nu poate concluziona că aceasta este chiar suprafața de 184 mp indicată în titlul de proprietate nr. 6549/20.07.1993.

De asemenea chiar dacă pârâta C. L. Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Filipeștii de P., confirmă susținerile reclamantului, această eroare materială, nu constituie un motiv de nulitate absolută parțială a titlului de proprietate.

Aplicabile în prezenta cauză sunt dispozițiile speciale cu privire la cauzele de nulitate absolută a actelor de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, respectiv disp. art. III alin. 1 din Legea nr. 169/1997, invocate de altfel de către reclamanți, însă în cadrul acestora nu se regăsește drept cauză de nulitate absolută indicarea greșită a numărului de parcelă a terenului, ci numai emiterea acestora în favoarea unor persoane care nu erau îndreptățite sau care nu au avut niciodată teren în proprietate predat la CAP sau la stat, care nu au moștenit asemenea terenuri, în favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale foștilor proprietari etc.

Instanța remarcă și faptul că pârâtele sunt nora și nepoatele reclamantului decedat, respectiv nora, respectiv cumnata, și nepoatele reclamantelor D. Eufrusina și A. D., astfel că este evident că acțiunea promovată profită și acestora, motiv pentru care acestea și-au manifestat acordul față de cererea formulată.

Însă acordul pârâților față de acțiunea formulată nu reprezintă o cauză suficientă pentru admiterea acțiunii în condițiile în care indicarea greșită a unei parcele pentru o suprafață de teren cuprinsă în titlul de proprietate nu constituie un motiv de anulare a acestuia, nulitatea fiind sancțiunea ce intervine în situația nerespectării condițiilor de validitate a actului la momentul întocmirii acestuia.

De asemenea instanța are în vedere și faptul că prin Legea nr. 219/2012 a fost completată Legea fondului funciar nr. 18/1991 fiind introdus articolul 591 potrivit căruia îndreptarea erorilor materiale înscrise în titlurile de proprietate care sunt produse din cauza erorilor de scriere se efectuează de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară, rectificare care se poate face în temeiul hotărârii comisiei județene.

Așadar nu este nevoie de intervenția instanței pentru îndreptarea unei simple erori materiale recunoscută de toate părțile care participă la eliberarea actelor de reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate și în nici un caz nu constituie o cauză de nulitate absolută a acestor acte, nefiind încălcată nicio prevedere imperativă a dispozițiilor legale.

Instanța urmează a respinge ca neîntemeiată și cererea privind modificarea planului parcelar al localității în raport de mențiunile unui contract de vânzare-cumpărare încheiat în 1974.

Referitor la această cerere prin care reclamantul învederează că cele 2 comisii nu au ținut seama de contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2534/1974 cu privire la suprafața de 375 mp ce a fost poziționată eronat, încât el numai are ieșire la stradă, instanța constată în primul rând că nu s-a depus schița acestui act pentru a se observa în concret poziționarea terenului înstrăinat și nici nu reiese ce suprafață a mai rămas în proprietatea reclamantului și dacă aceasta a făcut obiectul legii fondului funciar.

De asemenea din mențiunile acestui contract (f.8) nu rezultă dacă terenul rămas în proprietatea reclamantului, după înstrăinarea suprafeței de 375 mp, ar fi avut sau nu ieșire la stradă.

Potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2534/1974, reclamantului D. P. G., după înstrăinarea suprafeței de 375 mp, i-a mai rămas în proprietate un „rest”, care însă nu este indicat, iar terenul în totalitate a fost dobândit prin moștenire, reclamantul fiind singurul moștenitor al defunctului său tată, teren pe care l-a stăpânit continuu, neîntrerupt, public și sub nume de proprietar, astfel că nu reiese că suprafața rămasă în proprietatea sa ar fost preluată la stat sau la CAP.

În consecință nici terenul înstrăinat și nici terenul rămas în proprietatea reclamantului nu au făcut obiectul unei legii speciale, în speță a legilor fondului funciar, și deci nu poate fi administrat de comisiile de fond funciar, iar acestea nu pot fi obligate să modifice planul parcelar al localității.

De altfel potrivit art. 34 alin. 2 din HG nr. 890/2005 „Delimitarea și parcelarea pe proprietari se fac pe baza hărților și planurilor de situație la zi din cadrul actualei unități administrativ-teritoriale.”

Și în art. 72 din HG nr. 890/2005 se arată că „Punerea în posesie a proprietarilor - persoane fizice și juridice - în cadrul zonelor teritoriale delimitate se va face de comisia locală sau de comisia județeană, după caz, conform planului parcelar elaborat pe baza planurilor amenajistice și a măsurătorilor topografice. C. va comunica reprezentanților deținătorilor actuali ai terenurilor care se restituie data punerii în posesie care nu poate fi mai târziu de 30 de zile de la data validării.”

Așadar pentru terenurile ce au constituit obiectul Legii nr. 18/1991 punerea în posesie se efectuează în conformitate cu planul parcelar elaborat pe baza planurilor amenajistice și a măsurătorilor topografice, iar pentru terenurile ce nu constituie obiect al legilor fondului funciar nu comisiile locale sunt competente să întocmească, respectiv să modifice planurile parcelare ale unităților administrativ teritoriale, în raport de actele juridice ale persoanelor fizice.

În raport de cele reținute instanța urmează a respinge cererea formulată de reclamantele, sub ambele capete de cerere, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea formulată de reclamantul D. P. G. decedat, continuată de moștenitori D. EUFRUSINA domiciliată în ., sat Dițești, ., jud. Prahova, având CNP_, și A. D., domiciliată în ., ., jud. Prahova, având CNP_, în contradictoriu cu pârâții D. I., având CNP_, D. A. G., având CNP_, și D. N. având CNP_, toate cu domiciliul în ., sat Dițești, ., jud. Prahova, C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR FILIPEȘTII DE P., cu sediul în ., .. 343, jud. Prahova, și C. JUDEȚEANA PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR PRAHOVA, cu sediul în mun. Ploiești, .-4, jud. Prahova, prin reprezentanții legali, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel, ce se depune la prezenta instanță, în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 25.10.2013.

Judecător, Grefier,

Red. ȘMA

7 ex./28.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 2526/2013. Judecătoria CÂMPINA