Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8532/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8532/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 14-08-2014 în dosarul nr. 9321/211/2014
ROMÂNIAOperator de date cu caracter personal nr. 3185
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
JUDEȚUL CLUJ
DOSAR NR._
SENTINTA CIVILĂ NR.8532/CC/2014
Ședința Camerei de Consiliu din data de 14.08.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. D. R.
GREFIER: I. M. L.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile formulate de către reclamanta . ROMÂNIA SA, în contradictoriu cu pârâtul H. D., având ca obiect cerere cu valoare redusă.
Soluționarea cererii s-a făcut în Camera de Consiliu, fără citarea părților.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședintă, după care,
Verificându-și din oficiu competența în baza art. 529 alin. 1 C.pr.civ., instanța apreciază că este competentă să soluționeze prezenta cauză, în temeiul art. 1027 coroborat cu art. 107 alin. 1 C.pr.civ..
În temeiul art. 1029 alin. 9 C.pr.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.05.2014, sub nr._, reclamanta . ROMÂNIA SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul H. D., pronunțarea unei hotărâri prin care paratul să fie obligat la plata sumei de 2.023,05 lei, reprezentând contravaloare facturi restante, la plata sumei de 535,65 lei, reprezentând majorări de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, că a furnizat gaze naturale pârâtului la locul de consum din Florești, ..13, jud.Cluj, iar pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a plăti la scadență contravaloarea gazelor naturale furnizate.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1025 – art. 1032 C.pr.civ.
În dovedire, s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri (filele 6-60).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei.
Deși a fost legal citat, pârâtul nu a formulat răspuns, conform art. 1029 alin. 4 C.pr.civ. și nici nu a depus la dosar întâmpinare.
La acest termen de judecată, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă, conform art. 1030 alin. 2 C.pr.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
În fapt, din coroborarea înscrisurilor depuse la dosar, rezultă că, între părți, s-au desfășurat relații contractuale având ca obiect furnizarea de gaze naturale, în baza contractului încheiat la data de 01.10.2009, iar pentru serviciile prestate reclamanta a emis facturile menționate la fila 28 și depuse în copie la dosarul cauzei, necontestate și neachitate de către pârât.
În consecințǎ, cum obligația de platǎ a prețului serviciilor nu a fost pânǎ în prezent executatǎ, deși scadența acesteia este de mult timp împlinitǎ, apreciind că reclamanta are o creanță certă, lichidă și exigibilă, în sensul dispozițiilor art. 662 din NCPC, față de înscrisurile de la dosar, coroborate cu atitudinea pârâtului, pe care urmează a o considera ca o recunoaștere a pretențiilor, instanța va dispune admiterea capǎtului principal de cerere și va obliga pârâtul să achite reclamantei suma de 2.023,05 lei, cu titlu de contravaloare facturi neachitate, conform înscrisurilor de la dosar.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata majorărilor de întârziere, instanța, față de prev.art.6.3 din contract, coroborate cu art.969 din vechiul cod civil, aplicabil în speță, văzând că obligația de plată a sumelor reprezentând contravaloarea facturilor este exigibilă de la data scadenței, indicată în contract și în cuprinsul facturilor, apreciază că sunt întemeiate și aceste pretenții, urmând a dispune obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 535,65 lei, cu titlu de majorări de întârziere, calculată de la scadența facturilor și pana la data de 18.03.2014, conform centralizatorului depus la filele 29-31 din dosar.
Față de prevederile art. 1.031 alin. (1) din NCPC, conform cărora “partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți, la plata cheltuielilor de judecată”, instanța va obliga pârâtul să plătească în favoarea reclamantei suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru.
Pentru aceste considerente, apreciind că pretențiile reclamantei sunt întemeiate, instanța urmează a admite cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de către reclamanta . ROMÂNIA SA, cu sediul în Târgu – M., ., jud. M., cu sediul procesual ales în București, Calea Floreasca, nr.39, sector 1, în contradictoriu cu pârâtul H. D., cu domiciliul în Florești, ..13, jud.Cluj și, în consecință:
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 2.023,05 lei, reprezentând contravaloare facturi restante, precum și suma de 535,65 lei, reprezentând majorări de întârziere.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.08.2014.
Președinte, Grefier,
C. D. R. I. M. L.
Red./Dact.CD/4ex./19.09.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9435/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9474/2014.... → |
|---|








