Somaţie de plată. Hotărâre din 26-05-2014, Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 26-05-2014 în dosarul nr. 6610/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL - 3185
DOSAR NR._
ORDONANȚA CIVILĂ NR. 5362/2014
Ședința publică din data de 26.05.2014
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: I. A. B.
GREFIER: Ș. N.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de creditoarea P. P. SRL în contradictoriu cu debitoarea K&F SV C. SRL, având ca obiect ordonanță de plată.
La apelul nominal făcut în ședința publică atât la prima, cât și la a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, față de cererea creditoarei de judecare a cauzei în lipsa acesteia de la dezbateri, conform dispozițiilor art. 233 alin. 3 C.pr.civ.,
Judecătoria, fiind legal sesizată și obligată din oficiu să își stabilească competența generală, materială și teritorială, potrivit art. 131 alin. 1 C.pr.civ., constată că este competentă să judece prezenta cauză, în baza art. 1015 raportat la art. 94 pct. 1 lit. j și art. 107 alin. 1 C.pr.civ.
Instanța constată că, la data de 22.04.2014, prin Serviciul Registratură, creditoarea a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 lei.
Apoi, având în vedere dispozițiile art. 238 alin. 1 C.pr.civ., instanța apreciază durata cercetării procesului la 30 de zile.
În temeiul art. 255 și 258 C.pr.civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind-o ca fiind utilă, pertinentă și concludentă pentru justa soluționare a cauzei.
Apoi, în temeiul art. 394 alin. 1 C.pr.civ., instanța, socotindu-se lămurită, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. sub nr._ la data de 31.03.2014, creditoarea P. P. SRL a solicitat în contradictoriu cu debitoarea K&F SV C. SRL emiterea unei ordonanțe de plată pentru suma de 12.702,67 lei reprezentând contravaloare factură și a dobânzii legale aferente calculată de la data scadenței până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, creditoarea a învederat, în esență, că a emis pe numele debitoarei factura nr._ din data de 22.03.2013, care nu a fost achitată decât parțial, factură acceptată la plată de debitoare prin semnarea și ștampilarea acordului de reeșalonare a plăților, rămânând un rest neachitat în sumă de 12.702,67 lei.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1013 și urm. C.pr.civ.
În probațiune, s-au depus înscrisuri (filele 5 – 15).
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei – fila 21.
Deși legal citată, debitoarea K&F SV C. SRL nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat, prin reprezentant, în fața instanței pentru a-și preciza poziția procesuală.
În cauză, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
În fapt, creditoarea a emis pe numele debitoarei factura nr._ din data de 22.03.2013 în valoare de 13.202, 67 lei – filele 10 - 11 din dosar, iar potrivit acordului de reeșalonare a plăților de la filele 8 – 9 din dosar, debitoarea a recunoscut debitul solicitat de creditoare.
Raportat la temeiul de drept al cererii de emitere a ordonanței de plată, față de data introducerii cererii de chemare în judecată – 31.03.2014, instanța apreciază că, în speță, sunt incidente prevederile art. 1013 și urm. din Noul Cod de procedură civilă invocate de creditoare în susținerea cererii sale.
Din ansamblul acestor prevederi legale, reiese că acei creditori care dețin o creanță certă, lichidă și exigibilă constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, constatat printr-un înscris, însuțit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege, au la dispoziție pentru valorificarea acesteia o procedură specială în situația în care singurul impediment pentru a trece la executarea silită este lipsa titlului executoriu. Scopul procedurii speciale instituite prin ordonanța de plată constă în obținerea de către creditor a unui titlu executoriu împotriva debitorului fără a se analiza fondul raporturilor juridice pe calea procedurii de drept comun.
Cerințele de admisibilitate ale procedurii ordonanței de plată trebuie întrunite în mod cumulativ, instanța urmând a le va verifica pe fiecare în parte.
Astfel, potrivit art. 662 alin. 2 C.pr.civ., creanța certă este aceea a cărei existență neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. În cauză, existența creanței rezultă din factura nr._ din data de 22.03.2013 în valoare de 13.202, 67 lei – filele 10 - 11 din dosar și acordul de reeșalonare a plăților de la filele 8 – 9 din dosar, ambele semnate și ștampilate de părți. Apoi, în baza alin. 3 al aceluiași articol, o creanță este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui, instanța apreciind că, în cauză, și această condiție este îndeplinită, obiectul creanței fiind determinat prin factura emisă de către creditoare și acordul de reeșalonare a plăților. În ceea ce privește condiția exigibilității, instanța reține că, potrivit art. 662 alin. 4 C.pr.civ., o creanță este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență, creanța creditoarei devenind scadentă la data de 23.03.2013.
De asemenea, în speță, în conformitate cu prevederile art. 1013 C.pr.civ., obligația debitoarei este una de plată a unei sume de bani, respectiv contravaloarea produselor indicate în facturi, care au fost însușite de părți prin semnătură, iar creanța în cauză nu a fost contestată de debitoare în condițiile art. 1018 alin. 3 C.pr.civ., împrejurare pe care instanța o va aprecia ca o recunoaștere a pretențiilor formulate de creditoare.
În consecință, fiind îndeplinte condițiile impuse de art. 1013 C.pr.civ., instanța va admite petitul principal al cererii de emitere a ordonanței de plată.
În ceea ce privește cererea de obligare a debitoarei la plata dobânzii legale instanța, în baza art. 1017 C.pr.civ., va admite și acest capăt de cerere și va obliga debitoarea la plata în favoarea creditoarei a dobânzii legale aferente debitului principal calculată de la data scadenței debitului datorat până la data plății efective.
Pentru considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 1021 alin. 1 C.pr.civ., instanța va admite cererea formulată de creditoare și va dispune emiterea unei ordonanțe de plată prin care debitoarea va fi obligată la plata sumei de 12.702,67 lei reprezentând contravaloare factură neachitată și dobânda legală aferentă calculată de la data scadenței debitului datorat până la data plății efective.
Cât privește termenul de plată, în raport de dispozițiile art. 1021 alin. 1 și 3 C.pr.civ., instanța va stabili ca acesta să fie de 20 zile de la comunicarea prezentei hotărâri.
Având în vedere dispozițiile art. 453 alin. 1 C.pr.civ., instanța va obliga pe debitoare, ca parte care a pierdut procesul, la plata către creditoare a sumei de 200 lei reprezentând taxa judiciară de timbru achitată pentru promovarea prezentei cereri.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
ORDONĂ:
Admite cererea având ca obiect ordonanță de plată formulată de creditoarea P. P. SRL, cu sediul procesual ales în București, .. 123, ., prin avocat L. V., în contradictoriu cu debitoarea K&F SV C. SRL, cu sediul în Cluj-N., .. 9, jud. Cluj.
Ordonă debitoarei să achite în favoarea creditoarei suma de 12.702,67 lei reprezentând contravaloare factură neachitată și dobânda legală aferentă calculată de la data scadenței debitului datorat până la data plății efective.
Fixează termen pentru executarea obligației în 20 zile de la data comunicării prezentei.
Obligă debitoarea la plata în favoarea creditoarei a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de cerere în anulare la Judecătoria Cluj-N. pentru debitoare în termen de 10 zile de la comunicare.
Definitivă pentru creditoare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, data de 26.05.2014.
Președinte, Grefier,
I. A. B.N. Ș.
Red./Dact. B.I.A./N.S./4 ex./30.05.2014
| ← Fond funciar. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 9143/2014.... → |
|---|








