Plângere contravenţională. Sentința nr. 114/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 114/2014 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 15-01-2014 în dosarul nr. 6172/288/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ
JUDEȚUL C.-S.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 114/2014
Ședința publică din 15 ianuarie 2014
PREȘEDINTRE: D. G.
GREFIER: I. L. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent G. G. și pe intimat I.P.J. C.-S., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, s-au verificat actele și lucrările de la dosar, după care:
Se constată depusă la dosarul cauzei, prin serviciul registratură a instanței, întâmpinare formulată de către intimat.
Se constată că petentul nu insistă în audierea martorului.
Instanța reține cauza spre soluționare.
JUDECĂTORIA,
Deliberând,constată.
Prin plângerea înregistrată sub numărul_ /24.05.2013 la Judecătoria Râmnicu V. și declinată către Judecătoria Caransebeș, prin sentința civilă 7114/27.09.2013 petentul G. G. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să anuleze procesul verbal de contravenție . nr._/20.05.2013.
În motivarea plângerii, se arată că la data de 20.05.2013 a condus autoutilitara Mercedes Benz cu nr. de înmatriculare_ pe raza or. Caransebeș . i s-a cerut să oprească în trafic de către un echipaj de Poliție într-un sens giratoriu. Petentul arată că nu putea opri în sensul giratoriu punând în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic și a spus echipajului că oprește la 100 m de sensul giratoriu, cu toate acestea a fost sancționat contravențional.
Plângerea a fost timbrată cu 20 lei taxă de timbru.
Cererea a fost motivată în drept în baza disp. OUG 195/2002.
Petentul a depus la dosar procesul verbal de contravenție (f. 8 dosar jud. Rm. V.).
Intimatul, legal citat, a depus la dosar întâmpinare (f. 12 dosar), prin care a solicitat instanței respingerea plângerii contravenționale ca nefondată.
Întâmpinarea a fost motivată în drept pe dispozițiile art. 200-205 C.pr.civ..
Intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă în baza art. 411 C.pr.civ..
La dosar au fost administrate probe cu înscrisuri din analiza cărora instanța reține în fapt următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție CP nr._/20.05.2013, încheiat la 20.05.2013 de Poliția Caransebeș, petentul a fost sancționat cu amendă de 750 lei pentru săvârșirea contravenției, prevăzută de art. 100 al.3 lit. f din OUG 195/2002 și art.101 al.1 pct.18 din OUG 195/2002.
S-a reținut că în data de 20.05.2013 petentul a condus autoutilitara cu nr. de înmatriculare_ pe . Caransebeș și nu a respectat dispozițiile polițistului rutier de a pune în mișcare autovehiculul, blocând prin aceasta sensul de mers și nu avea asupra sa documentele prevăzute de lege.
Analizând sub aspect formal procesul verbal de contravenție, instanța constată că procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea disp.art. 16 și urm. OG 2/2001.
Privitor la fondul cauzei instanța constată că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa și constatate de agentul constatator prin propriile simțuri, dovadă raportul acestuia încheiat la 14.07.2013 (f.13 dosar) coroborat cu aspectul că petentul nu a mai insistat în audierea martorului propus referitor la care nu a precizat dacă îl însoțea în data incidentului.
Pentru motivele de mai sus, instanța apreciază că nu se impune anularea procesului verbal de contravenție, însă raportat la disp. art. 6-7 și 21 al.3 OG 2/2001, de împrejurările comiterii faptei, de persoana contravenientei (nu există dovada că a mai fost sancționat contravențional pentru același gen de fapte contravenționale) și de gradul redus de pericol social concret al faptelor, se impune totuși reindividualizarea sancțiunii contravenționale.
În acest sens, se impune aplicarea sancțiunii „Avertisment”, realizându-se astfel scopul preventiv-educativ al sancțiunii.
Pentru considerentele expuse, instanța va admite în parte plângerea contravențională și va dispune înlocuirea amenzii contravenționale în sumă de 750 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție, . nr._/20.05.2013 încheiat de intimat cu sancțiunea contravențională „Avertisment”.
Va menține în rest procesul verbal de contravenție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite in parte plângerea contravențională formulată de petent G. G. cu domiciliul în Râmnicu V. . ., jud. V., CNP_, în contradictoriu cu intimat IPJ C.-S. cu sediul în Reșița . nr. 40 jud. C.-S..
Dispune înlocuirea amenzii contravenționale de 750 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._/20.05.2013 încheiat de Poliția Caransebeș, cu sancțiunea contravențională "Avertisment".
Menține în rest procesul verbal de contravenție.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Caransebeș.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.01.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. GALESCUIONELIA L. C.
Red. GD/Tehnored. CIL
4 ex/24.03.2014
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Pretenţii. Sentința nr. 12/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ → |
|---|








