Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1299/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1299/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 27301/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL - 3185
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 1299/CC/2014
Ședința din Camera de Consiliu din data de 11.02.2014
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: E.-E. P.
Grefier: A. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant C. R. CREDIT MANAGEMENT SERVICES SRL, MANDATARA A E.O. ENERGIE R. SA și pe pârât V. I., având ca obiect cerere de valoare redusă.
Soluționarea cererii s-a făcut în Camera de Consiliu, fără citarea părților.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședintă, după care,
Verificându-și din oficiu competența în baza art. 529 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, instanța apreciază că este competentă să soluționeze prezenta cauză, în temeiul art. 1027 coroborat cu art. 107 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Instanța constată că pârâta este decedată, conform actului nr. 3278/2010 înregistrat la Primăria Cluj-N., potrivit înscrisului depus de reclamantă la dosar, la data de 08.01.2014.
Instanța, din oficiu, invocă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei și reține cauza spre soluționarea excepției.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de valoare redusă formulată la data de 21 noiembrie 2013 pe formular conform art. 1028 alin.2 C. proc. civilă și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._//211/2013 de reclamanta C. R. Credit Management Services SRL împotriva pârâtei V. I. s-a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea paratei, la plata sumei de 4549,63 lei – obligație principală, precum si dobanda legala calculata de la data scadentei facturilor si pana la plata efectiva. A solicitat și cheltuieli de judecată în valoare de 50 lei, reprezentând taxa de timbru și onorariu de avocat.
În motivare, reclamanta a arătat, în esență,ca intre parti au existat relatii comerciale in baza unui contract de furnizare reglementata a gazelor naturale in baza caruia parata a beneficiat de furnizarea gazelor naturale pentru locul de consum de la domiciliul paratei insa aceasta nu si-a indeplinit obligatia corelativa de a achita contravalaorea facturilor emise pentru gazul consumat.
În drept cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 1025 – 1032 C. proc. civilă.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 200 lei.
Pârâta legal citata cu copie de pe acțiune precum și cu formularul de răspuns prevăzut de art. 1029 alin.3 C. proc. Civilă nu a depus răspuns în termen de 30 de zile de la comunicarea actelor .
Din adresa aflata la fila 27 din dosar rezulta ca parata este decedata conform actului nr. 3278/2010 al Primariei Cluj-N. din data de 21 octombrie 2010.
Ca urmare instanta din oficiu a invocat exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a paratei
Conform art. 137 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos în tot cercetarea în fond a pricinii.
Cu referire la excepția lipsei capacității procesuale de folosință a paratei. la data sesizării instanței de judecată, s-a constatat că aceasta este fondată și a fost admisă pentru următoarele considerente:
Capacitatea procesuală reprezintă aplicarea pe plan procesual a capacității civile. Capacitatea procesuală de folosință constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații pe plan procesual. în cazul persoanelor fizice, capacitatea de folosință începe la nașterea lor și încetează la moartea lor. Excepția lipsei capacității de folosință este o excepție de fond, absolută și peremptorie, iar actele de procedură - inclusiv cererea de chemare în judecată - făcute de o persoană fără capacitate de folosință sunt nule absolut.
în cauză, s-a reținut că parata este decedata din data de 21.10.2010 și, în consecință era lipsită de capacitate de folosință,
Ca urmare a admiterii exceptiei, instanta va respinge actiunea formulata ca fiind indreptata impotriva unei persoane fara capacitate procesuala de folosinta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a paratei.
Respinge cererea formulata de reclamanta C. R. cu sediul in Bucuresti, Calea Floreasca nr.39,. impotriva paratei I. V. domic. in Cluj-N., ..13, jud. Cluj.
Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 11.02.2014.
P. GREFIER
E. E. P. A. D.
PEE.PEE./4 EX./21.02.2014
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:
| ← Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 3262/2014.... | Somaţie de plată. Hotărâre din 16-07-2014, Judecătoria... → |
|---|








