Plângere contravenţională. Sentința nr. 9012/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 9012/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 04-06-2013 în dosarul nr. 39803/211/2010

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

CIVIL

Sentinta civila Nr. 9012/2013

Ședința publică de la 04 Iunie 2013

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE S. C.

Grefier R. Z.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petenta M. B., și pe intimata G. M. DE JANDARMI CLUJ-N., având ca obiect plângere contravetionala.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constata lipsa partilor.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că judecarea cauzei a fost suspendată la data de 23.11.2011, conform art. 155 alin. 1 C. pr. civ.

Instanța invocă din oficiu excepția perimării și reține cauza în pronunțare pe excepție

INSTANȚA

Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii.

În baza art.248 și urm. C. pr. civ, urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată de instanță din oficiu.

Constată perimarea cererii formulată de petenta M. B., cu domiciliul in Cluj-N.. .,, jud.Cluj și pe intimata G. M. DE JANDARMI CLUJ-N.,cu sediul in Cluj-N., ., jud.Cluj, având ca obiect plângere contravetionala.

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 04.06.2013.

Președinte,

S. C.

Grefier,

R. Z.

R.Z. 11 Iunie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 9012/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA