Acţiune în constatare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 12-11-2013 în dosarul nr. 19306/211/2006
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013
Ședința publică din data de 12.11.2013
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: I. G.
GREFIER: D. S.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta M. A. L. în contradictoriu cu pârâții M. V., M. I., M. M., având ca obiect acțiune în constatare.
Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au avut loc în ședința publică din data de 22.10.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, pentru a de posibilitatea părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru data de astăzi.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile de față instanța reține următoarele:
Prin acțiunea civila formulata de reclamanții M. I. si M. V. împotriva paraților M. A. L., M. M. si . înregistrată la Judecătoria Cluj-N., sub nr.2312/2005, s-a solicita a se constata ca in baza Decretului-Lege nr.61/1990 si a HG nr. 562/1991 defunctul M. A. era singurul îndreptățit sa cumpere apartamentul situat in Cluj-N., ., ., . constata ca defunctul M. A. a dobândit in devălmășie împreuna cu parata M. M. dreptul de proprietate asupra apartamentului, a se dispune rectificarea contractului de vânzare-cumpărare nr.8192/28.10.1991 conform Sent. civ. nr. 2386/2003 a Judecătoriei Cluj-N., irevocabile si a se dispune obligarea paraților la plata cheltuielilor de judecata in situația in care se opun admiterii acțiunii formulate.
In motivare, s-a arătat ca defunctul M. A. a avut calitatea de angajat al . in care a dobândit cu titlu de chirie apartamentul descris. La data de 28 oct. 1991 defunctul a cumpărat apartamentul, prețul fiind achitat de către acesta si de către reclamanții din prezenta cauza. La momentul cumpărării defunctul era căsătorit cu parata M. M., insa dintr-o eroare sau in baza unui fals grosolan parata M. A. L., nepoata defunctului, a fost menționata ca fiind soția acestuia.
In baza acestui contract de vânzare-cumpărare a fost înscris in cartea funciara dreptul de proprietate in favoarea numitului M. A. si al numitei M. A., ca bun comun, astfel încât, reclamanții considera ca este in mod evident vorba de parata M. M. si nu de parata M. A., care nu avea nici un drept locativ propriu asupra apartamentului, fiind doar tolerata de către bunicul sau in acesta.
La momentul dezbaterii masei succesorale ramase după defunctul M. A. parata M. M. a înțeles sa renunțe la dreptul de succesiune tocmai pe considerentul ca reclamanții au achitat o parte din prețul apartamentului (f.2-5).
Prin întâmpinarea depusa la fila 23 din respectivul dosar parata M. A. L. a solicitat respingerea acțiunii formulate si obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecata. In motivarea poziției procesuale exprimate a arătat ca reclamanții au refuzat sa-l ajute pe M. A. la cumpărarea apartamentului, motiv pentru care acesta a apelat la ajutorul dânsei, in calitate de nepoata de fiu. Eroarea strecurata la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare este cu privire la menționarea dânsei ca fiind soția si nu nepoata defunctului si nu cu privire la numele celei care a cumpărat alături de către M. A., asa cum sugerează reclamanții.
Parata M. A. L. a formulat o cerere reconvențională prin care a solicitat a se constata ca este coproprietara, alături de numitul M. A. in cote de 1/2 parte fiecare asupra apartamentului situat in Cluj-N., ., a se dispune sistarea stării de indiviziune existenta prin atribuirea in natura in favoarea dânsei, fără obligarea la plata vreunei sulte deoarece a achitat singura prețul de achiziție si a se dispune intabularea dreptului de proprietate dobândit prin cumpărare.
După depunerea la dosar a raportului criminalistic efectuat in cauza la filele 94-100, din dosarul de bază, parata M. A. L. si-a precizat cererea reconvențională (f.106) in sensul ca solicita obligarea reclamanților, in solidar, la plata contravalorii actualizate a sumei achitate cu titlu de preț al apartamentului, suma suficienta pentru achiziționarea unui apartament cu 2 camere la prețul practicat pe piața imobiliara.
In motivarea cererii reconvenționale s-a arătat ca prețul apartamentului a fost integral achitat de către reclamanta reconvenționala, lucru cunoscut de către reclamanții-pârâți, insa, prin formularea prezentei acțiuni, aceștia urmăresc doar sa obțină un drept de proprietate asupra unui bun care nu li se cuvine (f.23-24, 106 dos. 2312/2005).
La termenul de judecata din 26 mai 2006 instanța a disjuns cererea reconvențională de acțiunea principala pe considerentul ca cererea principală se afla in stare de judecata, spre deosebire de cererea reconvenționala care, așa cum a fost precizata, necesita administrare de probatoriu (f.109-111 dos. 3212/2005).
Cererea a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, la data de 26.05.2006 (f.1).
Reclamanta reconvențională M. A. L. și-a precizat din nou cererea reconvențională la termenul din data de 24.06.2009, prin care a solicitat obligarea pârâților M. I. și M. V., în solidar la plata sumei de 92.185 lei, achitată cu chitanța nr.1031 din 28.10.1991, reprezentând prețul stabilit conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat pentru apartamentul nr.50, situat în Cluj-N., ., la valoarea reactualizată, în principal; în secundar, la plata sumei echivalente cu prețul practicat pe piața imobiliară necesar achiziționării unui apartament cu 2 camere.
În motivare a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare înregistrat sub nr. 8192 din 28 oct. 1991 încheiat între S.C. Hidroconstrucția S.A., sucursala „Ardeal" Tarnița, în calitate de vânzător și M. A. și M. A. L. în calitate de cumpărători s-a stabilit prețul locuinței menționate mai sus la suma de 92.185 lei. La data respectivă contractul a fost semnat atât de M. A., cât și de nepoata sa, M. A. L.. Prețul a fost achitat integral de către M. A. L., deoarece defunctul nu avea banii necesari achiziționării apartamentului. Anterior efectuării plății, defunctul a oferit celor doi fii ai săi, pârâții din prezenta cauză să cumpere ei imobilul, însă aceștia au refuzat. Reclamanta care locuia efectiv în imobil a fost de acord să îl cumpere și pentru aceasta bunica și bunicul matern au înstrăinat dreptul de proprietate asupra unor imobile situate în . chitanța a fost întocmită pe numele defunctului M. A. în realitate plata a fost făcută de nepoata acestuia, reclamanta din prezentul dosar (f.38-39
Cererea reconvențională a fost legal timbrată cu taxă de timbru și timbru judiciar (f.25).
În probațiune s-a solicitat proba cu înscrisuri, cu interogatoriul părților, proba testimonială.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriile pârâților M. I. (f. 76), M. V. (f. 218), M. A. L. (f. 78), precum și proba cu martorii: V. V. (f. 111), C. I. (f. 112), V. A. (f. 130), D. V. (f. 132), C. Lucreția (f. 166 ). A fost încuviințată și efectuarea unei expertize de evaluare a apartamentului (f. 85 -100).
Instanța a dispus acvirarea dosarelor nr.2312/2005 respectiv_/2003.
La termenul din data de 16.07.2013, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, invocată de către aceștia, având în vedere că temeiul juridic al cererii, așa cum a fost el precizat de către reclamantă (f.228), este îmbogățirea fără justă cauză și nu plată nedatorată (f.369). De asemenea a fost înlăturat și raportul de expertiză extrajudiciară contabilă depus la fila 341, raport de expertiză care nu a fost încuviințat în cauză.
La același termen a fost încuviințată efectuarea unei expertize judiciare contabile având ca obiectiv stabilirea valorii actualizate a sumei de 92.185 lei, aceasta fiind efectuată și depusă la dosarul cauzei la data de 14.10.2013 (f.377 – 391).
La termenul din data de 22.10.2013 instanța a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei pe care a unit-o cu fondul cauzei (f.420).
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
În fapt, la data de 28 oct. 1991 intre defunctul M. A. si .-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu privire la apartamentul înscris in CF_ Cluj, cu nr.topo._/S/L, compus din 2 camere, 1 bucătărie, 1 cămara de alimente, 1 baie, 1 antreu, 1 debara, 2 logii, cu suprafața utila de 47,68 mp., părțile indivize comune in cota de 1,37/100 parte înscrise in CF col si teren atribuit in folosința de 7/544 parte (f.48-49 dosar 2312/2005).
Prețul apartamentului a fost achitat cu chitanța nr. 1031/28.10.1991, acesta fiind eliberată pe numele lui M. A., bunicul reclamantei reconvenționale (f.5).
Cu privire la vânzarea-cumpărarea apartamentului au existat două contracte de vânzare-cumpărare nr.8192/28.10.1991, in care, in calitate de cumpărători apăreau M. A. si M. A.. Au fost încheiate două contracte de vânzare-cumpărare cu același număr și aceeași dată, însă în primul contract s-a menționat ca temei de drept Decretul-lege nr.61/1990, semnatari fiind M. A. și M. A. L., iar cel de-al doilea contract a fost încheiat în baza Legii nr.85/1992, semnatari fiind de asemenea M. A. și M. A. L.. S-a constatat de către instanța de judecată că cel de-al doilea contract nu a fost semnat de către defunctul M. A., fiind nul absolut.
In baza celui de-al doilea contract de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr.85/1992 s-a înscris in CF_ Cluj dreptul de proprietate in favoarea lui M. A. si a soției M. A.. Ulterior, a avut loc o corectare in sensul ca "si soția" a fost trecut intre paranteze, probabil in baza mențiunilor făcute pe versoul contractului de vânzare-cumpărare potrivit cărora . faptul ca numita M. A. este nepoata si nu soția numitului M. A.. In data de 23 iunie 1998, ulterior decesului numitului M. A., survenit la data de 24 febr.1994, in cartea funciara s-a menționat ca imobilul nu reprezintă bun comun al numiților M. A. si M. A..
La solicitarea pârâților-reclamanți reconvenționali din prezenta cauza, prin Sent. civ. nr. 2386/2003 a Judecătoriei Cluj-N. în dosarul nr._/2003 s-a dispus rectificarea contractului de vânzare-cumpărare nr.8192/28.10.1991 in sensul ca numele corect al cumpărătoarei este M. M., soția defunctului M. A. si nu M. A. cum s-a menționat. Totodată, instanța de judecata a constatat ca masa succesorala rămasa după numitul M. A. include cota de 1/2 parte din apartament, ca reclamanții au calitatea de unici succesori ai acestuia (parata M. M. renunțând la dreptul de moștenire) si s-a dispus atribuirea imobilului in favoarea reclamanților, in cota de ½ parte fiecare (f.6-7 dosar nr._/2003). Hotărârea a devenit irevocabila prin nedeclararea cailor de atac.
La solicitarea pârâților-reclamanți din prezenta cauză, in dosarul nr.2312/2005, instanța de judecata a dispus efectuarea unei expertize criminalistice prin care sa se stabilească daca semnătura de la poziția cumpărătorului din contractul de vânzare-cumpărare nr. 8192/1991 îi aparține numitului M. A. sau nu. Potrivit concluziilor raportului criminalistic depus la filele 94-101 din dosarul nr. 2312/2005, contractul de vânzare-cumpărare examinat nu a fost semnat la poziția "cumpărător " de către titularul M. A.. Instanța, din oficiu, a constatat nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumpărare care poarta nr. de înregistrare 8192/28.10.1991 si care poarta pe verso mențiunea potrivit căreia M. A. nu este soția ci nepoata numitului M. A..
Prin Decizia nr. 40/A/2007, pronunțată de către Tribunalul Cluj în dosarul civil nr._ ( nr. vechi 2312/2005) definitivă prin Decizia civilă nr. 1435/R/2007, s-a statuat că „dispozițiile art. 5 din Decretul Lege 61/1990 prevăd că în cazul locuințelor ocupate de chiriași, aceștia sunt îndreptățiți la cumpărarea locuințelor ce cad sub incidența legii. După cum rezultă din contractul de închiriere depus la fila 46 dosar, pârâta M. A. L. nu a avut calitatea de chiriaș al apartamentului în litigiu, ci M. A., după cum rezultă din contractul de închiriere depus la fila 46 dosar. În aceste condiții, concluzia primei instanțe potrivit căreia M. A. este persoana îndreptățită la cumpărarea apartamentului este in conformitate cu probatoriul administrat în cauză și cu dispozițiile legale aplicabile. În lipsa vocației legale la cumpărarea apartamentului, împrejurarea că pârâta apelantă ar fi achitat prețul apartamentului nu este în măsură să îi confere acesteia calitatea de cumpărător al bunului imobil, ci numai un drept de creanță, bineînțeles, în cazul în care se va dovedi realitatea celor pretinse de apelantă.”
Concluzionând, rezultă că primul contract, care a rămas în ființă, în care nu s-a contestat semnăturile cumpărătorilor, a fost semnat de către M. A. și M. A. L., deși ulterior instanța de judecată a rectificat contractul în sensul în care în loc de M. A. L. a fost consemnat că numele corect al cumpărătoarei este M. M. (!).
Referitor la împrejurarea dacă defunctul M. A. avea sau nu banii necesari cu care să achite prețul apartamentului, instanța constată că reclamanta a susținut în cuprinsul cererii reconvenționale (f.1), că pârâții M. V. și M. I. au refuzat să îl ajute pe tatăl lor cu bani la achiziționarea apartamentului, motiv pentru care a achitat ea întreaga sumă.
Susținerea reclamantei că defunctul M. A. nu avea banii necesari cumpărării apartamentului rezultă și din interogatoriul pârâtului M. I. (f.76), care la întrebarea nr. 1 a răspuns că l-a ajutat pe tatăl său ( M. A.) să cumpere apartamentul cu o sumă mică. Rezultă de aici că acesta i-a solicitat ajutorul deoarece nu avea suficienți bani. Această concluzie este întărită de răspunsul dat la interogatoriu de către pârâtul M. V. (f.218), care întrebat fiind de tatăl său dacă dorește să-l ajute să cumpere apartamentul deoarece el nu are bani, a răspuns „Da. Nu avea bani suficienți”. Rezultă așadar că defunctul M. A. nu avea banii necesari la momentul cumpărării apartamentului, precum și faptul că fii săi nu i-au dat bani, neaducând nicio probă în acest sens.
Tot în susținerea ipotezei potrivit căreia bunicul reclamantei nu avea bani să cumpere apartamentul este și declarația martorei V. M. A. care a arătat că defunctul, de multe ori nu plătea la timp întreținerea, lucru aflat în mod direct, deoarece o perioadă a ținut locul administratorului blocului. Mai mult, în acea perioadă M. A. avea o pensie de cca. 3000 lei, dar soția sa era bolnavă de cancer de cca. 4-5 ani. Soția lui M. A. nu a lucrat niciodată, ei întreținându-se doar din pensia acestuia. La momentul cumpărării apartamentului, M. A. se afla în pensie de cca. 7-8 ani (f.130).
În ceea ce privește proveniența banilor cu care s-a achitat apartamentul în cauză, instanța reține că potrivit declarației martorului V. V., bunicii reclamantei au vândut un teren în G. și i-au dat banii reclamantei și mamei sale să cumpere apartamentul lui M. A.. Acesta a mai declarat că a aflat de la bunica reclamantei, numita C. Saveta, că apartamentul a fost cumpărat și plătit. De asemenea, terenul situat în G., a fost vândut de bunici unui cetățean olandez înainte de cumpărarea apartamentului în cauză (f.111).
Această declarație se coroborează cu declarația martorei C. Lucreția care a arătată că imediat după revoluție a fost în casa la bunicilor materni ai reclamantei M. A., când bunica acesteia i-a dat bani mamei acesteia pentru cumpărarea apartamentului. A văzut personal când bunica reclamantei a dat banii mamei reclamantei. A mai arătat martora că banii respectivi proveneau din vânzarea unui teren de la ieșire din G.. De asemenea martora a mai declarat că atunci când s-a plătit apartamentul, M. A. a intrat pe la ei și le-a spus că a reușit să cumpere apartamentul întrucât cuscrii săi i-au dat banii. Suma de bani pe care bunica reclamantei i-a dat-o mamei acesteia a fost de cca. 100.000 lei (f.166).
Pe de altă parte, conform antecontractului de vânzare-cumpărare, încheiat între T. Geza și C. D. ( bunicul reclamantei), rezultă că acesta din urmă a promis vânzarea unui teren situat în G., în suprafață de 3400 mp, pentru suma de 340.000 lei (f.41), bani care au fost achitați în întregime la momentul semnării antecontractului. Antecontractul a fost încheiat la data de 17.10.1991 (f.41), iar contractul de vânzare-cumpărare nr.8192 al apartamentului în litigiu a fost încheiat la data de 28.10.1991.
Instanța va înlătura declarația martorului C. I. în ceea ce privește susținerea că M. A. a cupărat apartamentul, deoarece avea salarii mari, care este contrazisă de restul susținerilor sale, fiind vorba doar de părerea sa personală. Astfel, acesta a declarat că reclamanta și cele două surori ale acesteia au fost crescute de soția lui M. A.. La un moment dat, după moartea soției lui M. A., reclamanta s-a mutat în apartamentul acestuia, iar ulterior a spus că nu mai pleacă. M. A. era miner la vremea respectivă și avea salariu foarte mare, și pensie de asemenea, foarte mare. Banii câștigați de M. A. nu și-i cheltuia, ci îi cheltuia pentru a le întreține pe reclamantă și surorile sale, precum și pentru a o îngriji pe soția sa bolnavă. Aceasta a fost bolnavă cca. 5-6 ani. Martorul a mai declarat că mama reclamantei i-a spus soției sale, după cumpărarea apartamentului că bunica reclamantei ar fi vândut un teren pentru ca reclamanta să cumpere apartamentul (f.112). Or, declarația martorului este relevantă sub aspectul descrierii persoanelor pe care le avea sub îngrijire defunctul ( pe reclamantă și pe sororile acesteia, precum și pe soția sa care era bolnavă de cca. 5-6 ani). Faptul că defunctul avea pensie mare, nu este o condiție suficientă pentru a putea acumulă capital, acest lucru depinzând în mod direct de cheltuielile pe care le avea de făcut.
Potrivit adeverințelor de la dosar (f.154-156), defunctul M. A. a lucrat ca și zidar în perioada 1969 – 1974, miner subteran din data de 01.08.1074 până în data de 01.07.1983, dată la care a fost pensionat pentru limită de vârstă (f.162). Din adresa depusă la dosar rezultă că la data de 01.07.1983, data pensionării, acesta avea o pensie de 3010 lei, fără însă să se cunoască evoluția acesteia (f.140).
În ceea ce privește declarația martorei D. V., potrivit căreia M. A. a cumpărat apartamentul din banii săi, nu va fi reținută de către instanță, deoarece aceasta nu se coroborează cu restul probelor de la dosar (f.132). Mai mult, acesta declară că M. A. a cumpărat apartamentul pentru că el a mers și a întocmit actele și pentru că a muncit o viață întreagă pe șantier la TCH. Or, nici faptul că a întocmit defunctul actele și nici faptul că a muncit o viață întreagă pe șantier nu sunt condiții suficiente să ducă la concluzia că ar fi avut banii necesari pentru cumpărarea acestuia. De asemenea, martora a declarat cu nu știe ca defunctul să fi luat bani de la altcineva pentru cumpărarea apartamentului, nu că nu i-a luat efectiv.
Rezultă așadar, față de cele arătate, că apărările formulate de către pârâți nu sunt întemeiate. Nici faptul că reclamanta și-a modificat declarațiile pe parcursul timpului, în funcție de evoluția acțiunilor din fiecare dosar în parte nu este în măsură să înlăture starea de fapt reținută de către instanță în prezenta cauză.
În drept, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, instanța o va respinge ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța arată că, calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală activă ) si, pe de altă parte, între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic (calitate procesuală pasivă ). În cazul situațiilor juridice pentru a căror realizare calea justiției este obligatorie, calitatea procesuală activă aparține celui ce se poate prevala de acest interes, iar calitatea procesuală pasivă aparține celui față de care se poate realiza interesul respectiv.
In prezenta cauză, deși din probatoriul administrat rezultă că suma de bani cu care s-a cumpărat apartamentul a provenit din vânzarea unui teren aparținând bunicilor reclamantei, sumă care a fost dată de către bunică mamei reclamantei, fără însă să existe dovada că suma a mai fost remisă și în mâna reclamantei, instanța reține că este fără echivoc că suma respectivă a reprezentant un dar manual în favoare reclamantei. Este vorba despre un dar manual, care reprezintă forma cea mai simplă de donație, impunând doar tradițiunea unui mobil donat, pe lângă acordul de voință, indispensabil încheierii contractului. Tradițiunea bunului donat de la donator la donatar este de esența acestei varietăți de donație. Dovada predării lucrului și deci a încheierii contractului, poate fi făcută prin orice mijloc de probă fiind o chestiune de fapt. Or, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că suma de bani a fost remisă în scopul achiziționării apartamentului. Faptul că au fost dați cu intenția de a fi gratificată reclamanta M. A. L., rezultă în primul rând din faptul că aceasta a fost trecută pe contractul de vânzare-cumpărare ( primul exemplar întocmit), semnând în calitate de cumpărător, alături de defunctul M. A.. Cu privire la acest prim contract instanța arată că nu a fost contestată semnătura niciunui cumpărător, de unde rezultă că M. A. cunoștea și a acceptat ca să fie trecută în contract, în calitate de coproprietară, nepoata sa. Deși reclamanta nu era persoană îndreptățită, faptul că a fost trecută pe contractul de vânzare-cumpărare denotă că suma de bani a fost dată de către bunica sa în vederea gratificării reclamantei. Faptul că tradițiunea s-a realizat prin intermediul unei alte persoane ( mama reclamantei), nu este în măsură a lăsa fără efecte a donației, mai ales având în vedere că, date fiind relațiile de rudenie dintre părți, a demonstra că la rândul ei, mama sa i-a remis reclamantei suma de bani poate fi uneori imposibil. Mai mult, nimeni nu a contestat această stare de fapt.
Pe fond, instanța arată că vechiul cod civil nu cuprindea niciun text în care să se consacre expres, cu valoare de principiu îmbogățirea fără justă cauză, izvor de obligație distinct, de sine stătător. Însă, având în vedere aplicațiile practice, practica judiciară și doctrina au desprins noțiunea și au elaborat teoria generală a îmbogățirii fără justă cauză.
Imbogățirea fără justă cauză este faptul juridic licit prin care are loc mărirea patrimoniului unei persoane prin micșorarea corelativă a patrimoniului altei persoane, fără ca pentru acest efect să existe o cauză justă sau un temei juridic[1]. Din acest fapt juridic se naște un raport de obligații în conținutul căruia se află obligația celui care și-a sporit patrimoniul de a restitui celui însărăcit valoarea cu care s-a îmbogățit.
Pentru ca îmbogățirea fără justă cauză să dea naștere raportului juridic de obligații și acțiunea în restituire trebuie îndeplinite două feluri de condiții: materiale și juridice. Condițiile materiale sunt: să existe o îmbogățire a pârâtului, să existe o însărăcire a reclamantului și între îmbogățirea pârâtului și însărăcirea reclamantului să existe o legătură sau o corelație directă. Condițiile juridice ale acțiunii sunt: îmbogățirea sau însărăcirea să fie lipsite de o cauză justă, adică de un temei juridic care să le justifice ; îmbogățitul să fie de bună-credință ; însărăcitul să nu aibă la dispoziție o altă acțiune în justiție pentru realizarea dreptului său de creanță împotriva pârâtului.
In speță, așa cum rezultă din starea de fapt reținută de instanță, apartamentul cu nr. 50 de pe ., mun. Cluj-N., a fost achiziționat cu banii proveniți de la reclamantă. Apartamentul a intrat în patrimoniul defunctului M. A., și apoi, în urma dezbaterii succesiunii după acesta a intrat, cu titlu de drept de moștenire în patrimoniul pârâților M. V. și M. I.. Rezultă deci că a avut loc o îmbogățire a pârâților, constând în mărirea patrimoniului acestora prin dobândirea apartamentului în litigiu.
In cauză este îndeplinită și condiția însărăcirii reclamantei, prin ieșirea din patrimoniul său a sumei de bani cu care s-a achitat prețul apartamentului, adică a sumei de 92.185 ROL, achitată la data de 28.10.1991, sumă care a primit-o cu titlu de dar manual de la bunica sa maternă. De asemenea, între însărăcirea reclamantei și îmbogățirea pârâților există o corelație directă, având în vedere că din suma ieșită din patrimoniul reclamantei s-a achiziționat apartamentul care a intrat în patrimoniul pârâților.
Instanța mai reține că în prezenta cauză îmbogățirea și însărăcirea sunt lispite de o justă cauză, adică de un temei juridic care să le justifice. Îmbogățirea unei persoane are justă cauză atunci când a avut loc în temeiul unui act juridic, al unei hotărâri judecătorești, sau al legii, prin uzucapiune sau posesie de bună-credință. Or, în prezenta cauză nu ne află în niciun din situațiile prezentate, îmbogățirea pârâților având loc în baza plății prețului apartamentului din litigiu de către reclamantă, având convingerea greșită că în acest mod va dobândi proprietatea lui.
In ceea ce privește condiția ca îmbogățitul să fie de bună credință, instanța arată că aceasta se prezumă. Fundamentul acțiunii de in rem verso nu constă într-o conduită culpabilă a debitorului, ci rezidă din îndatorirea generală de a nu ne îmbogății în dauna altuia. Această îndatorire morală presupune absența orcărei culpe din partea îmbogățitului, el fiind obligat să restituie numai valoarea îmbogățirii sale, chiar dacă însărăcirea reclamantului este mai mare. Dacă îmbogățitul este de rea-credință, nu suntem în prezența îmbogățirii fără justă cauză, fiind vorba despre o faptă ilicită care antrenează răspunderea civilă delictuală. Din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă reau-credință a defunctului M. A., care a acceptat să fie trecută și nepoata sa pe contract, convins fiind că apartamentul va rămâne al nepoatei reclamante.
Instanța constată că și ultima condiție, anume ca însărăcitul să nu aibă la dispoziție o altă acțiune în justiție pentru realizarea dreptului său de creanță împotriva pârâtului, este îndeplinită. După cum s-a arătat, reclamanta a încercat să-și realizeze pretinsul său drept pe calea justiției, considerându-se proprietara apartamentului nr.50, din .. Aceasta nu a înțeles că nu avea calitatea de persoană îndreptățită, având convingerea greșită că dacă a achitat suma de bani reprezentând prețul apartamentului, și a fost trecută pe contractul de vânzare-cumpărare, devine proprietara acestuia. Având în vedere că reclamanta nu avea la îndemână acțiunea bazată pe contract, delict, sau alt izvor de obligații, singura posibilitate pe care o avea era să intenteze acțiunea bazată pe îmbogățirea fără justă cauză.
Concluzionând, instanța constată că în prezenta cauză sunt îndeplinite condițiile pentru a da naștere raportului juridic de obligații, acțiunea în restituire urmând să fie admisă. Obligația de restituire are o dublă limită: îmbogățitul este obligat să restituie însărăcitului numai valoarea îmbogățirii sale, chiar dacă însărăcirea este mai mare, pe de o parte, iar pe de altă parte însărăcitul are dreptul de a i se restitui doar valoarea însărăcirii sale, chiar dacă foloasele obținute de îmbogățit sunt mai mari.
Rezultă așadar că obligația este de a restitui însărăcitului valoarea îmbogățirii sale, numai în limita însărăcirii corelative, îmbogățirea și însărăcirea fiind limite reciproce.
În prezenta cauză, deși îmbogățirea pârâților este mai mare, în sensul în care valoarea unui apartament ca cel din litigiu este mai mare, aceștia nu pot fi obligați la plata către reclamantă decât a valorii însărăcirii acestuia. Or, însărăcirea acestuia constă în suma de bani achitată cu titlul de preț, actualizată cu rata inflației.
Conform expertizei contabile efectuată în cauză, suma de 92.185 ROL, actualizată cu indicele prețurilor de consum sau rata inflației reprezintă în luna iunie 2013 suma de 9889 lei (f.382).
Pentru aceste considerente, instanța va admite cererea de chemare în judecată formulată și precizată de către reclamantă, și va obliga pârâții la plata către aceasta a sumei de 9889 lei, reprezentând contravaloarea prețului apartamentului nr. 50, de pe ., actualizat cu rata inflației.
În conformitate cu prevederile art. 274 Cod procedura civila, instanța poate obliga la cerere partea care a căzut în pretenții să-i plătească celeilalte părți cheltuielile de judecată ocazionate de desfășurarea procesului. Cheltuielile de judecată sunt reprezentate de acele sume de bani pe care părțile trebuie să le efectueze pentru desfășurarea regulată a procesului civil și sunt compuse în principiu din: taxa de timbru și timbru judiciar, onorariu avocat, cheltuieli cu deplasarea martorilor, cheltuieli privind efectuarea expertizei și onorariul de expert, etc.
Efectuarea tuturor cheltuielilor amintite mai sus trebuie dovedită prin înscrisuri depuse în acest sens la dosarul cauzei de partea care a solicitat prin cerere de chemare în judecată sau cerere reconvențională ori întâmpinare obligarea la plată a părții ce a căzut în pretenții.
Având în vedere că expertiza contabilă a fost depusă înainte ca reclamanta să facă dovada achitării sumei de bani stabilită ca avans onorariu, precum și nota finală de cheltuieli, din care rezultă ca onorariul final este de 2100 lei, din care nu s-a achitat nici un avans, instanța va obliga reclamanta să achite onorariu expert în valoare de 2100 lei.
Pe de altă parte, având în vedere că cei căzuți în pretenții sunt pârâții, văzând și că pentru promovarea prezentei cauze reclamanta a efectuat următoarele cheltuieli: 3090 lei taxa de timbru, 5 lei timbru judiciar (f.49), 720 lei – onorariu avocațial (f. 123), 2100 lei onorariu expert (f.377), onorariu avocat 2000 lei, în total suma de 7915 lei, instanța va obliga pârâți să plătească reclamantei suma de 7915 lei, cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de către pârâți ca neîntemeiată.
Admite cererea formulată de către reclamanta M. A. L., domiciliată în Cluj-N., ., ., jud. Cluj în contradictoriu cu pârâții M. I., domiciliat în Cluj-N., Calea Mănăștur, nr. 93, ., ., jud. Cluj și M. V., domiciliat în localitatea Novaci, ., jud. Gorj.
Obligă pârâții să plătească reclamantei, în solidar, suma de 9889 lei, reprezentând prețul achitat pe apartamentul nr. 50 din Cluj-N., ., jud. Cluj actualizat cu indicele prețurilor de consum sau rata inflației.
Obligă reclamanta să achite expertului B. D., onorariu expert în valoare de 2100 lei.
Obligă pârâții să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în valoare de 7915 lei, din care suma de 3090 lei reprezintă taxa de timbru, 5 lei - timbru judiciar, 720 lei – onorariu avocațial, 2100 lei onorariu expert, onorariu avocațial 2000 lei.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 12.11.2013
Președinte, Grefier,
I. GagaDaniela S.
Red.Dact/I.G./4 ex/24.11.2013
| ← Actiune in regres. Sentința nr. 9354/2013. Judecătoria... | Somaţie de plată. Sentința nr. 6991/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|
