Anulare act. Sentința nr. 1444/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1444/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 22952/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. N.
SECȚIA CIVILA
DOSAR NR._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1444/2015
Ședința publică din 11 februarie 2015
Instanța constituitǎ din
P.: M. I.
GREFIER: R. T.
Pe rol este soluționarea cauzei civile înaintate de reclamanta . în contradictoriu cu pârâții T. C. și S. ROMÂNĂ DE TELEVIZIUNE, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședințǎ publică, la prima strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Fată de lipsa părților, instanța lasă cauza pentru a doua strigare.
La apelul nominal făcut, în ședința publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Fată de precizarea formulată de către reclamant la data de 10.11.2014, fila 14 din dosar, instanța invocă, din oficiu, conform disp. art. 10 alin 1 din Legea 554/2004, excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C. N., sens în care reține cauza spre soluționarea excepției invocate.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de fațǎ, constatǎ urmǎtoarele:
Prin cererea înregistratǎ pe rolul Judecǎtoriei C. N. la data de 20.10.2014 sub nr._, reclamanta ., cu sediul în Marghita, .. 7, .. Bihor, CUI_, a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții S. ROMÂNĂ DE TELEVIZIUNE, cu sediul în București, Calea Dorobanților nr. 191, Sector 1, Cod fiscal RO_ și S. ROMÂNĂ DE TELEVIZIUNE, STUDIOUL TERITORIAL DE TELEVIZIUNE C., cu sediul în C. N., ., jud. C., cod fiscal RO_, sǎ dispunǎ anularea Notificării de plată nr. 5702 din data de 14.07.2014, obligarea pârâților a nu mai emite facturi pe seama sa, precum și achitarea cheltuielilor de judecată în valoare de 87 lei.
În motivarea cererii formulate, reclamanta a indicat, în esențǎ, cǎ prin notificarea menționată s-a pretins avansarea taxei TV aferentă perioadei ianuarie 2013 - iulie 2014, în sumă de 950 lei, însă, deși a solicitat revocarea acesteia, nu s-a primit un răspuns, aceasta în contextul în care societatea nu are calitatea de beneficiar al serviciilor de televiziune publică, nedispunând de instrumente de recepție în acest sens. Pe de altă parte, s-a învederat că nu există un contract care să stabilească drepturile și obligațiile părților, așadar nu poate fi obligată la achitarea unui serviciu de care nu beneficiază, în realitate. În fine, s-a subliniat că, atât din jurisprudența instanței supreme, cât și din cea a instanței de contencios constituțional, rezultă că pot fi obligate la plata taxei numai persoanele juridice care beneficiază efectiv de serviciile în discuție, ceea ce nu este cazul în situația de față.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 41/1994.
În susținerea pretențiilor sale, reclamanta a anexat cererii formulate un set de înscrisuri ( f. 4 - 7 ).
Cererea a fost timbratǎ cu taxa judiciară de timbru în sumǎ de 72 lei, respectiv 20 lei ( f. 3 și 14 ).
La data de 10.11.2014, reclamanta a răspuns solicitărilor instanței, stabilite în urma verificării cererii de chemare în judecată în condițiile art. 200 alin. (1) din C. proc. civ. ( f. 11 ), învederând că, în opinia sa, pârâta S. Română de Televiziune a emis un act ilegal și invocând prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004 ( f. 14 ). Pe de altă parte, s-a subliniat că nu există un contract care să fi stat la baza emiterii notificării de plată, astfel că nu poate fi obligată la plata unor servicii de care nu a beneficiat și pe care nu le-a solicitat.
Pârâta S. Română de Televiziune a formulat la 16.12.2014 întâmpinare ( f. 21 - 23 ), prin care a ridicat excepția necompetenței teritoriale a instanței sesizate în soluționarea cererii, având drept consecință declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, excepția nulității cererii de chemare în judecată, precum și excepția lipsei de interes, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
În motivarea poziției sale procesuale, pârâta a învederat că, raportat la dispozițiile art. 107 alin. (1) și 132 alin. (3) din C. proc. civ., se impune trimiterea cauzei Judecătoriei Sectorului 1 București, instanța sesizată nefiind competentă teritorial a rezolva pricina. În ce privește excepția nulității cererii de chemare în judecată, s-a considerat că nu se poate determina obiectul său, motivele de fapt și de drept, astfel că nu sunt îndeplinite cerințele la care se referă art. 194 lit. c) și d) din C. proc. civ. În fine, raportat la excepția lipsei de interes, s-a subliniat că notificarea de plată la care face referire reclamanta nu are caracterul unui act juridic propriu - zis și, cu atât mai puțin, a unui titlu executoriu, astfel că nu există un interes actual în promovarea prezentului demers procesual, ținând seama și de considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 448/2013, de vreme ce împotriva reclamantei nu a fost formulată o cerere prin care să se solicite obligarea sa la plata taxei TV. Relativ la fondul cauzei, s-a apreciat că acțiunea promovată este neîntemeiată, dat fiind că notificarea transmisă reclamantei reprezintă o simplă comunicare, iar aceasta are posibilitatea de a informa asupra împrejurării că nu este beneficiara serviciilor de televiziune, împreună cu actele care fac dovada aspectului menționat.
În drept, s-au invocat prevederile art. 205 din C. proc. civ.
În susținerea poziției sale procesuale, pârâta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Pârâta S. Română de Televiziune, Studioul Teritorial de Televiziune C., a depus la 16.12.2014 întâmpinare ( f. 25 - 27 ), prin care a invocat excepția lipsei capacității sale procesuale de folosință, excepția necompetenței teritoriale a instanței sesizate în soluționarea cauzei, excepția nulității cererii de chemare în judecată, precum și excepția lipsei de interes, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
În motivarea poziției sale procesuale, pârâta a învederat că, raportat la dispozițiile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 41/1994, studiourile teritoriale ale Societății Române de Televiziune nu au personalitate juridică, astfel că nu pot fi părți în proces, iar în baza art. 107 alin. (1) și 132 alin. (3) din C. proc. civ., se impune și trimiterea cauzei Judecătoriei Sectorului 1 București, instanța sesizată nefiind competentă teritorial a rezolva pricina. În ce privește excepția nulității cererii de chemare în judecată, s-a considerat că nu se poate determina obiectul său, motivele de fapt și de drept, astfel că nu sunt îndeplinite cerințele la care se referă art. 194 lit. c) și d) din C. proc. civ. În fine, raportat la excepția lipsei de interes, s-a subliniat că notificarea de plată la care face referire reclamanta nu are caracterul unui act juridic propriu - zis și, cu atât mai puțin, a unui titlu executoriu, astfel că nu există un interes actual în promovarea prezentului demers procesual, ținând seama și de considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 448/2013, de vreme ce împotriva reclamantei nu a fost formulată o cerere prin care să se solicite obligarea sa la plata taxei TV. Relativ la fondul cauzei, s-a apreciat că acțiunea promovată este neîntemeiată, dat fiind că notificarea transmisă reclamantei reprezintă o simplă comunicare, iar aceasta are posibilitatea de a informa asupra împrejurării că nu este beneficiara serviciilor de televiziune, împreună cu actele care fac dovada aspectului menționat.
În drept, s-au invocat prevederile art. 205 din C. proc. civ.
În susținerea poziției sale procesuale, pârâta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Reclamanta a depus la 30.12.2014 răspuns la întâmpinare ( f. 32 - 33 ), prin care a reliefat că notificarea de plată a fost emisă de către T. C., ce are calitatea de beneficiar al taxei, motiv pentru care excepția necompetenței teritoriale a instanței sesizate este neîntemeiată. Raportat la nulitatea cererii de chemare în judecată, s-a arătat că în cuprinsul său este evidențiat temeiul de drept, anume art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, respectiv obiectul cererii, respectiv anularea notificării de plată și obligarea pârâților să nu mai emită facturi pe seama sa. În ce privește lipsa de interes, s-a apreciat că prin notificarea menționată s-a solicitat explicit achitarea taxei, cu mențiunea că, în caz de neplată, vor fi datorate penalități și dobânzi, așadar, în situația în care notificarea nu ar fi fost contestată, s-ar fi promovat o acțiune împotriva sa. Totodată, s-a învederat că s-a pretins reanalizarea situației, însă nu s-a primit niciun răspuns, motiv pentru care a fost necesară sesizarea instanței de judecată. Referitor la fondul cauzei, reclamanta a subliniat că nu poate fi obligată la plata taxei în circumstanțele în care nu beneficiază de serviciile respective.
Analizând, cu titlu preliminar, excepția invocatǎ din oficiu, instanța reține urmǎtoarele:
Astfel cum dispune art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public, iar în baza art. 10 alin. (1) din același act normativ, Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
În ce privește cauza de față, instanța constată că, așa cum se poate observa din cuprinsul cererii introductive ( f. 1 - 2 ), respectiv din precizările depuse la 10.11.2014, în urma emiterii rezoluției de verificare a cererii de chemare în judecată ( f. 11 și 14 ), precum și din răspunsul la întâmpinare ( f. 32 ), reclamanta a înțeles să pretindă anularea Notificării de plată nr. 5702 din data de 14.07.2014 ( f. 4 ), apreciind că ar fi în discuție un act nelegal și invocând în acest sens prevederile art. 1 raportat la art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004. În asemenea circumstanțe, nu poate fi omis că, în baza art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., principiul disponibilității guvernează procesul civil, impunându-se așadar judecătorului, ținut de obiectul și limitele procesului stabilite de părțile litigante, or în condițiile în care reclamanta a considerat că notificarea menționată mai sus reprezintă un act nelegal, emis de o persoană juridică asimilată unei autorități publice ( f. 14 ), pretinzând anularea sa, trebuie conchis că instanța sesizată nu este competentă material a judeca prezenta cauză, având în vedere dispozițiile art. 1 alin. (1) raportat la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Din această perspectivă, este de reținut, într-adevăr, că potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, autoritatea publică este definită drept orice organ de stat sau al unităților administrativ - teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, iar conform lit. c) din cadrul aceluiași articol, actul administrativ reprezintă actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ, însă, cu toate acestea, numai instanța de contencios administrativ este abilitată a aprecia dacă, într-o situație concretă cum este cea din prezentul litigiu, sunt îndeplinite condițiile de sesizare la care se referă art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, așadar numai instanța competentă material, iar nu cea de drept comun, cum este Judecătoria C. N., poate discerne dacă, pe de o parte, Notificarea de plată nr. 5702 din data de 14.07.2014 ( f. 4 ) constituie un act administrativ și, pe de altă parte, dacă pârâții au calitatea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 554/2004.
În consecință, văzând dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în baza art. 130 alin. (2) coroborat cu art. 132 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C. N. în soluționarea cererii reclamantei, excepție invocată de instanțǎ din oficiu și va trimite dosarul instanței competente, respectiv Curții de Apel C., jud. C., în opinia instanței acesta fiind organul jurisdicțional competent material a rezolva pricina, față de împrejurarea că notificarea de plată la care se face referire în cuprinsul cererii introductive apare ca fiind emisă de către S. Română de Televiziune ( f. 4 ), fiind lipsită de relevanță împrejurarea că aceasta ar fi acționat printr-o structură fără personalitate juridică, câtă vreme în discuție rămâne un aspect ce ține de organizarea sa internă. În acest context, este de subliniat că, deși prin întâmpinarea formulată, atât pârâta S. Română de Televiziune, cât și pârâta S. Română de Televiziune, Studioul Teritorial de Televiziune C., au invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. N. în soluționarea pricinii, arătând că instanța competentă ar fi Judecătoria Sectorului 1 București ( f. 21 și 26 ), totuși instanța apreciază că, nefiind competentă material a rezolva litigiul, nu are căderea de a se pronunța asupra competenței teritoriale, ce urmează a fi cercetată, în condițiile legii, de către organul jurisdicțional competent material, ținând seama și de dispozițiile art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., care reglementează modalitatea de soluționare a excepțiilor invocate simultan. În fine, raportat la excepțiile lipsei de interes și lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei S. Română de Televiziune, Studioul Teritorial de Televiziune C., trebuie relevat că acestea reprezintă excepții de fond, ce valorifică anumite lipsuri legate de condițiile de exercitare a acțiunii civile, potrivit art. 32 alin. (1) lit. a) și d) raportat la art. 33 și 56 alin. (1) din C. proc. civ., or necompetența materială are caracterul unei excepții de procedură în sensul art. 245 cu referire la art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., ce se rezolvă prioritar față de excepțiile de fond amintite în cele ce preced.
Prin urmare, instanța reiterează concluzia în sensul că, după aprecierea sa, Curtea de Apel C. reprezintă organul jurisdicțional competent material a soluționa litigiul de față, motiv pentru care excepția invocată din oficiu urmează a fi admisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Judecǎtorei C. N. în soluționarea cererii de chemare în judecatǎ formulatǎ de cǎtre reclamanta ., cu sediul în Marghita, .. 7, .. Bihor, CUI_, în contradictoriu cu pârâții S. ROMÂNĂ DE TELEVIZIUNE, cu sediul în București, Calea Dorobanților nr. 191, Sector 1, cod fiscal RO_ și S. ROMÂNĂ DE TELEVIZIUNE, STUDIOUL TERITORIAL DE TELEVIZIUNE C., cu sediul în C. N., ., jud. C., cod fiscal RO_, excepție invocată de instanță din oficiu.
Trimite dosarul instanței competente, respectiv Curții de Apel C., jud. C..
Definitivǎ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.02.2015.
JUDECĂTOR, GREFIER,
M. I. R. T.
Red. / Tehn. MI
16.02.2015 - 2 ex.
| ← Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 1916/2015.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 2058/2015. Judecătoria... → |
|---|
