Anulare act. Sentința nr. 4887/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Judecătoria CLUJ-NAPOCA - Sentințe și decizii civile / 2014

Sentința nr. 4887/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 12-05-2014 în dosarul nr. 12798/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

CIVIL

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4887/2014

Ședința publică din 12 Mai 2014

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: A. M.

GREFIER: R. L.

Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamanții B. S. S., B. S. și pe pârâtele ., .- AGENTIA CLUJ 4 A. V., având ca obiect anulare act.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că dezbaterile pe fond au avut loc în ședința publică din 28.04.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat inițial pronunțarea pentru 05.05.2014 și ulterior pentru 12.05.2014.

INSTANȚA

Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub Dosar nr._ reclamanții B. S. S., CNP_ și B. S., CNP_, ambii cu domiciliul procesual ales în mun. Cluj-N., .-23, jud. Cluj în contradictoriu cu pârâții: S.C. V. ROMÂNIA SA - cu sediul în București, Sector 2, ., . 10, înregistrata la ORC sub nr. J_, având CUI_ și S.C. V. ROMÂNIA SA – Sucursala Cluj, cu sediul in Cluj-N., .. 18, jud. Cluj, înregistrata la ORC sub nr. J_, având CUI_, au solicitat ca prin sentința ce se va pronunța:

- Să se constate nulitatea absolută a clauzelor contractuale incluse în Convenția de credit nr._ din data de 24.01.2008, respectiv art. 3 lit. a, art. 5 lit. a, art. 8.1, art. 10 precum și a clauzelor contractuale incluse în actul adițional nr. 1 si 2 la convenția de credit din data de 23.12.2010, respectiv pct 3, pct 5.1;

- Să fie obligată pârâta la eliminarea acestor clauze contractuale;

- Să se constate că până la data formulării acțiunii reclamanții au achitat suma de 9223 CHF, reprezentând comision de risc, în baza unei clauze lovite de nulitate absolută și pe cale de consecință să se constate că această plată este una nedatorată;

- Să se constate că până la data formulării acțiunii reclamanții au achitat suma de 3699,52 CHF, reprezentând comision de risc transformat în comision de administrare, în baza unei clauze lovite de nulitate absolută și pe cale de consecință să constatați că această plată este una nedatorată .

- Să se dispună restituirea sumei de 9223 CHF, precum și a sumei de 3699,52 CHF achitate până la data introducerii acțiunii și în continuare până la plata efectivă a acesteia.

Cu cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii lor de chemare în judecată reclamanții B. S. S. și B. S. au arătat că între ei, în calitate de împrumutați, și pârâta ., în calitate de împrumutător, s-a încheiat contractul de credit nr._/24.01.2008 în valoare de_,56 CHF, cu garanție ipotecară.

Potrivit art. 3 lit. a) din contract, părțile au stabilit că împrumutatul datorează băncii dobânda curentă de 3,99 %; conform lit. d), banca putând revizui rata dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, urmând să aducă la cunoștința împrumutatului noua rată a dobânzii; rata dobânzii astfel modificată urmând a se aplica de la data comunicării.

Conform art. 5 lit. a), s-a stabilit plata unui comision de risc de 0,26% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar, în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției.

Potrivit art. 8.1 lit. a) liniuța a doua și a treia și litera c din Condițiile Generale ale Convenției, „în cazul în care se ivește vreuna din situațiile următoare, atunci în orice moment Banca va avea dreptul, pe baza unei notificări transmise împrumutatului, codebitorului și garantului să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat, împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate Băncii, conform Convenției dacă:

a) 2"-„împrumutatul nu își îndeplinește obligația de plata a sumei principale, a dobânzilor sau a oricăror costuri datorate conform altor Convenții încheiate de împrumutat cu Banca sau

3"-„conform altor convenții de credit încheiate de împrumutat cu alte societăți financiare de credit;

c) în cazul apariției unei situații neprevăzute, care, în opinia Băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform Convenției;

d) în cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia Băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător."

în Secțiunea a 10) „Costuri suplimentare" la art. 10.1 s-a prevăzut: „Referitor la Convenție pot apărea, la data semnării sau ulterior, modificări (inclusiv de interpretare) ale oricăror acte normative aplicabile, care: a) supun Banca la orice impozit, taxa cu privire la creditele acordate sau la obligațiile sale de a acorda credite sau care schimbă baza de impozitare pentru suma principală și dobânzi la creditele acordate sau care se referă la orice alte sume datorate rezultând din Convenție cu privire la creditele acordate sau la obligația sa de a acorda credite în conformitate cu prevederile legale în baza cărora funcționează și este organizată banca; b) impun, modifică sau consideră aplicabile orice rezervă, depozit special sau orice cerință similară (de ex în corelație sau în legătură cu propunerea noului Acord de la Basel privind capitalul propus de către Comitetul de Supraveghere a Băncilor Basel) afectează activele Băncii, depozitele constituite cu sau pentru costurile Băncii sau care impun băncii orice altă condiție care afectează creditele acordate sau obligația de a acorda credite; c) al căror rezultat este: i) creșterea costurilor Băncii legate de acordarea sau de punerea la dispoziție a oricărui credit; ii) reducerea cuantumului oricărei sume primite sau a oricărei creanțe a Băncii în baza Convenției".

Potrivit art. 10.2 din Condițiile Generale ale Convenției "în oricare din cazurile de mai sus menționate, în termen de 15 zile lucrătoare bancare de la data la care a fost notificat în scris de către Bancă, împrumutatul va plăti acesteia sumele suplimentare, astfel încât să compenseze Banca pentru creșterile costurilor sau altor rambursări".

Astfel, arată reclamanții, ceea ce privește clauza prevăzută la art. 3 lit. d) potrivit căreia „banca poate revizui rata dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, urmând să aducă la cunoștința împrumutatului noua rată a dobânzii; rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării", se poate observa faptul că o astfel de clauză ridică probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă pârâtei dreptul discreționar de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta urmând a fi doar înștiințat.

Conform art. 1 lit. a din anexa la Legea nr. 193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral, nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării imediate a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.

Or, menționează reclamanții, motivul întemeiat prevăzut în contractul supus analizei este acela al „evoluției pieței financiare sau politica de credite a băncii", fără prezentarea altor elemente de identificare. Pentru a reține stipularea în contract a unui motiv pentru revizuirea ratei dobânzii, este necesară prezentarea unei situații clare, corespunzător descrisă, care să ofere clientului posibilitatea de a cunoaște de la început că, dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită. D. astfel opțiunea lui de a contracta este liberă, perfect conștientă și cu reprezentarea corectă a consecințelor actului juridic pe care îl va semna. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, pentru ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța judecătorească să aibă posibilitatea de a realiza un control judiciar adecvat și eficient pentru a conchide în sensul existenței sau inexistenței situației care constituie motiv pentru majorarea dobânzii.

Motivele menționate, precizează reclamanții, respectiv „evoluția pieței financiare sau politica de credite a băncii" nu îndeplinesc această condiție, astfel că, în eventualitatea unui litigiu, nu numai că nu se poate aprecia dacă este întemeiat sau nu, dar nici măcar nu se poate stabili, conform unor criterii obiective, dacă s-a produs, fiind de netăgăduit că piața financiară evoluează diferit în funcție de indicele la care se raportează. Această modalitate de exprimare face ca respectiva clauză să fie interpretată doar în favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă și dacă era necesară și proporțională scopului urmărit. O astfel de posibilitate nu este însă prevăzută în contractul de față.

Astfel, arată reclamanții în continuarea cererii formulate, este evident că în momentul în care au încheiat acest contract cu pârâta, au acționat de pe o poziție inegala, în raport cu banca. Contractul încheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze. Consumatorul nu a avut posibilitatea sa negocieze nici o clauza din contract, întregul act juridic fiindu-i impus, în forma respectivă, de către bancă. Conform art. 4 alin, ultim din Legea nr. 193/2000, băncii îi revenea obligația de a dovedi că a negociat, în mod direct, această clauză cu împrumutatul, ceea ce nu s-a întâmplat în speța de fata.

Prin necircumstanțierea, în nici un mod, a elementelor care-i permit băncii modificarea unilaterală a dobânzii curente contractuale, prin neindicarea niciunui criteriu care să-i dea băncii acest drept, lăsând la libera sa apreciere majorarea dobânzii, această clauză încalcă prevederile legale incidente în materie, fiind de natură să îl prejudicieze pe consumator.

Pe de altă parte, arată reclamanții, pârâta le-a adresat la data de 17.09.2010, un proiect de act adițional la contractul de credit, care cuprindea și o formulă de calcul a dobânzii, față de care și-au manifestat nemulțumirea prin nota înregistrata sub nr. 2862/17.09.2010. Ulterior, la data de 23.12.2010 au fost semnate actele adiționale nr. 1 si 2 la convenția de credit, prin care se modificau sensibil condițiile, rămânând totuși un act de adeziune vis a vis de transformarea comisionului de risc în comision de administrare, lucru interzis în condițiile legislației în materie în vigoare, continuând a fi incasat sub această formă.

Or, concluzionează reclamanții, ca urmare a intrării în vigoare a Ordonanței nr. 50/2010, precum și a recomandării făcute de către Autoritatea Națională pentru protecția Consumatorilor, pârâta avea obligația de a elimina acest comision de risc din cadrul convenției de credit si din scadențar și de a stopa încasarea acestuia, NU de a-l transforma, astfel cum reiese în mod explicit din planul de rambursare credit, în comision de administrare. Conform art 35 pct a din OUG 50/2010 „se interzice introducerea și perceperea de noi taxe, comisioane, tarife, speze bancare sau orice alte costuri aferente contractului, cu excepția costurilor specifice unor servicii suplimentare solicitate in mod expres de consumator, neprevăzute în contract și care nu erau oferite consumatorilor la data încheierii acestuia." Prin urmare, transformarea comisionului de risc în comision de administrarea contravine în continuare legislației in materie in vigoare.

Mai mult, arată reclamanții, abuzive sunt și clauzele menționate în cuprinsul art. 8.1 lit.a liniuța a doua și a treia, lit.c, d din Condițiile generale, care se referă la dreptul băncii de a declara scadența anticipată a creditului, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate Băncii conform Convenției.

Aceste clauze, pentru a nu fi abuzive, ar trebui să vizeze exclusiv raporturile contractuale dintre părți, iar nu cele încheiate de client cu alte unități de creditare sau chiar cu aceeași bancă, pentru că scadența anticipată a creditului trebuie să fie în legătură cu acel credit, iar nu cu altele, într-un astfel de caz creându-se un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Astfel, consumatorul se vede în situația în care ar trebui să ramburseze imediat creditul obținut, cu toate că plata ratelor se face constant și la termen, în cazul în care nu ar achita ratele scadente ale unui alt credit, deși neplata s-ar putea datora contestării datoriei sau altor cauze, neimputabile împrumutatului. Evident, o atare situație nu poate fi acceptată, pentru că expune consumatorul într-o poziție defavorabilă față de banca împrumutătoare, care are la discreție stabilirea momentului scadenței anticipate, inclusiv în situații care exced culpei creditorului său în sens contractual.

De asemenea, caracterul abuziv al dispozițiilor art.8.1 lit.c și d transpare din formulările generale și echivoce folosite pentru alte situații de declarare anticipată a scadenței, respectiv „situație neprevăzută", „în opinia Băncii", „să devină improbabil", „garantat corespunzător", formulări care sunt departe de a oferi posibilitatea reală unui observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unui astfel de motiv. în realitate, aceste clauze oferă băncii dreptul exclusiv și discreționar de a declara soldul creditului scadent anticipat, fără ca instanța învestită cu verificarea legalității unei astfel de măsuri să se poată pronunța într-un sens sau altul. Prin urmare, clauza analizată este abuzivă, întrucât exclude, prin modul în care este formulată, posibilitatea verificării îndeplinirii condițiilor pe care le cuprinde.

In cadrul aceluiași raționament, menționează reclamanții în continuarea cererii lor de chemare în judecată, este evident și caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în art.10.1 și art. 10.2 din condițiile generale ale convenției referitoare la costurile suplimentare.

Conform acestor clauze, în situațiile în care, din diferitele motive arătate, costurile băncii, în general, nu doar cele legate de împrumutul ce face obiectul contractului analizat, cresc, această creștere este suportată exclusiv de client. O astfel de clauză creează, de asemenea, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, astfel încât este abuzivă, din perspectiva art.4 alin.1 din Legea nr. 193/2000. Practic, în loc ca eventuala creștere a costurilor băncii cu creditul acordat să fie suportată de aceasta sau, cel mult, riscul să fie împărțit între bancă și client, acesta din urmă este obligat să acopere toată suma, în virtutea unei clauze preformulate, nenegociate, impuse prin contractul de adeziune.

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, deși Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori nu prevede ca sancțiune anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea(sau ineficacitatea) acestora în raport cu consumatorul, regimul juridic al acestei sancțiuni este identic cu cel al nulității absolute.

Astfel, consecința constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acestora, nefiind aplicabilă sancțiunea existentă în cazul nulității relative, respectiv anularea clauzei. înalta Curte a mai precizat că în ceea ce privește natura interesului protejat, norma respectivă ocrotește un interes general și nu unul individual, fiind evident că legea ocrotește o categorie generică, aceea a consumatorilor, si nu o persoană particulară. în acest sens, Legea nr. 193/2000 nu reprezintă altceva decât transpunerea în legislația românească a Directivei nr. 93/13/CEE ale cărei dispoziții, potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție sunt de ordine publică.( Decizia nr. 686 din data de 21 februarie 2013, Secția a ii-a Civila ICCJ)

În drept: reclamanții au invocat dispoz. din Legea nr. 193/2000, OUG 50/2010, art. 1175, art. 1236, art. 1237 C CIV, art. 250, art. 451 si urm C.

În probatiune: au solicitat interogatoriul paratei și au anexat înscrisuri: convenția de credit nr._/24.01.2008, Act adițional nr. 1,2/23.12.2010, Plan rambursare credit din data de 24.01.2008, Extras cont la 24.07.2008, Plan rambursare credit 23.12.2010, Nota nr. 2862 din data de 17.09.2010 și Chitanțele doveditoare a plații.

Pârâta S.C. V. ROMÂNIA SA - cu sediul în București, Sector 2, ., . 10, și S.C. V. ROMÂNIA SA – Sucursala Cluj, cu sediul in Cluj-N., .. 18, jud. Cluj, a formulat ÎNTÂMPINARE: f. 79 – f. 93, prin care au invocat pe cale de excepție, lipsa de obiect în ceea ce privește capătul de cerere privind nulitatea absolută a art. 3.a din Condițiile Speciale (CS) ale Convenției și criticile aduse în motivare privind art. 3.d din CS - aceste clauze au fost modificate succesiv prin Actul adițional nr. 1 și 2, având în prezent un alt conținut decât cel evocat de reclamanți prin cererea de chemare în judecată. Astfel, clauzele contestate au fost înlocuite prin stipularea unei dobânzi variabile în funcție de indicele HBOR 3M, dobândă mai redusă decât cea inițială - și lipsa interesului reclamanților de a contesta prevederile Actelor adiționale nr. 1 și 2, prin care de altfel a avut loc o reducere semnificativă a costurilor aferente împrumutului contractat de reclamanți; astfel, D. a fost redusă de la 7,43% la 5,33% ³, cu consecința diminuării sumei totale de rambursat de la 200.819,56 CHF la 183.650,22 CHF.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii civile formulate de reclamanți, ca nefondată menționând următoarele aspecte:

Arată că, prevederile Legii nr. 193/2000 (ce face aplicarea Directivei 93/13/CEE) nu sunt incidente în cauză întrucât, prin prisma condițiilor de la art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000: Contractul a fost deschis negocierii cu clienții, aceștia stabilind parametrii creditului și elementele Condițiilor speciale; cu privire la Condițiile Generale, clienții nu au avut inițiativa negocierii - reclamanții fiind aceia care au avut inițiativa contractării împrumutului, au stabilit prin negociere liberă și directă condițiile esențiale ale împrumutului, fără a obiecta cu privire la aspectele pe care le-a dedus judecății - ; Contractul a fost încheiat de Bancă cu bună-credință, urmărindu-se un scop legitim prin mijloace legitime - prin Convenția în sine, precum și prin clauzele stipulate, Banca a urmărit un scop licit și moral: acela de a desfășura o activitate comercială, de a oferi un serviciu de larg consum și de a înregistra un profit, dând astfel dovadă de bună-credință, informând complet reclamanții cu privire la toate aspectele contractului - inclusiv comisioanele și chestiunile de dinamică a dobânzii ce pot fi atrase de fluctuații economice grave - și respectând cu strictețe reglementările dreptului consumului (OG nr. 21/1992, Legea nr. 296/2004, Legea nr. 193/2000), reaua-credință urmând a fi dovedită de reclamanți - ; Nu există un dezechilibru contractual semnificativ; având în vedere valoarea considerabila a creditului acordat și durata îndelungată a împrumutului, clauzele stipulate în favoarea Băncii sunt echilibrate cu câștigul substanțial realizat de clienți .

Astfel, concluzionează pârâta, este greu de înțeles de ce reclamanții invocă caracterul abuziv al clauzelor contractuale la mai bine de 5 ani de la încheierea Convenției; cel mai probabil cauza litigiului nu este dată de prevederile contractuale, ci de nemulțumirea reclamanților față de evoluția parității leu - franc din 2008 până în prezent; astfel, ei deturnează prevederile legale privind clauzele abuzive într-un abuz de drept, urmărind sâ-și reducă obligațiile contractuale sub pretextul atacării unor clauze contractuale.

În ceea ce privește Comisionul de risc (art. 5 lit. a din Condițiile Speciale - C.S. - și 3.5 din Condițiile Generale - C.G.), arată pârâta în continuarea întâmpinării formulate, acesta reprezintă o componentă a prețului creditului, fiind inclus în D. (dobânda anuală efectivă). Potrivit art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, aprecierea caracterului abuziv al contractului nu poate privi prețul contractual.

Dobânda anuală efectivă (D.) este definită de art. 7 pct. 6 al OUG 50/2010 și de art. 3 lit. i) din Directiva 2008/48 ca fiind costul total al creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totală a creditului. D. reprezintă prețul creditului, care include atât costurile colaterale, cât și cota de profit a Băncii; prin raportare la D., consumatorii pot compara ofertele comerciale ale diferitelor bănci și pot anticipa cât îi va costa creditul contractat. Din perspectiva consumatorului, singurul cost al creditului care prezintă interes este cei total, nivelul dobânzii anuale efective fiind determinant pentru opțiunea între diferite oferte de creditare. Comercianții - Banca, în speță - au libertatea să stabilească prețul perceput pentru serviciile și bunurile oferite; limita minimă a prețului este dată de costurile minime presupuse de bunul sau serviciul oferit, iar limita maximă este reglată de concurența liberă pe piață.

Pe de altă parte, arată pârâta în continuarea întâmpinării formulate, Comisionul de risc reprezintă contravaloarea unui serviciu efectiv oferit de Bancă, având totodată scopul de a acoperi marja de risc generată prin acordarea creditului; un astfel de comision nu poate fi considerat abuziv pentru următoarele motive:

-OUG nr. 50/2010 invocată de reclamanți nu este aplicabilă din punct de vedere temporal Convenției inițiale de credit.

-Riscul bancar este punctul central de interes în activitatea Băncii; funcționarea și prosperitatea Băncii depind de minimizarea și acoperirea riscurilor - reglementările juridice din această materie ⁸ impunând obligația băncilor, pe de o parte de a monitoriza constant riscurile la care se supun, cu scopul de a le diminua, iar pe de alta de a-și constitui provizioane și majorări de capital în vederea păstrării capacității de a face față riscului. Pentru o gestionare cât mai performantă a riscului, la nivelul Băncii Naționale a României s-a constituit Centrala Riscurilor Bancare ⁹, un centru de intermediere care gestionează în numele Bâncii Naționale a României informația de risc bancar și informația despre fraudele cu cârduri pentru scopurile utilizatorilor, în condițiile păstrării secretului bancar. Gestionarea riscului bancar la nivel central urmărește coordonarea băncilor comerciale în activitatea de management al riscului. Art. 24 alin. 1 din OUG nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului prevede: fiecare instituție de credit trebuie să dispună de un cadru formal de administrare a activității riguros conceput, care să includă o structură organizatorică clară, cu linii de responsabilitate bine definite, transparente și coerente, procese eficace de identificare. Administrarea, monitorizare și raportare a riscurilor la care este sau ar putea fi expusă, mecanisme adecvate de control intern, inclusiv proceduri administrative și contabile riguroase și politici și practici de remunerare care să promoveze și să fie în concordanță cu o administrare sănătoasă Și eficace a riscurilor.

-comisionul de risc acoperă costurile de funcționare a serviciilor ce evaluează, monitorizează și gestionează riscul bancar în cadrul V., Banca V., la fel ca multe alte bănci, percepând un comision lunar de risc, care este destinat să acopere costurile serviciilor și activităților de monitorizare și gestionare a riscurilor. Acest comision lunar, denumit în mod curent de risc sau de administrare a riscului este perceput de la un nivel minimal (0,26% din soldul creditului), asigurându-se în mod constant o sursă pentru acoperirea costurilor de gestiune a riscului. Precizăm că la nivelul Băncii sunt constituite departamente specializate pentru monitorizarea și gestionarea riscului.

-comisionul de risc este un cost real și transparent al creditului, cu o destinație precisă, care nu are caracter abuziv în sensul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.

-garanțiile și asigurările aferente creditului nu sunt destinate să acopere costurile de gestionare a riscului bancar, modalitatea principală de recuperare a sumei împrumutate de către Bancă fiind prin rambursare, iar nu prin executarea garanțiilor. În activitatea bancară situația în care se ajunge la executarea garanției pentru recuperarea creditului este tratată ca o situație de risc survenit, atât prin nerealizarea profitului scontat, cât și prin costurile și efortul implicate de executare, procedurile jurisdicționale și nu în ultimul rând, prin riscul ca executarea garanției să eșueze.

În ceea ce privește Comisionul de administrare stipulat prin Actele adiționale nr. 1 și 2, arată pârâta, acesta este unul legal și valabil, practicarea sa fiind autorizată expres de prevederile art. 36 din OUG nr. 50/2010.

Capetele de cerere privind restituirea unor sume de bani de către Bancă ca plată nedatorată, arată pârâta, sunt nefondate. Circumstanțele în care au fost achitate comisioanele lunare de către reclamanți exclud teza plății nedatorate; astfel, obligația de plată este una valabilă, asumată în cadrul unui raport contractual, iar plățile s-au făcut regulat, lună de lună, în considerarea raportului contractual și fără existența vreunui dubiu sau erori cu privire la datorie sau plată.

În ce privește petitul de constatare a caracterului abuziv și nulității art. 8.1 lit. c) și d) din Condițiile Generale (C.G.), care permit Băncii să declare scadența anticipată a împrumutului atunci când intervine insolvabilitatea vădită a debitorului sau când creditul nu mai este garantat corespunzător, arată pârâta că clauzele enunțate nu au caracter abuziv întrucât prevăd măsuri reparatorii atunci când, din perspectiva Băncii, dispare cauza contractului.

Clauzele contestate sunt menite să asigure păstrarea echilibrului contractual, ele neavând caracter abuziv. Astfel de clauze devin active în situații excepționale, precum risipirea averii de către debitor, distrugerea garanțiilor, pierderea capacității de exercițiu și alte asemenea. în acest moment, reclamanții nu au interes să conteste prezenta clauză, câtă vreme ea este una latentă și nu îi afectează în niciun fel. Astfel, ea este stipulată cu bună-credință, pornind de la o cauză licită și morală: aceea de a diminua prejudiciul suferit de Bancă ca urmare a intervenirii unor situații neprevăzute care fac să devină improbabil ca debitorul să-și poată onora obligațiile de plată. Mai mult, stipularea clauzei nu creează un dezechilibru semnificativ, cât timp ea este condiționată de intervenirea unor situații excepționale și nu poate fi activată dacă executarea contractului are un curs firesc. De altfef, dezechilibrul semnificativ intervine atunci când contractul își pierde utilitatea pentru consumator, ceea ce nu se întâmplă în situația de față.

În ce privește petitul de constatare a caracterului abuziv și nulității secțiunii 10 din C.G., care pun în sarcina clientului costurile suplimentare și neprevăzute ale acordării creditului, arată pârâta în finele întâmpinării formulate, o astfel de măsură este fireasca prin prisma caracterului comutativ al contractului de împrumut, clientul trebuind să suporte cheltuielile ocazionat Băncii de acordarea creditului. Analizând clauza și prin prisma art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, arată pârâta, se poate observa că ea este stipulată cu bună-credință, pentru situații excepționale și nu lasă loc discreționarului. Mai mult, această clauză nu creează un dezechilibru semnificativ, ea punând în sarcina clientului doar cheltuielile ce intervin în mod neprevăzut în legătură cu acordarea creditului de care beneficiază. În caz contrar, contractul ar deveni nejustificat de oneros pentru Bancă, care ar fi obligată să suporte niște costuri care, dacă le-ar fi anticipat la acordarea creditului, ar fi determinat-o să nu îl acorde în aceleași condiții.

Astfel, concluzionează pârâta, Clauzele Convenției de credit sunt concepute de o manieră strictă, dar nicidecum abuzivă. Acordarea de credite de consum implică multe riscuri și multe necunoscute: economia națională și regională este deosebit de fluctuantă, la fel și politicile fiscale ori reglementările specifice domeniului bancar. Dincolo de acestea, Banca este la rândul ei creditată din surse externe, în condiții mult mai restrictive decât cele propuse consumatorilor. în acest context, împrumuturile de consum, acordate pentru o durată medie de 20 - 30 de ani trebuie reglementate la nivel contractual cât mai cuprinzător, orice concesie făcută de Bancă la momentul creditării putându-se dovedi neprofitabilă pe termen lung. Interesul Băncii este de a avea o politică de creditare sustenabilă pe termen lung și profitabilă, iar nicidecum de exploatare a consumatorilor. După cum am demonstrat, clauzele contractuale sunt stipulate cu bună-credință și din rațiuni serioase și bine determinate.

Îîn drept, pârâta a invocat prevederile art. 205 și urm. 453 C.pr.civ., Legea nr. 193/2000 și Directiva 93/13/CEE, OUG nr. 99/2006.

În probațiune, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și interogatoriul reclamanților.

Analizând ansamblul materialului probator de la dosarul cauzei, pe excepții și pe fond, instanța reține următoarele:

Prin Convenția de credit nr._/24.01.2008 pârâta Banca V. a împrumutat reclamanților B. S. S. și B. S. suma de 102.300 CHF pentru o durată totală de 25 ani. Clauzele inițiale ale Convenției au fost modificate succesiv, prin semnarea a trei Acte adiționale: 1/23.12.2010, 2/23.12.2010 și 3/29.12.2011.

Prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamanții solicită să se constate caracterul abuziv al unor clauze din Convenția încheiată cu pârâta, prin prisma prevederilor legislației consumului, în special a Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre comercianți și consumatori, respectiv a clauzelor inserate în convenție la art. 3 lit. a, art. 5 lit. a, art. 8.1, art. 10 precum și a clauzelor contractuale incluse în actul adițional nr. 1 si 2 la convenția de credit din data de 23.12.2010, respectiv pct 3, pct 5.1;

Astfel, instanța reține că, potrivit art. 3 lit. a) din contract, părțile au stabilit că împrumutatul datorează băncii dobânda curentă de 3,99 %; conform lit. d), banca putând revizui rata dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, urmând să aducă la cunoștința împrumutatului noua rată a dobânzii; rata dobânzii astfel modificată urmând a se aplica de la data comunicării.

Conform art. 5 lit. a), s-a stabilit plata unui comision de risc de 0,26% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar, în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției.

a) 2"-„împrumutatul nu își îndeplinește obligația de plata a sumei principale, a dobânzilor sau a oricăror costuri datorate conform altor Convenții încheiate de împrumutat cu Banca sau

3"-„conform altor convenții de credit încheiate de împrumutat cu alte societăți financiare de credit;

e) în cazul apariției unei situații neprevăzute, care, în opinia Băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform Convenției;

f) în cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia Băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător."

Analizând clauzele convenționale anterior citate prin prisma susținerilor părților și ale dispozițiilor legale în vigoare instanța va reține că, clauza înscrisă la art. 3 lit. a) din contract este abuzivă pentru următoarele argumente:

Cu privire la incidența art. 4 din Legea nr. 193/2000 în cauza de față instanța reține că, potrivit art. 1 alin. 3 din acest act normativ "se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii". Potrivit art. 4 alin. 1 "o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuziva dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile părților". La alineatul 2 se arată că "o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențele natura ei cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv".

Într-adevăr, potrivit art. 4 alin. 6 din legea nr. 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

Legea nr. 193/2000 transpune în dreptul românesc Directiva Consiliului 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

În preambulul acestei directive se arată că evaluarea caracterului inechitabil nu se efectuează asupra condițiilor care descriu obiectul principal al contractului, nici asupra raportului calitate/preț al mărfurilor sau serviciilor furnizate; obiectul principal al contractului și raportul calitate/preț pot fi, cu toate acestea, luate în considerare la evaluarea corectitudinii altor condiții.

Așadar, legiuitorul european permite analiza obiectului principal al contractului în evaluarea corectitudinii altor condiții pentru a se putea realiza scopul edictării normei, respectiv protecția adecvată a intereselor consumatorului.

În prezenta cauză, instanța nu analizează prețul creditului astfel cum a fost agreat de părți și nu se substituie acestora, ci doar constată că anumite clauze îi permit uneia din părți să modifice obiectul unei obligații.

În ceea ce privește nulitatea clauzei inserată la art. 3 lit. a din convenție, deși pârâta susține ca acele clauze cuprinse în conditiile speciale sunt negociate, în realitate nu toate clauzele din conditiile speciale pot fi considerate ca au fost negociate efectiv.

Împrejurarea că, anterior încheierii contractului cu reclamanții, banca a făcut publica o prezentare a produselor, care conținea condițiile standard de creditare pentru fiecare dintre produsele oferite de catre banca, faptul ca reclamanții a luat la cunoștința de cuantumul dobânzii si au optat pentru dobânda variabila, prin comparație cu alte oferte, nu echivalează cu negocierea efectiva a clauzei a carei nulitate se cere a se constata, în lipsa unei dovezi clare a bancii în acest sens.

Contractul de credit este un contract de adeziune, standard, preformulat de banca, în care consumatorul nu putea sa intervina, putând doar sa adere sau nu la el.

Potrivit art. 4 alin.3 din Legea nr. 193/2000, daca un profesionist pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte dovezi în acest sens.

Ori, în cauza banca nu face astfel de dovezi cu care sa dovedească ca a fost negociata clauza de la art. 3 lit. a, din convenția de credit încheiată cu reclamanții. Deci banca nu a răsturnat prezumția relativa instituita de lege a lipsei negocierii în cazul contractului preformulat, cu reclamanții.

Așa cum am reținut, în spiritul legii si al directivei este exclus din cadrul controlului unui eventual caracter abuziv elementele obiectului principal al contractului prin raportare la pret dar, cu conditia ca acea clauza care le determina sa fie clara, neechivoca, exprimata într-un limbaj usor inteligibil.

Faptul ca dobânda si toate comisioanele fac parte din pretul contractului nu exclude pur si simplu clauza de la controlul instantei, instanta trebuind sa analizeze si cealalta conditie, si anume daca clauza este clara, neechivoca si exprimata într-un limbaj usor inteligibil.

Cât priveste conditia bunei credinte, nu se poate retine o rea credinta generala a bancii, legea de altfel necerând sa existe acesta, ci doar ca o clauza sa nu creeze în detrimentul consumatorului si contrar bunei credinte, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile partilor.

Este evident ca partile au încheiat un contract de credit cu dobânda variabila, stabilind dobânda curenta la data încheierii contractului si posibilitatea bancii de a modifica rata ei pe parcursul derularii contractului.

Potrivit art. 1 lit. a din Lista anexa la Legea nr. 193/2000, este considerata abuziva clauza care da dreptul profesionistului sa modifice unilateral clauzele contractului, fara a avea un motiv întemeiat care sa fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul carora un furnizor de servicii financiare îsi rezerva dreptul de a modifica rata dobânzii "daca exista o motivatie întemeiata", în conditiile în care profesionistul este obligat sa informeze consumatorul despre acesta iar consumatorul are libertatea de a rezilia imediat contractul ca urmare a neacceptarii ratei dobânzii, astfel cum a fost modificata. Din aceasta perspectiva a claritatii motivelor poate fi analizata clauza, deși dobânda face parte din prețul contractului.

Din modul în care este formulata regula si excepția, reiese ca banca poate sa îsi rezerve dreptul de a modifica unilateral rata dobânzii cu conditia ca în contract sa stipuleze o clauza clara, neechivoca privind determinarea motivului întemeiat care o poate îndreptati sa modifice dobânda convenita. Evident ca aceasta clauza trebuie prevazuta în contract pentru ca consumatorul sa ia cunostinta de ea efectiv si sa stie ca atunci când împrejurarea respectiva se produce obligatiile sale se modifica. Totodata, motivul aratat în contract trebuie sa fie suficient de clar descris ca, în eventualitatea unui litigiu în legatura cu aplicarea unei astfel de clauze, instanta sa poata verifica daca acea situatie chiar s-a produs, asa cum corect a reținut prima instanta. Motivele care sa îndreptateasca banca sa ajusteze rata dobânzii nu pot fi arătate ulterior, nici în scris, nici verbal.

Astfel, CJUE a statuat ca din perspectiva protecției consumatorului împotriva conditiilor de creditare inechitabile si pentru a-i permite sa cunoasca pe deplin conditiile executarii ulterioare a contractului, art. 4 din Directiva 97/102 impune ca la încheierea contractului debitorul sa fie în posesia tuturor elementelor care pot avea un efect asupra întinderii obligatiei sale. (hotarârea Berliner Kindl Brauerei).

De asemenea, expresia cuprinsa în art. 3 lit. d) de "schimbari semnificative pe piata monetara" nu poate fi apreciata ca o clauza clara privind motivul întemeiat. Expresia este atât de larga si de nedefinita încât practic în acesta se poate include aproape orice, având în vedere ca piata financiara evolueaza diferit în functie de indicele la care se raporteaza.

Observând jurisprudenta publicata în cazul acestui tip de contract preformulat, dar si pe cea depusa la dosar, care desi nu constituie izvor de drept este relevana, banca a justificat majorarea ratelor dobânzilor în temeiul aceleasi clauze predefinite în multiple moduri prin întâmpinarea formultă.

Ori, toate aceste justificari care a determinat-o pe banca sa majoreze rata dobânzii în contractele de acest tip încheiate demonstreaza practic caracterul total nedefinit al clauzei exprimate general "schimbari semnificative pe piata monetara" .

În consecință, nu este prevazut în concret nici un element de referinta care sa permita cuantificarea acestor schimbari si sa se determine de catre instanta sau consumator daca majorarea este necesara si proportionala cu motivul care a determinat-o.

Conditiile generale ale conventiei definesc numerosi termeni ai contractului dar, nu exista nici o definitie referitoare la "schimbari semnificative pe piata monetara". Modul în care clauza este exprimata da dreptul discriminatoriu bancii sa o foloseasca pentru a servi doar intereselor sale.

Banca se poate pune la adapost de eventuale evenimente care ar putea aparea pe piata financiara, mai ales în contractele pe perioada lunga, riscurile urmând a fi distribuite în contractele cu dobânda variabila, dar nu discriminatoriu si unilateral, ci în mod previzibil pentru consumator, prin descrierea în concret a motivelor care vor conduce la ajustarea dobânzii si a metodei de calcul.

Pe lâna caracterul neclar al clauzei, instanța reține și lipsa posibilitatii consumatorului de a rezilia contractul daca acesta nu va accepta noul cuantum al dobânzii dar si dezechilibrul semnificativ pe care îl poate genera aplicarea acestei clauze neclare. Aplicarea acestei clauze, astfel cum a fost inserata în contract, transfera practic toate riscurile modificarii pietei financiare în patrimoniul consumatorului, fara ca banca sa suporte o parte din acest risc, desi riscurile trebuie sa se distribuie nediscriminatoriu între parti. Astfel se creeaza un dezechilibru major între drepturile si obligatiile partilor, contrar bunei credinte.

Faptul ca banca si-a asumat obligatia de a comunica noua rata a dobânzii nu este suficient ca respectiva clauza sa nu fie considerata abuziva.

În ceea ce privește clauza înscrisă la art. 5, lit. a) din contract, instanța reține că, în condițiile speciale ale convenției se regăsește printre alte comisioane pe care pârâta urma să le perceapă de la reclamanți și comisionul de risc de 0,26% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar pe toată perioada de derulare a convenției (pct. 5 lit. a ).

Nicăieri în convenția părților sau în condițiile speciale sau generale ale convenției, acest comision nu este definit, în sensul de a se preciza ce fel de riscuri este menit să acopere în condițiile în care pârâta și-a luat garanții imobiliare conform pct. 7, iar reclamanții au încheiat o poliță de asigurare pentru aceste imobile, pe care au cesionat-o pârâtei, poliță menită să acopere toate riscurile legate de imobilele luate în garanție conform pct. 7 lit. a .

Instanța reține că raporturile contractuale dintre reclamanți și pârâtă intră sub incidența Legii 193/2000 fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant și consumatori așa cum sunt definite aceste două categorii la art. 2 din lege.

Or, Legea nr. 193/2000 interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Fiind o dispoziție imperativă a legii, încălcarea ei deschide consumatorului calea acțiunii în constatarea nulității absolute a clauzei respective și nu a nulității relative așa cum susține pârâta, acțiune care este imprescriptibilă, excepția prescripției invocată de pârâtă în acest sens fiind neîntemeiată și respinsă în consecință de instanță.

Art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 prevede că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază cu obiectul principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

Clauza de la art. 5 lit. a din Condițiile speciale ale convenției de credit are ca obiect stabilirea unui comision, așadar un element component al creditului, ceea ce aparent ar plasa această clauză sub incidența art. 4 alin. 6 din lege cu consecința imposibilității analizării caracterului abuziv. Totuși, art. 4 alin. 6 nu exclude automat și nediferențiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, ci fac referire la adecvarea prețului cu serviciile sau produsele oferite în schimb, precum și la necesitatea ca respectiva clauză să fie exprimată clar și inteligibil. Or, conform mențiunilor de la secțiunea 3 „Costuri” din Condițiile speciale, comisionul de risc se percepe de pârâtă pentru punerea la dispoziție a creditului exact la fel ca și dobânda curentă care este percepută conform pct. 3.1 tot pentru creditul acordat. Nicio altă prevedere contractuală nu oferă alte informații cu privire la destinația și justificarea acestui comision de risc.

În consecință, instanța constată că pentru același serviciu, respectiv acordarea creditului, se percep două costuri, fără ca distincția dintre cele două să fie exprimată în mod clar și inteligibil așa cum cer dispozițiile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000.

Împrejurarea că reclamanții au avut cunoștință atât de existența cât și întinderea obligațiilor ce le reveneau și sub aspectul valorii și sub cel al perioadei și au fost de acord prin semnarea convenției, cu plata comisionului de risc, nu poate determina lipsa de incidență a prevederilor Legii nr. 193/2000. Validarea unui astfel de raționament ar echivala cu ignorarea interdicției instituită de Legea nr. 193/2000 în ceea ce privește clauzele abuzive interdicție menită tocmai să protejeze consumatorii care au încheiat deja astfel de contracte cu comercianții.

Prin urmare, instanța apreciază că poate analiza caracterul eventual abuziv al clauzei prevăzute la art. 5 lit. a din Condițiile speciale ale convenției de credit, prin prisma dispozițiilor Legii nr. 193/2000.

Potrivit art. 4 alin. 1 din lege, o clauză care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Alineatul 2 prevede că o clauză va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți.

Pârâta pretinde că reclamanții au avut cunoștință de clauzele contractuale la care au achiesat de bună-voie.

Or, din probele administrate – interogatoriu părților, instanța reține că pârâta nu a făcut nici o dovadă a negocierii comisionului de risc cu reclamanții la data încheierii contractului, în condițiile în care această clauză era una standard preformulată. Sarcina acestei probe revenea pârâtei conform art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000.

În lipsa dovezii negocierii clauzei, instanța consideră ca îndeplinită condiția lipsei de negociere prevăzută de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000.

Pentru a fi incidente dispozițiile 4 alin. 1 din lege în privința comisionului de risc, este însă necesar și ca această clauză prevăzută la pct. 5 lit. a să fi creat, în detrimentul reclamanților și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Susține pârâta că, comisionul de risc reprezintă costul perceput de bancă și datorat de client în legătură cu administrarea riscurilor asumate de bancă prin punerea la dispoziție a creditului, întrucât pe parcursul derulării convenției există posibilitatea ca banca să sufere o pierdere ca urmare a producerii unui eveniment viitor și nesigur cum este cel legat de fluctuațiile pieței sau căderea pieței imobiliare.

Se poate observa însă că, riscurile la care face referire pârâta sunt independente de comportamentul consumatorului și nu pot fi imputate acestuia.

Instanța reține că, prin această clauză pârâta a urmărit să pună în sarcina reclamanților toate riscurile contractului posibile și viitoare, deci incerte, fără posibilitatea restituirii sumelor încasate cu acest titlu, în cazul în care riscurile respective nu s-ar produce până la scadență.

Se ajunge astfel la o îmbogățire fără just temei a pârâtei și creîndu-se astfel un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Avându-se în vedere că instanța a constatat întrunirea cumulativă a tuturor condițiilor prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, instanța va constata caracterul abuziv al clauzei prevăzute la pct. 5 lit. a din Condițiile speciale ale convenției și va constata nulitatea absolută a acesteia.

De menționată că, urmare a intrării în vigoare a Ordonanței nr. 50/2010, precum și a recomandării făcute de către Autoritatea Națională pentru protecția Consumatorilor, pârâta avea obligația de a elimina acest comision de risc din cadrul convenției de credit si din scadențar și de a stopa încasarea acestuia.

Or, așa cum rezultă fără echivoc din planul de rambursare credit, acest comision de risc a fost transformat în comision de administrare. Conform art. 35 pct. a din OUG 50/2010 „se interzice introducerea și perceperea de noi taxe, comisioane, tarife, speze bancare sau orice alte costuri aferente contractului, cu excepția costurilor specifice unor servicii suplimentare solicitate in mod expres de consumator, neprevăzute în contract și care nu erau oferite consumatorilor la data încheierii acestuia." Prin urmare, transformarea comisionului de risc în comision de administrarea contravine în continuare legislației in materie in vigoare.

Ca urmare a constatării caracterului abuziv al respectivelor clauze, pentru acoperirea prejudiciului suferit de reclamanți, instanța va dispune restituirea către reclamanți a comisionului de risc încasat de pârâtă de la aceștia precum și a comisionului denumit în continuare de administrare inserat în actele adiționale încheiate între părți, sume de altfel necontestate ca și cuantum de către pârâtă.

Instanța reține de asemenea că sunt abuzive și clauzele menționate în cuprinsul art. 8.1 lit.a liniuța a doua și a treia, lit. c, d din Condițiile speciale, care se referă la dreptul băncii de a declara scadența anticipată a creditului, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate Băncii conform Convenției.

Aceste clauze, pentru a nu fi abuzive, ar trebui să vizeze exclusiv raporturile contractuale dintre părți, iar nu cele încheiate de client cu alte unități de creditare sau chiar cu aceeași bancă, pentru că scadența anticipată a creditului trebuie să fie în legătură cu acel credit, iar nu cu altele, într-un astfel de caz creându-se un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Astfel, consumatorul se vede în situație în care ar trebui să ramburseze imediat creditul obținut, cu toate că plata ratelor se face constant și la termen, în cazul în care nu ar achita ratele scadente ale unui alt credit, deși neplata s-ar putea datora contestării datoriei sau altor cauze, neimputabile împrumutatului. Evident, o atare situație nu poate fi acceptată, pentru că expune consumatorul într-o poziție defavorabilă față de banca împrumutătoare, care are la discreție stabilirea momentului scadenței anticipate, inclusiv în situații care exced culpei creditorului său în sens contractual.

În realitate, aceste clauze oferă băncii dreptul exclusiv și discreționar de a declara soldul creditului scadent anticipat, fără ca instanța învestită cu verificarea legalității unei astfel de măsuri să se poată pronunța într-un sens sau altul. Prin urmare, clauza analizată este abuzivă, întrucât exclude, prin modul în care este formulată, posibilitatea verificării îndeplinirii condițiilor pe care le cuprinde.

De asemenea, abuzive sunt și clauzele cuprinse în art. 10.1 și art.10.2 din condițiile generale ale convenției referitoare la costurile suplimentare.

Conform acestor clauze, în situațiile în care, din diferitele motive arătate, costurile băncii, în general, nu doar cele legate de împrumutul ce face obiectul contractului analizat, cresc, această creștere este suportată exclusiv de client. O astfel de clauză creează, de asemenea, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, astfel încât este abuzivă, din perspectiva art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000. Practic, în loc ca eventuala creștere a costurilor băncii cu creditul acordat să fie suportată de aceasta sau, cel mult, riscul să fie împărțit între bancă și client, acesta din urmă este obligat să acopere toată suma, în virtutea unei clauze preformulate, nenegociate, impuse prin contractul de adeziune.

Față de cele reținute și în temeiul dispozițiilor legale invocate instanța va admite ca întemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanții.

Având în vedere modalitatea în care instanța a analizat fondul cauzei, acțiunea fiind admisă, pentru considerentele anterior reținute va respinge ca neîntemeiate excepția lipsei de obiect în ceea ce privește solicitarea reclamanților de a se constata caracterul abuziv al clauzei de la punctele 3.a din convenție, precum și excepția lipsei de interes a reclamanților de a contesta prevederile Actelor adiționale 1 și 2.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția lipsei de obiect în ceea ce privește solicitarea reclamanților de a se constata caracterul abuziv al clauzei de la punctele 3.a din convenție, precum și excepția lipsei de interes a reclamanților de a contesta prevederile Actelor adiționale 1 și 2.

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanții: B. S. S., CNP_ și B. S., CNP_, ambii cu domiciliul procesual ales în mun. Cluj-N., .-23, jud. Cluj în contradictoriu cu pârâții: S.C. V. ROMÂNIA SA - cu sediul în București, Sector 2, ., . 10, înregistrata la ORC sub nr. J_, având CUI_ și S.C. V. ROMÂNIA SA – Sucursala Cluj, cu sediul in Cluj-N., .. 18, jud. Cluj, înregistrata la ORC sub nr. J_, având CUI_, și în consecință:

Constată nulitatea absolută a clauzelor contractuale incluse în Convenția de credit nr._ din data de 24.01.2008, respectiv art. 3 lit. a, art. 5 lit. a, art. 8.1, art. 10 precum și a clauzelor contractuale incluse în actul adițional nr. 1 si 2 la convenția de credit din data de 23.12.2010, respectiv pct 3, pct 5.1;

Obligă pârâta la eliminarea acestor clauze contract.

Constată că până la data formulării acțiunii reclamanții au achitat suma de 9223 CHF, reprezentând comision de risc, în baza unei clauze lovite de nulitate absolută.

Constată că până la data formulării acțiunii reclamanții au achitat suma de 3699,52 CHF, reprezentând comision de risc transformat în comision de administrare, în baza unei clauze lovite de nulitate absolută.

Dispune restituirea de către pârâtă în favoarea reclamanților a sumei de 9223 CHF, precum și a sumei de 3699,52 CHF achitate până la data introducerii acțiunii și în continuare până la plata efectivă a acesteia.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 12.05.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. MoșRaluca L.

Dact. /Red. Am.M.

5 ex./06.10.2014

Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .

Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:

← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014....		Fond funciar. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA →

Anulare act. Sentința nr. 4887/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 4887/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA