Plângere contravenţională. Sentința nr. 8486/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8486/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 20005/211/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.-N.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ NR.8486/2013
Ședința publică de la 23.05.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE S. I.
Grefier E. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe reclamanta . și pe intimatul M. C.-N. DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, având ca obiect plângere contravențională, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/28.07.2012.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta petentului, avocat S. Bara, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că la data de 09.05.2013, prin serviciul registratură intimatul a depus la dosar actele care atestă faptul că dl.M. S. are calitatea de agent constatator.
Reprezentanta petentei arată că a solicitat să se depună la dosar raportul de serviciu al agentului M. S., dar nu insistă în revenirea cu adresă la intimat.
Reprezentanta petentei arată că nu mai are alte cereri în probațiune de formulat, sau probe de administrat, raportat la actul de la fila 35 de la dosar și raportul de evaluare de la fila 38 de la dosar, iar pe fondul cauzei solicită admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal contravențional din data de 28.07.2012, ca fiind nul absolut și ca fiind netemeinic și nelegal, cu cheltuieli de judecată conform chitanțelor pe care le depune la dosar.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze civile, reține că:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C.-N. la data de 29 august 2012 sub nr. de mai sus, petenta .. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata M. C.-N. DIREȚIA POLIȚIA LOCALĂ C., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului de constatare de constatare a contravenției nr._ întocmit in data de 28.07.2012 de către agent constatator M. S., ca fiind nul absolut, urmare a admiterii excepției nulității procesului-verbal motivat de împrejurarea că fapta contravențională nu a fost descrisă în mod corespunzător, anularea procesului de constatare de constatare a contravenției nr._ întocmit in data de 28.07.2012 de către agent constatator M. S., ca fiind netemeinic si nelegal, încheiat cu totala rea-credința, exonerarea ei de sancțiunea amenzii in cuantum de 500 lei, stabilita prin procesul - verbal de constatare a contravenției mai sus menționat, cu obligarea intimatei la suportarea cheltuielilor de judecata ocazionate de judecarea prezentului litigiu.
In motivarea cererii, s-a precizat că în fapt, prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr._/28.07.2012, întocmit de agent constatator M. S., a fost amendata cu suma de 500 lei, in baza art. 3 alin. 26 si art. 4 lit. c din Legea nr. 61/1991, pe motiv ca la data înscrisa pe procesul verbal de constatare a contravenției atacat, de la adresa sa " a fost tulburata liniștea locatarilor prin producerea de zgomote provenite de la aparate de muzica date la intensitate mare".
F. de modalitatea in care a fost descrisa fapta pentru care s-a aplicat amenda, înțelege sa invoce excepția nulității absolute a procesului-verbal atacat motivat de "împrejurarea ca fapta contravenționala nu a fost descrisa in mod corespunzător.
Astfel, potrivit art. 16 din O.G.2/2001 „procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu....descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și cu arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite...". In continuare, dispozițiile art. 17 din O.G. 2/2001, prevăd ca lipsa mențiunilor privind descrierea faptei atrage nulitatea procesului verbal, nulitate care se constată și din oficiu.
Față de aceste dispoziții legale și având în vedere faptul că agentul constatator care a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției atacat nu s-a conformat dispozițiilor legale imperative care reglementează conținutul obligatoriu al procesului-verbal de constatare a contravenției și nu a descris In mod corespunzător fapta reținută în sarcina ei, cu arătarea tuturor împrejurărilor în care a fost săvârșită și mai ales a scopului urmărit și a urmărilor produse ci s-a limitat doar la redarea unui text legal sancționator, considera excepția invocata ca fiind întemeiata si pe cale de consecința solicita sa o admită.
In aceeași ordine de idei, solicita instanței verificarea calității de a aplica sancțiuni a agentului constatator care a întocmit procesul-verbal sancționator.
In continuare, solicita in măsura in care nu va găsi oportun admiterea excepției invocate sa constate nelegalitatea si netemeinicia procesului-verbal de constatare a contravenției atacat, fiind in mod evident încheiat cu totala rea-credința.
In ceea ce privește nelegalitatea procesului-verbal de constatare a contravenției, potrivit art. 19 din OG 2/2001 actualizata "Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagina de agentul constatator și de contravenient. In cazul în care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie sa fie confirmate de cel puțin un martor. In acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia. Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator. In lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod."
F. de conținutul procesului-verbal, raportat la aceasta împrejurare rezulta in mod evident nelegalitatea acestuia, lipsind mențiunile stipulate in mod expres, limitativ si imperativ de prevederile legale ..
Având in vedere ca obiectul de activitate al ei este acela de bar si faptul ca agentul constatator a încheiat procesul-verbal de contravenție in lipsa este evident ca acesta a constatat cele menționate in procesul verbal atacat "din . deplasa efectiv la locul de unde se auzea muzica " la intensitate mare". Crede ca ii era desuet sa facă acest lucru, in condițiile in care nu a fost convins la momentul descrierii faptei contravenționale cat de tare se auzea muzica din bar sau daca ..
In continuare, volumul muzicii ascultate in barul situat pe . conformitate cu normele legale in materie in vigoare, existând in acest sens si un studiu de evaluare a riscului si impact asupra stării de sănătate a populației, înregistrat la Direcția de Sănătate Publica C., pe care il va anexa in probațiune. Mai mult decât atât, a fost protagonista mai multor controale făcute inopinat, prin care a fost măsurat volumul sunetului, concluziile tuturor fiind in sensul ca acesta corespunde normelor, fapt constatat de altfel si in studiul mai sus indicat.
Concluzionând, raportat la cele expuse mai sus, considera ca instanța de judecata, se afla in imposibilitatea exercitării prerogativelor conferite prin dispozițiile art. 34 și următoarele din O.G. 2/2001, de a analiza legalitatea și temeinicia procesului verbal și de a hotărî asupra sancțiunii în limita criteriilor legale de individualizare prev. de art. 21 alin.3 din O.G. 2/2001
Toate cele expuse mai sus, converg in opinia spre unica judicioasa soluție care se poate pronunța in prezenta cauza, respectiv aceea de admitere a prezentei plângeri contravenționale asa cum aceasta a fost formulata prin petitele introductive, cu obligarea intimatei la suportarea cheltuielilor de judecata ocazionate de judecarea prezentului litigiu.
In drept: art. 16, art. 17, art. 19, art. 21, art. 31 art. 34 din O. G. nr. 2/2001, art. 274 si urm. C. pr. civ.
In probațiune, au fost depuse înscrisuri.
Plângerea a fost legal introdusa în termenul de 15 zile prevăzut de art.31 alin.1 din OG 2/2001, fiind scutita de plata taxei de timbru, conform art.36 din același act normativ.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii contravenționale formulate.
În motivare a arătat că în fapt, prin procesul-verbal mai sus menționat, s-a reținut în sarcina petentei săvârșirea faptei contravenționale prevăzută de art. 3 pct. 26 din Legea nr. 61/1991 modificată/ republicată.
Astfel, în ziua de 28.07.2012, ora 02.10, s-a constatat faptul că pe . din mun. C.-N. liniștea locatarilor a fost tulburată prin producerea de zgomote provenite de la aparatele de muzică date la intensitate mare în localul aparținând ..
Împotriva procesului-verbal, petenta a formulat plângere motivând că procesul verbal nu cuprinde o descriere suficientă a faptei săvârșite și a fost încheiat în lipsa unui martor asistent.
Apreciază că motivele invocate de către petentă sunt nefondate și nu sunt de natură a înlătura răspunderea contravențională reținută în sarcina sa.
Conform art. 3 pct. 26 din Legea nr. 61/ 1991 modificată/ republicată, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni (...): „tulburarea liniștii locatarilor între orele 22,00-8,00 și 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora ".
Aplicând dispozițiile legale mai sus prezentate la situația de fapt existentă în speță rezultă că, petenta a încălcat prevederile acestui act normativ, de vreme ce, la momentul controlului, liniștea locatarilor din vecinătate a fost tulburată ca urmare a folosirii aparatelor de muzică la intensitate mare în localul aparținând ..
Raportat la împrejurarea invocată potrivit căreia, procesul verbal nu cuprinde o descriere suficientă a faptei săvârșite, consideră că descrierea acesteia este clară și precisă, nefiind imperios necesară menționarea detaliilor la care face referire petenta.
Contrar punctului de vedere exprimat, agentul constatator a consemnat în cuprinsul procesului verbal suficiente date referitoare la locația din care se auzea zgomotul, menționând în cuprinsul acestuia numele și numărul străzii unde a efectuat controlul precum și data și ora constatării faptei. In acest sens, în doctrină s-a subliniat faptul că "o descriere succintă a faptei I este suficientă, cu condiția să o poată identifica suficient de precis " (O. Podara, R. C. - O. G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, comentată și adnotată, ed. Sfera Juridică, C.-N., 2006, p. 125).
Apreciază că lipsa din cuprinsul procesului verbal a unor mențiuni referitoare la „ volumul sunetului" înregistrat la momentul săvârșirii faptei este irelevant, raportat la dispozițiile actului normativ în temeiul căruia a fost aplicată sancțiunea. Astfel, art. 3 pct. 26 din Legea nr. 61/1991 nu condiționează existența/inexistența contravenției de „ nivelul acustic " la momentul constatării faptei. Agentul constatator este cel care a constatat fapta contravenționala cu "propriile simțuri" respectându-se astfel principiul personalității răspunderii contravenționale.
Situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrag întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea data în cuprinsul art. 17 din Ordonanță. Astfel, prin acest text de lege se prevede că "lipsa mențiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal", specificându-se că numai în astfel de situații "nulitatea se constată si din oficiu".
În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune că în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea acelui act. Or, din cuprinsul procesului verbal nu lipsesc mențiunile obligatorii iar petenta nu a dovedit existența unei vătămări rezultând din modul în care a fost descrisă fapta.
Cu privire la lipsa martorului din procesul-verbal, au fost respectate prevederile art. 19 alin., 3 din OG 2/2001, adică în lipsa contravenientului, agentul constatator a făcut mențiune despre împrejurările care au determinat încheierea acestuia în acest mod, respectiv „procesul verbal a fost încheiat în lipsă ".
Procesul verbal de contravenție face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară, probă ce incumbă petentului potrivit art. 1169 C. civil si art. 129 al. 1 teza finală C.pr.civ., întrucât cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. Din acest punct de vedere petentul are poziția procesuală de reclamant, adică de parte care supune judecații o pretenție, aceea de anulare a procesului verbal. Revine astfel petentului sarcina de a dovedi, prin orice mijloace de probă admise de legea civilă, că cele consemnate în procesul verbal nu corespund adevăratei situații de fapt. In acest context, simplele sale afirmații, așa cum sunt ele prezente în cuprinsul plângerii contravenționale, nu constituie probe în sensul legii civile și nu sunt în măsură să dovedească caracterul nereal al mențiunilor consemnate în procesul-verbal contestat.
Fapta reținută este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a procesului verbal de constatare a contravenției - actul a fost emis cu respectarea tuturor cerințelor de fond și de formă prevăzute de lege - și cu prezumția de veridicitate - actul reflectă, în mod real, ceea ce a stabilit autoritatea emitentă - prezumții care deși nu sunt consacrate expres de lege, sunt recunoscute atât de doctrină cât și de practica judiciară, putând fi considerate a fi prezumții legale.
In acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor în materie penală, instanța consideră că una din limitele până la care poate să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent.
Astfel, în situația în care fapta a fost constatată personal, procesul-verbal, dacă este legal întocmit, se va bucura de prezumția de temeinicie, astfel încât va reveni petentului sarcina de a proba netemeinicia.
Pentru aceste motive, solicită respingerea ca neîntemeiată a plângerii contravenționale formulată de . cu sediul în C.-N., ., apt. 2A, jud. C., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/ 28.07.2012 și menținerea acestuia ca temeinic și legal.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenție . nr._/28.07.2012, s-a reținut în sarcina petentei săvârșirea faptei contravenționale prevăzută de art. 3 pct. 26 din Legea nr. 61/1991 modificată/ republicată, constând în aceea că în ziua de 28.07.2012, ora 02.10, s-a constatat faptul că pe . din mun. C.-N. liniștea locatarilor a fost tulburată prin producerea de zgomote provenite de la aparatele de muzică date la intensitate mare în localul aparținând ..
Conform art. 3 pct. 26 din Legea nr. 61/ 1991 modificată/ republicată, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni (...): „tulburarea liniștii locatarilor între orele 22,00-8,00 și 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora ".
Contrar celor susținute în plângere, descrierea acesteia este clară și precisă, nefiind imperios necesară menționarea detaliilor la care face referire petenta, deoarece agentul constatator a consemnat în cuprinsul procesului verbal suficiente date referitoare la locația din care se auzea zgomotul, menționând în cuprinsul acestuia numele și numărul străzii unde a efectuat controlul precum și data și ora constatării faptei. In acest sens, în doctrină s-a subliniat faptul că "o descriere succintă a faptei este suficientă, cu condiția să o poată identifica suficient de precis " (O. Podara, R. C. - O. G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, comentată și adnotată, ed. Sfera Juridică, C.-N., 2006, p. 125).
Lipsa din cuprinsul procesului verbal a unor mențiuni referitoare la „ volumul sunetului" înregistrat la momentul săvârșirii faptei este irelevant, raportat la dispozițiile actului normativ în temeiul căruia a fost aplicată sancțiunea. Astfel, art. 3 pct. 26 din Legea nr. 61/1991 nu condiționează existența/inexistența contravenției de „ nivelul acustic " la momentul constatării faptei. Agentul constatator este cel care a constatat fapta contravenționala cu "propriile simțuri" respectându-se astfel principiul personalității răspunderii contravenționale.
Situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrag întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea data în cuprinsul art. 17 din Ordonanță. Astfel, prin acest text de lege se prevede că "lipsa mențiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal", specificându-se că numai în astfel de situații "nulitatea se constată si din oficiu".
În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune că în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea acelui act. Or, din cuprinsul procesului verbal nu lipsesc mențiunile obligatorii iar petenta nu a dovedit existența unei vătămări rezultând din modul în care a fost descrisă fapta.
Cu privire la lipsa martorului din procesul-verbal, au fost respectate prevederile art. 19 alin., 3 din OG 2/2001, adică în lipsa contravenientului, agentul constatator a făcut mențiune despre împrejurările care au determinat încheierea acestuia în acest mod, respectiv „procesul verbal a fost încheiat în lipsă ".
Procesul verbal contestat conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și art.17 din OG nr.2/2001, alte critici neputând duce la anularea actului, prin raportare la Decizia nr. XXII/19.03.2007 a ÎCCJ.
Agentul constatator a respectat dispozițiile art.21 al.3 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, la împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, precum și circumstanțele personale ale contravenientului.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Prin plângerea formulată, petentul nu a dovedit inexactitatea acesteia sau o explicație rațională motivului pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia.
Instanța reține că a fost înlăturată prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul, având în vedere că nu există niciun dubiu privind temeinicia sau exactitatea observațiilor personale ale agentului constatator.
Petentul nu a fost în măsură să răstoarne prezumția de temeinicie a procesului-verbal, nici chiar cu înscrisurile depuse în probațiune la dosar care nu dovedesc în concret că al data în discuție, starea de fapt era alta decât cea reținută în sarcina petentei.
Deși, potrivit art.1169 C.civ, sarcina probei revine petentului, acesta nu a adus nici o dovadă solidă și veridică în sprijinul contestării stării de fapt reținute în procesul verbal. Procesul verbal de constatare a contravenției face dovada deplină asupra situației de fapt și a încadrării în drept, până la proba contrarie, conform unei practici constante.
Poziția exprimatã în acest sens de cãtre Curtea Constituționalã în Decizia nr. 183 din 8 mai 2003 a fost confirmatã constant prin: Decizia nr. 317 din 9 septembrie 2003 (publicatã în M.Of. nr. 553 din 31 iulie 2003), Decizia nr. 251 din 12 iunie 2003 (publicatã în M.Of. nr. 553 din 31 iulie 2003), Decizia nr. 407 din 4 noiembrie 2003 (publicatã în M.Of. nr. 839 din 25 noiembrie 2003), Decizia nr. 270 din 22 iunie 2004 (publicatã în M.Of. nr. 722 din 10 august 2004), Decizia nr. 43 din 24 ianuarie 2006 (publicatã în M.Of. nr. 175 din 23 februarie 2006), Decizia nr. 650 din 5 octombrie 2006 (publicatã în M.Of. nr. 888 din 31 octombrie 2006), Decizia nr. 26 din 11 ianuarie 2007 (publicatã în M.Of. nr. 79 din 1 februarie 2007), Decizia nr. 259 din 20 martie 2007 (publicatã în M.Of. nr. 279 din 26 aprilie 2007),
Curtea a statuat, prin Decizia nr. 380 din 14 octombrie 2003 (publicatã în Monitorul Oficial nr. 787 din 7 noiembrie 2003), cã “nici art. 33 alin. (1) și nici art. 34 alin. (1) din ordonanța dedusă controlului, texte care reglementează procedura de judecatã, inclusiv administrarea probatoriilor de către instanța investită prin plângere sã exercite controlul de legalitate și temeinicie asupra procesului-verbal de stabilire și sancționare a contravenției, nu conțin nici o dispoziție care sã evidențieze o inegalitate de arme între părțile în litigiu și cu atât mai puțin un dezechilibru manifest”.
Mai recent, această poziție a fost exprimată și prin deciziile nr.216/2008,490/2008 și 727/2008, Curtea statuând din nou că Hotărârea A. contra României nu are relevanță în spețe similare, OG nr.2/2001 respectând cu strictețe cerințele art, 6 din CEDO și garanțiile procesuale impuse de acesta.
La data de 3 aprilie 2012, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat o hotărâre în cauza N. G. împotriva României (cererea nr._/05), similară cauzei A. împotriva României, prin care Curtea a constatat că statul român a respectat exigențele art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în special sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție, specifică materiei penale, dar aplicabilă și în domeniul contravențional, în anumite condiții.
În cererea sa adresată Curții Europene la data de 8 iunie 2005, reclamanta a invocat, în esență, faptul că nu a beneficiat de un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenție, întrucât a fost obligată de instanțele de judecată să facă proba contrară prezumției de legalitate și validitate de care beneficia un proces-verbal de contravenție, prin care îi fusese aplicată sancțiunea amenzii contravenționale.
Curtea a analizat aplicabilitatea art. 6 din Convenție în cadrul procedurii litigioase. Astfel, văzând dispozițiile din legislația națională, care nu oferă explicit caracter penal procedurii în discuție și care nu au decât o valoare relativă, fără rol decisiv, Curtea a reținut că regula de drept încălcată în cauză de reclamantă viza menținerea liniștii între vecini, adresându-se nu unei categorii speciale de persoane, ci tuturor cetățenilor. În plus, amenda aplicată reclamantei nu avea drept scop acoperirea unui prejudiciu material, ci împiedicarea comiterii unor fapte similare, ceea ce îi conferea un caracter punitiv, care caracterizează de obicei sancțiunile penale.
Curtea a considerat că imposibilitatea aplicării unei sancțiuni privative de libertate nu era în sine un element determinant cu privire la stabilirea aplicării art. 6 – latura penală, întrucât modicitatea unei sancțiuni nu ar putea să înlăture caracterul penal intrinsec al unei infracțiuni. Curtea a apreciat că, alături de caracterul general al dispoziției legale încălcate în cauză de reclamantă, scopul disuasiv și cel punitiv al sancțiunii aplicate erau suficiente pentru a demonstra că fapta în cauză avea un caracter penal în sensul art. 6 din Convenție, care era aplicabil.
Asemenea Guvernului, Curtea a reținut că nu exista niciun element care să dovedească faptul că instanțele naționale ar fi avut idei preconcepute cu privire la vinovăția reclamantei. Dacă este cert că, așa cum rezulta din hotărârea judecătoriei, instanțele naționale așteptau ca reclamanta să aducă elemente de probă contrare faptelor stabilite de către polițist, nu este mai puțin adevărat că această abordare era justificată de regimul juridic aplicabil în materie contravențională, care se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă, potrivit căruia, în materie de probe, este aplicabil principiul conform căruia sarcina probei îi revine celui care pretinde ceva în fața instanței. Curtea a reținut că orice sistem de drept cunoaște prezumții de fapt sau de drept, iar Convenția nu se opune în principiu acestora, însă obligă statele membre, în materie penală, să nu depășească o anumită graniță. În particular, art. 6 par. 2 din Convenție impune statelor să încadreze aceste prezumții în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării. Curtea a analizat în continuare dacă statul român a depășit aceste limite în defavoarea reclamantei, utilizând cele două criterii de referință indicate anterior.
Astfel, cu privire la miza speței, Curtea a reținut că reclamantei i-a fost aplicată o amendă, care nu ar fi putut fi transformată, în caz de neexecutare, într-o sancțiune privativă de libertate (per a contrario, a se vedea cauza A., citată anterior, par. 61). Referitor la drepturile apărării, Curtea a reținut că reclamanta s-a limitat să depună la dosar, drept probe, înscrisuri de unde rezulta de manieră generală că existau tensiuni în imobil între aceasta și vecinii săi. Curtea a observat că reclamanta nu a solicitat în niciun moment citarea, în vederea audierii, a persoanelor care ar fi fost martori la evenimentele din 1 mai 2004, sau a lucrătorului de poliție care ar fi întocmit procesul-verbal contestat. Or, această posibilitate îi era oferită de lege, astfel cum rezultă din cele două hotărâri pronunțate de instanțele naționale, în fața cărora reclamanta a declarat că nu avea probe de administrat. În plus, deși tribunalul i-a încuviințat reclamantei cererea de a depune la dosar declarații extrajudiciare ale unor martori, rezultă că abia după pronunțarea hotărârii reclamanta ar fi depus la dosar astfel de înscrisuri.
S-a arătat că nici interpretarea literală, nici cea teleologică a art. 6 din Convenție, nu conduc la ideea că acesta ar împiedica o persoană să renunțe, din proprie voință, la garanțiile oferite de acest articol, cu condiția ca această renunțare să aibă un caracter neechivoc și să nu vizeze un interes public important. Arătând în ședință publică că nu dorea să fie administrate alte probe, reclamanta s-a expus în mod conștient riscului de a fi „condamnată” doar în baza elementelor de la dosar, inclusiv în temeiul procesului-verbal de contravenție, pe care chiar ea l-a depus la instanță, și care se bucura de o prezumție de temeinicie care putea fi răsturnată.
Curtea a mai constatat că instanțele care au analizat contestația reclamantei erau instanțe de plină jurisdicție, care erau competente să anuleze actul contestat, în măsura în care ar fi reținut nulitatea sau netemeinicia acestuia. De altfel, conform jurisprudenței constante a Curții, instanțele naționale sunt cele care au competența de a interpreta legislația internă. Curtea a reținut că nu are drept sarcină să stabilească erorile de fapt sau de drept pretins comise de o instanță națională sau de a aprecia ea însăși elementele de fapt care au condus instanța națională la adoptarea unei decizii. În caz contrar, Curtea ar încălca limitele atribuțiilor sale (a se vedea cauza Kemmache c. Franței ( nr. 3), hotărârea din 24 noiembrie 1994, par. 44).
În speță, Curtea nu a putut reține niciun indiciu de comportament arbitrar sau de lipsă de echitate a procedurii. Faptul că instanțele naționale, prin hotărâri motivate, au analizat motivele de nulitate invocate de reclamantă și au considerat că acestea nu atrăgeau nulitatea procesului-verbal, în sensul dorit de reclamantă, nu este suficient pentru a pune la îndoială echitatea procedurii în cauză sau, mai concret, respectarea dreptului acesteia de a beneficia de prezumția de nevinovăție.
Prin urmare, Curtea a concluzionat în sensul că art. 6 din Convenție a fost respectat.
În primul rând, este de reținut că, în prezenta cauză, Curtea europeană a apreciat că nu sunt întrunite condițiile pentru a face aplicarea noului criteriu de admisibilitate prevăzut de art. 35 par. 3 lit. b) din Convenție, deși, la prima vedere, problema ridicată de reclamantă nu sugera că aceasta ar fi suferit un prejudiciu important. Cu toate acestea, având în vedere importanța cauzei din perspectiva mai amplă a sferei de aplicare a garanțiilor instituite de art. 6 din Convenție - componenta sa penală, în domeniul contravențiilor, Curtea a folosit această ocazie pentru a pronunța o hotărâre de principiu, care să ofere magistraților naționali liniile orientative necesare pentru a stabili întinderea acestor garanții.
De altfel, Curtea continuă demersul său în această direcție inițiat prin pronunțarea hotărârii de condamnare a României în cauza A. c. României, citată anterior. În același sens, nu trebuie omise argumentele Curții redate în hotărârea din cauza A. c. României și în deciziile din cauzele N. c. României și I. P. c. României.
De asemenea, în materia contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația rutieră, recent Curtea a respins ca inadmisibile cererile formulate de o . reclamanți cu privire la proceduri interne de contestare a unor procese-verbale de contravenție, constatând că instanțele naționale au respectat toate garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție în materie penală-decizia din 13 martie 2012 pronunțată în cauza H. și alții c. României. În aceste cauze reunite, Curtea a reamintit că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției. Ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte.
Revenind la analiza hotărârii din cauza N. G., aceasta nu aduce noutăți în ceea ce privește criteriile utilizate de Curte pentru a aprecia cu privire la aplicabilitatea art. 6 din Convenție în domeniul contravențiilor.
Plecând de la raționamentul Curții europene, odată stabilită aplicabilitatea art. 6 în cauza concretă, este de o importanță crucială ca instanțele de judecată care sunt sesizate cu soluționarea unor plângeri împotriva unor procese-verbale de contravenție, să acorde petenților în mod efectiv posibilitatea de a propune probe prin care să aducă dovada contrară celor reținute de agentul constatator și de a-și prezenta argumentele în apărare, în cadrul unei proceduri contradictorii. Nu mai puțin important este faptul că, pentru a nu se aduce atingere art. 6 din Convenție, orice decizie a instanței naționale de a respinge anumite cereri în apărare sau de a acorda relevanță unei anumite probe în defavoarea alteia, trebuie să fie temeinic motivată, în caz contrar intervenind arbitrarul.
Față de cele ce preced,în baza art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea dedusă judecății, cu consecința menținerii în totalitate a procesului-verbal contestat.
Avand in vedere dispozitiile art.274 C.pr.civ. si principiul disponibilitatii ce guvernează procesul civil, instanta va lua act ca partile nu au solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta . cu sediul in C.-N., ., ., înregistrata la ORC de pe lângă Tribunalul C. sub nr. J_, având CUI_, în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ cu sediul în C.-N., .-3, județul C..
Menține ca legal și temeinic procesul-verbal contestat- . nr._/28.07.2012.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă..
Pronunțată in ședința publică din 23.05.2013.
JUDECATOR GREFIER
S. I. E. M.
red SI/ dact SI/ 28.08.2013
| ← Pretenţii. Sentința nr. 8496/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Somaţie de plată. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|
