Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 7310/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7310/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 07-07-2014 în dosarul nr. 11127/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL - 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILA NR. 7310/2014
Ședința publică din data de 07 iulie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. L.
JUDECĂTOR: A. N.
GREFIER: C. S.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe debitoarea ., PRIN LICHIDATOR JUDICIAR EURO INSOLV SPRL in contradictoriu cu creditoarea ., având ca obiect anulare somație de plată.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, în temeiul art. 258 alin.1 Cod procedură civilă încuviințează pentru părți probele cu înscrisurile depuse la dosar, având în vedere că acestea întrunesc cerințele prevăzute de art. 255 Cod procedură civilă.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța, în temeiul art. 394 alin. 1/Cod procedură civilă închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Constata ca:
Prin cererea inregistrata pe rolul instantei sub nr. de mai sus debitoarea ., prin lichidator judiciar Euro Insolv SPRL, in contradictoriu cu creditoarea . SRL, a solicitat anularea sentintei civile nr. 4967/2014 pronuntata de Judecatoria Cluj-N. in dosarul nr._ ca fiind netemeinica si nelegala, cu consecinta respingerii cererii reclamantei ca inadmisibila.
In fapt, debitoarea a aratat in esenta ca prin incheierea nr. 489/F/CC/2014 din data de 14.04.2014 pronuntata de Tribunalul Satu M., Sectia a II-a Civila, de C. Administrativ si Fiscal, in dosarul nr._, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului impotriva societatii debitoare, avand drept consecinta supunerea societatii prevederilor speciale ale L. nr. 85/2006 a insolventei, iar potrivit disp. art. 36 din actul normativ sus-mentionat „de la data deschiderii procedurii se suspenda de drept toate actiunile judiciare, extrajudiciare, sau masurile de executare silita pentru realizarea creantelor asupra averii debitorului sau bunurilor sale”.
In considerarea acestor dispozitii legale debitoarea, prin lichidator judiciar, a depus la dosarul cauzei, in data de 9.05.2014, o adresa prin care a adus la cunostinta instantei faptul ca impotriva sa a fost deschisa procedura insolventei, insa, cu toate acestea, instanta a solutionat cauza, pronuntand sentinta contestata, care se impune a fi anulata.
In drept, au fost invocate prevederile L. nr. 85/2006.
Creditoarea, legal citata, nu a formulat intampinare si nici nu si-a delegat un reprezentant in instanta pentru a-si preciza pozitia procesuala.
In probatiune, a fost acvirat dosarul nr._ .
Deliberand, instanta retine urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Cluj-N. sub nr._ la data de 18.03.2014, creditoarea . SRL a chemat in judecata pe debitoarea ., solicitand emiterea unei ordonante de plata prin care sa fie somata debitoarea sa-i achite suma de 1.232,2 lei reprezentând facturi neachitate si respectiv dobânzi contractuale în cuantum de 1% aferente debitului principal, de la data scadenței și până la plata efectivă a acestuia, cu cheltuieli de judecata.
Prin sentinta civila nr. 4967/2014 pronuntata de Judecatoria Cluj-N. in dosarul nr._, cererea creditoarei a fost admisa asa cum a fost formulata, instanta retinand ca debitoarea nu a formulat intampinare si respectiv ca prin inscrisurile depuse la dosarul cauzei, creditoarea a facut dovada faptului ca sumele in litigiu constituie creante certe, lichide si exigibile.
Analizand sentinta civila sus-mentionata, prin prisma criticilor formulate de societatea debitoare, instanta retine ca, . nu a formulat intampinare, insa la data de 12.05.2014 a formulat o cerere de suspendare a judecarii cauzei, intemeiata pe dispozitiile art. 36 din L. nr. 85/2006 (f.19 din dosarul nr._ ), iar din inscrisul anexat acestei cereri rezulta ca prin incheierea nr. 489/F/CC/2014 pronuntata de Tribunalul Satu M. in dosarul nr._ s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului impotriva societatii debitoare (f. 20-21 din dosarul nr._ ).
Conform art. 36 din L. nr. 85/2006 actul normativ sus-mentionat „de la data deschiderii procedurii se suspenda de drept toate actiunile judiciare, extrajudiciare, sau masurile de executare silita pentru realizarea creantelor asupra averii debitorului sau bunurilor sale”.
F. de aceste dispozitii legale imperative, prezentul complet opineaza ca instanta investita cu solutionarea cererii de emitere a ordonantei de plata avea obligatia de a dispune suspendarea judecarii cererii, nefiind indreptatita a proceda la solutionarea acesteia.
Asa fiind, prezentul complet apreciaza ca sentinta civila nr. 4967/2014 a Judecatoriei Cluj-N. a fost pronuntata cu incalcarea dispozitiilor art. 36 din L. nr. 85/2006, impunandu-se anularea acesteia si, in consecinta, va dispune in acest sens, iar cu privire la fondul cauzei, va face aplicarea textului de lege sus-mentionat, dispunand suspendarea judecarii cererii de emitere a ordonantei de plata.
In temeiul disp. art. 453 alin. 1 /NCPC, instanta va lua act de faptul ca societatea debitoare nu a solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite cererea in anulare formulata de debitoarea ., prin lichidator judiciar EURO INSOLV SPRL, cu sediul in Satu M., .. 10, jud. Satu M., in contradictoriu cu creditoarea ., cu sediul in Cluj-N., ., . si in consecinta:
Anuleaza ordonanta civila nr. 4967/2014 pronuntata de Judecatoria Cluj-N. in dosarul nr._ .
Suspenda judecarea cererii de emitere a ordonantei de plata, in temeiul disp. art. 36 din L. nr. 85/2006.
Ia act de faptul ca debitoarea nu a solicitat cheltuieli de judecata.
Definitiva.
Pronunțata în ședință publică din data de 7.07.2014.
PRESEDINTEJUDECATOR
M. L. A. N.
GREFIER
C. S.
Red. L.M./Tehnored. L.M./4 ex.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6422/2014. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 370/2014. Judecătoria... → |
|---|








