Pretenţii. Sentința nr. 618/2015. Judecătoria CAREI
Comentarii |
|
Sentința nr. 618/2015 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 618/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CAREI
-
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 618/2015
Ședința publică de la 06 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE – A. A.-G.
GREFIER – I. C.
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit art. 231 alin.2 C.pr.civ.
Pe rol, judecarea acțiunii civile intentată de reclamantul C. C. TĂȘNAD, cu sediul în Tășnad .. 3 jud.Satu M., împotriva pârâtei . LIVADA, cu sediul procesual ales în A. la . – ./7 . ,având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. P. V. cu împuternicire avocațială la dosar în baza contractului de asistență juridică nr. 28/16.02.2015 eliberat de Baroul Satu M.-cabinet individual, în reprezentarea reclamantului, lipsind reprezentantul legal în proces al pârâtei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că această cauză este la primul termen de judecată, având poziția 17 civil pe lista de ședință, acțiunea este legal timbrată cu 365 lei taxă judiciară de timbru achitată cu chitanța nr._/17.02.2015 (f.3).
În baza art. 43 N.c.proc. civ. grefierul de ședință a făcut verificări pe baza dosarului cauzei și a constatat faptul că judecătorul nu se află în vreunul din cazurile de incompatibilitate prev. de art. 41 N.c.proc.civ.
Conform art. 103 alin.1^1 din Hotărârea nr. 829 din 15.11.2011 pentru completarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor s-a verificat în sistemul ECRIS dacă există alte dosare formate ca urmare a unei cereri formulate de aceleași persoane, împotriva acelorași persoane și având același obiect, dovada fiind atașată dosarului cauzei.
Instanța își verifică competența în baza art. 131 alin.1 N.C.P.C. și stabilește că în baza art. 126 din Constituție, art. 94 pct. 1 lit.j N.C.P.C, art. 107 N.C.P.C. este competentă general, material și teritorial să soluționeze această cauză.
La întrebarea președintelui completului de judecată dacă mai au cereri de formulat, ori excepții de ridicat, reprezentanta reclamantului învederează că nu are.
Susține acțiunea astfel cum a fost formulată și în scris învederând că al probe nu mai are de administrat în cauză.
Nemaifiind alte probe de administrat instanța în baza art. 244 N.C.P.C. declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în fond.
Reprezentanta reclamantului, având cuvântul în fond, solicită admiterea acțiunii în sensul de a se obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 5.186,45 lei reprezentând rata a II-a a chiriei conform Contractului de închiriere nr.1 din 23.05.2012 și penalizările prevăzute în art. din contract de 0,1 % pe zi, de la data scadenței chiriei – 15.12.2014 – până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile de față;
Prin acțiunea civilă înregistrată sub dosar cu nr. arătat mai sus, reclamantul C. C. TĂȘNAD, a chemat în judecată pe pârâta . LIVADA și a solicitat ca instanța să oblige pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 5.186,45 lei reprezentând rata a II-a a chiriei conform Contractului de închiriere nr.1 din 23.05.2012 și penalizările prevăzute în art. din contract de 0,1 % pe zi, de la data scadenței chiriei – 15.12.2014 – până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.
În fapt se arată că între părți s-a încheiat un contract de închiriere a unei suprafețe de 21,05 ha teren proprietatea reclamantului cu eșalonarea ratelor de plată a chiriei conform actului adițional încheiat.
La data de 15.12.2014 era scadentă cea de a doua tranșă pentru care petenta a și emis factura de plată pe care pârâta nu a onorat-o.
În art.4 al contractului s-au scris și penalități de întârziere de 0,1 % pe zi de întârziere, penalități ce nu pot depăși cuantumul creanței.
În drept se invocă disp.art.1796-1798 N.C.C.
În dovedire s-au depus la dosar xerocopia contractului de închiriere, actul adițional precum și factura emisă.
Pârâta nu a depus întâmpinare la dosar și nu s-a prezentat în fața instanței.
Din probele administrate în cauză rezultă că între părți s-a încheiat un contract de închiriere a unei suprafețe de 21,05 ha teren proprietatea reclamantului cu eșalonarea ratelor de plată a chiriei conform actului adițional încheiat.
La data de 15.12.2014 era scadentă cea de a doua tranșă pentru care petenta a și emis factura de plată pe care pârâta nu a onorat-o.
S. datorată de pârâtă reclamantei este de 5.186,45 lei, conform facturii fiscale f.10).
Pârâta datorează reclamantei și penalități de întârziere de 0,1 % pe zi de întârziere, penalități ce nu pot depăși cuantumul creanței conform disp. art.4 al contractului.
Având în vedere cele arătate mai sus instanța va admite acțiunea civilă intentată de reclamant împotriva pârâtei, aceasta fiind întemeiată și drept urmare în baza art. 1796 și urm. N.C.C. va obliga pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 5.186,45 lei reprezentând rata a II-a a chiriei conform Contractului de închiriere nr.1 din 23.05.2012 și penalizările prevăzute în art. din contract de 0,1 % pe zi, de la data scadenței chiriei – 15.12.2014 – până la plata efectivă.
În baza art. 453 alin. 1 N.C.P.C. va obliga pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 865 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă intentată de reclamantul C. C. TĂȘNAD, cu sediul în Tășnad .. 3 jud.Satu M., împotriva pârâtei . LIVADA, cu sediul procesual ales în A. la . – ./7 ., prin urmare:
- obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 5.186,45 lei reprezentând rata a II-a a chiriei conform Contractului de închiriere nr.1 din 23.05.2012 și penalizările prevăzute în art. din contract de 0,1 % pe zi, de la data scadenței chiriei – 15.12.2014 – până la plata efectivă.
Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 865 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 06 mai 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
A. A.-G. I. C.
C.I. 11 Mai 2015
Red.AAG/Tehnored.IC
4 ex/18.05.2015
Emis 2 .>- 1 ex. C. C. TĂȘNAD,
- 1 ex. . LIVADA,
Azi 18.05.2015
← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 615/2015.... → |
---|