Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 2056/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ

Sentința nr. 2056/2013 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 02-07-2013 în dosarul nr. 253/208/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ

JUDEȚUL C.-S.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2056/2013

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 2 IULIE 2013

PREȘEDINTE: A. M.

GREFIER: A. K.

S-a luat în examinare plângerea împotriva încheierii de carte funciară formulată de petenta C. de A. Caransebeș în contradictoriu cu intimata ..

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.

Procedura îndeplinită.

Văzând că dezbaterile pe fondul pricinii au avut loc în ședința publică din 10.06.2013 – fiind consemnate în încheiere separată ce face parte integrantă din prezenta sentință – când s-a dispus amânarea pronunțării cauzei pentru data de 17.06.2013 și apoi succesiv pentru data de astăzi,

INSTANȚA

Deliberând, constată:

Prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr._ din 29.01.2013 petenta C. de A. din Caransebeș a solicitat anularea încheierilor_/2012 și_/2012 emise de către OCPI C.-S. – BCPI Caransebeș.

În motivarea plângerii se arată că aceste încheieri sunt nelegale și netemeinice, acestea echivalând cu o „expropriere”, fiindu-i încălcat și diminuat dreptul de proprietate, că nu a fost depusă o cerere și un înscris original, o copie legalizată, că imobilul în speță era înscris în CF 870 Cornereva, proprietar tabular fiind petenta și că nu se poate reține că intimata a făcut dovada dreptului de proprietate cu extrasele din inventarul centralizat aprobat de Guvern, atâta timp cât există extrase de carte funciară. Se mai arată că așa-zisul drept de proprietate al intimatei nu există în realitate, iar documentația ce a stat la baza emiterii încheierilor de CF nu a fost întocmită cu respectarea prevederilor legale.

Plângerea nu a fost motivată în drept.

Intimata . la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii petentei și menținerea încheierilor de carte funciară, arătând că Decizia nr. 575/1991 a Prefecturii C.-S. reprezintă un act administrativ ce nu mai trebuie supus unei alte validări ulterioare pentru a fi înscris în cartea funciară, terenurile respective fiind înscrise în inventarul cu bunurile ce constituie domeniul public al comunei C. conform anexei nr. 29 la HG 532/2002.

La dosar s-a administrat proba cu înscrisuri, din analiza cărora instanța reține următoarele:

Asupra imobilelor evidențiate în CF 870 Cornereva a fost proprietar în cotă de 1/1 părți Regimentul 13 Româno-B. ( fila 9 dosar) . Prin încheierea nr._/2012 s-a admis cererea de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate in cotă de 1/1 părți al Comunei C., exact asupra nr. top. 4445, 4446, 4448, 4449, 4440, 4399, 3948, 3949, 3947, 4452 și 4451. Împotriva acestei încheieri C. de A. din Caransebeș ( C. de A. a Fostului Regiment Confiniar Româno-Bănătean nr. 13 din Caransebeș) a formulat cerere de reexaminare, însă aceasta a fost respinsă cu motivarea că imobilele respective figurează ca fiind cuprinse în inventarul bunurilor Comunei C. în conformitate cu disp. HG 532/2002. Din întâmpinarea depusă la dosar de către . intabularea dreptului de proprietate a acestuia s-a făcut in temeiul Deciziei nr. 575/23.08.1991 a Prefecturii jud. C.-S. și într-adevăr conform anexe nr. 29 la HG 532/2002.

Din cele expuse rezultă că cel puțin în aparență intabularea dreptului de proprietate a Comunei C. apare ca fiind legală, înscrierea făcându-se în temeiul unei decizii a Prefectului de C.-S. și a unei hotărâri de guvern, act normativ opozabil erga omnes. Deși aspectele menționate in cuprinsul plângerii de către petiționară sunt pertinente, aceasta nu va putea obține cel puțin la nivel teoretic radierea dreptului de proprietate înscris în favoarea Comunei C., decât în situația în care va ataca cele două acte cu caracter administrativ în cadrul procedurilor speciale prevăzute în această materie ( fie în mod direct, fie prin invocarea excepției de nelegalitate a actului administrativ în cadrul unui proces aflat deja pe rolul instanțelor judecătorești).

În ce privește excepțiile invocate, instanța urmează a respinge excepția lipsei calității procesuale active, întrucât petiționara are calitatea de fost proprietar al imobilelor evidențiate în CF_ Cornereva ( fostă CF 870 Cornereva), iar acesteia i s-a și comunicat încheierea prin care s-a admis înscrierea dreptului de proprietate în favoarea Comunei C..

Cea de a doua excepție, aceea a lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei, din nou va fi respinsă, pentru că este de principiu că nu poate exista nici o persoană fizică sau juridică care să se bucure de capacitatea procesuală de folosință numai în litigii având ca obiect revendicarea terenurilor în condiții Legii 1/2000. Acceptând o asemenea idee s-ar ajunge la situația ca o persoană să aibă capacitate procesuală de folosință limitată sau parțială.

Pe fond, așa cum am arătat, plângerea formulată de către C. de A. se va respinge.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă se va respinge plângerea petiționarei pentru cheltuieli de judecată, iar aceasta va fi obligată să plătească intimatei . cheltuieli de judecată ( onorariu avocațial).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș TE

Respinge excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei capacității procesuale a Comunității de A. invocate de către .> Respinge plângerea petiționarei C. de A. cu sediul în Caransebeș . D. nr. 2 A jud. C.-S. împotriva încheierilor_/26 noiembrie 2012 și_/27 decembrie 2012 emise de OCPI - BCPI Caransebeș. Respinge plângerea petiționarei pentru cheltuieli de judecată.

Obligă petiționara să plătească intimatei . cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 2 iulie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

A. M. A. K.

Red.col.AM/02.10.2013

Tehnored.KA/02.10.2013

Ex. 4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 2056/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ