Plângere contravenţională. Sentința nr. 4483/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4483/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 07-03-2013 în dosarul nr. 28897/211/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.-N.
Operator de date cu caracter personal nr. 3185
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4483/2012
Ședința publică din data de 07.03.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. P.
GREFIER: I. C.
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulată de petentul N. A. L. împotriva intimatului M. C.-N. - DIRECTIA POLITIA LOCALA, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal facut in cauză se constată lipsa părților.
Procedura este legal indeplinită.
S-a facut referatul cauzei după care, se constată ca dezbaterea pe fond a avut loc in ședinta publică din 01.03.2013, conform încheierii de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub nr._ din data de 07.12.2012, petentul N. A. L. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să se dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/26.11.2012 întocmit de intimatul M. C.-N. - DIRECTIA POLITIA LOCALA și exonerarea de plata amenzii stabilite.
În fapt, petentul a arătat că la data respectivă a parcat autoturismul cu legitimația de parcare pentru persoanele cu handicap afișată, dar nu într-un loc special amenajat pentru persoanele cu handicap întrucât aceste locuri erau ocupate.
În drept, cererea nu a fost motivată.
Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar conform art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 modificată.
În dovedirea plângerii s-au atașat în copie un set de înscrisuri (f. 5-10).
Intimatul, legal citat a depus întâmpinare (f. 13-14), prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal întocmit.
În fapt, intimatul a arătat că procesul-verbal de constatare a contravenției este temeinic întocmit, iar acest act de constatare face deplina dovadă a situației de fapt, până la proba contrară, sarcina probei conform art. 1169 C.civ. revenindu-i petiționarului și nu intimatului.
În drept, s-au invocat dispozițiile H.C.L. nr. 26/2010.
În probațiune, intimatul a depus la dosarul cauzei, în copie un set de înscrisuri (f. 15-17).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/26.11.2012, întocmit de intimatul M. C.-N. - DIRECTIA POLITIA LOCALA, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 400 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 10 lit. a din H.C.L. nr. 26/2010, privind aprobarea Regulamentului de administrare a parcărilor publice cu plata orară, sancționată de art. 10 din H.C.L. nr. 26/2010, întrucât în data de 25.07.2012, orele 09:55, a staționat cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_, fără tichet sau abonament de parcare valabil, în C.-N., .. 1, jud. C..
Urmare a constatării săvârșirii acestei contravenții, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 400 lei.
Plângerea a fost promovată cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 31 din O.G. nr. 2/2001, modificată, fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei C.-N. la data de 07.12.2012.
Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:
Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța apreciază că, acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității, ce poate fi invocată și de instanță din oficiu.
Instanța mai reține că faptei i s-a dat o corectă încadrare juridică, petentul fiind sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 10 lit. a din H.C.L. nr. 26/2010, privind aprobarea Regulamentului de administrare a parcărilor publice cu plata orară („Parcarea fără îndeplinirea obligațiilor prevăzute la art. 3, constituie contravenție și se sancționează cu amenda contravențională cuprinsă între 200 și 400 lei în următoarele situații: a) staționarea fără tichet sau abonament de parcare valabil;;”) sancționată de art. 10 din H.C.L. nr. 26/2010 („Parcarea fără îndeplinirea obligațiilor prevăzute la art. 3, constituie contravenție și se sancționează cu amenda contravențională cuprinsă între 200 și 400 lei”).
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (H.C.L. nr. 26/2010 se adresează tuturor cetățenilor); sancțiunile contravenționale aplicabile (amenda alternativ cu sancțiunile complementare) urmăresc un scop preventiv și represiv.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Instanța reține că procesul-verbal de constatare a contravenției este un act autentic care se bucură de o prezumție relativă de veridicitate în sensul că până la proba contrarie (până la răsturnarea prezumției de veridicitate prin mijloace de probă aduse de petent în susținerea plângerii contravenționale) acesta este considerat că reprezintă adevărul, în sensul că oglindește în mod corect cele întâmplate.
Această prezumție în cazul proceselor-verbale de constatare a contravenției spre deosebire de alte acte autentice nu este una absolută (dovada contrarie putându-se face în aceste cazuri doar prin înscrierea în fals), ci doar una relativă, în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate.
Din cele arătate mai sus reiese că această inversare a prezumției, nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petenta, cu respectarea prevederilor art. 1169 Cod civil, trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 167 Cod procedură civilă, încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
Instanța reține că petentul, nu a reușit să facă dovada pozitivă a unei situații de fapt contrarii celei descrise în actul constatator al contravenției.
Instanța va avea în vedere că petentul prin plângerea formulată, a avut o atitudine sinceră, recunoscând că a parcat autoturismul în alt loc decât cele rezervate persoanelor cu handicap, pentru care deține o legitimație de parcare (f. 7-8), întrucât nu exista niciun asemenea loc liber.
În drept, potrivit art. 5 alin. (5) coroborat cu art. 21 alin. (3) O.G. 2/2001 sancțiunea contravențională trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Având în vedere cuantumul amenzii aplicate petentei, pericolul social concret redus al faptei săvârșite, urmarea produsă, instanța apreciază că în cauză se impune aplicarea sancțiunii avertismentului.
Totodată, instanța are în vedere și dispozițiile art. 7 alin. (2) din O.G. 2/2001 potrivit cărora avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.
În raport de aceste considerente și apreciind că sancțiunea avertismentului corespunde gradului de pericol social al faptei săvârșite, instanța în baza art. 1 art. 7, art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 va admite în parte plângerea și va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale aplicată prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/26.11.2012 cu sancțiunea avertismentului, atrăgând petentului atenția asupra pericolului social al faptei săvârșite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispozițiile legale..
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, art. 274 alin. 1 C.proc.civ., prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată către cealaltă parte. În prezenta cauză, petentul nu a solicitat cheltuieli de judecată, astfel că instanța va lua act de aceasta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nrnr._/26.11.2012 formulată de petentul N. A. L., cu domiciliul în C.-N., .. 15, ., în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. - DIRECTIA POLITIA LOCALA, cu sediul în C.-N., .-3, jud. C..
Dispune înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii aplicate prin procesul-verbal nr._/26.11.2012 întocmit de către intimat cu sancțiunea avertismentului, atrăgând petentului atenția asupra pericolului social al faptei săvârșite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.03.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. P. I. C.
Red./Dact./A.P./2 ex./12.03.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4969/2013.... → |
|---|
