Reexaminare sanctiune contraventionala. Hotărâre din 15-01-2014, Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 15-01-2014 în dosarul nr. 18731/211/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. N.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR CIVIL NR._
Operator de date cu caracter personal 3185
ȘENTINȚA CIVILĂ NR. 228/2014
Ședința publică din 15 ianuarie 2014
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: R. E. G.
GREFIER: A. M.
Ministerul Public reprezentat de procuror C. I.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile înaintată de petentul M. C. N. în contradictoriu cu intimata P. D., având ca obiect reexaminare sancțiune contravențională.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Reprezentantul Ministerului Public arată că nu are de formulat cereri.
Instanța, nefiind excepții de invocat și cereri în probațiune de formulat, în temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ. încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar. Declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a cererii.
În temeiul art.150 C.proc.civ., declară închise dezbaterile, iar cauza fiind n stare de judecată, o reține în pronunțare.
JUDECĂTORIA
Asupra prezentei cauze civile,
Reține că în data de 8.08.2012 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C.-N. cererea formulată de petentul M. C. N. în contradictoriu cu intimata P. D. prin care a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
În fapt, petentul a arătat că prin procesele-verbale de contravenție nr.4610/484/9.06.2011 și nr.4187/484/5.04.2011, intimatei i-a fost aplicată o amendă contravențională în cuantum total de 1.000 lei, fără ca aceasta să o fi achitat în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunilor.
În drept, au fost invocate prevederile art.9 alin.3-5 din O.G.nr.2/2001 rep.
Legal citată, intimata nu s-a prezentat în fața instanței și nu a depus întâmpinare pentru a-și preciza poziția procesuală.
Din actele și lucrările existente la dosar, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție nr.4610/484/9.06.2011 încheiat de către M. C.-N., intimatei i-a fost aplicată o amendă de 500 lei pentru comiterea contravenției prev. de art.3 pct.6 din Legea nr.61/1991 rep.
Prin procesul-verbal de contravenție nr._/484/5.04.2011 încheiat de către M. C.-N., intimatei i-a fost aplicată o amendă de 500 lei pentru comiterea contravenției prev. de art.3 pct.6 din Legea nr.61/1991 rep.
În starea de fapt s-a reținut că în repetate rânduri, intimata a fost surprinsă atrăgând persoane de sex masculin cu scopul de a întreține raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani.
Întrucât procese-verbale de contravenție nu au fost anulate, sancțiunile aplicate au devenit executorii.
Potrivit practicii Înaltei Curți de Casație și Justiție ( dosar 6/2010 decizia 7/2010), dispozițiile art.9 alin.3-5 din O.G.nr.2/2001 prin raportare la art.9 alin.1 și 2 din O.G.nr.2/2001 și la art.1 din O.G.NR.55/2002 se interpretează în sensul admisibilității cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității indiferent dacă contravențiile săvârșite sunt prevăzute și sancționate prin legi, ordonanțe ale Guvernului sau alte acte normative și chiar dacă actul sancționator nu prevede alternativ cu amenda, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
În aceste condiții, întrucât intimata nu a achitat amenda aplicată, în baza art.9 alin.3-5 din O.G.nr.2/2001 rep. instanța va admite cererea și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 1.000 lei aplicată intimatei prin procesele-verbale nr.4610/484/9.06.2011 și nr.4187/484/5.04.2011 cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe durata a 100 ore.
.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea formulată de petentul M. C.-N. cu sediul în mun. C.-N., .-3, jud. C. împotriva intimatei P. D. cu ultimul domiciliu cunoscut în mun. C.-N., ., jud. C. și citată în cauză conform art.95 C.proc.civ. prin publicitate, având ca obiect reexaminare sancțiune contravențională.
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 1.000 lei aplicată intimatei prin procesele-verbale de contravenție nr.4610/484/9.06.2011 și nr.4187/484/5.04.2011 încheiate de M. C.-N. cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe durata a 100 ore.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 ianuarie 2014.
JUDECĂTOR GREFIER
R. E. G. A. M.
Red. 4 ex.-20.01.2014./R.E.G./R.E.G./
| ← Grăniţuire. Sentința nr. 2578/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Somaţie de plată. Hotărâre din 28-02-2014, Judecătoria... → |
|---|








