Plângere contravenţională. Sentința nr. 6598/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 6598/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 09-04-2013 în dosarul nr. 24677/211/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

CIVIL

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6598/2013

Ședința publică de la 09.04.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. I. A.

GREFIER S.-A. A.-I.

Pe rol judecarea acțiuni civile formulate de petenta B. N. – V. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă martora Proorocu S. G., lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța procedează la identificarea martorei Proroocu Samaranda Geogeta legitimată cu CI . nr._ eliberată la data de 29.01.2013 de SPCLEP Cluj-N. și la audierea acesteia, declarația fiind consemnată în proces-verbal separat, atașat la dosar, fila 16.

Nemaifiind alte excepții de invocat și probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și față de lipsa părților care au solicitat judecarea cauzei în lipsă, reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată la data de 23.10.2012 pe rolul acestei instanțe, petenta BUDĂCEAN N. V. a contestat procesul-verbal . nr._/15.10.2012 încheiat de către un agent de poliție din cadrul IPJ Cluj, solicitând anularea actului și a măsurilor dispuse prin acesta.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că în mod eronat s-a reținut în cuprinsul procesului-verbal contestat faptul că a efectuat virajul la stânga pe culoarea roșie a semaforului electric, în fapt, semaforul indicând culoarea verde intermitent, aspect ce poate fi confirmat și de martora P. S..

În drept, au fost invocate dispozițiile OG nr. 2/2001.

În susținerea cererii, petenta a depus copie de pe procesul-verbal . nr._/15.10.2012 (f. 4).

Plângerea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar conform art.15 lit. i din Legea nr.146/1997 modificată și art. 36 din OG nr. 2/2001.

Intimatul a depus întâmpinare la dosar, solicitând respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal contestat.

În motivarea întâmpinării, s-a arătat că procesul-verbal este întocmit în conformitate cu dispozițiile OG nr. 2/2001, cuprinzând toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și art. 17 din ordonanță. De asemenea, au fost respectate dispozițiile art. 21 alin 3 din OG 2/2001, sancțiunea fiind aplicată în limitele prevăzute de lege, raportat la gradul de pericol social al faptei, la împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, la modul și mijloacele de săvârșire, la scopul urmărit, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului.

De asemenea, intimatul a arătat că dispozițiile OUG nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în condiții de siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, autoritățile statului urmărind sancționarea faptelor contrare dispozițiilor legale. Întrucât fapta a fost constată prin propriile simțuri ale agentului constatator, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție de legalitate, în sensul în care face dovada până la proba contrară, în acest sens pronunțându-se și Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 197/2003 și 259/2007, astfel încât, petentul, prin susținerile sale nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare decât cea reținută de agentul constatator, pentru a se putea dispune anularea procesului-verbal încheiat.

În probațiune, intimatul a depus caierul rutier al petentei (f. 8).

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115-118 c.proc.civ.

Instanța a încuviințat petentei proba testimonială cu martora Proroocu S., declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosar la fila 16.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/15.10.2012 petenta BUDĂCEAN N. V. a fost sancționată pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 100 alin 3 lit d din OUG nr. 195/2002.

S-a reținut în sarcina petentei faptul că, la data de 15.10.2012, ora 16.08, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, pe ., iar la intersecția cu . a respectat culoarea rosie a semaforului electric.

Procesul-verbal a fost încheiat în prezența petentului, în termenul legal prevăzut de art. 31 din OG nr. 2/2001 fiind formulata prezenta plângere contravențională.

Deși petenta nu a contestat legalitatea întocmirii procesului-verbal de contravenției, verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin.1 din OG nr.2/2001 actul contestat, sub aspectul motivelor de nulitate care ar putea fi invocate din oficiu, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută care să impună anularea acestuia.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal contravențional, instanța reține din declarația martorei Proroocu S. (f. 16) că semaforul indica culoarea verde intermitent, în momentul efectuării de către petenta a virajului la dreapta spre ., în condițiile în care declarația martorei susține varianta invocata de petentă, instanța apreciază că petenta a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în cuprinsul procesului-verbal contestat.

Pentru toate aceste considerente, instanța va admite plangerea formulata si va anula procesul-verbal de contravenție . nr._/15.10.2012 ca netemeinic întocmit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petenta B. N. V., cu domiciliul în Cluj N., ., jud. Cluj, în contradictoriu cu intimatul I. JUDETEAN DE POLIȚIE CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj.

Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._/15.10.2013 ca netemeinic întocmit.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.04.2013

JUDECĂTOR, GREFIER

A. G. I. S.-A. A. I.

Red./tehn.GIA

4ex/15.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6598/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA