Somaţie de plată. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 26-07-2013 în dosarul nr. 6015/211/2012

Dosar nr._

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

Secția Civilă

Sentința civilă nr._/2013

Ședința publică din 26 iulie 2013

Instanța constituită din:

Judecător: I. Păsculeț

Grefier: A. B.

Pe rol fiind constatarea din oficiu a perimării acțiunii având ca obiect somație de plată formulată de creditoarea S.C. C. NAȚIONALĂ PENTRU CONTROLUL CAZANELOR, INSTALAȚIILOR DE RIDICAT ȘI RECIPIENTELOR SUB PRESIUNE în contradictoriu cu debitoarea S.C. A. P. S.R.L.

La apelul nominal făcut în ședința publică au fost lipsă părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-au citit actele și lucrările dosarului, după care:

Având în vedere că de la termenul de judecată din data de 02.04.2012, nu s-a mai efectuat nici un act de procedură în vederea judecării cererii, instanța invoca din oficiu excepția perimării cererii si reține cauza spre soluționare pe excepția invocata.

INSTANTA

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ din 05.03.2012 creditoarea S.C. C. NAȚIONALĂ PENTRU CONTROLUL CAZANELOR, INSTALAȚIILOR DE RIDICAT ȘI RECIPIENTELOR SUB PRESIUNE a chemat-o în judecată pe debitoarea S.C. A. P. S.R.L. pentru somație de plată.

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 02.04.2012, când cauza a fost suspendată pentru neîndeplinirea de către părți a obligațiilor stabilite de instanță, acestea fiind legal citate și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților.

Potrivit art. 248 C. proc. civ. orice cerere de chemare în judecată (...) se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit art. 252 C. proc. civ. perimarea se poate constata și din oficiu.

În speță, instanța constată că cererea de chemare în judecată este perimată, motiv pentru care urmează să admită excepția.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E:

Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu.

Constată perimată cererea având ca obiect somație de plată formulată de creditoarea S.C. C. NAȚIONALĂ PENTRU CONTROLUL CAZANELOR, INSTALAȚIILOR DE RIDICAT ȘI RECIPIENTELOR SUB PRESIUNE cu sediul în București, .-11, sector 1 în contradictoriu cu debitoarea S.C. A. P. S.R.L. cu sediul în ., Ferma 7, Hala 10,, județ Cluj.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică de la 26.07.2013.

Judecător, Grefier,

I. PĂSCULEȚ A. B.

Red./Dact. 2 ex. I.P./ august 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA