Obligaţie de a face. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 21-11-2013 în dosarul nr. 8201/211/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
SENTINTA CIVILA Nr._/2013
Ședința publică de la 21 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. B. T.
GREFIER R. Z.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta C. A. și pe pârâta SN R. SA- S. CLUJ, având ca obiect obligație de a face
La apelul nominal făcut în ședința publică se constata lipsa partilor.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier dupa care se constata ca la dosar s-a depus cerere de renuntare la judecata.
Instanta in temeiul art 246 C pr civ urmeaza sa ia act de cererea de renuntare la judecata.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță formulată și precizată sub nr._ din data de 29.03.2012, reclamanta C. A. a chemat în judecată pârâta . Cluj, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea acesteia la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare care să aibă ca obiect apartamentul nr. 15 situat în com. J., . nr. 311 în Blocul Social (Radio) J..
La data de 29.10.2013, reclamanta a depus la dosar, cerere prin care învederează instanței că renunță la judecarea prezentei cauze (f. 62-63).
Având în vedere cererea de renunțare formulată de către reclamant, prin care arată că înțelege să renunțe la judecarea cererii, văzând și dispozițiile art. 246 Cod procedură civilă potrivit cărora reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal, fie prin cerere scrisă,precum și principiul disponibilității care guvernează procesul civil, urmează a se lua act de renunțarea reclamantei la judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Ia act de renunțarea reclamantei C. A., domiciliată în com. J. . nr. 311, ., la judecata cererii de chemare în judecată formulată împotriva pârâtei . Cluj, cu sediul în Cluj-N. ., jud. Cluj, având ca obiect obligație de a face.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.11.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
← Suspendare provizorie. Încheierea nr. 9707/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5936/2013.... → |
---|