Partaj judiciar. Sentința nr. 7475/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 7475/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 26-04-2013 în dosarul nr. 1252/211/2011

ROMANIA

JUDECATORIA CLUJ N.

SECTIA CIVILA

Operator de Date cu Caracter Personal 3185

DOSAR NR._

SENTINTA CIVILA NR. 7475/2013

Ședința publică din 26 aprilie 2013

Instanța constituita din :

JUDECATOR: C. - S. N.

GREFIER: Z. E. F.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulate de către reclamanții R. D. ș.a. în contradictoriu cu pârâta B. V., având ca și obiect partaj judiciar

La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Instanța invoca, în temeiul art. 252, alin 2 Cod.pr.civ., excepția perimării cererii de chemare în judecată și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.

INSTANȚA

Deliberând asupra acțiunii civile formulate de către reclamanții R. D. ș.a. în contradictoriu cu pârâta B. V., constată că aceasta a fost înregistrată sub nr._ la data de 07.01.2011

În urma verificării actelor de la dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinită la data de 16.12.2011 când cauza a fost suspendată în baza art. 242 pct 2 Cod pr.civ. și că de la acea data dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina părților.

Văzând că, în conformitate cu disp. art. 248 Cod.pr.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 Cod.pr.civ., perimarea se poate constata din oficiu.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecării pricinii, de mai mult de un an, astfel instanța în temeiul art. 152, alin 2 Cod.pr.civ. a invocat excepția perimării urmând a constata perimarea cererii de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E

Admite excepția perimării, excepție invocată de instanță din oficiu.

Constată intervenită perimarea acțiunea civilă formulată de către reclamanții R. D. cu domiciliul în Cluj N., . 11, ., jud. Cluj, R. G. cu domiciliul ales în Cluj N., . 11, ., ., jud. Cluj, J. B. cu domiciliul ales în Cluj N., . 11, ., ., jud. Cluj, J. B. A. cu domiciliul ales în Cluj N., . 11, ., ., jud. Cluj, J. L. A. cu domiciliul ales în Cluj N., . 11, ., jud. Cluj, J. T. A. cu domiciliul ales în Cluj N., . 11, ., ., jud. Cluj, S. V. cu domiciliul ales în Cluj N., . 11, ., ., jud. Cluj, S. A. cu domiciliul ales în Cluj N., . 11, ., ., jud. Cluj, S. C. cu domiciliul ales în Cluj N., . 11, ., jud. Cluj în contradictoriu cu pârâta B. V. cu domiciliul în Cluj N., ., ., parter, apt 2, jud. Cluj.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică, azi 26 aprilie 2013.

JUDECATOR GREFIER

C. - S. N. Z. E. F.

Dosar nr_

MINUTA

Admite excepția perimării, excepție invocată de instanță din oficiu.

Constată intervenită perimarea acțiunea civilă formulată de către reclamanții R. D. cu domiciliul în Cluj N., . 11, ., ., jud. Cluj, R. G. cu domiciliul ales în Cluj N., . 11, ., jud. Cluj, J. B. cu domiciliul ales în Cluj N., . 11, ., ., jud. Cluj, J. B. A. cu domiciliul ales în Cluj N., . 11, ., ., jud. Cluj, J. L. A. cu domiciliul ales în Cluj N., . 11, ., ., jud. Cluj, J. T. A. cu domiciliul ales în Cluj N., . 11, ., ., jud. Cluj, S. V. cu domiciliul ales în Cluj N., . 11, ., ., jud. Cluj, S. A. cu domiciliul ales în Cluj N., . 11, ., ., jud. Cluj, S. C. cu domiciliul ales în Cluj N., . 11, ., ., jud. Cluj în contradictoriu cu pârâta B. V. cu domiciliul în Cluj N., ., ., parter, apt 2, jud. Cluj.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică, azi 26 aprilie 2013.

Judecător

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 7475/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA