Pretenţii. Sentința nr. 12/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ

Sentința nr. 12/2014 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 06-01-2014 în dosarul nr. 3536/208/2013

R.

JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ

JUDEȚUL C.-S.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR.12/2014

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 06 IANUARIE 2014

PREȘEDINTE: A. M.

GREFIER: H. I.

S-a luat în examinare cererea formulată de reclamanta .-Reasigurare „SA București ,în contradictoriu cu pârâta M. M., pentru pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Reclamanta solicită judecarea cauzei în lipsă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care ,instanța constată încheiată faza cercetării judecătorești și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeș la data de 02.09.2013 sub nr._, reclamanta .-Reasigurare”SA București a chemat în judecată pârâta M. M.,solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta la plata sumei de 3.299,14 lei cu titlu prime de asigurare încasate și nedepuse, obligarea pârâtei la plata sumei de 7.046,58 lei penalități de întârziere calculate până la data de 17.08.2012, obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere calculate de la data de 17.08.2013 și până la achitarea efectivă a debitului. Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta arată că ,în fapt, la data de 21.01.2010 între reclamanta-în calitate de asigurător și pârâtă-în calitate de agent, s-a încheiat contractul de agent(persoană fizică) nr. 202 ,contract prin care asigurătorul a mandatat agentul,să încheie în numele și în contul asigurătorului-contracte de asigurare, agentul(pârâta din cauza de față) fiind remunerat pentru activitatea sa de intermediere în asigurări,pe bază de comision plătit de către asigurător.

Se arată că, potrivit prevederilor contractuale, între părți ,începând cu data de 08.02.2011 a intervenit încetarea contractului, potrivit acordului amiabil de încetare a contractului. Ulterior, în perioada: 01.08.- 28.08.2012, Departamentul Control Intern al . procedat la efectuarea unor verificări la Agenția din Caransebeș,unde au fost identificate cazuri de prime/rate de prime încasate de intermediari și nedepuse în contul societății,sau depuse cu mari întârzieri, sume pentru care au fost calculate penalități de întârziere.În cazul pârâtei M. M. s-a constatat existența unui debit total de 10.345,72 lei, reprezentând sume încasate de agent în temeiul polițelor de asigurare emise ,sume nedepuse în contul . depuse cu întârziere.

Întrucât în cazul pârâtei M. M. nu s-a reușit obținerea unui angajament de plată pentru recuperarea debitelor create și nici nu există posibilitatea recuperării acestor sume din eventualele comisioane cuvenite, societatea reclamantă a fost nevoită să procedeze la promovarea prezentei acțiuni,în vederea recuperării debitului existent.

În acest sens, reclamanta arată că ,pentru a respecta dispozițiile art 2 alin.1 din legea nr. 192/2006-modificată și completată, pârâta a fost invitată să participe la ședința de informare privind medierea,însă, aceasta din urmă nu a dat curs invitației reclamantei,prin biroul de mediator. De asemenea, în temeiul art 2450 Noul Cod de Procedură Civilă și art 1014 Noul Cod de Procedură Civilă, a fost transmisă la data de 18.03.2013-somația ,prin care pârâta M. M. a fost notificată să achite debitul datorat în termen de 15 zile de la receptarea notificării, adică la data de 21.03.2013.

În drept reclamanta invocă dispozițiile art 194 și următ. Noul Cod de Procedură Civilă,art.1014,art.2540 Noul Cod de procedură Civilă, art.969,970,1082 VCC,prevederile Legii nr. 192/2006-actualizată,prevederile Legii nr. 136/1995-actualizată,prevderile Legii nr. 32/2000-actualizată,prevederile contractului de agent nr. 527/2010.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar,contract de agent nr. 202/2010, acord de încetare amiabilă,proces-verbal încheiat la 28.08.2012 de către departamentul Control Intern/Anexa 13,copii polițe de asigurare ,contract pregătire ședință de informare gratuită nr. 6/16.03.2013 încheiat de mediator ,invitație emisă de mediator,proces-verbal nr. 4/25.03.2013 încheiat de mediator, somația nr. 2653/18.03.2013-conform art 2540 Noul Cod de Procedură Civilă și art 1014 Noul Cod de Procedură Civilă,notă inventar,confirmare de primire.

Pârâta a formulat întâmpinare (filele:109,110 dosar),prin care a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Caransebeș și a solicitat declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Reșița-instanță în raza căreia pârâta își are domiciliul. Pe fond a solicitat respingerea cererii reclamantei, întrucât contractul de agent despre care face vorbire reclamanta în cererea sa ,nu este semnat de ea și nu cunoaște și nici nu are cunoștință cine l-a întocmit,în ce scop și nu-i poate fi opozabil.

Potrivit art. 137 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond, care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Astfel, conform art. 7 Cod procedură civilă “cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanța sediului ei principal”.

Având în vedere că domiciliul pârâtei M. M.-S. se află în Reșița, instanța apreciază întemeiată excepția de necompetență teritorială invocată prin întâmpinare, urmând să o admită și, în temeiul art. 158 alin. 3 Cod procedură civilă, va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reșița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ș T E:

Admite excepția de necompetență teritorială invocată de către pârâta M. M.-S..

Declină competența de soluționare a cauzei și trimite dosarul Judecătoriei Reșița.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică,azi, 06.01.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. M. H. I.

Red. Al.M-18.01.2014

Tehnored.HI-18.01.2014

Ex.5.

Data:18.01.2014.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 12/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ