Plângere contravenţională. Sentința nr. 687/2015. Judecătoria CAREI

Sentința nr. 687/2015 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 442/218/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._ /2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CAREI

-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 687/2015

Ședința publică de la 19 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: A. C.

Grefier: ȘORIAN M.

¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤

Desfășurarea procesului s-a înregistrat prin mijloace tehnice audio potrivit art. 231 alin. 2 C.pr.civilă.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de petentul G. R.-V., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SATU M., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că plângerea se află la primul termen de judecată, este legal timbrată cu suma de 20 lei, după care:

Instanța potrivit art. 104 pct. 13 din R.O.I., lasă la a doua strigare cauza, pentru a da posibilitatea părților să se prezinte în instanță.

Fiind reluată cauza la a doua strigare instanța constată din nou lipsa părților.

În temeiul art. 43 C.pr.civ. în urma verificărilor făcute de grefier pe baza dosarului cauzei, se constată că judecătorul nu se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 41.

Conform art. 103 alin.1^1 din Hotărârea nr. 829 din 15.11.2011 pentru completarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor s-a verificat în sistemul ECRIS dacă există alte dosare formate ca urmare a unei cereri formulate de aceleași persoane, împotriva acelorași persoane și având același obiect, dovada fiind atașată dosarului cauzei.

Întrucât procedura de citare este legal îndeplinită, instanța va face aplicarea disp. art. 223 C.proc.civ.

Instanța, verificându-și din oficiu competența potrivit dispozițiilor art. 131 alin. 1 C.pr.civ., stabilește că în baza art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 este competentă general, material și teritorial să soluționeze această cauză.

În baza art. 258 C.pr.civ., raportat la art. 255 C.pr.civ. instanța încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri formulate, nici excepții invocate și nici alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată, iar în baza art. 394 C.pr.civ. declară închise dezbaterile și potrivit art. 395 C.pr.civ. reține cauza spre deliberare și pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 18.02.2015 sub dosar nr._, petentul G. R.-V., în contradictoriu cu intimatul I.P.J SATU M., a formulat plângere contravențională împotriva Procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 06.02.2015.

În motivare, petentul a arătat în esență că, a returnat vecinei sale o cantitate de lemne pe care o împrumutase anterior de la aceasta, iar un vecin rău-voitor l-a reclamat că ar fi făcut comerț cu lemne, fiind astfel sancționat contravențional.

În drept, petentul nu a invocat un temei legal.

În susținerea plângerii, petentul a depus în copie cartea de identitate (f.4) și în original procesul-verbal . nr._/06.02.2015 (f.3), chitanța nr._/ 16.02.2015 (f.5).

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei, taxă judiciară de timbru potrivit art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013, conform chitanță nr._/16.02.2015 (f.5).

Prin întâmpinare (f.11), intimata a solicitat în esență respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând cererea de față prin prisma motivelor invocate și a materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 06.02.2015 de către reprezentanții ai I.P.J. Satu M. – Postul de Poliție Supur, s-a reținut în sarcina petentului săvârșirea contravenției prevăzute de art. 19 alin. 1 lit. b din Legea nr. 171/2010, constând în aceea că, la data de 06.02.2015, ora 16:20, a comercializat lemne de foc fără proveniență legală și fără a deține aviz de însoțire sau documente echivalente acestuia, petentul fiind amendat cu suma de 2.000 lei.

Instanța constată că plângerea contravențională a fost formulată de petent în termenul legal.

Respectând dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, instanța urmează a examina mai întâi legalitatea procesului verbal și ulterior temeinicia sa.

Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

De asemenea, instanța reține și împrejurarea că faptei reținute în sarcina petentului i s-a dat o corectă încadrare juridică raportat la dispozițiile art. 19 alin. 1 lit. b din Legea nr. 171/2010 „Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei până la 5.000 lei și confiscarea materialelor lemnoase în cauza următoarele fapte: (…) b) transportul materialelor lemnoase fără avizele de însoțire ori fără documentele comunitare echivalente acestora, prevăzute de normele privind circulația materialelor lemnoase în vigoare”.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal, deși O.G. nr. 2/2001 nu prevede nicio dispoziție cu privire la forța probantă a procesului verbal de contravenție, există o prezumție de legalitate și realitate a actului, având în vedere că este vorba de un act administrativ. În aceste condiții, se prezumă că situația de fapt menționată în cuprinsul procesului verbal de constatare a contravenției este conformă realității, prezumție care poate fi răsturnată de petent prin proba contrarie.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului în măsura în care statul respectă limitele rezonabile, având în vedere importanța scopului, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku vs. Franța, hotărârea din 07 Octombrie 1988, paragraf 28, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vuli vs. Suedia, hotărârea din 23 Iulie 2002, paragraf 113). Forța probantă a rapoartelor și a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni vs. Franța, hotărârea din 07 Septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31 – 36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căreia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a păstra limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. vs. România, hotărârea din 4 Octombrie 2007).

Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil.

În speță, se observă faptul că agentul constatator a perceput în mod direct împrejurările de fapt în care s-a produs contravenția și constatarea acesteia, astfel că până la proba contrarie, procesul verbal de constatare a contravenției se bucură de forța probantă a unui proces verbal de constatare, asemănător procesului verbal de constatare a infracțiunii în flagrant în procedura penală sau a procesului verbal de cercetare la fața locului conform dispozițiilor art. 346 - 347 C.pr.civ., având în vedere aplicarea garanțiilor procesuale penale aplicabile răspunderii contravenționale. În acest caz, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului, fără să administreze probe contrarii în acest sens, nu este suficientă și nu poate fi asimilat principiului in dubio pro reo.

Constatările personale ale agentului constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului, astfel că acest proces verbal reprezintă și un mijloc de probă.

Astfel, procesul verbal de contravenție beneficiază de forță probantă proprie în ceea ce privește constatările personale ale agentului constatator, care sunt prezumate a fi reale cât timp procesul verbal atacat a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă impuse de prevederile art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, iar petentul nu face dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută prin procesul verbal atacat.

În cauza dedusă judecății, instanța reține că petentul nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în sarcina sa în procesul-verbal de contravenție. Din actele și lucrările dosarului rezultă că nu a fost răsturnată prezumția de veridicitate cu privire la situația de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție de către agentul constatator, fapta săvârșită de petent întrunind elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 19 alin. 1 lit. b din Legea nr. 171/2010.

Prin urmare, ținându-se cont și de împrejurarea că în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului verbal contestat, instanța constată așadar că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

Cu toate acestea, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ care constituie dreptul comun în materie contravențională), articol care coroborat cu art. 38 alin. 3 din același act normativ permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientului chiar și în ipostaza în care prezumția relativă de valabilitate a procesului verbal nu a fost răsturnată, instanța consideră că sancțiunea amenzii este mult prea aspră, avertismentul fiind suficient pentru a i se atrage atenția petentului asupra obligațiilor sale legale, ținând cont că fapta săvârșită de petent nu a produs consecințe grave, iar în privința circumstanțelor personale ale petentului nu au fost dovedite antecedente contravenționale în același domeniu.

Astfel, opinia instanței privind reindividualizarea sancțiunii aplicate petentului are la bază dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 (potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite), art. 21 alin. 3 din același act normativ (conform căruia la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină cont și de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire ale acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului), precum și art. 7 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 (prin care se prevede că avertismentul se aplică și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției respective nu prevede în mod expres această sancțiune).

În consecință, având în vedere considerentele anterior expuse, în baza art. 34 alin 1 din O.G. nr. 2/2001, raportat la art. 21 alin. 3 și art. 7 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța va admite în parte plângerea contravențională și va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale stabilită prin Procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 06.02.2015, cu sancțiunea avertismentului, menținând restul dispozițiilor procesului-verbal contestat.

De asemenea, instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, astfel încât petentul urmează a fi atenționat asupra pericolului social al faptei și i se va atrage atenția asupra respectării dispozițiilor legale în materie.

Instanța constată că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul G. R.-V., cu domiciliul în ., nr. 594, județ Satu M., având C.N.P._, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SATU M., cu sediul în Satu M., ., nr. 5A, jud. Satu M., împotriva Procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 06.02.2015.

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 2.000 lei aplicată contravenientului prin Procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 06.02.2015, cu sancțiunea avertismentului.

Menține celelalte dispoziții ale procesului-verbal.

Atrage atenția petentului asupra respectării dispozițiilor legale.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de a declara apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Carei.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Mai 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

A. C. ȘORIAN M.

M.Ș. 20 Mai 2015

Red.A.C.

Tehnored.M.Ș./A.C.

4 ex./21.05.2015

Emis 2 .

1 .-V.

1 . M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 687/2015. Judecătoria CAREI