Pretenţii. Sentința nr. 3529/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 3529/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 04-04-2014 în dosarul nr. 29692/211/2012

ROMANIA

JUDECATORIA C. N.

SECTIA CIVILA

Operator de Date cu Caracter Personal 3185

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3529/2014

Ședința Publică din 04 aprilie 2014

Complet constituit din :

JUDECATOR: C.-S. N.

GREFIER: M. F.

Pe rol se află pronunțarea hotărârii in dosarul civil cu numărul mai sus menționat, privind cauza civilă privind pe reclamantul M. C. N. - PRIN PRIMAR și pe pârâții C. A. A. și B. C., având ca obiect pretenții DISJ DIN_/211/2011.

La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Instanța constantă că dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din 14 martie 2014, când părțile prezente au pus concluzii pe fondul cauzei conform încheierii de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii de chemare în garanție de față,

Reține că prin cererea de chemare în garanție formulată în dosarul nr._/211/2011, pârâtul M. C.-N., prin Primar a chemat în garanție pe numiții C. A. A., chiriașa apartamentului nr. 4 și Balasz C., chiriaș al apartamentului nr. 10, cu solicitarea obligării acestora la plata sumelor solicitate de reclamantă, reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere datorate de chiriași în baza contractelor de închiriere, cu cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 135 C.pr.civ., instanța a dispus la data de 14.12.2012, judecarea separată a cererii de chemare în garanție formulată de pârât, formându-se dosarul nr._ .

În motivare a arătat că imobilele în litigiu au fost închiriate numiților BALASZ C. și C. A. A., potrivit contractelor de închiriere nr._/22.08.2005 și_/30.07.2000. Chiar dacă Legea nr. 230/2007 stabilește în sarcina proprietarului locuinței obligația de plată a cheltuielilor comune datorate Asociației de proprietari, în acele situații în care locuința este închiriată, iar prin contractul încheiat cu proprietarul chiriașul și-a asumat obligația de a plăti cotele de cheltuieli comune aferente apartamentului, Asociația poate pretinde aceste cheltuieli direct de la chiriașul aflat în culpă. Consideră că M. C.-N., prin primar, nu poate fi obligat la cheltuielile datorate de chiriași, atâta timp cât acesta nu a uzat de imobilul închiriat.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 230/2007 și dispozițiile contractelor de închiriere.

În probațiune, au fost depuse înscrisuri.

Chematul în garanție BALASZ C. nu a formulat întâmpinare, însă s-a prezentat în fața instanței învederând faptul că nu are datorii față de reclamant, manifestându-și nemulțumirea față de faptul că nu i-a fost prelungit contractul de închiriere pe imobil.

Chemata în garanție C. A. A., legal citată conform art. 95 din C.pr.civ., 1865, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru formularea poziției procesuale.

Aspecte procedurale:

Prin adresa emisă de Asociația de proprietari T. M. nr. 45 s-a comunicat faptul că perioada august 2011 mai 2012 a fost acoperită prin plată de către Primăria C.-N..

Prin precizarea de acțiune, M. C.-N., prin primar a solicitat instanței obligarea pârâtului BALASZ C. la 2629 lei, suma de 1069,33 lei cheltuieli comune pentru perioada august 2011 – mai 2012 datorate pentru apartamentul nr. 10 și suma de 1532,67 lei majorări de întârziere calculate de la data de 20.09.2011 până la data de 21.08.2013, obligarea pârâtei C. A. A. la plata sumei de 2964,51 lei, suma de 1236,24 lei cheltuieli comune pentru apartamentul nr. 4 pentru perioada august 201-mai 2012 și suma de 1728,27 lei majorări de întârziere.

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că prin Sentința Civilă nr._/2012 pronunțată de Judecătoria C.-N. în dosarul nr._/211/2011, rămasă definitivă prin Decizia Civilă nr. 636/2013 pronunțată de Tribunalul C. Secția Civilă, a fost admisă în parte cererea precizată de reclamanta Asociația de Proprietari . nr. 45 împotriva pârâtului M. C.-N., reprezentat prin PRIMAR și în consecință a fost obligat pârâtul, în calitate de proprietar al apartamentului cu nr. 4 situat în C.-N., .. 45, jud. C., la plata către reclamantă a sumei de 1236,24 lei reprezentând restanțe la cheltuielile comune pentru perioada august 2011-mai 2012 aferente și penalități de întârziere în cuantum de 0,2 % pe zi de întârziere aferente debitului calculată de la data înregistrării acțiunii – 20.09.2011 și până la data achitării efective a debitului, a fost obligat pârâtul, în calitate de proprietar al apartamentului cu nr. 10 situat în C.-N., .. 45, jud. C., la plata către reclamantă a sumei de lei 1096,33 reprezentând restanțe la cheltuielile comune pentru perioada august 2011-mai 2012 aferente și penalități de întârziere în cuantum de 0,2 % pe zi de întârziere aferente debitului calculată de la data înregistrării acțiunii – 20.09.2011 și până la data achitării efective a debitului.

În fapt, M. C.-N. este proprietar al apartamentelor nr. 4 și 10 din C.-N., .. 45, jud. C.. Apartamentele au fost închiriate chemaților în garanție C. A. A., chiriașa apartamentului nr. 4 și Balasz C. chiriaș al apartamentului nr. 10, în temeiul contractelor de închiriere nr._/22.08.2005 și respectiv nr._/20.07.2000.

În ceea ce privește apartamentul nr. 10, acesta a fost deținut de Balasz C. în baza contractului nr._/20.07.2000, iar prin actul adițional nr. 1 la contractul de închiriere nr._ din 20.07.2000, părțile au stipulat obligația chiriașului de achitare a cheltuielilor comune.

Potrivit art.969 Cod civil, contractul constituie legea părților și se impune executarea întocmai și cu bună credință a acestuia.

Instanța reține că pentru imobilul apartament cu nr. 10 situat în același imobil au fost calculate cheltuieli restante în cuantum de 1096,33 lei cu titlu de cheltuieli comune pe perioada august 2011 – mai 2012.

Deși pârâtul a depus la dosar diverse chitanțe de plată a unor sume de bani, din adresa emisă de Asociația de Proprietari T. M. nr. 45 s-a comunicat faptul că perioada august 2011 mai 2012 a fost acoperită prin plată de către Primăria C.-N., la data de 21.08.2013.

Față de acest aspect și având în vedere că pentru sumele de bani achitate Asociației de Proprietari T. M. nr. 45 cu titlu de restanțe la cheltuielile comune pentru perioada august 2011-mai 2012, M. C.-N., prin primar, s-a subrogat chiriașului BALASZ C. căruia îi revenea obligația stipulată în actul adițional la contract de achitare, instanța urmează să oblige chematul în garanție la plata sumei de 1096,33 lei reprezentând restanțe la cheltuielile comune pentru perioada august 2011-mai 2012 pentru apartamentul cu nr. 10 situat în C.-N., .. 45, jud. C.,

Prin procesul verbal al Adunării Generale a Asociației de Proprietari din data de 02.03.2008 s-a stabilit perceperea unor penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pe lună, astfel că va obliga chematul în garanție BALASZ C. și la plata sumei de 1532,67 lei cu titlu de penalități de întârziere în cuantum de 0,2 % pe zi de întârziere aferente debitului calculată de la data înregistrării acțiunii – 20.09.2011 și până la data de 21.08.2013 – data achitării efective a debitului.

În ceea ce privește apartamentul nr. 4, acesta a fost deținut de C. A. A. în temeiul contractului de închiriere nr._/22.08.2005 pe perioada 11.04._09, însă nu a fost încheiat un act adițional prin care să fie stipulată obligația chiriașei de plată a cheltuielilor comune. Actul adițional nr. 1 depus la fila 37 din dosar este un act adițional în care se prevede obligația de plată a cheltuielilor comune însă este încheiat cu privire la un alt chiriaș C. L. și la un alt contract de închiriere, nr._/03.08.2000, nicidecum la contractul de închiriere nr._/22.08.2005 al numitei C. A. A.. Pentru acest motiv, față de lipsa unei obligații de plată a cheltuielilor de întreținere stipulate în contractul încheiat cu aceasta, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție a Municipiului C.-N., prin primar, împotriva chematei în garanție C. A. A..

Pentru aceste considerente instanța va admite în parte cererea de chemare în garanție formulată de M. C.-N., reprezentat prin PRIMAR, în calitate de proprietar al apartamentului cu nr. 10 situat în C.-N., .. 45, jud. C., și va obliga pe chematul în garanție BALASZ C., în calitate de chiriaș, la plata către reclamantă a sumei de 1096,33 lei reprezentând restanțe la cheltuielile comune pentru perioada august 2011-mai 2012 pentru apartamentul cu nr. 10 situat în C.-N., .. 45, jud. C., și a sumei de 1532,67 lei cu titlu de penalități de întârziere în cuantum de 0,2 % pe zi de întârziere aferente debitului calculată de la data înregistrării acțiunii – 20.09.2011 și până la data de 21.08.2013 – data achitării efective a debitului.

Va respinge, pentru considerentele mai sus expuse, cererea Municipiului C.-N., prin primar de obligare a chematei în garanție C. A. A. la plata sumei de 1236,24 lei și penalități de întârziere.

Văzând dispozițiile art. 274 C.pr.civ., 1865, va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtului Balasz C. la plata cheltuielilor de judecată, față de lipsa dovezilor în ceea ce privește cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă, instanța urmează a respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea de chemare în garanție formulată și precizată de M. C.-N., prin primar, cu sediul în C.-N., .-5, jud. C., în contradictoriu cu chemații în garanție C. A. A., cu domiciliul în C.-N., .. 45, . și citată prin publicitate, și BALASZ C., cu domiciliul în C.-N., .. 45, ., și în consecință:

Obligă pe chematul în garanție BALASZ C. la plata către reclamantă a sumei de 1096,33 lei reprezentând restanțe la cheltuielile comune pentru perioada august 2011-mai 2012 pentru apartamentul cu nr. 10 situat în C.-N., .. 45, jud. C., și a sumei de 1532,67 lei cu titlu de penalități de întârziere în cuantum de 0,2 % pe zi de întârziere aferente debitului calculată de la data înregistrării acțiunii – 20.09.2011 și până la data de 21.08.2013 – data achitării efective a debitului.

Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a chematei în garanție C. A. A. la plata sumei de 1236,24 lei și penalități de întârziere.

Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtului Balasz C. la plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04.04.2014.

JUDECĂTOR, GREFIER,

C.-S. N. M. F.

Red./dact./CSN/22.04.2014/5ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3529/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA