Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 4392/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 4392/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 06-03-2013 în dosarul nr. 29683/211/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ nr. 4392/2013

Ședința Publică din 6 martie 2013

INSTANȚA constituită din:

PREȘEDINTE: S. F. C.

GREFIER: O. C. E.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de către petenta G. de J. Mobilă Cluj-N. în contradictoriu cu intimata S. R. M., având ca obiect reexaminare sancțiune contravențională.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-N. este reprezentat de d-na procuror M. L..

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Reprezentanta parchetului arată că nu are de formulat cereri în probațiune și solicită încuviințarea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei.

În temeiul art. 167 C.pr.civ instanța încuviințează înscrisurile depuse la dosar ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, încheie faza probatorie și acordă cuvântul asupra cererii.

Reprezentanta parchetului solicită instanței admiterea cererii și înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea prestării unei munci în folosul comunității.

JUDECĂTORIA

Prin cererea formulată la data de 14.12.2012 pe rolul acestei instanțe, înregistrată sub dosar civil nr._, petenta G. de J. Mobilă Cluj-N. a solicitat în contradictoriu cu intimata S. R. M. înlocuirea amenzii de 2500 lei aplicată acesteia cu sancțiunea obligării acesteia la prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivare, petenta a arătat că numitei S. R. M. i s-au întocmit procesele verbal de contravenție . nr._/22.06.2011, . nr._/16.06.2011, . nr._/07.06.2011, . nr._/06.06.2011 și . nr._/14.06.2011, prin care a fost sancționată cu amenda în sumă totală de 2500 lei. Intimata nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii, iar din adresa primăriei a rezultat imposibilitatea executării silite, întrucât debitorul este insolvabil.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 39¹ din OG nr. 2/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare și art. 242 alin.2 C.pr.civ.

În probațiune au fost depuse înscrisuri pe care instanța le-a încuviințat: procesul-verbal, adresa primăriei municipiului Câmpia Turzii.

Intimata nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței.

Analizând înscrisurile aflate la dosar, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/22.06.2011, . nr._/16.06.2011, . nr._/07.06.2011, . nr._/06.06.2011 și . nr._/14.06.2011 încheiate de agent constatator din cadrul Grupării de J. Mobilă Cluj-N. - a fost sancționată intimata S. R. M. cu amendă în sumă de 2500 lei, deoarece intimata a fost surprinsă în mai multe rânduri atrăgând persoane de sex masculine în vederea întreținerii de raporturi sexuale cu acestea în schimbul unor sume de bani.

Procesele - verbale de contravenție a fost semnate de primire de către intimată și nu au fost contestate în termenul legal de 15 zile, ele rămânând definitive.

Potrivit demersurilor de punere în executare efectuate de Primăria municipiului Câmpia Turzii, jud.Cluj, localitatea în care își are domiciliul intimata, a rezultat că aceasta nu realizează venituri și nu are bunuri urmăribile.

Potrivit art. 9 alin.3 din OG nr.2/2001 cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

De asemenea, art. 9 alin.1 și 2 din OG nr.2/2001 arată că prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege și pe o durată ce nu poate depăși 300 de ore. Sancțiunea prevăzută la alin.1 se stabilește alternativ cu amenda.

Totodată, potrivit art. 39¹ alin.2 din același act normativ în cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1) (30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.

Din coroborarea acestor dispoziții legale reiese că amenda contravențională poate fi înlocuită cu sancțiunea prestării unei munci în folosul comunității, dacă au trecut 30 de zile de la data rămânerii definitive a sancțiunii, iar contravenientul nu poate fi pus în executare întrucât nu are venituri sau bunuri urmăribile.

Cuantumul orelor de muncă dispuse a fi prestate nu va depăși limita specială de 50 de ore în cazul unei sancțiuni cu amendă și nici limita generală de 300 de ore în cazul cumulului de sancțiuni cu amendă.

Mai mult, instanța reține că prin Decizia de recurs in interesul legii nr.7/2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție la data de 20.09.2010, obligatorie pentru instanța de judecata (conform art. 330 ind 7 alin.4 C.pr.civ) s-a stabilit ca dispozițiile art.9 al.3-5 din OG nr.2/2001 prin raportare la dispozițiile art.9 al.1 si 2 din aceeași ordonanță si la dispozițiile art.1 din OG nr. 55/2002 se interpretează in sensul admisibilității cererilor având ca obiect înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități in folosul comunității, indiferent dacă contravențiile sunt prevăzute si sancționate prin legi, ordonanțe ale guvernului sau alte acte cu caracter normativ si chiar daca actul care stabilește si sancționează contravențiile nu prevede, alternativ cu amenda, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

Astfel, instanța constată că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, întrucât intimatul nu a achitat amenda contravențională în sumă de 2500 lei, iar executarea silită împotriva acesteia nu a fost posibilă.

Cu privire la numărul de ore pe care intimatul le va presta ca muncă în folosul comunității, instanța va ține seama de valoarea amenzii raportată la valoarea salariului minim pe economie în anul 2013, respectiv la suma de 750 lei lunar. Va ține seama la individualizare și de circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei și de situația personală a intimatului.

Prin urmare, în temeiul art. 9 alin.1-3, art. 39¹ din OG nr.2/2001 cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu Decizia nr.7/2010 a Î.C.C.J instanța apreciază cererea întemeiată, urmând a dispune înlocuirea amenzii contravenționale de 2500 lei aplicată prin procesele-verbale de contravenție menționate cu sancțiunea prestării unei munci în folosul comunității și va obliga intimata S. R. M. să presteze 250 de ore de muncă în folosul comunității pe raza localității în care locuiește efectiv, în condițiile stabilite de Primarul localității respective.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de petenta G. DE J. MOBILĂ CLUJ-N., cu sediul în Cluj-N., Calea Dorobanților nr.23, jud.Cluj în contradictoriu cu intimata S. R. M. având CNP_ cu ultimul domiciliu cunoscut în Câmpia Turzii, ..36, . și în consecință:

Înlocuiește amenda contravențională cumulată în sumă de 2500 lei aplicată intimatei prin procesele-verbale de contravenție . nr._/22.06.2011, . nr._/16.06.2011, . nr._/07.06.2011, . nr._/06.06.2011 și . nr._/14.06.2011 cu sancțiunea prestării unei munci în folosul comunității.

Obligă intimata S. R. M. să presteze 250 de ore de muncă în folosul comunității pe raza localității în care locuiește efectiv, în condițiile stabilite de Primarul localității respective.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Pronunțată în ședință publică azi, 06 martie 2013.

JUDECATOR,GREFIER,

S. F. C.O. C. E.

Red./Dact./SFC./08.03.2013/4ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 4392/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA