Plângere contravenţională. Sentința nr. 28/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 28/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 28-06-2013 în dosarul nr. 5085/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.-N.
CIVIL
Dosar nr_
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 28 iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. I.
Grefier C. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul D. T. și pe intimatul M. C.-N. – DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima strigare, cât și la a doua, se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că la data de 30 aprilie 2013, prin serviciul registratură, petentul a depus la dosar răspuns la întâmpinare.
Având în vedere dispozițiile art. 139 alin.1 C.proc.civ. și art.32 din O.G.2/2001, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
În temeiul art.292 NCPC, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța, în temeiul art.244 NCPC, închide faza probatorie, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare pe baza actelor existente la dosarul cauzei.
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin plangerea contraventionala inregistrata pe rolul Judecatoriei C.-N. la data de 23.02.2013 in dosar nr._, petentul D. T. a solicitat, in contradictoriu cu intimatul Mun. C.-N.-Directia Politia Locala, anularea procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei nr._/485/26.11.2012 incheiat de catre intimat.
In motivarea plangerii, petentul a aratat ca nu este proprietarul autovehiculului cu nr. de inmatriculare_, ci al autovehiculului cu nr de inmatriculare_ si nici nu s-a aflat in data de 19.10.2012 ora 10.17 pe ..15.
In drept, plangerea nu a fost.
Petenta a atasat la dosar o . inscrisuri-f.3-8.
Plangerea este scutita de la plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 36 din OG nr.2/2001 si a fost introdusa in termenul legal.
Legal citat, intimatul a depus intampinare, prin care a solicitat respingerea ca neintemeiata, motivele invocate de petent nu sunt de natura sa inlature raspunderea contraventionala. Incheierea procesului-verbal la momentul constatarii nu a fost posibila intrucat nu se cunostea proprietarul autivehiculului. Conform notei primite de la SEPBDRP proprietarul autovehiculului cu nr. d einmatriculare_ este petentul iar procesul-verbal se bucura de forta probanta, intrucat contine constatari personale ale agentului constatator. Petentul are posibilitatea de a dovedi prin probe o alta situatie de fapt.
S-a solicitat judecarea si in lipsa a cauzei.
Au fost depuse inscrisuri si o fotografie-f.16-17.
Prin raspunsul la intampinare petentul a solicitat admiterea plangerii. A aratat ca a detinut in trecut o motocicleta cu acest numar d einmatriculare, dar nu un autoturism iar motocicleta a vandut-o la data de 24.11.2009. Este relevant ca masina din fotografie are nr. de inmatriculare_, deci identificarea s-a facut in mod eronat.
A atasat inscrisuri-f.23-25.
Instanta din oficiu, a procedat la verificarea cu privire la autovehiculele de diverse categorii detiute de petent de-a lungul timpului, precum si la cele detinute in prezent-f. 12-13, 26.
In sedinta publica de azi, 28.06.2013, instanta a incuviintat proba cu inscrisurile atasate la dosar.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei nr._/26.11.2012, petentul D. T. a fost sanctionat contraventional cu amenda in cuantum de 200 lei pentru savarsirea contraventiei prevazute de art.10 lit.a din HCL nr.26/2010, retinandu-se ca la data de 19.10.2012, ora 10.17, in C.-N., in calitate de proprietar/utilizator al autovehiculului cu nr. de inmatriculare_ a incalcat prevederile legale mentionate cu privire la stationarea fara tichet sau abonament de parcare, pe domeniul public al Mun. C.-N., ..15.
Sub aspectul legalitatii procesului-verbal atacat, instanta observa ca dispozițiile entru saart. 6 din CEDO sunt incidente în materie contravențională, așa cum a statuat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 197/2003. In consecinta, instanta apreciaza că procesul-verbal de constatare a contravenției se bucură de o prezumție de legalitate, care trebuie însă să fie corelată cu prezumția de nevinovăție aplicabilă petentului, fapt care implică dreptul contravenientului de a dovedi liber, cu orice mijloc de probă, caracterul nereal al mențiunilor înscrise în procesul-verbal.
Analizand legalitatea si temeinicia procesului-verbal, instanta constata ca procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei nr._/485/26.11.2012 nu a fost incheiat cu respectarea prevederilor legale si nu este temeinic.
Astfel, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, începând cu cauza Öztürk contra Germaniei din 21 februarie 1984, se reține în mod clar și constant cã indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzatã de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie sã beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale.
Procesul verbal fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, se bucura de prezumtiile de legalitate si veridiciate în privinta constatării stării de fapt.
Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku c. Franței, Curtea a reținut ca prezumțiile sunt permise de Convenție dar nu trebuie sa depaseasca limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei si prezervand drepturile apărării (paragr. 28).
Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de verdicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridiciate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitate de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal.
In speta de fata, instanta retine din ansamblul inscrisurilor atasate la dosar si vazand fotografiile depuse in probatiune ca starea de fapt descrisa de agentul constatator nu corespunde realitatii. Astfel, s-a retinut in procesul-verbal ca nerespectarea prevederilor art.10 lit a din HCL nr.26/2010 a fost comisa de petent in calitate de proprietar sau utilizator al autovehciulului cu nr. de inmatriculare_, insa insusi intimatul a anexat in sprijinul procesului-verbal o fotografie, care nici macar nu este datata si nu rezulta unde a fost efectuata dar din care rezulta ca este vorba de un autovehcul de categoria B, marca Dacia, cu nr. de inmatriculare_ si nu_ . Verificand fisa de evidenta auto pentru autovechiculul cu nr. de inmatriculare_, instanta constata ca este vorba despre un autovehicul din categoria motocicletelor si nu a autoturismelor, marca Suzuki GSXR 600 AD, autovehicul pe care de altfel, petentul l-a instrainat inca din data de 24.11.2009 (f.12). . a fost radiat de pe numele petentului abia la data de 18.02.2013, insa fata de contractul de vanzare-cumparare datat 24.11.2009 instanta constata ca acesta nu se afla in proprietatea petentului la momentul comiterii faptei. Cum raspunderea contraventionala este una personala, instanta apreciaza ca doar in privinta utilizatorului concret poate fi angajata raspunderea contraventionala, nu si in privinta fostului proprietar, in masura in care acesta nu mai detine autovehiculul.
Pe de alta parte, daca intimatul ar fi solicitat petentului sa furnizeze informatii cu privire la utilizatorul autovehiculului la data contraventiei, aceasta ar fi cunoscut ca bunul fusese instrainat.
Insa, indiferent de aceasta situatie, instanta apreciaza ca probele furnizate de intimat in completarea procesului-verbal sunt contradictorii cu continutul acestuia, considerand ca din eroare in procesul-verbal s-a mentionat numarul de inmatriculare ca fiind_, in realitate numarul de inmatriculare al autovehiculului depistat fiind_ . De altfel, chiar intimatul a mentionat in cuprinsul intampinarii ca la data constatarii faptei s-a incheiat nota de constatare nr._ care a fost lasata pe parbrizul masinii, ceea ce denota ca agentul constatator a aplicat sanctiunea pentru o fapta comisa de proprietarul/utilizatorul unei masini stationate cu incalcarea prevederilor actului normativ mentionat, si nu de proprietarul/detinatorul unei motociclete.
F. de aceste aspecte, instanta apreciaza ca procesul-verbal este incheiat cu incalcarea prevederilor legale privitoare la raspunderea personala a contravenientului si nu este temeinic in privinta situatiei de fapt retinute in sarcina petentului. Astfel, va admite plangerea si va desfiinta in totalitate procesul-verbal_/485/26.11.2012.
In temeiul art.36 alin.2 din OG nr.2/2001, instanta va obliga intimatul la pnata in favoarea statului a cheltuielilor de judecata in suma de 100 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite plangerea formulata de petentul D. T., dom. in C.-N., ., . CI . nr._, CNP_, tel._ in contradictoriu cu Mun.C.-N.-directia Politia Locala, prin primar E. B., cu sediul in C.-N., .-3, jud. C..
Obliga intimatul la plata cheltuielilor de judecata in suma de 100 lei in favoarea statului.
Cu drept apel in termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.06.2013.
JUDECATOR, GREFIER,
C. I. C. M.
Red./dact./c.i.-4 ex./05.07.2013
← Somaţie de plată. Hotărâre din 05-04-2013, Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7236/2013.... → |
---|