Contestaţie la executare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 18-11-2014 în dosarul nr. 11250/211/2012
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3185
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014
Ședința publică din 18 noiembrie 2014
Instanța constituită din:
Judecător: C. R.
Grefier: A. R.
Pe rol se afla pronunțarea asupra contestației la executare privind pe contestatorul M. J. în contradictoriu cu intimata B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, se constată că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 28.10.2014, când părțile prezente au pus concluzii pe fondul cauzei, conform încheierii de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă. De asemenea, se constată că, părțile au depus la dosar concluzii scrise.
INSTANȚA
Deliberand constata:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus la data de 8 mai 2012, contestatorul M. J. a solicitat în contradictoriu cu intimații B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A. și BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC P. I. B., anularea tuturor formelor de executare din dosarul de executare nr. 149/ex./2012 al BIROULUI EXECUTORULUI JUDECĂTORESC P. I. B., anularea încheierii prin care a fost încuviințată executarea silită; cu privire la lămurirea titlului executoriu, în sensul înțelesului, întinderii și aplicării acestuia, adică a inexistenței lui, a anulării lui; suspendarea executării silite pana la judecarea contestației; obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecata, constând în taxa de timbru, timbrul judiciar, cauțiunea și onorariul avocațial conform chitanțelor depuse la dosar.
În motivarea cererii pe cale de excepție, înțelege să invoce: prescripția dreptului de a cere executarea silită, întemeiată pe dispozițiile art. 405 Cod proc. civ. și raportat la data la care s-a născut dreptul de a cere executarea silită; lipsa calității de reprezentant al C. ROMÂNIA CREDIT MANAGEMENT SERVICES, raportat la lipsa unui mandat special.În primul rând, invocă excepția neexecutării contractului de către creditoarea B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A., motivat de faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 4.10 din Condițiile generale de creditare-anexă la contractul de credit bancar nr. 2.743/04.09.2007, aceasta ar fi trebuit să-i comunice atât contestatorului cât și garantului, printr-o scrisoare recomandată, consecințele ce decurg din contractul de împrumut, urmare nerespectării obligațiilor asumate. Or, creditoarea nu a înțeles să-i comunice în nici un mod acest lucru, ba, mai mult, la solicitările contestatorului periodice i se comunica faptul că dosarul nu se găsește la ei, urmând să îl contacteze când vor intra în posesia acestuia.Mai mult, în conformitate cu dispozițiile art. 8.3 din aceleași Condiții generale anexă la contract, creditoarea avea aceeași obligație de a-l notifica în scris în caz de culpă.
În al doilea rând, în privința sumei solicitate, aceasta nu este justificată de așa-zisul titlu executoriu, nu este arătat care este creditul, cuantumul dobânzilor, al comisioanelor și ce reprezintă alte spețe. De asemenea, apreciază faptul că stabilirea sumei solicitată de către creditoare nu este corectă și legală, pentru următoarele motive: creditoarea nu a ținut cont de sumele restituite; creditoarea nu a ținut cont de faptul că în conformitate cu legislația în vigoare au fost eliminate anumite comisioane (de risc, de administrare, etc); dobânda fiind variabilă, banca nu a ajustat-o în funcție de indicele Euribor, care în prezent este de 1%, iar la data acordării creditului a fost de peste 6%, și nici în funcție de costuri; rezervele minime obligatorii impuse de BNR au fost scăzute considerabil, astfel că costul creditelor a fost diminuat și el, iar banca prin menținerea și ridicarea dobânzii după 2008, an în care a debutat criza economică, crează o situație de
inechitate între părțile contractante și astfel contestatorul a fost pus în imposibilitatea continuării derulării contractului de credit, ca urmare a ratelor care au devenit tot mai
împovărătoare; banca nu justifică în nici un fel stabilirea dobânzilor.
În al treilea rând, nici suma solicitată de către executorul judecătoresc nu este reală. Acesta este evident exagerat de mare și nejustificată.
Nu în ultimul rând, în interpretarea clauzelor și a modului de executare a contractului de credit, trebuie avute în vedere prevederile art. 966, 970 și 983 C. Civ.
După comunicarea de către creditor a titlului executoriu și a justificării sumei solicitate ca presupus debit, își rezervă dreptul de a formula alte apărări.
Pentru toate aceste considerente, solicit instanței admiterea contestației la executare așa cum a fost formulată, și judecarea acesteia și în eventuala sa lipsă de la dezbateri, în temeiul art. 242 al. 2 C. Proc. Civ.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 387 și urm. C. Proc. Civ., art. 399 și urm. C. Proc. Civ., art. 966, 970, 983 C. Civ,, precum și a celorlalte dispoziții legale aplicabile speței.
Intimata B. C. R. S.A., a formulat întâmpinare la contestația la executare înaintata de M. J. împotriva tuturor actelor de executare silita, împotriva titlului executoriu si împotriva executării silite insasi din cadrul dosarului execuțional nr. 149/ex/2012 al executorului judecătoresc P. B. I., prin care solicită respingerea ca nefondata a acțiunii.
În motivarea întâmpinării arată că prin cererea de chemare in judecata, contestatorul solicita instanței sa dispună: anularea tuturor forme de executare realizate in cadru! dosarului executional nr.149/ex/2012; anularea încheierii prin care a fost incuviintata executarea silita; cu privire la lămurirea titlului executoriu, in sensul înțelesului, întinderii si aplicării
acestuia, adică a inexistentei lui, a anularii lui; sa dispună suspendarea executării silite;
cu cheltuieli de judecata.Intre B.C.R. S.A., in calitate de creditoare, si M. J., in calitate de împrumutat, a fost încheiat Contractul de credit pentru persoane fizice nr. 2743 / 04.09.2007, banca punând astfel la dispoziție un credit in valoare de 144.000 Euro, credit garantat cu bunul imobil situat in Cluj - N., . Cluj, înscris in C.F. sub nr._, nr. top 56/I, proprietatea Împrumutatului, prin Contractul de ipoteca nr. 2743/04.09.2007, autentificat sub nr. 4148/07.09.2007.Din cauza dificultăților la respectarea obligațiilor contractuale, împrumutatul nerespectându-si, in mod repetat, principala obligație de restituire a ratelor de credit si dobânda, B.C.R. S.A. prin S.C. „C. ROMÂNIA CREDIT MANAGEMENT SERVICES" S.R.L. a trecut la îndeplinirea tuturor formalităților pentru declanșarea legala a procedurilor de executare silita.
S.C. „C. ROMÂNIA CREDIT MANAGEMENT SERVICES" S.R.L. a fost împuternicita de B. C. R. S.A., in scopul colectării prin executării silite, prin procura speciala autentificata sub nr. 2020/25 noiembrie 2009 la B.N.P. E. M., pentru ca, in numele si pe seama băncii, sa contacteze debitorii, sa le comunice datoriile si sa le pună in vedere ca in cazul neachitării se vor demara procedurile de executare silita de către mandatar; sa efectueze toate formalitățile impuse de actele normative in vigoare in vederea recuperării creanțelor prin procedura de executare silita; sa realizeze toate demersurile pentru valorificarea bunurilor supuse vânzării prin intermediul executării silite; sa acționeze pe toate căile legale, in vederea recuperării creanțelor pe calea executării silite, sa execute toate actele in cadrul procedurii de executare silita; sa acționeze pentru si in numele băncii cu privire la aspecte legale pentru a reprezenta banca in raport cu furnizorii de servicii publice si private, precum si executori judecătorești sau evaluatori, sa inițieze sau sa încheie contracte de executare pentru si in numele băncii.
Prin Notificarea nr._/10.12.2009, debitorul M. J. a fost incunostiintat ca la data de 08.12.2009 înregistra o restanta in cuantum de 8.484,63 Euro, pentru achitarea căreia i-a fost acordat un termen de plata pana la data de 24.12.2009, in caz contrar banca urmând sa demareze procedurile de executare silita împotriva sa.
B.C.R. S.A. nu a trecut imediat la declararea întregului credit exigibil si la începerea executării silite, acordând împrumutatului un timp suficient de lung pentru a fi in măsura sa isi onoreze obligațiile contractuale.
De abia prin cererea de executare silita înregistrata sub dosar nr. 149/ex/2012 la B. P. B. I. Baia M., finanțatorul a solicitat demararea executării silite, in toate modalitățile permise de lege, in vederea recuperării debitului in cuantum de 186.812,32 Euro, la care se adaugă dobânzile, comisioanele si alte cheltuieli, impotriva debitorului M. J., in calitate de împrumutat, in temeiul titlului executoriu contractul de credit si a contractul accesoriu de ipoteca.
Face precizarea ca, in lumina dispozițiilor art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006 „Contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reala sau personala, încheiate de o instituție de credit constituie titluri executorii", iar conform art. 374 1 Cod procedura civila, „înscrisurile cărora legea le recunoaște caracterul de titlu executoriu sunt puse in executare fara investirea cu formula executorie".Prin urmare, astfel cum de altfel se menționează si la pct. 13 din contract, contractul de credit, precum si contractele de garanție accesorii, constituie titluri executorii fara a mai fi necesara investirea lor cu formula executorie.
Debitul in cuantum de 186.812,32 Euro pentru care s-a solicitat începerea executării silite era compus, la data elaborării cererii de executare silita din: 141.363,70 Euro - credit restant; 43.073,02 Euro - dobânda aferenta creditului curent; 873,66 Euro - dobânda aferenta creditului restant; 1.872 Euro - comisioane restante.
Susținerile contestatorului din cuprinsul acțiunii introductive sunt fondate pentru considerentele pe care le va expune în cele ce urmează:
I.In ceea ce privește capătul de cerere privind suspendarea executării silite, se opune admiterii acestei cereri pentru următoarele considerente:
Mai intai, in temeiul prescriptelor art. 403 Cod procedura civila, pentru a fi analizata suspendarea pana la soluționarea contestației la executare, solicită stabilirea unei cauțiuni in cuantum de 10 % din valoarea datoriei fata de banca, teza penultima alin. 4 al aceluiași articol.
Cauțiunea reprezintă mijlocul de a proteja un creditor pentru perioada de timp in care este suspendat procesul de executare silita, garantându-i ca, in ipoteza respingerii acțiunii, perioada de timp scursa nu l-a prejudiciat considerabil.
Insa, simpla consemnare a unei cauțiuni nu are ca efect direct suspendarea cauzei fara vreun motiv întemeiat, cauțiunea reprezentând doar o măsura procedurala care odată îndeplinita permite instanței sa analizeze daca se impune sau nu suspendarea executării silite.
Mai apoi, nu se indica si justifica niciun considerent pentru a temporiza sau îngreuna o executare silita întrutotul legala.
II.In ceea ce privește excepțiile invocate:
1.Prescripția dreptului de a cere executarea silita, întemeiata pe prevederile art. 405 Cod procedura civila, aceasta excepție este doar invocata, iar nu si argumentata pentru a putea fi combătută si a-și putea formula apărările.
Nu se menționează când s-a născut dreptul de a cere executarea silita, in accepțiunea contestatorului, raportat la momentul când banca a solicitat executarea silita si care ar fi raționamentul pentru care s-a implinit termenul pus la dispoziție, de lege, creditorului, pentru realizarea creanței pe aceasta cale.
2.In ceea ce privește lipsa calității de reprezentant al S.C. „C. ROMÂNIA CREDIT MANAGEMENT SERVICES" S.R.L., asa cum a evidențiat odată cu expunerea stării de fapt, societatea comerciala a fost împuternicita de B. C. R. S.A., in scopul colectării prin executare silita, prin procura speciala, autentificata sub nr. 2020/25 noiembrie 2009 la B.N.P. E. M., deci, a fost in mod expres mandatata in vederea recuperării creanței, in numele si pe seama băncii.
III.Pe fondul cauzei,
1. In ceea ce privește „excepția neexecutarii contractului" invocata de către contestator, care apreciază ca nu ar fi fost respectate dispozițiile pct. 4.10. si pct. 8.3. din Condițiile generale - Anexa la Contractul de credit nr. 2743/04.09.2007, mai exact, împrumutatul nu au fost notificați pentru a fi înștiințați despre consecințele ce decurg din nerespectarea principalei obligații de achitare la termen a ratelor, învederează următoarele:
Mai intai, aceasta excepție nu are nicio legătura si nici nu poate fi ridicata raportat la clauza contractuala la care se face trimitere. Excepția neexecutarii contractului de către creditat pe considerentul ca nu si-a onorat principala obligație contractuala, aceea de achitare la termen a ratelor de credit si dobânda, deoarece ulterior neeindeplinirii acestei obligații banca creditoare nu l-ar fi notificat pentru a-l atenționa despre consecințele încălcării obligației este inadmisibila.
Este vorba despre o obligație ulterioara, generata tocmai de nerespectarea obligației principale a împrumutatului, fiind înlăturata cerința simultaneității si a interdependentei obligațiilor contractuale, condiție care permite invocarea acestei excepții.B. si-a îndeplinit obligația ce îi revenea - a pus la dispoziția contestatorului împrumutul. M. J. avea obligația de restituire, la termen, in conformitate cu prevederile contractuale, a ratelor de credit, de dobânda si a comisioanelor aferente.In plus, pentru nerespectarea dispoziției contractuale nu exista nicio sancțiune contractuala, ceea ce înseamnă ca trebuie susținuta si probata existenta unei vătămări suferite de către cocontractant.Si care ar fi vătămarea: nerespectarea contractului a fost generata de necunoașterea (ulterioara nerespectării contractului) sancțiunii care ar putea interveni ?!Maniera in care contestatorul a inteles sa isi îndeplinească obligațiile contractuale si modalitatea in care intelege sa ridice excepția neexecutarii contractului, echivalează cu prevalarea de propria sa turpitudine in îndeplinirea obligațiilor pe care si le-a asumat.Mai apoi, așa cum a evidențiat in partea introductiva a întâmpinării, in cadrul căreia a prezentat starea de fapt, împrumutatul M. J. a fost notificat, despre consecințele determinate de neplata ratelor si înregistrarea unor restante considerabile.
Apreciază ca se impune citarea dispozițiilor pct. 4.11. precum si cele ale pct. 8.2. din Condițiile generale - Anexa la Contractul de credit:„Dacă, in termen de 30 de zile de la data scadentei, împrumutatul si/sau coplatitorii/ garantii nu achita rata totala de rambursat, întregul credit si toate celelalte obligații asumate prin semnarea prezentului contract devin exigibile, banca este îndreptățită sa procedeze la recuperarea creanțelor sale pe calea executării silite, prin valorificarea garanțiilor asigurătorii sau a oricaror alte bunuri aflate in proprietatea împrumutatului si/sau coplatitorilor/garanților"„Neexercitarea de către banca a oricărui drept prevăzut in prezentul contract nu constituie o renunțare la acesta, iar banca va putea uza de acel drept oricând pana la stingerea tuturor obligațiilor împrumutatului fata de aceasta."
2. In ceea ce privește lămurirea titlului executoriu, in sensul înțelesului, întinderii si aplicării acestuia, adică a inexistentei lui, a anularii lui: 2.1. Cuantumul sumelor datorate,
Acestea au fost stabilite in baza „asa-zisului titlu executoriu", Contractul de credit pentru persoane fizice nr. 2743/04.09.2007, semnat si asumat de către împrumutat la data perfectării sale si a intrării in posesia banilor solicitați,cuantumul ratelor de credit datorate se regăsește in cuprinsul graficului de rambursare, parte integranta din contract, dobânda a fost si este calculata raportat la prevederile de la pct. 5, pct. 7 si pct. 8 din contract, iar cuantumul comisioanelor raportat la pct. 9 din contract.Spezele care nu au putut fi cuantificate la data emiterii somației sunt reprezentate de pe de o parte de dobânzile care se calculează pana la data plații inclusiv, iar pe de alta parte de cheltuielile aferente recuperării creanței prin executare silita.2.2. Incorectitudinea stabilirii sumei pentru care s-a demarat executarea silita, Executarea silita a fost demarata in temeiul creanței stabilite in conformitate cu prevederile contractului de credit, in forma in care acesta a fost semnat si asumat de parti, fara a fi operate modificări ale clauzelor contractuale.
In legislația actuala nu exista nicio prevedere legala care sa genereze vreo obligație legala de modificare, in lipsa acordului pârtilor (mutuus consensus) a vreunei clauze contractuale Totodată:
- banca a ținut cont de sumele restituite, insa perioada îndelungata in care
împrumutatul nu a făcut nicio plata a generat acumularea accesoriilor;
- in legislația in vigoare nu exista nicio dispoziție legala si niciun act normativ care sa impună eliminarea din contractele de credit bancar a comisionul de administrare, cu precizarea ca in cazul contractului in speța nu s-a prevăzut, nu se percepe si nici nu s-a perceput comision de risc;
- dobânda contractuala a fost calculata raportat la dobânda de referința BCR, la care se adaugă 1,5 p.p., dobânda stabilita conform evoluției ratelor de dobânda de pe piața financiar-bancara, respectiv EURIBOR, costurile cu rezerva minima obligatorie, costurile cu lichiditatea si costurile de risc asociate activității de creditare.
2.3.In esența, contestatorul dorește sa lămurească titlul executoriu in sensul
modificării / anularii unor clauze contractuale sau chiar al întregului contract, daca ne raportam exact la enunțarea petitului.
Or, acest capăt de cerere apare ca fiind inadmisibil in cadrul unei acțiuni având ca obiect contestație la executare, deoarece :In lumina art. 399 alin. 4 Cod procedura civila. „In cazul in care executarea silita se face in temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanța judecătoreasca, se pot invoca in contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, daca legea nu prevede in acest scop o alta cale de atac".Textul este de stricta interpretare.Adică, daca este prevăzuta de o lege un alt tip de acțiune pentru a se obține pretențiile expuse, partea nu are deschisa calea contestației la titlul in cadrul contestației la executare.Sfera noțiunii de „alta cale de atac" nu se restrânge doar la normele speciale de drept, ci include si normele dreptului comun.Existenta unei alte cai de atac specificate de lege constituie un fine de neprimire pentru analizarea in cadrul contestației la executare a titlului executoriu.Orice interpretare contrara ar conduce la eludarea normelor imperative de competenta materiala de ordine publica, precum si la înlăturarea dispozițiilor relative la taxele judiciare de timbru din Legea nr. 146/1997.
Articolele 966, 970 si 983 cod civil nu isi găsesc aplicabilitatea in cauza de fata, neexistand in cadrul contractului vreo obligația fara cauza sau fondata pe o cauza falsa sau nelicita sau vreo clauza care sa necesite interpretare întrucât este neclara din punctul de vedere al aplicării sale si al efectelor sale, instanța fiind investita, conform cererii contestatorului, sa interpreteze, sa lămurească titlul executoriu in sensul „inexistentei lui, a anularii lui".
2.4.In ceea ce privește anularea încheierii de încuviințare a executării silite,
in conformitate cu prescripțiile art. 373 1 Cod procedura civila, pentru atacarea acesteia nu exista nicio cale de atac. Mai mult, desființarea încheierii prin care s-a admis încuviințarea executării silite nu este permisa nici de dispozițiile art. 399 Cod procedura civila, alin. 3 al textului de lege facand referire expresa doar la încheierea prin care s-a dispus investirea cu formula executorie, iar incheierea nu constituie un act de executare silita.Nu exista niciun fundament juridic care sa poată justifica anularea executării silite insasi si anularea încheierii prin care a fost încuviințata executarea silita, in baza unui Ca o consecința a celor mai sus ilustrate, solicită instanței sa respingă ca nefondata contestația la executare înaintata împotriva titlului executoriu, a executării silite însăși si a actelor de executare realizate in cadrul dosarului execuțional nr. 149/ex/2012 al executorului judecătoresc P. B. I., menținând ca temeinice si legale toate actele de executare silita îndeplinite.
Prin incheierea din data de 3.07.2012 a fost admisa exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC P. I. B., iar prin incheierea din data de 16.10.2012 a fost admisa exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a C. ROMÂNIA CREDIT MANAGEMENT SERVICES (f.113,116). Prin incheierea din data de 30.04.2013 (f.171)a fost admisa exceptia conexitatii si s-a dispus judecarea impreuna a dosarului nr._/211/2012 cu prezentul dosar.
Analizând actele și materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Asupra exceptiei lipsei calității de reprezentant al C. ROMÂNIA CREDIT MANAGEMENT SERVICES, instanta retine ca societatea a fost împuternicita de B. C. R. S.A. sa recupereze creantele prin executare silita, cu procura speciala, autentificata sub nr. 2020/25 noiembrie 2009 la B.N.P. E. M. (f.23,24), astfel ca exceptia este neintemeiata.
In ceea ce priveste exceptia prescripției dreptului de a cere executarea silita, întemeiata pe prevederile art. 405 Cod procedura civila, potrivit carora dreptul de a cere executarea silita se prescrie in termen de 3 ani, daca legea nu prevede altfel, se constata ca si aceasta este neintemeiata. Astfel, chiar daca contestatorul nu a aratat la ce perioade se refera, acesta nu se poate raporta la data incheierii contractului 4.09.2007, intrucat dupa aceasta data contractul a fost executat din partea sa pana la inceperea executarii silite, iar termenul de prescriptie nu s-a implinit.
Prin Încheierea nr. 2570/19.03.2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosar nr._ a fost incuviintata executarea silita impotriva contestatorului in baza contractului de credit nr.2743 din 04.09.2007 si contractul de ipoteca nr.2743 din 04.09.2007 (f.60). Se observă că, în mod legal a fost incuviintata executarea silita in baza celor doua contracte care reprezinta titluri executorii conform OG 99/2006, iar contestatorul nu a aratat care sunt motivele pentru anularea incheierii de incuviintare a executarii silite, pe care instanța o apreciază ca fiind legală.
Potrivit art. 399 alin. 1 C.pr.civ., împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare și de asemenea, se poate face contestație și în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege. Conform art. 399 alin. 3 C.pr.civ. in cazul in care executarea silita se face in temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanta judecatoreasca, se pot invoca in contestatia la executare aparari de fond impotriva titlului executoriu, daca legea nu prevede in acest scop o alta cale de atac.
Contestatorul a invocat exceptia de neexecutare a contractului intrucat in conformitate cu art.4.10, intimata ar fi trebuit sa-i comunice printr-o scrisoare recomandată, consecințele ce decurg din contractul de împrumut, urmare a nerespectării obligațiilor asumate. Prin Notificarea nr._/10.12.2009, debitorul M. J. a fost incunostiintat ca la data de 08.12.2009 înregistra o restanta in cuantum de 8.484,63 Euro, pentru achitarea căreia i-a fost acordat un termen de plata pana la data de 24.12.2009, in caz contrar banca urmând sa demareze procedurile de executare silita împotriva sa, notifcare comunicata prin scrisoare recomandata potrivit borderoului de corepondenta (f.92-94).
Cu toate acestea, obligatia de comunicare a consecintelor nerespectarii obligatiilor asumate potrivit art.4.10 din conditiile generale a contractului de credit (f.17) nu este una esentiala pentru care partea poate opune exceptia de neexecutare deoarece, pe de o parte obligatia principala a intimatei este aceea de a acorda/preda suma pentru care s-a acordat creditul, iar pe de alta parte consecintele nerespectarii obligatiilor asumate rezulta chiar din contract.
Pentru aspectele invocate de contestator referitoare la componența debitului pretins potrivit dispozițiilor art. 1169 din C.civ. și a dispozițiilor art. 129 alin. 1 C.proc.civ., sarcina probei revine contestatorului și nu intimatei.
Astfel din expertiza contabila intocmita in cauza rezulta ca suma totala de_,68 euro aflata in debitul imprumutatului este calculata conform contractului de credit (f.314, 857,881). Sumele achitate in perioada mai-decembrie 2009 au acoperit dobanzi si comisioane aferente creditului, dar nu si creditul, iar dupa decembrie 2009 nu s-au mai efectuat plati pentru rambursarea creditului (f.861,863,882). Potrivit raportului de expertiza contabila tragerea creditului a avut loc in 11.09.2007, in valoare de_ euro, urmand ca in septembrie 2032, imprumutatul sa termine de rambursat suma de_,5 euro (f.858). Raportat la raspunsul expertului la obiectivul nr.1, suma pusa in executare de intimata este cea reala si legala (f.881).
Contestatorul a mai aratat ca „nu s-a ținut cont de faptul că în conformitate cu legislația în vigoare au fost eliminate anumite comisioane (de risc, de administrare, etc); dobânda fiind variabilă, banca nu a ajustat-o în funcție de indicele Euribor,(…) banca nu justifică în nici un fel stabilirea dobânzilor. Avand in vedere ca sarcina probei revine contestatorului, iar acesta nu a indicat la care clauze se refera in concret ca ar fi inechitabile sau abuzive, in baza art.969 C.civ. contestatorul este tinut sa respecte contractul.
Contestatorul mai invoca si articolele 966, 970 si 983 Cod civil, insa nu indica clauzele pe care doreste sa fie interpretate prin prisma dispozitiilor mentionate anterior si pentru care motive, care este obligația fara cauza sau fondata pe o cauza falsa sau nelicita sau vreo clauza care sa necesite interpretare, de unde rezulta reaua credinta, pentru ce clauze si care motive.
Conform ART. 39 LEGEA nr. 188 din 1 octombrie 2000 privind executorii judecătorești ”(1) Executorii judecătorești au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale și maximale stabilite de ministrul justiției, cu consultarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești. În cazul executării silite a creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani, onorariile maxime sunt următoarele: (…) d) pentru creanțele în valoare de peste 100.000 lei, onorariul maxim este de 6.300 lei plus un procent de până la 1% din suma care depășește 100.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite”. Deci, executorul si-a stabilit in mod corect onorariul in functie de obiectul executarii, prin procesul verbal privind cheltuielile de executare din data de 18.04.2012 (f.14).
In ceea ce priveste motivele invocate in dosarul conexat nr._/211/2012 prin care se solicita anularea publicatiei de vanzare imobiliara, a procesului verbal privind cheltuielile de executare si a raportului de evaluare a proprietatii imobiliare, instanta constata ca si acestea sunt nefondate.Contestatorul sustine ca valoarea stabilita pentru imobil este derizorie.
Din publicatia de vanzare imobiliara din data de 05.12.2012 si raportul de evaluare a proprietatii imobiliare din data de 26.11.2012 (f.11, 161 din nr._/211/2012) rezulta ca pretul imobilului a fost stabilit la nivelul sumei de_ euro, adica_ lei. Prin expertiza de evaluare intocmita in cauza rezulta ca valoarea de circulatie a imobilului in ianuarie 2014 este de_ lei (f.263).
Prin urmare, avand in vedere fluctuatia preturilor pentru imobile si data diferita la care s-a efectuat raportul de evaluare si expertiza de evaluare intocmita in cauza, nu se poate aprecia cu certitudine daca valoarea stabilita pentru imobil este derizorie, insa este necesar ca, in prezent, executorul sa tina seama de valoarea de circulatie a imobilului din ianuarie 2014 stabilita prin expertiza judiciara de evaluare din prezenta cauza si sa refaca publicatia de vanzare, aceasta deoarece prezentul litigiu a durat, datorita probatiunii complexe, destul timp pentru ca valoarea imobilelor sa se modifice.
In privinta cheltuielilor de executare stabilite prin procesul verbal din 05.12.2012(f.12 din nr._/211/2012) acestea au fost stabilite conform ART. 39 LEGEA nr. 188 din 1 octombrie 2000, astfel cum s-a aratat mai sus, diferenta dintre cheltuielile de executare stabilite prin procesul verbal din 05.12.2012 si cel din data de 18.04.2012 fiind data de cheltuielile facute ulterior, prin continuarea si prin alte modalitati a executarii silite, trecandu-se la executarea silita imobiliara.
Având în vedere cele expuse, instanța apreciază că executarea silită din dosarul execuțional s-a realizat cu respectarea dispozițiilor legale privind executarea silita, motiv pentru care va respinge ca nefondată contestația la executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge exceptia lipsei calitatii de reprezentant al . Management Services ca nefondata.
Respinge exceptia prescriptiei dreptului de a cere executarea silita ca neintemeiata.
Respinge contestatia la executare formulată de contestatorul M. J., cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat O. S. S., din Cluj-N., Piața S. cel M. nr.19, . în contradictoriu cu intimata B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, cu sediul în București, ..5, sector 3, ca neintemeiata.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronuntata în sedinta publica azi 18.11.2014.
Judecător,Grefier,
C. R. A. R.
Red.RC/Dact. RC/AR
4 ex./13.01.2015
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... | Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 3262/2014.... → |
|---|








