Plângere contravenţională. Sentința nr. 8845/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 8845/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 15339/211/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8845/2013

Ședința publică din data de 30 mai 2013

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: F. C. R.

GREFIER: M. M.

Pe rol se află pronunțarea în cauza civilă privind pe petentul V. G. și pe intimatul I. DE P. JUDETEAN CLUJ, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se constată că mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de amânare a pronunțării din data de 23 mai 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze civile, instanța reține următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.06.2012 sub nr._, contestatorul V. G. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj, anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 21.06.2012 de către IPJ Cluj .

În motivarea plângerii sale petentul a contestat starea de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal. (f. 15)

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile OG 2/2001

Prezenta acțiune este scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit dispozițiilor articolului 36 din O. G. nr.2/2001.

În probațiune contestatorul a depus copii de pe următoarele înscrisuri: carte de identitate (f. 5), proces-verbal de contravenție (f. 4), dovada de circulație (f. 6)

La data de 09.11.2012, prin Serviciul „Registratură” al instanței, s-a depus la dosarul cauzei de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj întâmpinare, prin care acesta a solicitat instanței respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ca fiind temeinic și legal încheiat.

În motivarea întâmpinării intimatul a arătat, sub aspectul legalității, că procesul-verbal contestat conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, iar sub aspectul temeiniciei, intimatul a învederat că agentul constatator a respectat dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, la împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului. În fapt, intimatul a arătat că fapta petentului de efectuare a manevrei de depășire în condițiile descrise în procesul-verbal de contravenție a fost constată prin propriile simțuri de către agentul constatator, astfel încât actul de sancționare și constatare se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie și face întotdeauna dovada până la proba contrară, care revine petiționarului.

În drept întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 115-118 C.proc.civ.

În probațiune intimatul a depus copie de pe procesul-verbal contestat

În cauză a fost încuviințată, considerându-se pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, proba cu înscrisurile depuse la dosar de părți precum și cele administrate din oficiu de instanță.

Analizând ansamblul materialului probator aflat la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Instanța constată că este competentă, conform art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 să soluționeze prezenta plângere, prezumtiva faptă contravențională fiind săvârșită în circumscripția sa teritorială

În fapt, prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 21.06.2012 de către IPJ Cluj . (f. 4), petentul V. G. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 280 lei și reținerea permisului de conducere, constatându-se că la aceeași dată, pe DN 1 E 60, km 495 G. a condus autotutilitara marca M. cu numărul de înmatriculare_ și semiremorca MAGYAR cu numărul de înmatriculare_ depășind auto ISUZU cu numărul de înmatriculare_ , condus regulamentar, în zona de acțiune a indicatorului „depășirea interzisă” și respectiv „trecere pentru pietoni”

Faptele au fost încadrate juridic în dispozițiile art. 100 alin. 3 lit. e) din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată.

În drept, potrivit dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are obligația de a analiza legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și de a hotărî asupra sancțiunii aplicate.

Analizând conținutul procesului-verbal sub aspectul legalității întocmirii acestuia, instanța reține că acesta cuprinde toate mențiunile impuse de dispozițiile articolului 17 din OG nr.2/2001, fiind corect din punct de vedere formal, neputând a fi identificată nici o cauză care ar putea atrage nulitatea absolută a acestuia și nici vreo altă încălcare a dispozițiilor articolului 16 din OG nr.2/2001 care să fii cauzat contravenientului o vătămare ce să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenție instanța reține că, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, procesul-verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate care, fiind o prezumție relativă, este susceptibilă de a fi înlăturată prin dovada contrară, aspectul esențial din punctul de vedere al instanței europene fiind acela ca instanțele naționale să-i ofere petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care înțelege să uzeze de drepturile sale procedurale.

În cauza de față instanța reține, pe baza probelor de la dosar, caracterul temeinic al procesului-verbal de contravenție atacat, constatând totodată că deși i s-a asigurat cadrul legal adecvat, petentul nu făcut dovada unei stări de fapt contrare celei reținute în cuprinsul acestuia. Alegațiile petentului în sensul că nu a comis fapta contravențională reținută în cuprinsul actului constatator nu sunt susținute de nicio probă administrată ci dimpotrivă, această poziție a contestatorului este contrazisă de întreg probatoriul existent la dosar, respectiv adresa nr. 2454/16.05.2013 emisă de CNADNR SA – DRDP Cluj (f. 42) din care rezultă că pe DN 1 km 494+500- 495+500 acționează indicatorul rutier „Depășirea interzisă”, însoțit de marcajul longitudinal în linie simplă continuă existând și marcaj corespunzător pentru trecerea de pietoni. Astfel, coroborând cele ce rezultă din înscrisul emis de către CNADNR SA – DRDP Cluj cu constatările prin propriile simțuri ale agentului constatator rezultă o prezumție puternică de temeinicie a procesului verbal .

În acest context, instanța reține că în mod legal și temeinic fapta petentului a fost încadrată juridic în dispozițiile art. 100 alin. 3 lit. e) din OUG nr. 195/2002, text potrivit căruia constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II a de sancțiuni, nerespectarea regulilor privind depășirea. De asemenea, reținerea permisului de conducere are ca suport legal textul art. art. 111 alin. 1 lit. c) din OG nr. 2/2001, această măsură tehnico-administrativă fiind dispusă de către agentul constatator, printre altele, și în cazul săvârșirii vreuneia dintre contravențiile prevăzute la art. 100 alin. (3) din aceeași ordonanță.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, instanța reține că sancțiunile aplicate contravenientului sunt necesare pentru a i se atrage atenția asupra obligațiilor ce-i revin în materia regimului circulației pe drumurile publice. Pentru a reține acesta instanța are în vedere pe de-o parte scopul OUG 195/2002 de asigurare a desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, iar pe de altă parte se au în vedere și prevederile art. 5 alin. 5 din O.G. nr.2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite și ale art. 21 alin. 3 din același act normativ, niciunul dintre criteriile prevăzute de acest din urmă articol nefiind de natură a fundamenta înlocuirea sancțiunii amenzii și aplicarea sancțiunii avertismentului. De asemenea, în mod legal agentul constatator a luat măsura tehnico-administrativă de reținere a permisului de conducere și de aplicare a punctelor amendă.

Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, în temeiul dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de către contestatorul V. G., actul de constatare și sancționare a contravenției atacat fiind legal și temeinic.

În temeiul art. 274 C.proc.civ. și având în vedere principiul disponibilității în procesul civil, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMLE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul V. G., domiciliat în .,împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ în contradictoriu cu intimata IPJ Cluj, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 mai 2013.

Președinte, Grefier,

F. C. R. M. M.

Red./Dact/F.C.R/2ex/27.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8845/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA