Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 3262/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Încheierea nr. 3262/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 31-03-2014 în dosarul nr. 5138/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3185

INCHEIEREA CIVILĂ NR.3262/2014

Ședința camerei de consiliu din data de 31.03.2014

Instanta constituita din:

JUDECĂTOR: R. E. G.

GREFIER: A. M.

Pe rol se află soluționarea cererii de completare a hotărârii formulată de B.E.J. S. D. M., cu privire la sentința civilă nr. 2671/2014, pronunțată de Judecătoria Cluj-N.,în dosarul civil nr._, având ca obiect încuviințare executare silită.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Soluționarea cererii s-a făcut în camera de consiliu, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care ,s–au evidențiat părțile, obiectul litigiului, stadiul procesual și modul de îndeplinire a procedurii de citare.

Instanța, constatând că nu sunt motive de amânare, apreciază cererea în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

JUDECATORIA

Asupra cererii de completare de față:

Prin cererea înregistrată la 27.03.2014, sub nr._ petentul B.E.J. S. D. M.,a solicitat completarea dispozitivului încheierii de încuviințare a executării silite nr. 2671/2014, pronunțată în dosarul nr._ ,al Judecătoriei Cluj-N. .

Prin sentința civilă nr. 2671/2014,s-a admis cererea formulată de petentul B.E.J. S. D. M..

La data de 27.03.2014,petentul B.E.J. S. D. M. a solicitat completarea dispozitivului hotărârii în sensul de a se soluționa cererea sa privind obligarea creditorilor și la plata penalităților de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere.

Analizând cererea formulată instanța reține următoarele:

Deși petentul B.E.J. S. D. M. a solicitat prin cererea introductivă și încuviințarea executării silite și pentru obligația de plată a penalităților de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere,instanța a omis să soluționeze această cerere.

Potrivit art.397 al.1 Cod.pr.civ. instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății.

Omisiunea instanței de a se pronunța asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu sau asupra unei cereri conexe sau incidentale poate fi înlăturată pe calea unei cereri de completare a hotărârii în condițiile art.444 Cod.pr.civ..

Se constată că cererea a fost formulată în termenul legal prevăzut de art. 444 al.1 Cod.pr.civ.

În consecință, instanța va dispune completarea hotărârii cu soluția asupra cererii privind obligația de plată a penalităților de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere.

Cu privire la această cerere se rețin următoarele considerente:

Potrivit art.632 NCPC, „ (1) Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu. (2) Constituie titluri executorii hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.

Prin prisma acestei norme legale, se constată că SENTINTA PENALA nr. 174/01.11.2013 pronunțată de Judecătoria Huedin in dosar nr._, DECIZIA PENALA nr. 1735/R/18.12.2013 a Curții de Apel Cluj pronunțată in dosar nr._, privind pe creditorii P. O. si T. I. R. și debitor S.C. EUROINS ROMANIA asigurare REASIGURARE S.A., pentru obligația de plată a penalităților de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, întrunește condițiile pentru a fi titlu executoriu, astfel că prezenta cerere de completare a încuviințării executării silite este întemeiată.

Față de aceste considerente, se va admite cererea și se va dispune completarea hotărârii în sensul încuviințării silite și pentru obligația de plată a penalităților de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Admite cererea de completare a hotărârii, formulată de petentul B.E.J. S. D. M. .

Dispune completarea sentinței în sensul încuviințării executării silite și pentru obligația de plată a penalităților de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere.

În consecință, în temeiul art. 665 alin.6 NCPC, dispune:

„Noi, Președintele României,

Dăm împuternicire și ordonăm executorilor judecătorești să pună în executare titlul executoriu - SENTINTA PENALA nr. 174/01.11.2013 pronunțată de Judecătoria Huedin in dosar nr._, DECIZIA PENALA nr. 1735/R/18.12.2013 a Curții de Apel Cluj pronunțată in dosar nr._, privind pe creditorii P. O. si T. I. R. și debitor S.C. EUROINS ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE S.A., și pentru obligația de plată a penalităților de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere,cu toate accesoriile pentru care s-a încuviințat urmărirea.

Ordonăm agenților forței publice să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condițiile legii.”

Definitiva.

Pronunțată în ședință publică din data de 31.03.2014.

JUDECĂTOR,GREFIER,

R. E. G. A. M.

Red. 3 ex.-/31.03.2014/R.E.G./AM./

Judecator,

R. E. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 3262/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA