Plângere contravenţională. Sentința nr. 6844/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6844/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 27-06-2014 în dosarul nr. 5463/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6844/2014
Ședința Publică din 27.06.2014
INSTANȚA constituită din:
PREȘEDINTE: I. G. D.
GREFIER: A. P.
S-a luat spre examinare pronunțarea hotărârii în cauza civilă formulată de petenta Ș. E. împotriva procesului verbal de constatare și sancționarea contravenției . nr._ încheiat la data de 28.02.2014 de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, în litigiul având ca obiect plângere contravențională.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Se constată că mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea ședinței publice din data de 18.06.2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, petenta S. E., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, a solicitat instanței să dispună în principal anularea procesului verbal . nr._/28.02.2014, iar în subsidiar și înlocuirea amenzii contravenționale aplicate, respectiv a punctelor de penalizare cu sancțiunea avertismentului.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că au fost încălcate prevederile art. 16 din OG nr. 2/2001 în sensul că fapta este insuficient descrisă și nu au fost consemnate toate împrejurările de natură a servi la aprecierea gravității faptei.
Totodată nu a fost respectat dreptul său de a formula obiecțiuni, agentul constatator completând în mod fals actul cu mențiunea nu sunt.
A mai arătat petenta că sancțiunile aplicate sunt disproporționate cu fapta săvârșită, apreciind că se impune înlocuirea cu sancțiunea avertismentului.
deși la data săvârșirii faptei contravenționale în zona respectivă mai erau staționate alte două autoturisme, împotriva acelor conducători auto nu s-a luat nicio măsură. Mai mult sancțiunea aplicată apare ca fiind disproporționată față de gravitatea faptei, întrucât autoturismul nu stânjenea în nici un fel circulația în intersecție.
În drept petenta a invocat prevederile OUG nr.195/2002, OG nr. 2/2001, HG nr. 1931/2006.
În probațiune petenta a depus în copie procesul verbal atacat (f.7).
Prin întâmpinarea depusă la data de 23.04.2014 (f.12) intimatul a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal contestat ca fiind legal și temeinic.
În motivare intimatul a arătat că procesul verbal contestat cuprinde toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și 17 din OG nr.2/2001.
Totodată, sub aspectul temeiniciei, a mai arătat că sancțiunea contravențională a fost aplicată în limitele prevăzute de lege, cu respectarea art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, raportat la fapta contravențională săvârșită, gradul de pericol social și circumstanțele personale ale petentului.
A mai precizat că fapta contravențională a fost constată de agentul constatator cu propriile simțuri, astfel că actul sancționator se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie până la proba contrară.
În drept a invocat dispozițiile Codului de Procedură civilă, ale OG nr. 2/2001, ale OUG nr. 195/2002, art. 12 din Legea nr. 218/2002.
În cauză instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/28.02.2014 (fila 7) întocmit de agentul constatator B. R. din cadrul IPJ Cluj – Biroul Rutier Cluj N., petenta S. E. a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 340 lei și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 135 lit. h Regulamentul de aplicare al OUG. nr. 195/2002 și sancționată de art.100 alin. 3 lit. b OUG. nr. 95/2002.
În cuprinsul actului de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii s-a reținut că la data de 28.02.2014, orele 08:17, petenta a condus autoturismul marca Opel cu numărul de înmatriculare_ pe .-N., pe banda a II-a, iar la trecerea pentru pietoni din dreptul benzinăriei MOL nu a acordat prioritate de trecere pietonului ce traversa regulamentar . pe banda I.
Petenta a semnat procesul verbal cu mențiunea că nu are obiecțiuni.
Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal, instanța constată următoarele:
Sub aspectul legalității, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității și care pot fi invocate și de instanță din oficiu. Astfel, procesul-verbal cuprinde numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia precum și semnătura agentului constatator.
În ceea ce privește nelegalitatea procesului-verbal datorită lipsei descrierii corespunzătoare a faptei, instanța reține că în cadrul procesului-verbal de contravenție au fost menționate data și locul faptei, datele de identificare ale autovehiculului condus de către petentă, respectiv circumstanțele producerii faptei (locul săvârșirii, poziționarea autoturismului față de pieton), fiind astfel cuprinse toate elementele necesare pentru identificarea contravenției reținute și încadrarea acesteia în textul legal care o sancționează. Astfel, în cauză nu este vorba despre o simplă reproducere a textului legal care reglementează ca și contravenție fapta comisă de petent, ci agentul constatator a procedat la menționarea elementelor constitutive ale faptei reținute în sarcina petentei.
Cu privire la încălcarea art. 16 OG 2/2001 privind dreptul petentei de a formula obiecțiuni, instanța constată că art. 16 alin. 7 OG 2/2001 instituie un caz de nulitate expresă cu privire la fapta agentului constatator de a nu aduce la cunoștința contravenientului dreptul de a formula obiecțiuni, însă fiind vorba de ocrotirea unor interese particulare, respectiv ale contravenientului, nulitatea este una relativă astfel că procesul-verbal poate fi anulat numai în măsura în care prin neîndeplinirea acestor obligații de către agentul constatator, i s-a adus o vătămare contravenientului care nu poate fi înlăturată altfel decât prin lipsirea actului de efectele sale. În speță, petenta a avut posibilitatea de a invoca obiecțiunile pe calea plângerii contravenționale formulată potrivit art. 31 din O.G. nr. 2/2001, astfel încât această prerogativă a dreptului la apărare ocrotită prin art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 nu a fost golită de conținut. Această soluție a fost promovată și de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.XXII/2007, pronunțată într-un recurs în interesul legii.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține că potrivit art. 135 lit. h din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002, conducătorii de autovehicule sunt obligați să acorde prioritate pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului. Pentru nerespectarea acestei obligații de către conducătorii de autovehicule prin art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002 s-a incriminat contravenția reținută în sarcina petentului: „neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului”..
În acest context, instanța reține aplicabilitatea în materie contravențională a art. 6 parag. 2 CEDO referitor la prezumția de nevinovăție care trebuie recunoscută oricărei persoane împotriva căreia s-a formulat o acuzație penală. Pentru a aprecia astfel, instanța are în vedere jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului potrivit căreia noțiunea de ,, materie penală,, are un caracter autonom care nu se confundă cu sensul atribuit materiei penale din dreptul intern. În acest sens, Curtea de la Strasbourg a stabilit în cauza Ozturk contra Germaniei trei criterii pentru calificarea unei materii ca fiind penală, criterii ce nu trebuie întrunite în mod cumulativ respectiv: calificarea faptei din dreptul intern, natura faptei incriminate (gradul de aplicabilitate al normei ) și natura și gravitatea sancțiunii aplicabile.
Cu privire la contravențiile la regimul circulației rutiere, Curtea de la Strasbourg a statuat că deși acestea nu sunt reglementate în domeniul dreptului intern ca fiind de natură penală, ele intră în sfera ,, acuzației în materie penală,, deoarece pe de o parte, norma legală încălcată se adresează tuturor cetățenilor și nu unui grup anume care să posede un statut special, toți cetățenii trebuind să respecte normele de drept din materia circulației ( Cauza Ozturk c Germaniei) iar pe de altă parte, sancțiunile aplicabile au caracter de prevenire și pedepsire ( Cauza Lauko c Slovaciei).
Prin urmare, se impune respectarea tuturor exigențelor art. 6 din Convenție, iar administrarea probelor trebuie privită în lumina paragrafelor 2 și 3 ale articolului menționat care consacră principiul prezumției de nevinovăție și implică, printre altele faptul agentul constatator are sarcina probei.
Pe de altă parte însă, procesul-verbal de constatare a contravenției a fost încheiat pe baza constatărilor personale ale agentului constatator, motiv pentru care în conformitate cu dreptul intern se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie până la proba contrară. Reglementarea și aplicarea unei astfel de prezumții deși are ca efect limitarea prezumției de nevinovăție garantată de art. 6 par. 2 din CEDO prin aceea că inversează sarcina probei nu este contrară acesteia. În acest sens, în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a stabilit că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, în măsura în care statul respectă limite rezonabile având în vedere importanța scopului urmărit dar și respectarea dreptului la apărare ( cauza Salabiaku contra Franței, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic contra Suediei).
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul. ( cauza Bosoni contra Franței).
Mai mult, instanța apreciază că raportat la prevederile OG 2/2001 care constituie dreptul comun aplicabil în materie contravențională, prezumția de veridicitate de care beneficiază procesul-verbal este justificată prin necesitatea de sancționare a unor fapte cu o frecvență mare și de asemenea se încadrează în limite rezonabile având în vedere caracterul acesteia de prezumție relativă precum și garanțiile instituite de art. 16 și art. 17 OG 2/2001.
Totodată, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, conform art. 31-36 OG 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Prin urmare, în cauză sunt incidente prevederile art. 249 Cod procedură civilă potrivit cărora cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o și dovedească astfel încât petentul care contestă cele reținute în cuprinsul procesului-verbal trebuie să facă dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută în sarcina sa.
Chiar dacă petenta a contestat veridicitatea celor reținute în sarcina sa, instanța constată că atât timp cât procesul-verbal de contravenție face dovada până la proba contrară, petentei îi revenea obligația de a demonstra o situație de fapt contrară celei reținute în procesul-verbal de contravenție, iar petenta nu a făcut această dovadă pe baza mijloacelor de probă reglementate de Codul de procedură civilă. În al doilea rând, instanța precizează că, deși petenta a contestat săvârșirea contravenției, aceasta a semnat procesul verbal cu mențiunea că nu are obiecțiuni față de cele consemnate de agentul constatator, astfel încât orice revenire a acesteia asupra poziției sale de recunoaștere și conștientizare a faptei trebuie privită cu reticență.
Față de cele expuse, fiind îndeplinite cumulativ elementele constitutive ale faptei contravenționale reținută în sarcina petentei respectiv cea prevăzută de art. 135 h Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002 și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. b OUG 195/2002, iar conduita acesteia situându-se în sfera ilicitului contravențional, instanța constată că prezumția de nevinovăție a petentei a fost înlăturată iar procesul-verbal întocmit este legal și temeinic.
Cât privește individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicată petentei, instanța reține că potrivit art. 21 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal contestat.
În cauza dedusă judecății, instanța apreciază că nu a fost respectată regula proporționalității între faptele comise și sancțiunea aplicată, această proporționalitate fiind una dintre cerințele impuse prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia aplicării oricăror măsuri restrictive de drepturi (cauza Handyside împotriva Marii Britanii si Muller împotriva Elvetiei) și că, aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale, deși aceasta a fost stabilită la minimul de 340 de lei, nu a fost corect individualizată.
Pentru început, instanța reține că, potrivit art. 7 alin. 3 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune. Astfel, deși art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002 prevede că fapta reținută în sarcina petentei se sancționează cu 4-5 puncte-amendă, agentul constatator avea posibilitatea ca, în baza art. 7 alin. 3 din OG nr. 2/2001, să îi aplice un avertisment petentei.
Având în vedere criteriile de individualizare a sancțiunii stabilite de art. 21 din OG nr. 2/2001, în special circumstanțele personale ale petentei, instanța precizează că acesta este un conducător auto disciplinat, și se află la prima sancțiune contravențională aplicată pentru o abatere de la regimul circulației rutiere, deși a obținut permisul de conducere din anul 2006 (conform cazierului auto de la fila 22).
Or, în aceste împrejurări, instanța apreciază că sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 340 lei este una excesivă, fiind suficientă aplicarea unui avertisment petentei, raportat la elementele de individualizare stabilite de art. 21 din OG nr. 2/2001, motiv pentru care instanța va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 340 lei cu sancțiunea avertismentului, cu consecința exonerării petentei de obligația de plată a amenzii.
Pe de altă parte, referitor la sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, instanța reține că aceasta a fost aplicată în conformitate cu dispozițiile art. 100 alin. 3 lit. b OUG 195/2002 care prevăd că în cazul neacordării de prioritate pietonilor angajați în traversarea străzii se aplică pe lângă amenda prevăzută în clasa II de sancțiuni și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile. Totodată, luând în considerare și prevederile art. 96 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 potrivit cărora sancțiunile contravenționale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege și se aplică prin același proces-verbal prin care se aplică și sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului, instanța apreciază că a fost respectat criteriul proporționalității întrucât una dintre cauzele celor mai multe accidente de circulație este ignorarea de către conducătorii auto a obligațiilor privind acordarea de prioritate pietonilor iar o astfel de măsură are menirea de a le atrage acestora atenția asupra imperiozității respectării regulilor de circulație.
Pentru motivele expuse anterior, instanța va admite în parte plângerea contravențională formulată de către petenta Ș. E., și va dispune modificarea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/28.02.2014, încheiat de agenți constatatori din cadrul intimatului în sensul înlocuirii amenzii contravenționale aplicate în sumă de 340 lei, cu sancțiunea avertismentului.
Referitor la cererea petentei privind obligarea initimatei la plata cheltuielilor de judecată, instanța reține că potrivit art. 453 Cod procedură civilă, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
Având în vedere că procesul verbal de constatare a contravenției a fost menținut ca legal și temeinic, instanța apreciază că nu se justifică obligarea intimatului la plata sumei de 20 lei solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, deoarece nu se poate reține o culpă a acesteia în declanșarea prezentului litigiu.
Astfel instanța constată că actul de sancționare a fost întocmit de către reprezentanții intimatului cu respectarea formelor legale, iar înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale a fost determinată de considerente legate de circumstanțele concrete ale contravenției, respectiv circumstanțele personale ale petentei.
În condițiile în care temeiul acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care a pierdut litigiul, instanța apreciază că în speța dedusă judecății nu se poate vorbi de o astfel de culpă care să îi revină intimatului, având în vedere că actul de constatare a fost întocmit în mod corespunzător, iar instanța a procedat numai la o reindividualizare a sancțiunii contravenționale, motiv pentru care va respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de către petenta Ș. E., CNP:_, cu domciliul în Cluj N., ., ., județul Cluj, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, cu sediul în Cluj N., ., jud. Cluj, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/28.02.2014.
Modifică procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/28.02.2014 încheiat de agenți constatatori din cadrul intimatului în sensul înlocuirii amenzii contravenționale aplicată în sumă de 340 lei cu sancțiunea avertismentului.
Menține celelalte dispoziții ale actului sancționator ca fiind legale și temeinice.
Respinge ca neîntemeiată cererea petentei privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea și motivele de apel se depun la Judecătoria Cluj N..
Pronunțată în ședința publică din 27.06.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. G. D. A. P.
4 ex/07.05.2015
Red.I.G.D.
Tehnored. I.G.D.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 831/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... → |
|---|
