Contestaţie la executare. Încheierea nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Încheierea nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 31-10-2014 în dosarul nr. 14658/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

Operator de date cu caracter personal nr. 3185

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR._/2014

Ședința publică din data de 31.10.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. Ș. G.

GREFIER: A. M.

Pe rol se află pronunțarea în dosarul civil nr._, având ca obiect contestație la executare privind pe contestatoarea STAȚIUNEA DE C. – DEZVOLTARE PENTRU POMICULTURĂ (S.C.D.P.) CLUJ în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FISCALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ.

Procedura este legal îndeplinită.

Se constată ca etapa dezbaterilor a avut loc în ședința publică din 29.10.2014, conform încheierii de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA,

Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată la data de 01.07.2014, la Judecătoria Cluj-N., sub nr._, contestatoarea STAȚIUNEA DE C. – DEZVOLTARE PENTRU POMICULTURĂ (S.C.D.P.) CLUJ a chemat în judecată pe intimata ADMINISTRAȚIA FISCALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ, solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească ce o va pronunța:

- În principal, să anuleze titlul executoriu nr._/_ și somația nr._/04.06.2014, actele ce au stat la baza emiterii acestora, respectiv anularea tuturor actelor de executare efectuate în dosarul fiscal nr._/12/_ /_ al Administrației Județene a Finanțelor Publice Cluj;

- În subsidiar, anularea parțială a titlului executoriu nr._/04.06.2014 și a somației nr._/04.06.2014 emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, precum și a tuturor actelor de executare subsecvente emiterii actelor de executare menționate, efectuate în dosarul de executare nr._/12/_ /_, ca premature și nelegale.

În motivare, a arătat că, la data de 16.06.2014, intimata ar fi comunicat titlul executoriu și somația în baza cărora s-a început executarea silită pentru suma de 60.556 lei, contravaloare impozite, taxe și alte contribuții pe care le-ar datora la bugetul de stat și la bugetul asigurărilor sociale de stat.

A susținut că datoriile fiscale pentru a căror recuperare s-a început executarea silită nu ar fi exigibile, întrucât este o instituție publică, cu finanțare extrabugetară, reorganizată în subordinea Academiei de Științe Agricole și Silvice „G. I.-Sișești”, în baza art. unic din Legea nr. 147/2004, astfel că ar beneficia de prevederile art. III alin. (6) din O.U.G. nr. 29/2005, beneficiind de reeșalonări ale obligațiilor fiscale. Conform articolului menționat obligațiile fiscale datorate de contestatoare după data de 17.05.2004 ar deveni exigibile abia după . hotărârii de guvern privind reorganizarea fiecărei unități de cercetare-dezvoltare în parte.

În opinia contestatoarei, legiuitorul nu ar condiționa acordarea înlesnirilor fiscale de emiterea unei hotărâri de guvern.

În prezent, Guvernul nu a procedat la emiterea vreunei hotărâri privind reorganizarea contestatoarei.

Referitor la petitul subsidiar, contestatoarea a învederat că îi sunt aplicabile prevederile O.G. nr. 2/2002, care stabilește o procedură specială de executare silită în cazul instituțiilor publice. Astfel, până la expirarea unui termen de 6 luni de la data primirii somației de plată de către contestatoare, organele de executare nu ar putea proceda la executarea silită conform Codului de procedură fiscală, orice act întocmit fiind prematur și nelegal.

În drept, a invocat prevederile art. 711 din C.p.c., art. 172 și urm. din C.p.fisc.

A solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa.

În probațiune, contestatoarea a propus proba cu înscrisuri și a depus, în copii certificate: titlul executoriu, somația, decizia nr. 133/27.06.2002 a Academiei de Științe Agricole și Silvice „G. I.-Șișești”.

Prin întâmpinarea introdusă la 11.08.2014, intimata ADMINISTRAȚIA FISCALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ a solicitat respingerea contestației la executare, ca tardiv formulată, arătând că acțiunea a fost introdusă la 01.07.2014, cu depășirea termenului de 15 zile de la data când a luat cunoștință de somația nr._/04.06.2014 și de titlul executoriu, cu toate că intimata ar fi comunicat contestatoarei aceste act la data de 12.06.2014.

În continuare, a solicitat respingerea contestației, ca inadmisibilă, întrucât sumele care ar putea face obiectul înlesnirilor fiscale ar fi trebuit stabilite prin certificate de obligații bugetare eliberate conform legii, pe baza actelor de control de către organele competente ale M.F.P.

S-a făcut trimitere și la dispozițiile art. 111 din C.proc.fisc., cu mențiunea că nu s-a formulat vreo cerere de scutire/eșalonare a contestatoarei în privința obligațiilor sale fiscale.

A precizat că în ceea ce privește susținerea contestatoarei că ar fi scutită sau că ar beneficia de eșalonare, acesta este inadmisibilă, în condițiile în care contestarea contribuțiilor și a accesoriilor bugetare stabilite, inclusiv a eșalonărilor acordate sau neacordate cu privire la obligațiile fiscale se poate realiza doar pe calea prevăzută de art. 205 și urm. din C.proc.fisc. prin raportare la art. 712 alin (2) din C.p.c. și la art. 172 alin. (3) din C.proc.fisc.

A mai susținut că acțiunea este nefondată, deoarece contestatoarea nu ar fi depus la dosarul cauzei certificate de obligații bugetare eliberate, conform legii, și nici vreo hotărâre de guvern de reorganizare a unității de cercetare și dezvoltare.

În probațiune, a propus înscrisuri, depunând în copii certificate: confirmarea poștală de primire din 12.06.2014 (f. 30); somația nr._/04.06.2014 (f. 31-32); titlul executoriu nr._/04.06.2014 (f. 33-44), declarația nr. 112 completată de către contestatoare (f. 46), confirmarea poștală de primire din 25.04.2014 (f 47), decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/06.04.2014 (f. 48-61).

Întâmpinarea a fost comunicată contestatoarei, însă nu s-a formulat răspuns la întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Din punct de vedere procedural trebuie făcută precizarea că litigiul este supus dispozițiilor Codului de procedură civilă în vigoare la data începerii executării silite.

Trebuie observat că în ședința publică din data de 29.10.2014, instanța a soluționat excepția tardivității, pe care a respins-o, întrucât titlul executoriu și somația au fost comunicate către contestatoare la data de 12.06.2014, iar contestația a fost trimisă prin poștă către instanță la data de 30.06.2014, prima zi liberă după ziua nelucrătoare în care s-a împlinit termenul de 15 zile (calculat pe zile libere – art. 181 alin. (1) pct. 2 din C.p.c.), conform art. art. 181 alin. (2) din C.p.c. rap. la art. 183 alin. (1) și (3) din C.p.c.

Asupra fondului, instanța reține prin declarația 112 s-a evidențiat o obligație de plată a contribuțiilor sociale în sumă de 17.005 lei, iar prin decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/06.04.2014, s-a stabilit suma 43.551 lei, rezultând în total creanța fiscală de 60.556 lei. Existența creanței nu a fost contestată de către debitoarea-contestatoarea, cu toate că luase cunoștință de aceasta încă de la data de 25.04.2014 (confirmarea poștală de primire de la fila 47).

În acest context, a fost emis titlul executoriu nr._/04.06.2014 (f. 33-44), pentru suma de 60.556 lei.

În privința susținerii contestatoarei privind aplicarea O.U.G. nr. 29/2005, pentru modificarea Legii nr. 290/2002 privind organizarea și funcționarea unităților de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare și a Academiei de Științe Agricole și Silvice "G. I.-Șișești", instanța reține că art. III stipulează următoarele:

A.. (1): Unitățile de cercetare-dezvoltare reorganizate ca institute naționale sau ca instituții publice, cuprinse în anexele nr. 1 a), 1 b), 2, 4, 5 și 6 la Legea nr. 290/2002, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 147/2004, beneficiază de următoarele înlesniri la plata obligațiilor fiscale restante:

a) scutirea de la plată a obligațiilor bugetare restante la data intrării în vigoare a Legii nr. 147/2004 (…) și neachitate prin orice modalitate prevăzută de lege, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte sume datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și bugetului asigurărilor pentru șomaj, cu excepția contribuției pentru pensia suplimentară, contribuției individuale de asigurări sociale, contribuției individuale de asigurări pentru șomaj, contribuției datorate Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate de către persoanele asigurate care au calitatea de angajat, taxei pe valoarea adăugată suspendate în vamă, impozitului pe salarii, impozitului pe veniturile din salarii, impozitului pe dividende și a celorlalte impozite cu reținere la sursă, care urmează a fi achitate în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență;

b) fac obiectul înlesnirilor la plată prevăzute la lit. a) și sumele preluate pentru încasare de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, reprezentând contribuția datorată Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate;

c) scutirea de la plată a dobânzilor și penalităților de orice fel aferente obligațiilor bugetare restante la data intrării în vigoare a Legii nr. 147/2004, calculate și datorate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență;

d) scutirea de la plată a obligațiilor bugetare restante la data intrării în vigoare a Legii nr. 147/2004, datorate bugetelor locale, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri, precum și a dobânzilor și penalităților de orice fel, calculate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

A.. (2) Sumele ce fac obiectul înlesnirilor la plată prevăzute la alin. (1) sunt cele stabilite în certificatele de obligații bugetare eliberate, conform legii, pe baza actelor de control de către organele competente ale Ministerului Finanțelor Publice și ale autorităților administrației publice locale, după caz.

A.. (3) După publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârilor Guvernului privind reorganizarea unităților de cercetare-dezvoltare prevăzute la art. II, organele teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice în a căror rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabililor acordă înlesnirile la plată reglementate la alin. (1) lit. a), b) și c), după autorizarea ajutorului de stat de către Consiliul Concurenței, până cel târziu la data de 30 iunie 2006.

A.. (4) Înlesnirile la plată reglementate la alin. (1) lit. d) se acordă de autoritățile administrației publice locale în condițiile prevăzute la alin. (3).

A.. (5) Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale este mandatat să notifice Consiliului Concurenței eventualele scheme de ajutor de stat, în conformitate cu prevederile legale în materie de ajutor de stat.

A.. (6) Obligațiile bugetare neachitate, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri bugetare, inclusiv accesorii aferente acestora, datorate după . Legii nr. 147/2004, se vor achita în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Dincolo de problema neadoptării hotărârii de guvern care să reorganizeze STAȚIUNEA DE C. – DEZVOLTARE PENTRU POMICULTURĂ (S.C.D.P.) CLUJ și să creeze premisele acordării facilităților fiscale în limitele prevăzute de art. III din actul normativ indicat, din interpretarea literală și sistematică a alineatelor articolului menționat, instanța concluzionează că legiuitorul nu a statuat posibilitatea/obligativitatea acordării de facilități fiscale (scutiri/eșalonări) pentru obligațiile fiscale datorate după . O.U.G. nr. 29/2005, iar titlul executoriu vizează obligații fiscale datorate cu mult timp după . acestui act normativ.

Alineatul 6 vizează obligații bugetare neachitate, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri bugetare, inclusiv accesorii aferente acestora, datorate după . Legii nr. 147/2004, însă până la . O.U.G. nr. 29/2005. D. pentru aceste obligații fiscale s-a reglementat o facilitate sub forma amânării la plată de până la 90 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență.

Același regim juridic a fost acordat și excepției la care se referă teza finală a art. III lit. a) O.U.G. nr. 29/2005, care în nici un caz nu poate fi interpretată în sensul arătat de contestatoare în cererea introductivă.

În condițiile în care domeniul de aplicare a O.U.G. nr. 29/2005 nu vizează obligațiile fiscale cuprinse în titlul executoriu contestat, nu mai este necesară analiza efectelor neemiterii hotărârii de guvern de reorganizare a contestatoarei.

În acest context, instanța apreciază că nu se mai impune analiza tuturor apărărilor intimatei, urmând să respingă petitul principal ca nefondat.

Referitor la petitul subsidiar, instanța apreciază că nici art. 2 din O.G. nr. 2/2002, actualizată, privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, nu este aplicabil în cauză.

Potrivit articolului menționat, contestatoarea-debitoare avea obligația ca, în ipoteza în care executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu s-ar fi putut desfășura din cauza lipsei de fonduri, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată.

De asemenea, conform art. 3 din acest ultim act normativ, în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul ar putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.

După a mai precizat judecătoria cu ocazia soluționării altor cauze similare, cronologia procedurii prevăzute în textele legale menționate este următoarea: obținerea unui titlu executoriu, intenția instituției publice de a executa de bună voie, constatarea lipsei de fonduri pentru executarea benevolă a obligației, somația de plată comunicată prin executor judecătoresc, la cererea creditorului, termenul de 6 luni în care debitorul urmează să facă demersuri pentru obținerea fondurilor, demararea procedurii de executare silită într-una din formele prevăzute de codul de procedură civilă, mobiliară, imobiliară sau poprire.

Așadar, beneficiul termenului de grație în favoarea instituțiilor publice este condiționat de dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri, dar și de dovada demersurilor făcute pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligațiilor.

În cauză, nu s-a făcut dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri. Instituția contestatoare nu poate opune cu succes termenul de grație de 6 luni prevăzut de lege, deoarece nu rezultă din nici o probă administrată intenția sa de executare benevolă a obligației și nici demersurile făcute pentru obținerea fondurilor necesare.

În temeiul art. 174 din C.p.fisc., art. 716 rap. la art. 650 alin. (3) din C.p.c., instanța va respinge ca nefondată, contestația la executare, atât petitul principal, cât și pe cel subsidiar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția tardivității invocată prin întâmpinare de către intimată.

Respinge, ca nefondată, contestația la executare, atât petitul principal, cât și pe cel subsidiar, formulată de către contestatoarea STAȚIUNEA DE C. - DEZVOLTARE PENTRU POMICULTURĂ (S.C.D.P.) CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, cod fiscal_, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FISCALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ, cu sediul în Cluj-N., P-ța A. I., nr. 19, jud. Cluj.

Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Cluj-N..

Pronunțată în ședință publică astăzi, data de 31.10.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. Ș. G. A. M.

Tehnoredactat M.Ș.G.

Nr. ex. 4/10.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Încheierea nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA