Validare poprire. Sentința nr. 2581/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 2581/2013 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 08-10-2013 în dosarul nr. 2152/208/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ
JUDEȚUL C.-S.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2581/2013
Ședința publică din 08 octombrie 2013
PREȘEDINTE: A. A.
GREFIER: M. R.
S-a luat în examinare judecarea cauzei civile privind pe reclamanta B. Comerciala Intesa Sanpaolo România SA prin B. Comerciala Intesa Sanpaolo România SA –sucursala Reșița, împotriva pârâtului B. N. și a terțului poprit P. M., pentru validare poprire .
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care, în baza art. 394 Noul Cod de pr.civilă, Instanța închide dezbaterile și lasă cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând constată:
Prin cererea de chemare în judecata înregistrată la Judecătoria Caransebeș cu nr._, reclamanta B. Comerciala Intesa Sanpaolo România SA prin B. Comerciala Intesa Sanpaolo România SA –sucursala Reșița a chemat în judecată pârâtul B. N. și terțul poprit P. M. și a solicitat validarea popririi înființate de B. Barar R. în dosarul execuțional 169/2012 asupra sumelor de bani pe care pârâtul le are de încasat de la terțul poprit până la concurența sumei de 183.335,75 lei.
În motivarea cererii reclamanta arată că debitoarea . SRL a contractat de la bancă, prin contractul de credit nr. 6/29.04.2010 un credit în sumă de 300.000 pe care pârâtul B. N. l-a garantat inclusiv prin avalizarea biletului la ordin . nr._ emis la data de 29.04.2010 în favoarea băncii, pentru suma de 162.768,74 lei.
Se mai arată că, având în vedere că debitoarea împrumutată nu a rambursat creditul la scadență s-a inițiat executarea silită a pârâtului B. N., în vederea recuperării creanței de_ lei, compusă din credit restant în sumă de_ lei și dobândă restantă în sumă de_,37 lei, calculată până la data de 16.08.2012, la care se adaugă dobânda zilnică.
Reclamanta învederează instanței că executorul judecătoresc a emis la data de 11.03.2013 o adresă către pârâta P. M. prin care s-a dispus executarea silită, prin înființarea popririi în cotă de 1/3 din venitul lunar net pe care aceasta, în calitate de terț poprit în datorează pârâtului B. N. pentru recuperarea creanței. Adresa a fost comunicată pârâtei P. M. la data de 15.03.2013, procesul verbal de predare fiind semnat chiar de către pârâtul B. N..
Debitoarea susține că P. M. nu și-a îndeplinit această obligație, netrimițând B. Barar R., până la data introducerii acțiunii dovada consemnării sumelor de bani datorate de pârâtul B. N. sau vreun răspuns la adresa de înființare a popririi. Atitudinea terțului poprit de a nu da curs popririi înființate de executorul judecătoresc se sancționează cu validarea popririi de către instanta de judecată.
În drept cererea e întemeiată pe disp. art. 460 Cod proc civilă.
În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosar înscrisuri: copie bilet ordin (fila 7), încheierea 683/2012 a Judecătoriei Caransebeș (fila 8),extras a listei afișate pe pagina WEB a B. 2012/Primari (fila 9), adresa de înființare a popririi și dovada de comunicare a acesteia (filele 10-12) .
Cererea s-a timbrat cu 19 lei taxă judiciară de timbru și 1,5 lei timbru judiciar.
Pârâtul B. N. și terțul poprit P. M. nu au formulat întâmpinare.
La dosar s-au administrat probe cu înscrisuri din analiza cărora instanța reține în fapt următoarele:
Prin încheierea 683/11.09.2012 s-a încuviințat executarea silită a Biletului la ordin . nr._ emis la data de 29.04.2010, avalizat de avalist B. N. și soția B. N., la cererea executorului judecătoresc Barar R..
Procedând la executarea silită prin poprire, executorul judecătoresc a comunicat terțului poprit P. M. adresa de înființare a popririi nr. 169/11.03.2013 prin care s-a dispus înființarea popririi în cotă de 1/3 din venitul lunar net pe care P. M. în calitate de terț poprit în datorează debitorului B. N., CNP_, domiciliat în loc. M., nr. 48, jud. C.-S., pentru recuperarea creanței totale de 176.280 lei.
Întrucât terțul poprit nu a consemnat suma de bani și nu a comunicat un răspuns la adresa de înființare a popririi, în termenul legal de 3 luni prevăzut de art. 460 al 1 Co pr. civilă, creditoarea a solicitat validarea popririi.
Conform art. 460 Cod pr. civilă, în vigoare la data demarării procedurii de executare silită a debitoarei, dacă terțul pârât nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv, în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a eliberat-o debitorului poprit, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, debitorul poate sesiza instanța de executare în vederea validării popririi.
Potrivit alin. 2 al aceluiași articol, instanța va da o hotărâre de validare a popririi, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, hotărâre prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului.
Prin urmare, în cadrul procedurii de validare a popririi, revine reclamantului sarcina de a dovedi existența unui raport juridic obligațional între debitor și terțul poprit în baza căruia terțul să datoreze sume de bani debitorului.
În cauză, instanța constată că reclamanta a dovedit existența unui raport juridic între terțul poprit si debitorul B. N., acesta din urma având calitatea de primar al comunei M., conform situației fila 9 dosar și încheierii de validare de la fila 25 dosar.
Întrucât din înscrisurile depuse la dosar bilet la ordin . nr._ emis la data de 29.04.2010, încheierea 683/2012 și adresa de înființare a popririi, rezulta cu certitudine ca pârâtul datorează reclamantei creditoare suma totala de 176.280 lei, iar terțul poprit datorează debitorului B. N. sume de bani reprezentând drepturi salariale în baza art 460 al 2 Cod pr. civilă Instanța va dispune validarea popririi înființată asupra veniturilor debitorului B. N. –prin adresa 169/11.03.2013 a executorului judecătoresc Barar R. în dosar execuțional 169/2012 – venituri pe care acesta urmează să le încaseze de la terțul poprit P. M..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea reclamantei B. Comerciala Intesa Sanpaolo România SA prin B. Comerciala Intesa Sanpaolo România SA –sucursala Reșița, cu sediul în Reșița, .. 3-4, jud. C.-S., CUI_, împotriva debitorului B. N., domiciliat în loc. M., nr. 48, jud. C.-S. și a terțului poprit P. M., cu sediul în loc. M., ., jud. C.-S. – pentru validare poprire.
Validează poprirea înființată asupra veniturilor debitorului B. N. –prin adresa 169/11.03.2013 a executorului judecătoresc Barar R. în dosar execuțional 169/2012 – venituri pe care acesta urmează să le încaseze de la terțul poprit P. M.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.10.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
A. A. M. R.
Red. A.A.
Tehnored. M.R.
6 ex/3 pag/23.10.2013
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1859/2013. Judecătoria... | Somaţie de plată. Hotărâre din 24-01-2013, Judecătoria CARANSEBEŞ → |
---|