Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 13514/211/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
Operator de date cu caracter personal nr. 3185
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2013
Ședința publică de la 07 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. - C. V. C.
Grefier L. P. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul I. DE P. JUDETEAN CLUJ și pe intimata C. A. E., curator AV. B. C. S., având ca obiect reexaminarea sanctiunii contraventionale.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru intimata lipsă, av. B. C. S., lipsind petentul.
Ministerul Public a fost reprezentat de Procuror M. T. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj N..
procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța verificându-și competența, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta pricină, în temeiul art. 9 alin. 3 raportat la art. 32 alin. 1 din OG nr. 2/2001.
Instanța acordă cuvântul asupra probelor.
Reprezentanta Ministerului Public și reprezentanta intimatei solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.
Instanța pune în discuție stabilirea onorariului curatorului special în cuantum de 50 lei raportat la dificultatea scăzută a cauzei în sarcina petentului.
Reprezentanta Ministerului Public arată că nu se opun stabilirii acestui onorariu în sarcina petentului.
Reprezentanta intimatei arată că lasă la aprecierea instanței, însă debitul datorat de intimată este mare. Depune înscris ce conține contul personal în care să se vireze suma. (filele 29-30)
Instanța, având în vedere obiectul cauzei, apreciază că debitul urmărit nu influențează activitatea curatorului special, prin urmare nici onorariul stabilit.
Instanța stabilește onorariul pentru curatorul special în sumă de 50 lei.
La solicitarea instanței, reprezentanta Ministerului Public și reprezentanta intimatei arată că nu mai au alte solicitări în cauză, solicitând cuvântul pe fond.
Instanța, nemaifiind alte solicitări în cauză, constată epuizată probațiunea, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul asupra dezbaterilor.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de admitere a cererii.
Reprezentanta intimatei arată că nu se opune admiterii acțiunii.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând, asupra cauzei de fata constata următoarele:
Prin cererea, înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ a chemat in judecată pe intimatul C. A. E., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate intimatului prin procesele verbale de contravenție . numerele:_,_,_,_,_ anexate (f. 4-8) cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
În motivarea cererii, petentul a arătat că din adresa emisă de primăria de domiciliu a contravenientului și depusă la dosar rezultă imposibilitatea executării sancțiunii amenzii aplicată intimatei prin procesele verbale mai sus enumerate, aceasta figurând în evidențe cu obligații fiscale restante, pentru care s-a început executarea silită. Datorită faptului că intimatul se află în imposibilitatea achitării debitului, măsurile de executare silită nu mai pot fi continuate.
In drept, petentul a invocat dispozițiile art. 39 ind. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar conform dispozițiilor art. 36 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.
Deși a fost legal citat, intimatul C. A. E. nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a invoca apărări față de cererea petentului.
Analizând materialul probator administrat in cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesele verbale de contravenție . numerele:_,_,_,_,_ emise de organul constatator INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJA, a fost sancționat intimatul C. A. E. cu sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum total de 2500 lei (f. 4-8).
După cum reiese din relațiile emise de primăria de la domiciliul contravenientului și depuse la dosar sancțiunea amenzii contravenționale aplicată intimatului prin procesele-verbale menționate nu a putut fi executată în mod silit întrucât intimatul nu are venituri sau bunuri urmăribile.
Potrivit art. 9 alin.3 din OG nr.2/2001 cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
De asemenea, art. 9 alin.1 și 2 din OG nr.2/2001 arată că prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege și pe o durată ce nu poate depăși 300 de ore. Sancțiunea prevăzută la alin.1 se stabilește alternativ cu amenda.
Totodată, potrivit art. 39¹ alin.2 din același act normativ în cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1) (30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.
Din coroborarea acestor dispoziții legale reiese că amenda contravențională poate fi înlocuită cu sancțiunea prestării unei munci în folosul comunității, dacă au trecut 30 de zile de la data rămânerii definitive a sancțiunii, iar contravenientul nu poate fi pus în executare întrucât nu are venituri sau bunuri urmăribile.
Cuantumul orelor de muncă dispuse a fi prestate nu va depăși limita specială de 50 de ore în cazul unei sancțiuni cu amendă și nici limita generală de 300 de ore în cazul cumulului de sancțiuni cu amendă.
Mai mult, instanța reține că prin Decizia de recurs in interesul legii nr.7/2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție la data de 20.09.2010, obligatorie pentru instanța de judecata (conform art. 330 ind 7 alin.4 C.pr.civ) s-a stabilit ca dispozițiile art.9 al.3-5 din OG nr.2/2001 prin raportare la dispozițiile art.9 al.1 si 2 din aceeași ordonanță si la dispozițiile art.1 din OG nr. 55/2002 se interpretează in sensul admisibilității cererilor având ca obiect înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități in folosul comunității, indiferent dacă contravențiile sunt prevăzute si sancționate prin legi, ordonanțe ale guvernului sau alte acte cu caracter normativ si chiar daca actul care stabilește si sancționează contravențiile nu prevede, alternativ cu amenda, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
Astfel, instanța constată că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, întrucât intimatul nu a achitat amenda contravențională pentru care s-a constituit prezentul dosar, iar executarea silită împotriva acestuia nu a fost posibilă.
Prin urmare, în temeiul art. 9 alin.1-3, art. 39¹ din OG nr.2/2001 cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu Decizia nr.7/2010 a Î.C.C.J instanța apreciază cererea întemeiată, urmând a dispune înlocuirea amenzii contravenționale aplicată prin procesele-verbale menționate cu sancțiunea prestării unei munci în folosul comunității și va obliga intimatul să presteze 300 de ore de muncă în folosul comunității pe raza localității de domiciliu.
Instanța va încuviința onorariul curatorului special în valoare de 50 lei, pe care îl va pune în seama petentului Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj, în temeiul art. 48 alin. 2 din OUG nr.80/2013.
Referitor la cheltuielile de judectă, instanța arată că potrivit art. 451 alin.(1), Cod proc. civilă, „cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.”
În conformitate cu prevederile art. 452 C. proc. civilă, „partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”, iar potrivit art. 453 alin.(1) C.proc. civilă, „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.
Având în vedere, acest temei juridic, precum și împrejurarea că, petentul, pentru a promova prezenta cerere a cheltuit suma de 50 lei, reprezentând onorariu curator special, instanța va obliga intimatul să plătească petentului suma de 50 lei cheltuieli de judecată, potrivit art. 48 alin. 3 din OUG nr. 80/2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELELEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulata de petentul Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj, cu sediul în Cluj N., ., jud. Cluj în contradictoriu cu intimata C. A. E., domiciliată în com. Sânpaul, ., jud. Cluj, reprezentată de curator special av. B. C. S..
Înlocuiește sancțiunea amenzii in cuantum de 2500 lei aplicate intimatei prin procesele-verbale de contravenție . numerele:_,_,_,_,_ cu sancțiunea prestării unei activității in folosul comunității care urmează sa fie executata de către intimată în localitatea de domiciliu, pentru o durata de 300 de ore.
Obligă petentul Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj să plătească curatorului special onorariu în valoare de 50 lei în contul bancar deschis la Banca Transilvania, Sucursala Cluj, având IBAN RO32BTRL_88XX, titular B. C. S..
Obligă intimata să plătească cheltuieli de judecată petentului suma de 50 lei, reprezentând onorariu curator special.
Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 11 2013.
P.,GREFIER,
I. C. V. C. L. P. C.
Ired.tehnored.VCIC
09.12.13/ 4 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5958/2013.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2018/2013. Judecătoria... → |
---|