Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 3130/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3130/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 15-02-2013 în dosarul nr. 26161/211/2012
Operator de date cu caracter personal - 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
Dosar nr._
Sentința civilă nr.3130
Ședința publică din data de 15.02.2013
Instanta constituită din:
P.:D. G. R.
Grefier: F. C.
Din partea Ministerului Public a participat d-na. procuror I. C. din cadrul Parchetului de la langa Judecatoria Cluj-N.
Pe rol se afla solutionarea cauzei civile privind pe petenta R. AUTONOMĂ DE TRANSPORT U. DE CĂLĂTORI CLUJ-N. și pe intimatul L. R., având ca obiect înlocuirea amenzii contraventionale cu muncă în folosul comunității.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților, prezentându-se reprezenatanata Ministerului Public, procuror I. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentanta Ministerului Public învederează instanței faptul că nu are de formulat cereri prealabile, solicitând încuviințarea probei cu înscrisurile existente la dosar și acordarea cuvântului pe fondul cauzei.
Instanța, în temeiul art.167 alin.1 C. proc. civ. și apreciind că proba cu înscrisurile existente la dosar este pertinentă, conclusentă și utilă pentru justa soluționare a cauzei, o încuviințează ca atare.
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri pe fond.
Reprezentanta Ministerului Public solicită instanței admiterea cererii de chemare în judecată formulată de către petentul Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj și în sensul înlocuirii amenzii contravenționale aplicată intimatului cu obligarea acestuia de a presta muncă în folosul comunității.
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constată următoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Cluj-N. sub nr._ /09.11.2012, petenta R. AUTONOMĂ DE TRANSPORT U. DE CĂLĂTORI CLUJ-N. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul L. R., înlocuirea sanctiunii amenzii cu sanctiunea muncii in folosul comunitatii.
În motivarea cererii, petenta a aratat ca prin procesele-verbale de contravenție anexate cererii intimatul a fost sanctionat contraventional cu amenda in cuantum total de 2900 lei și avand in vedere faptul că aceasta nu a achitat amenda in termen de 30 de zile de la ramanerea definitiva a sanctiunii, iar din adresa Primariei Comunei Aghireșu rezulta imposibilitatea executarii silite intrucat debitorul nu figurează în evidențele fiscale cu bunuri impozabile, intelege sa solicite instantei inlocuirea sanctiunii amenzii cu cea a prestarii unei activitati in folosul comunitatii.
În drept, au fost invocate disp. O.G. nr. 2/2001.
Desi legal citat, intimatul nu a depus intampinare si nici nu s-a prezentat la judecarea cauzei.
În speță, instanta a administrat proba cu inscrisuri, constand in actele depuse de catre petentă la dosarul cauzei.
Analizand actele dosarului, instanta retine urmatoarele :
Prin procesele-verbale de contravenție depuse la dosar intimata a fost sanctionată contravențional cu amenda in cuantum total de 2900 lei, pentru savarsirea mai multor contravenții prevăzute de H.C.L. nr.767/2004, în perioada august 2011 - iulie 2012.
Intimatul nu a achitat amenzile contraventionale aplicate în termen de 30 de zile de la ramanerea definitiva a acestora, iar din adresa emisa de Primaria Comunei Aghireșu catre petentă rezulta ca acesta nu detine bunuri urmaribile si nu poate fi executata silit.
Potrivit art. 9 alin. 3 din OG nr.2/2001, „In cazul in care contravenientul nu a achitat amenda in termen de 30 de zile de la ramanerea definitiva a santiunii si nu exista posibilitatea executarii silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanta de judecata pe a carei raza teritoriala s-a savarsit contraventia, in vederea inlocuirii amenzii cu sanctiunea obligarii contravenientului la prestarea unei activitati in folosul comunitatii, tinandu-se seama de partea din amenda care a fost achitata”.
În acelasi timp, potrivit art. 9 alin. 1 si 2 din OG nr. 2/2001, „(1) Prestarea unei activitati in folosul comunitatii poate fi stabilita numai prin lege si numai pe o durata ce nu poate depasi 300 de ore.
(2) Sanctiunea prevazuta la alin. (1) se stabileste alternativ cu amenda”.
De asemenea, prin decizia nr.7/20.09.2010 pronunțată de ICCJ în recurs în interesul legii s-a stabilit că dispozițiile art. 9 alin. (3) -(5) din O.G. nr. 2/2001, prin raportare la dispozițiile art. 9 alin. (1) și (2) din aceeași ordonanță și la dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 55/2002, se interpretează în sensul admisibilității cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității indiferent dacă contravențiile săvârșite sunt prevăzute și sancționate prin legi, ordonanțe ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ și chiar dacă actul care stabilește și sancționează contravențiile nu prevede, alternativ cu sancțiunea amenzii, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
Ca atare, apreciind că în prezenta cauză sunt intrunite cerințele legale pentru a se putea dispune înlocuirea amenzii contraventionale cu muncă în folosul comunității, deoarece intimatului i-au fost aplicate prin procesele-verbale de contravenție în litigiu mai multe amenzi contravenționale în cuantum total de 2900 lei, pe care nu le-a achitat în termenul prevăzut de lege, iar executarea silita impotriva sa nu este posibila, ținând cont și de cele statuate de ICCJ prin decizia în recurs în interesul legii mai sus menționată, precum și de dispozițiile art.9 alin.1 din O.G. nr.2/2001, instanța va admite cererea dedusă judecății și, prin urmare, va dispune înlocuirea sanctiunii amenzii în cuantum de 2900 lei, aplicată intimatului prin procesele-verbale de contravenție anexate cererii, cu prestarea unei activități în folosul comunității și, pe cale de consecință, obligă intimatul să presteze 300 de ore de muncă în folosul comunitatii pe raza localității în care domiciliază efectiv, în condițiile ce vor fi stabilite de către primarul localității respective.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulata de petenta R. AUTONOMĂ DE TRANSPORT U. DE CĂLĂTORI CLUJ-N., cu sediul in Cluj-N., . nr.128-130, jud. Cluj, in contradictoriu cu intimatul L. R., cu ultimul domiciliul cunoscut în com. Aghireșu, .., jud. Cluj, citată și prin afișare la ușa instanței, cf. art.95 C. proc. civ.
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 2900 lei, aplicată intimatului prin procesele-verbale de contravenție anexate cererii, cu prestarea unei activități în folosul comunității și, pe cale de consecință, obligă intimatul să presteze 300 de ore de muncă în folosul comunitatii pe raza localității în care domiciliază efectiv, în condițiile ce vor fi stabilite de către primarul localității respective.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.02.2013
PREȘEDINTE GREFIER
D. G. R. F. C.
← Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Somaţie de plată. Încheierea nr. 6477/2013. Judecătoria... → |
---|