Plângere contravenţională. Sentința nr. 1676/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 1676/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 29-01-2013 în dosarul nr. 24145/211/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.-N.

SECȚIA CIVILĂ

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1676/2013

Ședința publică din data de 29 ianuarie 2013

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: ȘOIMIȚA-B. T.

GREFIER: C. O.

S-a luat în examinare plângerea contravențională formulată de petentul P. M. în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. - DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ.

La apelul nominal făcut în ședința publică la prima și la a doua strigare se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 22.01.2013 intimatul a depus întâmpinare și acte anexă (f. 16-18), după care:

Instanța respinge ca inutilă proba cu interogatoriul intimatului, având în vedere că poziția acesteia reiese din întâmpinarea depusă.

În temeiul art. 112 pct. 5 C.pr.civ., având în vedere că, petentul nu a indicat numele și adresa martorilor, instanța va respinge proba solicitată de petent.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, deliberând în temeiul disp. art. 167 C.pr.civ., încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind-o ca fiind legală, verosimilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei și în temeiul art. 150 C.pr.civ. instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, având ca obiect plângere contravențională, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C.-N., la data de 16.10.2012, sub nr. de mai sus, formulată de petentul P. M. în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. – DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, s-a solicitat anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._ încheiat la data de 24.09.2012, iar în subsidiar înlocuirea cu sancțiunea avertismentului.

În motivarea plângerii, petentul a arătat în esență că, procesul verbal a fost încheiat în lipsa sa, pentru o faptă săvârșită în urmă cu 4 luni, că au fost încălcate prevederile art. 19 alin. 1 și 3, art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001.

În drept, s-au invocat dispozițiile O.G. nr. 2/2001.

În probațiune a anexat copie a procesului verbal și dovada de comunicare (f. 5, 6).

Plângerea a fost legal introdusă în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, fiind scutită de plata taxei de timbru, conform art. 36 din același act normativ.

Intimatul a depus întâmpinare la data de 22.01.2013 prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului verbal, arâtând că fapta a constată personal de agentul constatator, iar sarcina probei revine petentului.

În drept s-au invocat dispozițiile O.G. nr. 2/2001.

În probațiune a depus copii după următoarele înscrisuri: procesul verbal contestat, nota de constatare, dovada de comunicare a procesului verbal (f. 16-18).

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse de către părți.

Analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal nr._ încheiat la data de 24.09.2012, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 200 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 1 lit. b și art. 2 lit. a din H.CL. nr. 149/2009, reținându-se în sarcina acestuia că la data de 12.05.2012, ora 09:54, a parcat neregulamentar pe trotuar autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, pe domeniul public din C.-N., . (f. 5).

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Instanța reține că, situațiile în care lipsa anumitor mențiuni sau elemente din procesul verbal atrag nulitatea absolută a acestuia sunt expres și limitativ determinate de art. 17 din O.G. nr. 2/2001. De aceea, în celelalte cazuri, în care nu sunt îndeplinite anumite cerințe privind întocmirea procesului verbal, nulitatea procesului verbal nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului. În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia R.I.L. nr. XXII/19.03.2007.

Instanța reține că, situațiile în care lipsa anumitor mențiuni sau elemente din procesul verbal atrag nulitatea absolută a acestuia sunt expres și limitativ determinate de art. 17 din O.G. nr. 2/2001. De aceea, în celelalte cazuri, în care nu sunt îndeplinite anumite cerințe privind întocmirea procesului verbal, nulitatea procesului verbal nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului. În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia R.I.L. nr. XXII/19.03.2007.

Astfel, sub aspectul constatării contravenției și aplicării sancțiunii, instanța arată că, intimatul a respectat termenul prevăzut de art. 13 alin. 1 O.G. nr. 2/2001, iar întocmirea ulterioară a procesului verbal nu este de natură a-i produce vreo vătămare petentei, care de altfel nu a invocat vreo vătămare și nici nu a probat-o. Totodată, instanța reține că dispozițiile O.G. nr. 2/2001 permit încheierea în mod legal a procesulu verbal în lipsa petentului.

În legătură cu absența unui martor de la fața locului, instanța arată că, acest aspect este de natură a atrage nulitatea procesului verbal în condițiile dovedirii unei vătămări, fapt ce, în speță, nu a fost probat de către petent. Astfel, petentul poate dovedi o altă stare de fapt, conform celor susținute prin propunerea probei cu martori, respectiv, acesta avea posibilitatea de a dovedi o altă stare de fapt, decât cea reținută în procesul verbal.

Instanța arată că, în speță nu poate fi vorba de încălcarea dreptului petentului de a formula obiecțiuni, din moment ce în mod logic, așa cum preved și dispozițiile legale, acest drept poate fi exercitat în situația în care procesul verbal se încheie în prezența petentului și atunci când acesta s-a încheiat în lipsa acestuia. Mai mult, orice vătămare a fost înlăturată prin posibilitatea petentului de a-și prezenta obiecțiunile pe cale plângerii contravenționale.

Instanța mai arată că, nici lipsa menționării exacte a acțiunii săvârște de petent nu este de natură a atrage anularea procesului verbal, din moment ce indiferent de aceasta, atât oprirea, cât și staționarea, cât și parcarea constituie contravenție, cu atât mai mult cu cât cele trei acțiuni sunt apropiate prin unitatea de timp care le definește.

Întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța constată că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Instanța arată că, petentul nu a dovedit netemeinicia observațiilor personale ale agentului constatator sau inexactitatea acestora și nici nu a prezentat o explicație rațională motivului pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia. Mai mult, instanța reține că, din motivele plângerii transpare faptul că petentul nu neagă săvârșirea faptei.

Instanța reține că a fost înlăturată prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul, procesul verbal fiind legal și temeinic.

Cât privește individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicată petentului, instanța reține că potrivit art. 21 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal contestat.

În ceea ce privește cuantumul amenzii, respectiv 200 lei, instanța apreciază că aceasta a fost aplicată în cuantumul stabilit de către legiuitor, cu respectarea art. 2 lit. a din H.C.L. nr. 149/2009, sancțiunea fiind proporțională faptei săvârșite și gradului de pericol social, ținând seama că este vorba de cuantumul minim al amenzii, neimpunându-se înlocuirea cu sancțiunea avertismentului, cu atât mai mult, cu cât, petentul avea posibilitatea, în condițiile în care își asuma responsabilitatea faptei sale, de a achita jumătate din minimul amenzii aplicate, respectiv avea posibilitatea de staționa în parking-ul din aceea zonă, aflat în imediata apropiere străzii unde acesta a parcat, iar fapta sa a îngreunat circulația pietonilor în zonă, trotuarul fiind destinat, în lipsa unei amenajări speciale pentri parcări, circulației acestora din urmă și nu parcării autoturismelor. Astfel, din nota de constatare de la fila 17 din dosar, rezultă că trotuarul era blocat în totalitate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 34 O.G. nr. 2/2001, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul P. M. în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. – DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ și va menține procesul verbal de constatare a contravenției nr._ încheiat la data de 24.09.2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de petentul P. M. cu domiciliul în C.-N., ., ., jud. C., în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. - DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, cu sediul în mun. C.-N., .-3, jud. C., și în consecință:

Menține procesul verbal nr._ încheiat la data de 24.09.2012 de către organul constatator M. C.-N. - DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29 ianuarie 2013.

JUDECĂTOR,GREFIER,

ȘOIMIȚA-B. T. C. O.

Red.Dact/S.B.T./4 ex/14.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1676/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA