Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 28-10-2014 în dosarul nr. 8953/211/2014

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3185

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr._/2014

Ședința publică de la 28.10.2014

Completul constituit din

JUDECĂTOR: G. A. F.

GREFIER: A. M. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul P. M. în contradictoriu cu intimatul I. T. DE REGIM SILVIC SI DE VANATOARE CLUJ-N., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că la data de 27.10.2014, intimatul a depus întâmpinare la dosar(fl. 33-39).

Instanța constată că dezbaterile au avut loc în ședința din 21.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea hotărârii în cauză pentru data de 28.10.2014.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 29.04.2014, sub nr._, astfel cum a fost precizată, petentul P. M. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 11.04.2014, iar în subsidiar, înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.

În motivare, petentul a arătat că a fost sancționat în baza art.19 lit. b din Legea nr.171/2010, text de lege care se referă la inexistența unor avize de însoțire pentru transportul materialului lemnos. S-a menționat că la momentul sancționării petentul a declara, fiind consemnat în procesul-verbal, că deține documentele solicitate, însă nu le avea supra lui deoarece la uitase în localitatea de unde procurase lemnul. În susținerea cererii formulate în subsidiar, petentul a arătat că transportul a vizat o cantitate infimă de material lemnos, respectiv 0,4 mc, fiind efectuat în interes personal, iar acesta nu a mai fost sancționat privind alte contravenții silvice.

În drept, au fost invocate prevederile art.19 lit. b din Legea nr.171/2010 și art.7 din O.G. nr.2/2001..

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 20 lei.

Prin întâmpinarea depusă la data de 17.06.2014, intimatul I. T. de Regim Silvic și de Vânătoare Cluj-N. a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ca fiind temeinic și legal încheiat. S-a arătat că, în urma controlului efectuat în data de 11.04.2014, s-a constatat că petentul a transportat cu autoturismul cu număr de înmatriculare_ cantitatea de 0,4 mc de lemn de foc, pentru care nu deținea documente de proveniență a masei lemnoase și pentru transport, fiind sancționat în temeiul art.19 lit. b din Legea nr.171/2010. S-a menționat că deși petentul a afirmat că a uitat avizul de însoțire, transportul de material lemnos fără acest document se sancționează potrivit legii, iar necunoașterea legii nu absolvă de vină. Intimatul a precizat că se sancționează aspru astfel de fapte, deoarece nimeni nu poate transporta material lemnos în afara condițiilor legale, având în vedere și pericolul social ridicat al faptelor, fiind necesară o perioadă de zeci sau sute de ani pentru refacerea fondului forestier atacat și defrișat. Referitor la sancțiunea aplicată, s-a susținut că aceasta este temeinică și legală, legea specială ce reglementează regimul silvic neprevăzând ca sancțiune avertismentul.

În drept, au fost invocate prevederile art.250 C.proc.civ., Legea nr.171/2010, H.G. nr.333/2005, Legea nr.46/2008, O.G. nr.2/2001..

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri (proces-verbal de constatare a contravenției . nr._ – fila 4), precum și proba constând în declarația martorului S. F. (fila 31).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției silvice . nr._ din data de 11.04.2014 (fila 4), emis de către intimat, s-a reținut că petentul a încălcat dispozițiile art.19 lit. b din Legea nr.171/2010, prin aceea că în data de 11.04.2014, ora 12:40, a fost găsit în Cluj-N. în timp ce transporta o cantitate de 0,4 mc lemn de foc cu autoturismul cu număr de înmatriculare_, fără documente legale de transport, fiind sancționat cu amendă în valoare de 2000 lei și dispunându-se confiscarea cantității de 0,4 mc de lemn de foc. În cuprinsul procesului-verbal, s-au consemnat mențiunile petentului, respectiv faptul că a uitat documentele de însoțire a mărfii acasă la țară.

Din declarația martorului S. F. (fila 32) reiese că acesta a fost contactat telefonic în acea zi pentru a se prezenta în zona magazinului „Metro” și a ridica o cantitate de 0,4 mc de lemne, confiscată de la petent deoarece nu deținea actele necesare, însă acesta nu a asistat la discuțiile pe care petentul le-a purtat cu agenții constatatori.

Potrivit art.31 alin.1 din O.G. nr.2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

Conform art.16 alin.1 din O.G. nr.2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.

Conform art.17 din O.G. nr.2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.

Art. 21 alin.3 din același act normativ stabilește că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal

Prin art.19 lit. b din Legea nr.171/2010, constituie contravenție silvică și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei până la 5.000 lei și confiscarea materialelor lemnoase în cauză fapta de transport a materialelor lemnoase fără avizele de însoțire ori fără documentele comunitare echivalente acestora, prevăzute de normele privind circulația materialelor lemnoase în vigoare .

Analizând legalitatea procesului-verbal contestat, având în vedere dispozițiile art.16 și art.17 din O.G. nr.2/2001, instanța retine că acesta a fost încheiat cu respectarea tuturor condițiilor formale prevăzute de lege sub sancțiunea nulității.

În ceea ce privește susținerea petentului privind faptul că textul art.19 lit. b din Legea nr.171/2010 se referă la situația în care avizele de însoțire sunt inexistente, instanța observă că din formularea respectivei prevederi reiese că pentru a fi întrunite elementele constitutive ale contravenției este suficient să existe acțiunea de transport a materialelor lemnoase fără avizele de însoțire. Aceste prevederi se completează cu cele ale art.68 alin.1 din Legea nr.46/2008 Codul silvic, ce stabilește că materialele lemnoase, indiferent de proveniența lor, se transportă numai însoțite de documente specifice de transport, din care să rezulte cu certitudine legalitatea provenienței acestora. Rezultă că este necesar ca transportatorii să aibă asupra lor aceste documente pe toată perioada transportului, existența lor în fapt într-o altă locație nefiind în măsură să înlăture natura contravențională a faptei. Chiar natura acestor documente, avize de însoțire, sugerează că acestea trebuie să se afle asupra persoanei care efectuează transportul de material lemnos. De altfel, petentul, deși a afirmat în cuprinsul procesului-verbal că ar deține aceste acte, iar în cuprinsul cererii a susținut că le va depune până la primul termen de judecată, nu a făcut dovada existenței lor.

Deoarece procesul-verbal de constatare a contravenției prezintă natura de act administrativ oficial cu caracter jurisdicțional, acesta se bucură de prezumția de legalitate și temeinice, prezumție care are o natură relativă, putând fi răsturnată prin proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a apreciat că, în ciuda naturii bănești a sancțiunii efectiv aplicate, suma sa mică și natura civilă a legii de pedepsire a contravenției respective, procedura în cauzele de natură contravențională poate fi asimilată unei proceduri penale, în măsura în care dispoziția a cărei încălcare a fost atribuită reclamantului are un caracter general și nu se adresează unui anumit grup de persoane ci tuturor cetățenilor; ea le impune un anumit comportament și însoțește această cerință cu o sancțiune care încerca în același timp să descurajeze și să pedepsească (cauza A. împotriva României, Hotărârea din 4 octombrie 2007, parag.51; cauza Öztürk împotriva Germaniei, Hotărârea din 21 februarie 1984, parag.53). Astfel, vor fi analizate trei criterii: încadrarea juridică a măsurii în litigiu în legislația națională, caracterul propriu-zis al măsurii, precum și caracterul și gravitatea „sancțiunii”, criterii ce sunt alternative, nu cumulative, astfel încât pentru aplicarea art. 6 cu privire la termenii „acuzații în materie penală”, este suficient ca, prin natura sa, contravenția în cauză să fie „penală” din punct de vedere al Convenției, sau să fi expus persoana respectivă la o sancțiune care, în virtutea caracterului și gravității ei, să se încadreze în general în „materie penală” (cauza I. P. împotriva României, Decizia cu privire la admisibilitatea cererii nr._/04, parag.22). Având în vedere aceste criterii, instanța constată că în cauza de față devin aplicabile reglementările Curții privind noțiunea de „acuzație în materie penală”, în înțelesul art.6 din Convenție, urmând a avea aplicabilitate toate garanțiile ce însoțesc o astfel de procedură, printre care și prezumția de nevinovăție.

De asemenea, prin jurisprudența sa, Curtea a constatat că orice sistem juridic cunoaște prezumțiile de fapt și de drept, iar Convenția nu le împiedică din principiu, dar în materie penală obligă statele contractante să nu depășească un anumit prag, art. 6 alin. 2 cerând statelor să includă aceste prezumții în limite rezonabile luând în calcul gravitatea mizei și păstrând drepturile la apărare (cauza A. împotriva României, parag.60). S-a mai precizat, însă, că în măsura în care instanțele interne au audiat declarațiile reclamantului și i-au permis să prezinte dovezi în sprijinul afirmațiilor sale, faptul că reclamantul nu a cerut instanței să examineze dovezi și că, în consecință, instanță a hotărât, în baza unei hotărâri motivate, să se încreadă în dovezile prezentate de către intimat, nu pare a fi inechitabil sau arbitrar (cauza I. P. împotriva României, parag.33), relevantă fiind astfel posibilitatea efectivă de a propune și prezenta probe.

Instanța consideră că o astfel de limită rezonabilă la care face referire Curtea este dată de constatarea personală, în mod nemijlocit, a faptei de către agent, astfel încât îi revine petentului sarcina de a proba lipsa de temeinicie a celor înscrise în cuprinsul procesului-verbal.

În cauza de față, se reține că petentul a avut posibilitatea de a prezenta dovezi, fiindu-i respectat astfel dreptul la un proces echitabil, neexistând o poziție dezavantajată în raport cu cea a intimatului.

Instanța mai observă că situația de fapt reținută în procesul verbal de contravenție este rezultatul unor constatări personale ale agentului constatator, organ aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, învestit de către stat cu puterea de a constata și sancționa faptele antisociale, având ca scop respectarea legilor și apărarea statului de drept. Având în vedere aceste aspecte, instanța consideră că nu se poate înlătura cu totul posibilitatea agenților statului de a aplica prevederile actelor normative în vigoare referitoare la răspunderea contravențională, iar veridicitatea constatărilor personale ale agentului constatator nu poate fi pusă sub semnul întrebării în lipsa unor indicii că situația de fapt reținută în procesul verbal nu ar corespunde realității, acestea trebuind să rezulte din probe prezentate în fața instanței. În cauza de față, din chiar afirmațiile petentului reiese că acesta nu avea asupra lui avizele de însoțire a transportului de material lemnos, iar declarația martorului nu a fost în măsură să dovedească o altă situație de fapt.

Analizând probele existente la dosarul cauzei, astfel cum acestea au fost prezentate în paragrafele anterioare, se constată că petentul nu a probat existența unei alte stări de fapt decât cea reținută în cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenției.

De asemenea, instanța constată că au fost respectate criteriile de stabilire a sancțiunii prevăzute de art.21 alin.3 din O.G. nr.2/2001, amenda contravențională fiind aplicată în cuantumul minim prevăzut de textul de lege. Se apreciază că fapta prezintă un pericol social suficient pentru a justifica aplicarea sancțiunii constând în amenda contravențională. Prin norma ce sancționează fapta de transport de material lemnos fără avizele de însoțire se urmărește asigurarea desfășurării în codiții de legalitate a activităților ce țin de exploatarea fondului forestier și astfel protejarea acestuia fată de acțiuni ilicite ce ar putea duce la pierderea acestor bunuri importante pentru economie și pentru mediu. Cantitatea de 0,4 mc de lemn de foc nu poate fi considerată infimă, iar faptul că transportul a fost efectuat în interes personal nu este de natură să influențeze stabilirea sancțiunii pentru o faptă de pericol, respectiv transportul materialului fără documentele prevăzute de lege. D. urmare, instanța consideră solicitarea petentului de înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale cu cea a avertismentului ca fiind neîntemeiată.

În consecință, instanța va respinge în totalitate plângerea formulată de către petent, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de către petentul P. M., CNP_, cu domiciliul în Cluj-N., ., jud. Cluj și cu domiciliul procesual ales în Cluj-N., ., . la cabinet de avocat M. S.-M., în contradictoriu cu intimatul I. T. de Regim Silvic și de Vânătoare Cluj-N., C.F._, cont RO15TREZ__, cu sediul în Cluj-N., . nr.93/A, jud. Cluj, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Cluj-N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 28.10.2014.

Judecător, Grefier,

G.-A. FodorAna M. M.

Red./Dact./GAF/4 ex./29.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA