Somaţie de plată. Hotărâre din 18-02-2014, Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 18-02-2014 în dosarul nr. 29435/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
Dosar nr._
ORDONANȚA CIVILĂ NR. 1555/2014
Ședința publică din data de 18 februarie 2014
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: ȘOIMIȚA-B. T.
GREFIER: C. O.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea COMPANIA NATIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NATIONALE ROMÂNIA S.A. prin Direcția Regională Drumuri și Poduri C. în contradictoriu cu debitoarea S.C. C. S. S.R.L., având ca obiect ordonanță de plată.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 17.02.2014 creditoarea a depus o cerere de amânare, după care:
În temeiul art. 131 alin. 1 C.pr.civ. și art. 1015 C.pr.civ. constată competența generală, materială și teritorială a instanței raportat la art. 94 și art. 107 alin. 1 C.pr.civ.
Instanța respinge ca nefondată cererea de amânare, având în vedere legala citare a debitoarei, care a primit termen în cunoștință.
Nemaifiind alte cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat, în temeiul art. 250-258 C.pr.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar de către creditoare apreciind-o ca fiind legală, verosimilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, luând de asemenea act că debitoarea deși legal citată nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a solicita administrarea de probe în apărare, astfel încât pe baza probelor de la dosar, în temeiul art. 394 C.pr.civ., instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față având ca obiect emiterea unei ordonanțe de plată, constată următoarele:
P. cererea înregistrată la data de 16.12.2013 pe rolul acestei instanțe, sub nr. de mai sus, COMPANIA NATIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NATIONALE ROMÂNIA S.A. prin Direcția Regională Drumuri și Poduri C. în contradictoriu cu debitoarea S.C. C. S. S.R.L. a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată pentru suma de 396,61 lei reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. 9480/15.07.2011. Totodată creditoarea a solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că debitoarea a primit dreptul de utilizare a terenului aflat în administrarea D.R.D.P. C., conform contractului nr. 47/29.04.2009, însă aceasta nu a achitat contravaloarea tarifului de utilizare a zonei de drum, suma restantă fiind cea indicată anterior.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 1013-1024 C.pr.civ..
În dovedirea cererii s-au depus următoarele înscrisuri: contract (f. 10-14), factură fiscală și dovada de comunicare (f. 8, 9), somație și confirmare de primire (f. 4, 5), notificare și confirmare de primire (f. 6, 7).
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 200 lei taxă judiciară de timbru (f. 20).
Debitoarea deși legal citată, nu a depus întâmpinare și nu a solicitat administrarea de probe în apărare.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, constând în actele depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța apreciază cererea întemeiată pentru următoarele considerente:
În fapt, între creditoare, în calitate de administrator al drumului și debitoare, în calitate de utilizator s-a încheiat contractul nr. 47/29.04.2009, având ca obiect utilizarea unei zone de drum aflată în administrarea creditoarei, cu obligația corelativă a debitoarei de a achita o sumă stabilită conform cap. IV și V din contract.
Astfel, în temeiul acestui contract a fost emisă factura fiscală nr. 9480/15.07.2011 în valoare totală de 396,61 lei, care a rămas neachitată.
Potrivit art. 1013 alin. 1 C.pr.civ., prevederile Titlului IX din C.pr.civ. se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate impuse de textul de lege anterior menționat referitor la creanța invocată de către creditoare, instanța reține că, aceasta îndeplinește toate condițiile de admisibilitate, fiind vorba de o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Sub aspectul caracterului cert al creanței, art. 662 alin. 2 din C.pr.civ. prevede că, o creanța este certă când existența ei neîndoielnică. Față de aceste dispoziții, instanța reține că, în cauză, creanța creditoarei în valoare totală de 396,61 lei rezultă cu certitudine din cuprinsul contractului însușit de către debitoare prin semnare și ștampilare și din factura fiscală de la dosar, care fac dovada obligațiilor asumate conform art. 272, art. 273 și art. 277 C.pr.civ.
Sub aspectul caracterului lichid al creanței, art. 662 alin. 3 din C.pr.civ. prevede că, o creanță este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când înscrisul conține elementele care permit stabilirea lui. În raport cu această prevedere, instanța arată că, această creanță în valoare totală de 396,61 lei este determinată în mod expres, constând în suma înscrisă în factura fiscală emisă la valorile calculate conform contractului și actelor adiționale.
Sub aspectul caracterului exigibil al creanței, instanța arată că, potrivit art. 662 alin. 4 C.pr.civ., o creanță este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată, iar în speță, obligația debitoarei de plată a facturii fiscale reprezentând contravaloarea utilizării zonei de drum a devenit scadentă la data stabilită în contract – art. 5.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 1018 alin. 3 și art. 1021 alin. 1 C.pr.civ., instanța va admite cererea și va ordona debitoarei să plătească creditoarei suma de 396,61 lei reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. 9480/15.07.2011.
În temeiul art. 1021 alin. 3 C.pr.civ., instanța va fixa pentru executarea obligațiilor cuprinse în dispozitiv, termenul de 30 zile de la comunicarea prezentei ordonanțe.
Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. 1 C.pr.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
Având în vedere, acest temei juridic, precum și împrejurarea că, societatea creditoarea pentru a promova prezenta cerere a achitat taxa judiciară de timbru în valoare de 200 lei (f. 20), instanța va obliga debitoarea să plătească creditoarei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de emitere a ordonanței de plată formulată de către creditoarea COMPANIA NATIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NATIONALE ROMÂNIA S.A. prin Direcția Regională Drumuri și Poduri C. cu sediul în C., Calea Severinului, nr. 17, jud. D. în contradictoriu cu debitoarea S.C. C. S. S.R.L. cu sediul în Cluj-N., ., nr. 1, jud. Cluj, și în consecință:
Somează debitoarea să plătească creditoarei suma de 396,61 lei reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. 9480/15.07.2011.
Fixează termen de plată de 30 zile de la comunicarea prezentei ordonanțe.
Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea în anulare și motivele se depun la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 februarie 2014.
JUDECĂTOR,GREFIER,
ȘOIMIȚA-B. TRIFANCARMEN O.
Red.Dact/S.B.T./4 ex/12.03.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9993/2014.... | Acţiune pauliană. Sentința nr. 5731/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|








