Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 63/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ

Sentința nr. 63/2013 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 16-01-2013 în dosarul nr. 3321/208/2012

ROMÂNIA

JUDECATORIA CARANSEBES

JUDEȚUL C.-S.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 63/2013

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 16.01.2013

PREȘEDINTE :G. D.

GREFIER: L. A. TUDORIȚA

S-a luat în examinare judecarea cauzei civile, privind pe petent DIRECȚIA R. DRUMURI ȘI PODURI în contradictoriu cu intimata N. M. L., cu obiect plângere împotriva încheierii de CF.

La apelul nominal făcut în ședință publică,nu a răspuns nimeni.

Procedura completă..

S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care, instanța constată că este competentă în soluționarea cauzei în baza art. 1, pct. 1 și art. 5 C.p.c .

Ulterior, constată terminată cercetarea judecătorească, instanța lăsând cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând constată:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Caransebeș sub nr._, la data de 22.08.2012, petent DIRECȚIA R. DRUMURI ȘI PODURI a formulat plângere împotriva încheierii de carte funciară nr._/11.07.2012, solicitând desființarea încheierii și intabularea dreptului de proprietate al Statului Român cu drept de administrare în favoarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A- Direcția R. de Drumuri și Poduri Timișoara, asupra imobilului identificat prin Cartea Funciară nr._, nr. cadastral 244, nr. top. 402/1/b în suprafață de 537 mp, conform Hotărârii de despăgubire 44/28.10.2009.

În motivarea cererii, petentul arată că exproprierea s-a făcut în conformitate cu prevederile legale, având la bază o documentație cadastrală pentru expropriere conform legii nr. 198/2004, avizată de O.C.P.I C. S. la data de 07.10.2009, iar contravaloarea despăgubirilor a fost achitată către proprietarul tabular al terenului așa cum figurează în Cartea Funciară, neexistând motiv de respingere a cererii de intabulare.

De asemenea, petentul precizează că Statul Român, faptic, este proprietar asupra terenului expropriat în suprafață de 537 mp, ca urmare a executării lucrării de utilitate publică “Varianta de ocolire Caransebeș”, iar acest drept de proprietate nu poate fi influențat de eventualele litigii asupra terenului rămas în proprietate privată.

În susținerea cererii, petentul a depus la dosar înscrisuri precum: copie după cartea funciară nr._, încheiere de respingere nr._, încheiere de respingere nt. 9297, cerere de înscriere, fila 17, hotărârea de stabilire a despăgubirilor, fila 18, recipisa de consemnare, filele 20-21, extras de carte funciară pentru informare, filele 22-23, documentație cadastrală, filele 24-26, fișa imobilului, filele 27 și tabele privind situația înainte de expropiere filele 27-34.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 8 lei și timbru judiciar în valoare de 0,50 lei.

În baza art. 242 Cp.c petentul solicită judecarea în lipsă.

La data de 21.11.2012, petenta și-a precizat cererea și a chemat în judecată intimata N. M. L., care nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță.

La dosar au fost administrate probe cu înscrisuri, din analiza cărora instanța reține în fapt următoarele:

Imobilul evidențiat în CF_ Buchin (fostă CF 831 Buchin) Cad. 244, nr. top. 402/1, 403/2 Buchin, de 6210 mp, Piatra Albă are ca proprietar pe intimata pârâtă N. M. L..

La data de 26.04.2012 petenta a solicitat BCPI Caransebeș intabularea în CF a dreptului de proprietate a Statului Român și a dreptului de administrare a CNADNR DRDP Timișoara pentru imobilul evidențiat în CF_ Buchin, identificat cu nr. cadastral 244, nr. top. 402/1/b în suprafață de 537 mp conform Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 44/28.10.2009, emisă în baza Lg. 198/2004, exproprierea făcându-se pentru realizarea proiectului varianta Ocolitoare a Mun. Caransebeș.

Suma de 24.509,97 RON menționată în Hotărârea nr. 44/28.10.2009 a fost consemnată la CEC Bank pe numele intimatei, conform recipisei nr._/1 din 30.06.2010 (fila 20).

Prin încheierea de respingere nr. 9297/21.05.2012 (f. 12) BCPI Caransebeș respinge cererea petentei de intabulare pe motiv că există mai multe procese ce au ca obiect anularea certificatului de moștenitor nr. 119/2008 în baza căruia s-a intabulat în CF dreptul de proprietate al pârâtei, cât și litigiu privitor la Titlul de proprietate_/2000 în baza căruia s-a înființat CF 831 Buchin, titlu de proprietate emis în favoarea lui B. Samfiu, antecesorul intimatei.

La data de 13.06.2012, petenta a formulat cerere de reexaminare, respinsă însă de BCPI Caransebeș prin Încheierea nr._/11.07.2012 (fila 8 dosar).

Având în vedere că la data de 26.04.2012 când petenta a formulat cererea de intabulare drept în CF, proprietar era doar pârâta pe numele căreia s-a consemnat suma de 24.509,97 lei cu titlu de despăgubiri pentru expropriere, iar petenta a depus documentația aferentă, instanța constată că prezenta plângere împotriva încheierii de CF este întemeiată și dovedită, chiar dacă în Hotărârea nr. 44/28.10.2009 au fost menționate din eroare și alte persoane împreună cu pârâta.

Pentru considerentele expuse, instanța va admite plângerea precizată a petentei și va dispune desființarea Încheierii de CF nr._/11.07.2012 a BCPI Caransebeș prin care s-a menținut Încheierea de 9297/21.05.2012.

Toodată, raportat la disp. art. 50 Lg. 7/1976 art. 15 Lg. 198/2004 și disp. Ordinului 633/2006 a ANCPI, instanța va dispune intabularea în CF_ Buchin ( fostă CF 831 Buchin)cad. 244 nr. top 402/1, 403/2 Buchin de 6210 Piatra Albă a dreptului de proprietate a Statului Român cu drept de administare CNADNR SA - DRDP Timișoara pentru suprafața de 537 mp nr. top 402/1/b, conform Hotărârii de expropriere nr. 44/28.10.200,9 emisă în baza Lg. 198/2004 și a documentației aferente.

Nu se vor acorda cheltuieli de judecată, nefiind solicitate de petentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea împotriva încheierii de CF formulată de petent DRDP Timișoara, CU SEDIUL ÎN Timișoara, .. 18, Jud. T., astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu intimat-pârât N. M. L., domiciliată în Caransebeș, Aleea Narciselor, ., .> Dispune desființarea Încheierii de CF de respingere nr._/11.07.2012 a OCPI C-S BCPI Caransebeș din dosar nr._/13.06.2012, prin care s-a menținut Încheierea de CF de respingere 9297/21.05.2012 a BCPI Caransebeș. Dispune intabularea în CF_ Buchin ( fostă CF 831 Buchin)cad. 244 nr. top 402/1, 403/2 Buchin de 6210 Piatra Albă a dreptului de proprietate a Statului Român cu drept de administare CNADNR SA - DRDP Timișoara pentru suprafața de 537 mp nr. top 402/1/b conform Hotărârii de expropriere nr. 44/28.10.2009 emisă în baza Lg. 198/2004 și a documentației aferente.

Cu apel în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.01.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. GALESCUTUDORIȚA A. L.

Red GD

Tehnored AF/ 4 ex

26.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 63/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ