Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 22-10-2013 în dosarul nr. 8928/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.-N.
CIVIL
Operator de date cu caracter personal nr. 3185
Prezentul document conține date cu caracter pesonal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr._/2013
Ședința publică din 22.10.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: E.-E. P.
Grefier: A. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent B. E. D. și pe intimat M. C. N., DIRECTIA POLITIA LOCALA, având ca obiect plângere contravetionala
La apelul nominal făcut în ședința publică atât la prima, cât și la a doua strigare se prezintă petentul, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Verificându-și din oficiu competența în baza art. 529 alin. 1 C.pr.civ., instanța apreciază că este competentă să soluționeze prezenta cauză în temeiul art. 94 pct. 4 coroborat cu art. 32 alin. 1 din OG nr. 2/2001.
La interpelarea instanței, reprezentanta petentei arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe aspectul propunerii de probe.
Petentul solicită încuviințarea probei testimoniale privind audierea numiților B. O. și B. I., soția și fiul său, având ca teză probatorie dovedirea împrejurării ca autoturismul a fost parcat pe terenul proprietate personală din zonă. Arată că . personală se face pe o poartă de acces în curtea imobilului, astfel că la momentul respectiv nu a putut intra în curte cu autovehicolul pentru că erau mașini parcate pe calea de acces în curte și a fost nevoit să parcheze în fața garajelor, proprietate personală și nu pe domeniul public.
Instanța având în vedere cererea în probațiune privind administrarea probei testimoniale privind audierea martorilor B. O. și B. I. formulată de petent, având ca teză probatorie dovedirea împrejurării ca autoturismul a fost parcat pe terenul proprietate personală din zonă, o va respinge ca nefiind utilă și pertinentă în soluționarea cauzei, dovada proprietății trebuind a fi făcută cu extras CF
Instanța, în temeiul art. 255 și 258 C.pr.civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind-o ca fiind utilă, pertinentă și concludentă pentru justa soluționare a cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat ori probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri judiciare.
Petentul solicită admiterea plângerii, anularea procesului verbal întrucât acesta este nelegal și netemeinic, cu solicitarea ca pe viitor să aibă siguranța că nu va mai fi amendat
În temeiul art. 394 alin. 1 C.pr.civ. instanța, socotindu-se lămurită, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Prin plângerea înregistrată sub nr. de mai sus petentul B. E. D., a solicitat, în contradictoriu cu intimatul M. C.-N., DIRECȚIA POLITIA LOCALĂ, anularea procesului verbal de constatare a contravenției nr._ încheiat la data de 18.02.2013.
În motivarea plângerii petentul arată că procesul verbal este eronat și contradictoriu: eronat datorită faptului că autovehiculul_ nu putea fi parcat în fața imobilului cu nr. 42 deoarece acolo se află parcări plătite. A fost parcat în fața garajelor petentului aflate pe proprietatea sa.
Acel sațiu din fața garajelor este proprietate privată. Autovehiculul se află pe proprietatea sa. A fost nevoit să-și lase mașina în acel loc pentru faptul că nu a putut intra în curte din cauza mașinilor parcate total abuziv pe partea opusă a străzii unde de fapt există semn de oprire interzisă. C. care l-au împiedicat să intre și să iasă din curte parchează în continuare nestingheriți.
În consecință consideră că procesul verbal de constatare este o greșeală din necunoștință de cauză sau o rea intenție.
Petentul arată că sațiul din fața garajelor este proprietatea sa, nu a primăriei. lucru care se poate demonstra cu CF și autorizația de construire a garajelor.
Prin întâmpinarea formulată intimatul M. C.-N. a solicitat respingerea plângerii formulată de petentul B. E. D., împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/18.02.2013, pentru următoarele:
MOTIVE
In fapt, prin procesul-verbal menționat mai sus, s-a reținut în sarcina petentului, săvârșirea faptei contravenționale prevăzută de art. 1 lit. a din HCL nr. 149/2009, privind „oprirea staționarea și parcarea vehiculelor/autovehiculelor destinate transporturilor de persoane sau de marfă, cu masa totală maximă autorizată de peste 2 tone pe domeniul public sau privat al municipiului C.-N.”.
Astfel, la data de 11.01.2013, ora 10,27, pe ., aparținând domeniului public al mun. C.-N., autoturismul cu nr. de înmatriculare_, proprietatea d-lui B. E. D., staționa neregulamentar pe domeniul public.
Împotriva procesului-verbal petentul a formulat plângere, solicitând anularea acestuia invocând nerespectarea art. 19 din OG2/2001 și de asemenea că a staționat în fața garajului proprietate personală.
Apreciază că motivele invocate de către petent sunt nefondate și nu sunt de natură a înlătura răspunderea contravențională reținută în sarcina sa.
Referitor la lipsa martorului din procesul verbal, arată că au fost respectate prevederile art. 19 alin. 3 din OG 2/2001, adică în lipsa contravenientului, agentul constatator a făcut mențiune despre împrejurările care au determinat încheierea acestuia în acest mod.
Menționează că nu a fost posibilă întocmirea procesului verbal la data constatării deoarece nu se cunoștea proprietarul autoturismului, fiind necesară identificarea acestuia. La data și locul constatării s-a încheiat actul de constatare . nr._/11.01.2013 care a fost lăsat pe parbrizul autovehiculului.
Așadar, procesul verbal a fost întocmit a data de 16.11.2010, la sediul organului constatator, cu respectarea termenului de prescripție prevăzut de art. 13 din OG 2/2001 conform căruia agentul constatator are la dispoziție 6 luni de la data constatării contravenției până la data întocmirii procesului verbal și comunicat legal de o lună.
Analizand actele si lucrarile dosarului se retin in fapt urmatoarele:
Prin procesul verbal mentionat mai sus s-a retinut in sarcina petentului savarsirea faptei contraventionale prevazute de art.1 lit.a din HCL nr. 149/2009 privind oprirea, stationarea si parcarea vehiculelor destinate transporturilor de persoane sau de marfa, cu masa totala maxima autorizata de peste 2 tone pe domeniul public sau privat al municipiului C.-N..
Astfel la data de 11.01.2013, pe ., apartinand domeniului public al municipiului C.-N., autoturismul cu nr. de inmatriculare_, proprietatea lui B. E. D. stationa neregulamentar pe domeniul public.
Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:
Analizând procesul-verbal de constatare a contravenției sub aspectul legalității sale, instanța consideră că, în vederea justei soluționări a cauzei, trebuie să facă o distincție între neregularitățile unui act juridic care sunt ocrotite în mod expres sub sancțiunea nulității și cele pentru care legea nu stabilește în mod expres o astfel de sancțiune.
Si aceasta intrucat, in primul rand, în procedeul verificării legalității unui act juridic, judecătorul nu poate să se limiteze doar la aspectele invocate de petent în cererea sa, ci fiind sesizat cu analiza legalității actului, trebuie să aibe în vedere și acele neregularități care rezultă din cuprinsul actului și care pot fi invocate de către acesta din oficiu. În al doilea rând, dacă judecătorului nu i-ar fi permis să verifice legalitatea actului atât din punct de vedere al nulităților exprese, cât și a celor virtuale, s-ar putea ajunge la situația în care un act juridic nelegal întocmit să rămână în vigoare.
Dacă în cercetarea legalității unui act juridic, judecătorul învestit în acest sens ar fi obligat să respecte întru-totul principiul disponibilității fără a avea posibilitatea de a verifica alte aspecte decât cele sesizate de petent în cererea sa, ar putea ajunge la situația în care, deși constată prin propriile verificări, că actul este nul, în lipsa unei solicitări exprese în acest sens în conținutul cererii de chemare în judecată, ar trebui, limitându-se doar la cele invocate de petent, să-i respingă acțiunea și să păstreze un act nevalabil întocmit.
Tocmai pentru evitarea unor astfel de consecințe nedorite pe plan procesual, legiuitorul a creat cele două tipuri de sancțiuni, respectiv nulitatea absolută și relativă, diferența dintre cele două constituind faptul că prima poate fi invocată de orice persoană, inclusiv de judecător cu ocazia judecării unei acțiuni în care este sesizat cu verificarea legalității unui act.
Prin urmare, în opinia instanței, în momentul în care aceasta este sesizată cu verificarea legalității unui act juridic, - în vederea evitării păstrării în circuitul juridic a unui act ilegal - trebuie să-l analizeze, având în vedere toate condițiile de valabilitate ale acestuia, așa cum au fost stabilite de textele legale în vigoare în momentul întocmirii lui, indiferent dacă condițiile ad validitatem de fond și/sau de formă sunt sau nu stabilite sub sancțiunea nulității exprese și absolute sau virtuale și relative.
În concret, acest demers înseamnă verificarea nu numai a acelor aspecte de nelegalitate care au fost invocate de petent în cererea sa, ci și a acelora care au fost omise, dar care sunt stabilite sub sancțiunea nulității exprese și absolute, putând fi, astfel, invocate și constatate din oficiu de către judecător.
Totodată, acest demers înseamnă și faptul că, în situația în care un petent nu indică în conținutul cererii sale vreo cauză de nelegalitate, judecătorul nu va fi legat de principiul disponibilității în ceea ce privește temeiurile de drept ale cererii, ci mai mult, fiind învestit prin cerere cu soluționarea legalității actului, va fi obligat să verifice respectarea acelor dispoziții legale care sunt ocrotite sub sancțiunea nulității exprese și absolute.
Prin urmare, aplicând cele arătate mai sus la cerererea formulată de petenta din cauza de față, instanța constată că aceasta a invocat ca și motiv de nelegalitate a procesului-verbal de constatare a contravenției faptul ca nu sunt respectate disp.art.19 alin.3 din OG nr. 2/2001
Se retine de instanta ca agentul constatator a facut mentiunea despre imprejurarile care au determinat incheierea procesului verbal in acest mod, nefiind posibila intocmirea procesului verbal la data constatarii deoarece nu se cunostea proprietarul masinii, fiind necesara identificarea lui.S-a incheiat insa actul de constatare . nr._/11.01.2013 care a fost lasat pe parbrizul masinii.
Sub aspectul temeiniciei, procesul-verbal de constatare a contravenției este un act autentic care se bucură de o prezumție relativă de veridicitate în sensul că până la proba contrarie (până la răsturnarea prezumției de veridicitate prin mijloace de probă aduse de petent în susținerea plângerii contravenționale) acesta este considerat că reprezintă adevărul, în sensul că oglindește în mod corect cele întâmplate.
Această prezumție în cazul proceselor-verbale de constatare a contravenției spre deosebire de alte acte autentice nu este una absolută (dovada contrarie putându-se face în aceste cazuri doar prin înscrierea în fals), ci doar una relativă, în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate.
Din cele arătate mai sus reiese că această inversare a prezumției, nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul,, trebuie să ceară instanței încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul.
Totodată, instanța constată că, în acest sens, puterile sale sunt limitate de principiul disponibilității, aceasta neputând administra dovezi din oficiu în vederea dovedirii netemeiniciei celor constatate și, astfel, a inversării prezumției de veridicitate. Această sarcina este una exclusivă și îi aparține, doar petentului.
Prin urmare, din cele arătate mai sus, rezultă că, în situația în care un petent nu solicită dovezi în sensul dovedirii netemeiniciei unui proces-verbal, instanța nu va putea solicita administrarea unor dovezi care să tindă la realizarea acestui demers, ci, odată constatată validitatea actului, trebuie să considere că cele arătate în cuprinsul acestuia sunt conforme cu adevărul (cu realitatea celor întâmplate).
Instanța retine, astfel, că prezumția de veridicitate a procesului-verbal rămâne în ființa, deoarece din probele depuse la dosarul cauzei nu rezultă o situație contrară celor reținute în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției.
Văzând si dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată ca atare prin lege, instanța apreciază că fapta reținută în sarcina petentului întrunește elementul material necesar pentru a califica fapta drept contravenție, întrucât, așa cum rezultă din întregul material probator administrat în cauză.
Prin urmare, întrucât petentul nu a făcut dovada unei situații contrarii actului de sancționare, în temeiul dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța va respinge plângerea acesteia ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge plangerea formulata de petentul B. E. domic. in C.-N., . . impotriva procesului verbal de contraventie nr._ incheiat la data de 18.02.2013 de intimatul M. C.-N., Directia Politia Locala cu sediul in C.-N., ., jud. C..
Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 22.10.2013.
P. GREFIER
E. E. P. A. D.
PEE./PEE./3.12.2013.4 EX.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... | Fond funciar. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|
