Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 21-11-2014 în dosarul nr. 3794/190/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.-N.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014

Ședința publică din 21 noiembrie 2014

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: I. V.

GREFIER: B. S.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile inaintată de petentul M. O. V. in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C. având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut in cauză, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal indeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanța respinge cererea de solicitare a inregistrării video, ca nefiind utilă cauzei, iar agentul constatator nefăcând referire la existența unei astfel de înregistrări.

Instanta apreciaza ca la dosarul cauzei sunt suficiente probe pentru solutionare, motiv pentru care, instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin plingerea inregistrata la data de 4 11 2014 prin declinarea de la judecatoria BITSRITA petentul M. O. V. a solicitat anularea procesului verbal de contraventie . nr_/9 04 2014 intocmit de I. C.

In motivare, petentul a invederat ca nu se face vinovat de savarsirea contraventiei retinute in sarcina sa

Organul constatator prin intimpinarea formulata s-a opus admiterii plingerii

Din probele dosarului instanta retine urmatoarele

Potrivit procesului verbal de contraventie . nr_/9 04 2014 intocmit de I. C. ,petentul a fost amendat pentru aceea ca la data de 9 04 2014 a condus auto in piata UNIRII din C. N. si nu a acordat prioritate pietonilor angajati regulamentar la trecere

Se stie ca procesul verbal se bucura de o prezumtie relativa de legalitate asa incit cele consemnate in procesul verbal cu privire la fapta pot fi rasturnate de regula prin administrarea probei testimoniale .dar nu numai

Astfel ,ambele parti respectiv atit petentul cit si organul constatator sint chemate sa dovedeasca ca cele retinute in procesul verbal sint sau nu reale, in functie de pozitia procesuala, aceasta pentru a pastra un just echilibru in ceea ce priveste partile litigante

Astfel ,instanta apreciaza ca petentul nu a reusit sa rastoarne prezumtia de legalitate a procesului verbal

Aceasta cu atit mai mult cu cit fapta a fost constatata prin propriile simturi de organul constator, neexistind nici un motiv ca acesta sa consemneze o situatie nereala

Astfel, instanta in baza art 31 din OG 2/2001 urmeaza sa respinga plingerea

Se apreciaza ca ,fapta a fost corect individualizata, raportat la gravitatea acesteia nu se impune aplicarea avertismentului ,prin neacordarea prioritatii pietonilor putindu-se crea consecinte extrem de grave de natura umana

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge plingerea formulata de petentul M. O. V., cu domiciliul în Rebrișoara, Poderei, nr. 25, jud. Bistrița Năsăud, in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C., cu sediul în C.-N., ., jud. C..

Cu drept de apel in 30 de zile de la comunicare

Pronuntata in sedinta publica din 21 11 2014

JUDECATOR GREFIER

I. V. B. S.

Red dact IV / 22 12 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA