Plângere contravenţională. Sentința nr. 1342/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 1342/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 23299/211/2012

ROMANIA

JUDECATORIA CLUJ-N.

SECTIA CIVILA

DOSAR nr._

Operator De Date Cu Caracter Personal 3185

SENTINTA CIVILA NR. 1342/2013

Ședința publica din data de 23 Ianuarie 2013

Instanța constituita din:

P.: G.-R. F.-H.

GREFIER: T. P.

Pe rol se afla soluționarea plângerii contravenționale formulata de petentul G. P., in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei în ordinea de pe lista de ședință, se constatã lipsa pãrților, situație în care, potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioarã a instanțelor judecãtorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, instanța dispune lãsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o noua strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.

Instanța dispune luarea cauzei la a doua strigare în ordinea listei de ședință.

La a doua strigare făcută în cauză, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Instanța constată că este competentă să soluționeze plângerea, acțiunea fiind scutită de taxa judiciară de timbru, potrivit art.36 din O.G. nr.2/2001, și de timbru judiciar, potrivit art. 1 alin.2 din O.G. nr. 32/1995 si ale H.G. nr. 856/ 2002, plângerea fiind introdusă în termenul de 15 zile legal prevăzut.

În temeiul art. 167 C.pr.civ., instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri și, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, în baza art. 150 C.proc.civ., declară închisă faza cercetării judecătorești și reține cauza în pronunțare.

INSTANTA,

Deliberând asupra cauzei civile de fata:

Prin cererea înregistrată la data de 04 octombrie 2012 pe rolul Judecătoriei Cluj-N., sub nr._, petentul G. P. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal . nr._, încheiat la data de 28.09.2012, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDETEAN CLUJ, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de contravenție, cu consecința înlăturării sancțiunilor contravenționale aplicate.

In motivarea plângerii, petentul a arătat că, in realitate, la data consemnata in cuprinsul procesului-verbal de contraventie, se afla in afara localitatii, iar nu in localitate.

Petentul nu a indicat temeiul de drept al plângerii.

In probatiune, a anexat procesul-verbal de contraventie contestat (f. 4).

Plangerea a fost introdusa in termenul de 15 zile prev. de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001, fiind scutita de la plata taxei de timbru potrivit art. 36 din acelasi act normativ.

Deși, legal citat, intimatul nu a depus întâmpinare și nu a trimis reprezentant legal in instanță pentru susținerea poziției procesuale. De asemenea, desi a fost citat cu mentiunea de a depune toate inscrisurile ce au stat la baza intocmirii procesului-verbal de contraventie contestat, intimatul nu s-a conformat dispozitiilor instantei pentru termenul de judecata din data de 23.01.2013 (f. 9).

Instanța a incuviințat și administrat proba cu inscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele :

Prin procesul-verbal de contravenție . număr_, din data de 28.09.2012, emis de intimatul IPJ Cluj, petentul G. P. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 630 lei, aplicându-i-se, totodată, sancțiunea contravențională complementară a 6 puncte de penalizare, reținându-se că, în data de 28.09.2012, petentul s-a deplasat cu auto cu nr. de înmatriculare_, pe DN1 E60 G., fiind depistat de aparat radar Python II cu o viteză de deplasare de 93 km/h, fapta fiind inregistrata video, pe caseta F185. În drept, fapta petentului a fost încadrată în dispozițiile art. 102 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 și sancționată în baza aceluiași text de lege.

Petentul a criticat procesul-verbal de contravenție sub aspectul legalității și temeiniciei acestuia, susținând inexistența faptei reținute în sarcina sa, pe considerentul că, la momentul respectiv, se afla in afara localitatii.

Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției trebuie să se conformeze, în ceea ce privește condițiile de fond și formă ale încheierii sale riguroase, prevederilor O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, exigențe care reprezintă tot atâtea garanții menite să asigure legalitatea și temeinicia celor reținute în cuprinsul procesului-verbal.

Astfel, instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, procedând, din oficiu, la verificarea legalității actului constatator al contravenției, constată că acesta a fost încheiat cu respectarea deplină a dispozițiilor art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, în cauză nefiind incident nici un motiv de nulitate absolută, dintre cele prevăzute de art. 17 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

Astfel, potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, sub sancțiunea nulității exprese, textuale (necondiționată de dovedirea unei vătămări) care poate fi invocată și, din oficiu, de instanța de judecată, mențiuni referitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia. Totodată, procesul-verbal va trebui să poarte și semnătura agentului constatator.

În cauza de față, instanța constată că a fost răsturnată prezumția de temeinicie a procesului verbal.

Astfel, sub aspectul temeiniciei, instanța reține că procesul-verbal de contravenție trebuie să fie însoțit de documentele relevante prevăzute de lege, a căror menire este de a demonstra faptul că, la constatarea faptei contravenționale ( depășirea limitei de viteză legală în localitate), a fost întrebuințat un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, în acord cu prevederile art. 121 alin. 2 din R.A.O.U.G. nr. 195/2002, documente în lipsa cărora actul contravenției nu se bucură de prezumția de temeinicie.

Textul art. 121 alin. 1 și 2 din R.A.O.U.G. nr. 195/2001 prevede că, la contravenției constând în depășirea limitei de vizetă legală, se utilizează „mijloace tehnice omologate și verificate metrologic”.

Constatarea contravenției în discuție nu se realizează în baza propriilor percepții, directe și nemijlocite, ale agentului constatator (ex propriis sensibus), ci se efectuează prin intermediul unui mijloc tehnic, astfel că rezultatul constatării, încorporat în înregistrări video sau planșe foto, face parte integrantă din procesul-verbal de contravenție.

Documentele justificative menționate (înregistrare video, planșă foto, buletin de verificare metrologică a aparatului radar) reprezintă elemente intrinseci ale procesului-verbal de contravenție, cu consecința imposibilității de a se apela la mijloace de probă extrinseci, precum depoziții de martori, în scopul de a de proba veridicitatea celor reținute în cuprinsul actului contravenției.

Din analiza conținutului procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, rezultă că fapta ilicită a petentului-contravenient, și anume de a se deplasa cu auto, cu nr._, rulând cu viteza neregulamentară (93 km/h), fapta ce a fost surprinsă de aparatul radar. În cuprinsul actului contravenției s-au indicat datele de identificare ale aparatului radar cu care s-a procedat la depistarea și înregistrarea pretinsei contravenții, insa acestea nu au fost depuse la dosarul cauzei, contrar dispozitiilor instantei.

Instanța constată că, în speță, intimatul avea obligația de a produce dovezile suficiente, în scopul identificării aparatului radar, ce a servit la înregistrarea autoturismului petentului și la stabilirea vitezei de deplasare a auto condus de acesta, precum și pentru a se atesta împrejurarea că cinemometrul îndeplinea cerințele legale referitoare la omologarea și verificarea metrologică, de natură să-i confere aptitudinea de a fi valorificat ca mijloc de probă, așa cum prevăd dispozițiile art. 4.3 - 4.4 din Norma de Metrologie Legală NML 021-05, aprobată prin Ordinul 301/2005 al directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală.

În acest sens, agentul de poliție care a întocmit procesul-verbal de sancționare a contravenției a precizat aparatul radar folosit la constatarea contravenției, insa intimatul nu a înfățișat copii certificate ale buletinului de verificare metrologică ale aparatului radar, planșele foto sau înregistrările de constatare a faptei contravenționale, conținând data, ora efectuării măsurătorii, valoarea vitezei detectate de aparatul radar și consemnată în procesul-verbal de contravenție, cu evidențierea numărului de înmatriculare al vehiculului petentului.

Simpla mențiune din cuprinsul actului contravenției cu privire la înregistrarea contravenției prin utilizarea aparatului radar, nu este de natură să satisfacă normele legale mai-sus amintite ori să ateste temeinicia procesului-verbal de contravenție sub aspectul existenței faptei contravenționale.

Instanța nu poate proceda la verificarea temeiniciei actului contravenției, reținând imposibilitatea de identificare a aparatului radar utilizat la depistarea contravenției ( în lipsa inscrisurilor mentionate mai-sus).

Mai mult, reglementarea de ansamblu cuprinsă în Norma de Metrologie Legală NML 021-05, aprobată prin Ordinul 301/2005 al directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală, vizează verificarea și omologarea metrologică a aparatelor radar, iar nu a casetelor video, acestea din urmă constituind suportul material ce înmagazinează informația privitoare la constatarea contravenției. Depistarea abaterilor regulamentare și înregistrarea valorilor vitezei de deplasare a autovehiculelor se realizează cu cinemometre – aparate radar. Ca atare, individualizarea acestora în cuprinsul proceselor-verbale de contravenție nu este doar necesară, pentru a se putea verifica temeinicia și oportunitatea sancțiunilor contravenționale, ci și imperativă, în raport de prevederile legale amintite anterior.

În speță, nu există o dovadă certă prin care să fie identificat mijlocul tehnic întrebuințat la constatarea faptei și nici caracterul certificat, conform legii, al acestuia. Sub acest aspect, eventualele file radar (planșe foto) realizate de către intimată, nu pot valora, prin sine, o probă, în sensul vizat de art. 121 din R.A.O.U.G. nr. 195/2002 și Norma de Metrologie Legală NML 021-05, aprobată prin Ordinul 301/2005 al directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală, nefiind susceptibile să complinească neregularitățile amintite. Totodată, această înregistrare radar nu este aptă prin ea însăși să probeze elementul material al contravenției reținute în sarcina petentului, câtă vreme nu pot ilustra împrejurările concrete în care a fost oprit autoturismul, prin raportare la distincțiile prevăzute de textul de lege care reprezintă suportul sancționator al petentului.

În consecință, instanța reține că petentului nu i se poate imputa săvârșirea faptei contravenționale, constatată prin proces-verbal, și în temeiul căreia i s-a aplicat amenda contravențională în cuantum de 630 lei și sancțiunea contravențională complementară a celor 6 puncte de penalizare, în speță, fiind răsturnată prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de contravenție contestat.

Prin urmare, în lumina rațiunilor anterior expuse și în baza art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța urmează să admită plângerea contravențională, formulată de petentul G. P., și va dispune anularea procesului-verbal de contravenție contestat, întocmit de intimatul IPJ Cluj, va exonera petentul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 630 lei și va înlătura sancțiunea contravențională complementară a celor 6 puncte de penalizare.

Văzând și dispozițiile art. 274 C.proc.civ., va lua act că partile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petentul G. P., cu domiciliul in mun. V., ., ., jud. V., în contradictoriu cu intimatul I. DE POLITIE JUDEȚEAN CLUJ, cu sediul în Mun. Cluj-N., ., jud. Cluj și, în consecință:

Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._, întocmit de intimat la data de 28.09.2012.

Exonerează petentul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 630 lei.

Înlătură sancțiunea contravențională complementară a celor 6 puncte de penalizare.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 23.01.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G.-R. F.-H. T. P.

Red./Th.red./F.H.G.R./P.T./5 ex./01.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1342/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA