Anulare act. Sentința nr. 2339/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2339/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 2339/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3185
Dosar nr._
SENTINTA CIVILA NR. 2339/2015
Ședința publică din data de 4 martie 2015
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: N. F. B.
GREFIER: A. ȘEROMOV
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta I. DE P. JUDETEAN CLUJ in contradictoriu cu paratul H. M. B., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima si la a doua strigare, se constata lipsa parților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, după care se constata că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 18.02.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă când, instanța, pentru a da posibilitate parților sa depună la dosarul cauzei concluzii scrise asupra excepției puse in discuție, a amânat pronunțarea pentru astăzi 04.03.2015.
INSTANȚA
Deliberând, retine ca prin cererea formulata de reclamantul I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ si înregistrata la data de 18.11.2014 se solicita pronunțarea unei hotărâri judecătorești in contradictoriu cu paratul H. M. B. prin care sa se dispună anularea actului administrative - proces verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 11.07.2014.
In motivarea cererii sale, reclamantul arata ca in momentul întocmirii procesului verbal contravențional agentul constatator nu a notat in mod corect numele contravenientului, respective H. M. B.. Ulterior, după trimiterea procesului verbal in debit s-a constatat ca nu poate fi pusa in executare creanța bugetara din acest motiv si in consecința a fost restituit procesul verbal contravențional, reclamantului.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 1 alin.6 din Legea nr. 554/2004.
In probațiune, au fost depuse înscrisuri.
Paratul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare si nu s-a prezentat in instanța.
La primul termen de judecata fixat, instanța a invocat excepția necompetentei materiale a Judecătoriei, excepție pe care o va admite din următoarele considerente.
Potrivit stării de fapt, reclamantul a emis un act administrativ care nu poate produce efecte ca urmare a greșelii pe care îl conține, respectiv numele greșit al contravenientului.
Conform art. 1 alin.6 din Legea nr. 554/2004 “ (6) Autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanței anularea acestuia, în situația în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice. În cazul admiterii acțiunii, instanța se pronunță, dacă a fost sesizată prin cererea de chemare în judecată, și asupra validității actelor juridice încheiate în baza actului administrativ nelegal, precum și asupra efectelor juridice produse de acestea. Acțiunea poate fi introdusă în termen de un an de la data emiterii actului.”
Totodată, potrivit art. 2 lit. g din Legea nr. 554/2004, instanța este secția de contencios administrativ a Tribunalului.
In consecința, va admite excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Cluj-N. si va declina acțiunea in anulare in favoarea Tribunalului Cluj - Secția mixta de contencios administrativ si fiscal, conflicte de munca si asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Cluj-N. si in consecința declina acțiunea in anulare formulata de reclamantul IPJ CLUJ in contradictoriu cu paratul H. M. B., in favoarea Tribunalului Cluj - Secția mixta de contencios administrativ si fiscal, conflicte de munca si asigurări sociale.
Definitiva.
Pronunțata in ședința publica din 04.03.2015.
JUDECATOR: GREFIER:
N.-F. B. A. S.
Red./dact: N.F.B.
23.03.2015/3ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2455/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1616/2015.... → |
|---|








