Contestaţie la executare. Sentința nr. 1859/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ

Sentința nr. 1859/2013 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 1157/208/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ

JUDEȚUL C.-S.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1859/2013

Ședința publică din 11 iunie 2013

PREȘEDINTE: A. A.

GREFIER: R. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator A. G. P. în contradictoriu cu intimat A. A. A., cu obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică av. M. C. pentru contestator și intimata personal și asistată de av. L. C..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, părțile arata că nu mai au cereri în probațiune și solicită cuvântul pe fond.

Instanța constată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.

Av. M. pentru contestator solicită admiterea contestatie la executare așa cum a fost formulată și anularea actelor de executare silită din dosarul 147/2013 al B. Ț. M.. Solicită cheltuieli de judecată.

Av. L. C. solicită respingerea contestației la executare și menținerea ca temenice și legale a actelor de executare silită din dosarul 147/2013 al B. Ț. M.. Solicită cheltuieli de judecată.

INSTANȚA,

Deliberând constată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Caransebeș cu nr._ reclamantul A. G. P. a chemat în judecată pârâta A. A. A. și a solicitat instanței anularea actelor de executare intervenite în dosar execuțional 147/2013 al B. Ț..

În motivarea cererii reclamanta arată că, creditoarea A. A. A. a solicitat punerea în executare a titlului executoriu- Sentința civilă nr. 950/2011, pronunțată de tribunalul C.-S. în dosar nr._ învestită cu formulă executorie.

Potrivit titlului invocat, . SRL și subsemnatul trebuia să-i predea acesteia: 2 biblioteci, 1 masă protocolară cu 8 scaune, 2 canapele, 1 televizor, 2 fotolii, 1 combină frigorifică, 1 plită gaz și 1 cuptor electric incorporabil, 1 telefon fix, 3 lustre, 1 birou, 1 calculator, 5 dulapuri, 1 mașină automată de spălat rufe, 1 centrală pe gaz, 1 boiler curent, 1 centrală pe lemne, așa cum sunt ele menționate în sentința civilă nr. 950/2011 pronunțată în dosar nr._ la Tribunalul C.-S..

Cu privire la aceste bunuri se arată că acestea nu se află la adresa din Caransebeș, . unde domiciliază reclamantul. Parte din bunuri se află la adresa creditoarei, unde aceasta domiciliază în prezent, parte din bunuri se află la adresa Caransebeș ..

Bunurile a căror predare reclamantul a fost somat să le predea au fost solicitate a fi partajate ca bunuri comune în dosarul nr._ de cître albu I., fostul soț al creditoarei. Mai mult, și imobilele în care se află bunurile, obiect al executării silite mobiliare, fac obiectul partajului fiind bunuri comune ale creditoarei și fostului soț al acesteia, A. I..

În aceste condiții cererea de executare silită nu are temei legal, și nici actelel de executare îndeplinite de executor, deoarece parte din bunuri sunt în posesia creditoarei- astfel că nu se mai poate face vreun act de executare asupra acestora (aflându-se la adresa Caransebeș, ..5, ., Jud. C.-S., unde aceasta domiciliază) și o parte din bunuri se află în imobilul situat în Caransebeș ., imobil pe care creditoarea și-l dispută la masa partajabilă cu fostul soț.

În drept sunt invocate dispozițiile art. 711 și urm. C. proc.civilă.

În dovedirea cererii se solicită acvirarea dosarului execuțional.

Cererea s-a timbrat cu 197 lei taxă de timbru și 3 lei timbru judiciar.

Pârâta A. A. A. a formulat întâmpinare (f. 41 dosar)prin care solicită respingerea contestației la executare formulată de contestator.

În motivarea întâmpinării se arată că potrivit titlului executoriu- Sentința civilă nr. 950/29.11.2011 a Tribunalului C.-S.- între cei doi asociați ai . SRL a intervenit o tranzacție în urma căreia d-na A. (actuală A.) A. A. s-a retras din societate, în schimbul următoarelor bunuri care fac parte din activul societății: bunurile din somația de plată a executorului judecătoresc. Bunurile mobile, așa cum s-a reținutîn sentința Tribunalului C.-S. sunt bunuri de inventar și se găsesc la sediul societății din Caransebeș .. Faptul că A. G. P. nu are domiciliul la această adresă, ci pe ., nu are nicio legătură cu obligația acestuia de predare a bunurilor mobile, care se aflau la sediul firmei la data tranzacției, așa cum este menționat în sentința Tribunalului C.-S.. Susținerea potrivit căreia bunurile mobile a căror predare se solicită prin somația executorului judecătoresc, au fost solicitate în acțiunea de partaj între soți, nu are legătură cu cauza, mai ales având în vedere că prin sentința Tribunalului C.-S. rămasă definitivă și irevocabilă și fiind parțial pusă în executare, se menționează că aceste bunuri fac parte din activul societății . SRL (societate la care au fost asociați doar A. A. și fiul acesteia A. P. G.), astfel că nu pot face obiectul partajului între soți.

Bunurile mobile cuprinse în somația executorului judecătoresc se află la sediul societății din . și nu cum susține în mod rău intenționat contestatorul că aceste bunuri sunt la domiciliul intimatei.

La dosar a fost acvirat dosarul execuțional al executorului judecătoresc Ț. M., 147/2013.

Din analiza înscrisurilor de la dosar, Instanța reține în fapt următoarele:

Prin cererea de executare silită formulată de petenta A. A. A. la Biroul Executorului judecătoresc Ț. M. la data de 14.02.2013, aceasta a solicitat executarea silită a . Tribunalului C.-S..

Prin Încheierea 321/2013 a Judecătoriei Caransebeș s-a încuviințat executarea silită a . Tribunalului C.-S.. Conform dispozitivului acestei hotărâri judecătorești, reclamantul A. G. a fost obligat în baza tranzacției încheiate de părți să predea pârâtei A. A. A. următoarele bunuri: bunurile mobile- obiecte de inventar aflate la sediul societății din Caransebeș .: 2 biblioteci, 1 masă protocolară cu 8 scaune, 2 canapele, 1 televizor, 2 fotolii, 1 combină frigorifică, 1 plită gaz și 1 cuptor electric incorporabil, 1 telefon fix, 3 lustre, 1 birou, 1 calculator, 5 dulapuri, 1 mașină automată de spălat rufe, 1 centrală pe gaz, 1 boiler curent, 1 centrală pe lemne.

Prin somația nr. 147/08.03.2013, întocmită de executor judecătoresc Ț. M., reclamantul debitor A. G. P. a fost somat să predea aceste bunuri mobile în termen de 1 zi. De asemenea, conform procesului verbal de cheltuieli de executare silită, acesta a fost obligat la plata sumei totale de 720,64 lei cu titlu de cheltuieli de executare silită.

Conform art. 3 din Legea 76/2012, dispozițiile Noului Cod de procedură civilă se aplică numai procedurilor și cererilor începute dupî ., deci după data de 14.02.2013. Întrucât cererea de executare silită formulată de creditoarea A. A. A. a fost înregistrată la data de 14.02.2013- la judecarea contestației la executare se vor aplica dispozițiile vechiului cod de procedură civilă, conform art. 3 din Legea 76/2012.

Conform art. 399 Cod proc. civilă, împotriva executării silite și împotriva oricărui act de executare, se poate face contestație de cei interesați sau vătămați prin executare.

Nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită sau la efectuarea oricărui act de executare, atrage sancțiunea anulării actului nelegal.

Analizând actul de executare contestat de reclamantul A. G. P. ,instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 3731 Cod proc. civilă- privind începerea executării silite și art. 3873 Cod proc. civilă- referitor la întocmirea somației. De asemenea, bunurile cuprinse în dispozițiile hotărârii judecătorești sunt descrise și în somația de predare (f.8,9 dosar) și nu există nici un motiv de anulare a executării silite.

Împrejurarea învederată de contestator că aceste bunuri se află la o altă adresă sau că fac parte din masa bunurilor comune solicitate al partaj- vor fi înlăturate de instanță ca irelevante. Prin sentința civilă 950/2011 a Tribunalului C.-S. s-a pus în sarcina contestatorului obligația de predare a bunurilor mobile precizate mai sus, aceste dispoziții ale Instanței sunt obligatorii. Conform art. 3711 Cod proced. civilă obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe se aduce la îndeplinire de bună-voie. În cazul în care debitorul nu execută de bună-voie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită.

În mod corect s-a procedat la executarea silită a obligațiilor stabilite în sarcina contestatorului prin hotărâre judecătorească, în condițiile în care acesta refuză îndeplinirea de bunăvoie a obligației.

Pentru aceste considerente, Instanța apreciază contestația formulată de contestatorul A. G. P. ca neîntemeiată și va dispune respectarea ei.

În baza art 274 Cod proc. civilă, reținând culpa procesuală a contestatorului, Instanța va dispune obligarea acestuia la 1000 lei cheltuieli de judecată față de pârâta A. A. A.- reprezentând onorariu avocat conform chitanței de la fila 57 dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația la executare formulată de contestatorul A. G. P. cu domiciliul în Caransebeș ., jud. C.-S. în contradictoriu cu A. A. A. (fost căsătorit A.) cu domiciliul în Caransebeș .. 5, ., jud. C.-S..

Obligă contestatorul la 1000 lei cheltuieli de judecată față de pârâta A. A. A., reprezentând onorar avocat.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11.06.2013.

Președinte,Grefier,

A. AXENTIRAMONA M.

Red. A.A

Tehnored. CIL

4 ex/4 pag/28.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 1859/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ