Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2442/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2442/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 2442/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ N.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2442/2015
Ședința camerei de consiliu din 05.03.2015
Instanța constituită din :
JUDECATOR: P. VICTORIȚA P.
GREFIER: A. M.
Pe rol fiind soluționarea cererii cu valoare redusa înaintată de reclamanta E. KASI ROMANIA S.R.L., in contradictoriu cu parata S. L..
La apelul nominal făcut în cauză se constata lipsa partilor.
Procedura este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
În temeiul art.131/ alin.1/ NCPC, analizând din oficiu competența, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cerere cu valoare redusa si in temeiul art. 238/ NCPC raportat la inscrisurile aflate la dosar apreciaza ca prezenta cauza se poate solutiona la acest termen de judecata.
Instanta nefiind exceptii de invocat si alte cereri in probatiune de formulat in temeiul art. 260/ NCPC incuviinteaza proba cu inscrisurile aflate la dosar, declara inchisa faza probatorie si in temeiul art. 394/alin.1/NCPC, declara inchise dezbaterile si retine cauza in pronuntare, pe baza actelor de la dosar.
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra cauzei civile de fațǎ, constatǎ urmǎtoarele:
Prin cererea înregistratǎ pe rolul Judecǎtoriei Cluj N. la data de 19.12.2014 sub nr._, reclamanta . SRL, cu sediul în București, .. 10A, Sector 2, înregistrată la O. R. C. sub nr. J40/_/2002, CUI_, a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta S. L., CNP_, cu dom. în Cluj N., Parc Feroviarilor, nr. 20, jud. Cluj, să dispună obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 482,26 lei reprezentând debit principal, precum și a sumei de 482,26 cu titlu de penalități de întârziere, 69,20 lei dobândă legală, 2140,88 lei taxă de reziliere, precum și a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea litigiului, în sumă de 200 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.
În motivarea cererii formulate, reclamanta a indicat, în esențǎ, cǎ între Orange România SA și pârâtă a intervenit contractul de servicii de telecomunicații integrate nr._/02.11.2011, în baza căruia au fost emise facturile pe care își întemeiază pretențiile, ce nu au fost integral achitate, așa încât s-au determinat și penalități de întârziere, până la concurența debitului principal, iar apoi s-a calculat dobânda legală, potrivit O. G. nr. 13/2011. În același context, s-a relevat de către reclamantă că, în urma perfectării unui contract de cesiune de creanță, E. Investment RO Gmbh a dobândit dreptul deținut de către Orange România SA față de pârâtă, aceasta din urmă fiind notificată cu privire la cesiunea intervenită, care a fost și înregistrată în Arhiva electronică de garanții reale mobiliare, E. K. România efectuând activități de recuperare a creanțelor în calitate de administrator al activelor.
Totodată, s-a apreciat că există o creanță certă, lichidă și exigibilă, astfel că este justificată admiterea cererii promovate, iar raportat la taxa de reziliere solicitată, s-a considerat că această reprezintă o justă despăgubire, în circumstanțele în care pârâta a achiziționat anumite echipamente la un preț redus, împrejurare ce are natura unei subvenții acordate sub condiția ca durata de valabilitate a contractului să fie de 24 luni, iar beneficiarul să își îndeplinească obligațiile asumate. În fine, s-a subliniat că taxa de reziliere a fost prevăzută ca un procent din valoarea abonamentelor rămase de achitat până la împlinirea perioadei stabilite prin convenția încheiată, fiind calculată conform art. 1.16 din TCG, neavând caracterul unei clauze abuzive întrucât Legea nr. 161/2010 nu poate fi aplicată în cauză, ținând seama de principiul neretroactivității, atât perfectarea convenției, cât și rezilierea fiind anterioare intrării în vigoare a actului normativ, iar încetarea contractului s-a produs din inițiativa prestatorului, iar nu a pârâtului, care oricum nu ar putea invoca propria culpă în nerespectarea obligațiilor sale, care a condus la rezilierea convenției.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1025 și urm. din C. proc. civ., respectiv ale Titlului VI, Capitolul I din C. Civ.
În susținerea pretențiilor sale, reclamanta a anexat cererii formulate un set de înscrisuri ( f. 15 - 60 ).
Cererea formulatǎ a fost timbratǎ cu taxa judiciară de timbru în sumǎ de 200 lei (f. 7).
Deși pârâtei i-au fost transmise formularul de cerere și înscrisurile anexate ( f. 59 - 63 ), totuși aceasta nu a completat formularul de răspuns și nici nu și-a exprimat, într-o altă modalitate, poziția procesuală în raport de acțiunea promovată.
În baza art. 255 alin. (1) raportat la art. 258 alin. (1) din C. proc. civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Astfel cum rezultă din cuprinsul contractului seria_/02.11.2011, privind abonamentul Pantera 12 aferent numărului_ (f. 20 - 21), între Orange România în calitate de prestator și pârâtă în calitate de beneficiar s-au derulat raporturi materializate prin furnizarea, în favoarea acestuia din urmă, a unor servicii specifice, taxa lunară fiind de 12 eur + TVA pârâta angajându-se a achita contravaloarea serviciilor prestate, potrivit art. 5 din clauzele contractuale de bază, în maxim 14 zile calendaristice de la emiterea facturii ( f. 22), neplata facturii poate atrage aplicarea de penalități de întârziere clientului, de 1% / zi de întârziere, calculate asupra valorii totale a facturii, până la data achitării integrale a sumelor datorate.
În derularea raporturilor contractuale, ca urmare a furnizării serviciilor de cǎtre Orange România, au fost emise facturile JAF_/07.01.2012, pentru suma de 58,50 lei, având ultima zi de plată la 21.01.2012 ( f. 15 ), JAF_/07.01.2012, pentru suma de 392,24 lei, având ultima zi de plată la 21.01.2012 ( f. 17 ), JAE_/07.12.2011, pentru suma de 70,47 lei, având ultima zi de plată la 21.12.2011 ( f. 18 ) și JAE_/07.12.2011, pentru suma de 162,27 lei, având ultima zi de plată la 21.12.2011 ( f. 20 ), care nu au fost achitate de către pârâtă, deși data scadenței, astfel cum a fost indicată în fiecare dintre facturile enumerate, este deja împlinită.
În fine, trebuie reținut că între Orange România, în calitate de cedent și E. Investment RO Gmbh, drept cesionar, a intervenit o cesiune de creanță, cesiunea astfel intervenită fiind înscrisă în Arhiva electronică de garanții reale mobiliare ( f. 59-60) reclamanta acționând în calitate de administrator al activelor, însărcinat a realiza servicii de recuperare a creanțelor cedate.
Relativ la litigiul de față, instanța observǎ cǎ între Orange România și pârâtă s-a încheiat un contract de furnizare de servicii, în sensul art. 1766 alin. (1) din C. Civ., or beneficiarul este ținut a achita contravaloarea serviciilor prestate, prețul datorat fiind cel prevăzut în lege sau în contract, după cum rezultă din art. 1768 alin. (1) din C. Civ. Mai mult decât atât, contractului de furnizare îi sunt aplicabile dispozițiile privitoare la vânzare, potrivit art. 1771 din C. Civ., din această perspectivă fiind relevante prevederile art. 1724 din C. Civ., ce stabilesc că, în mǎsura în care cumpǎrǎtorul nu a plǎtit, vânzǎtorul este îndreptǎțit sǎ obținǎ executarea silitǎ a obligației de platǎ.
Așadar, instanța observǎ cǎ, deși au fost prestate anumite servicii pârâtului, astfel cum acestea au fost convenite prin contractele încheiate ( f. 20 - 21 și 51 - 52 ), totuși pânǎ în prezent contravaloarea acestora nu a fost integral achitatǎ, fiind în discuție un debit total de 482,26 lei, după cum rezultǎ din facturile enumerate mai sus ( f. 15 - 19 ), în cuprinsul cǎrora sunt individualizate serviciile efectiv prestate și ultima zi de plată, fiind evidențiată și perioada în raport de care acestea au fost furnizate.
În consecințǎ, cum obligația de platǎ a prețului serviciilor nu a fost pânǎ în prezent executatǎ, deși scadența acesteia este de mult timp împlinitǎ, pârâtul nefăcând dovada plăților ce ar fi fost efectuate și cum între Orange România și E. Investment RO Gmbh a intervenit o cesiune de creanță, cesiunea fiind opozabilă pârâtei în condițiile art. 1580 din C. Civ., astfel că E. Investment RO Gmbh a dobândit dreptul de creanță, potrivit art. 1566 alin. (1) din C. Civ. raportat la art. 1568 alin. (1) lit. a) din C. Civ., instanța va dispune admiterea capǎtului principal de cerere și va obliga pârâta să achite reclamantei suma de 482,26 lei cu titlu de debit principal, conform contractelor și facturilor depuse la dosar.
Relativ la solicitarea având ca obiect plata sumei de 482,26 lei cu titlu de penalități de întârziere ( f. 3 și 6 ), este de observat, mai întâi, că potrivit prevederilor art. 5 din clauzele contractuale de bază ( f. 21 și 52 ), Neplata în termenul sus - menționat poate atrage aplicarea de penalități de întârziere clientului, de 1% / zi de întârziere, calculate asupra valorii totale a facturii, până la data achitării integrale a sumelor datorate ..., conform art. 1.9 din TCG, iar în baza alin. (4) din stipulațiile contractuale menționate, În caz de neplată a facturii până la expirarea termenului stabilit pentru plata facturii conform art. 5 din clauzele contractuale de bază, clientul este de drept în întârziere, fără a mai fi necesară îndeplinirea vreunei alte formalități și va datora penalități de întârziere de 0,5% pentru fiecare zi calendaristică de întârziere, calculate asupra valorii totale a facturii, până la data achitării integrale a sumelor datorate către Orange România. Cuantumul sumelor datorate de client cu titlu de penalități de întârziere poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate ( f. 31 ).
În al doilea rând, fațǎ de împrejurarea cǎ în prezenta cauză pretențiile reclamantei se întemeiazǎ pe cele două convenții de furnizare de servicii, ce au fost perfectate între un profesionist, anume operatorul Orange România SA, ce a acționat în cadrul activitǎții sale obișnuite și un consumator, ce a contractat în calitatea sa de persoanǎ fizicǎ, în afara oricǎrui cadru comercial, industrial, de producție, artizanal ori liberal, raportat la prevederile art. 2 pct. 2 din O. G. nr. 21/1992, trebuie concluzionat cǎ în litigiul de față urmeazǎ a primi aplicare dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, ce transpune în dreptul intern normele Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, luând în considerare jurisprudența constantǎ a Curții de Justiție a Uniunii Europene, care justificǎ evaluarea din oficiu a caracterului abuziv al art. 1.9 alin. (4) din cadrul termenilor și condițiilor generale la contractele încheiate între Orange România SA și pârât.
Pe de altǎ parte, este de observat cǎ, așa cum rezultǎ din art. 4 alin. (4) din Legea nr. 193/2000, anexa pe care actul normativ menționat o cuprinde redǎ, cu titlu exemplificativ, clauze considerate ca fiind abuzive, printre acestea numǎrându-se și cea prevǎzutǎ de alin. (1) lit. r) din anexa legii, ce se referǎ la ipoteza în care stipulațiile contractuale respective permit comerciantului obținerea unor sume de bani de la consumator, în cazul neexecutării sau finalizării contractului de către acesta din urmă, fără a prevedea existența compensațiilor în sumă echivalentă și pentru consumator, în cazul neexecutării contractului de către comerciant.
Raportat la prezentul litigiu,, instanța apreciază că prevederile contractuale ale art. 1.9 alin. (4) din cadrul termenilor și condițiilor generale ( f. 31 ), în baza cărora reclamanta pretinde penalități în cuantum total de 482,26 lei, așadar la nivelul debitului principal datorat ( f. 6 ), determinate prin aplicarea unui procent de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere la plată, care prezintă un nivel mult superior dobânzii legale penalizatoare, stabilite prin dispozițiile art. 3 alin. (2) din O. G. nr. 13/2011, prezintă un caracter abuziv, clauza în discuție nefiind de natură a produce efecte juridice asupra consumatorului, în sensul obligării sale la plata penalităților de întârziere solicitate.
Din această perspectivă, instanța reține, pe de o parte, că stipulațiile contractuale în temeiul cărora se solicită dobânda convențională nu au fost negociate direct cu pârâta - consumator, care nu a avut posibilitatea de a influența conținutul lor, câtǎ vreme art. 1.9 alin. (4) este cuprins în termenii și condițiile generale pentru utilizarea abonamentelor Orange ( f. 22 și 31 ), așadar sunt în discuție prevederi contractuale standard, preformulate, care se includ în categoria avută în vedere de legiuitor în contextul dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 care, definind clauzele considerate ca nefiind negociate direct cu un consumator, se referă, cu titlu exemplificativ, la condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. În consecință, cum însuși legiuitorul trimite la categoria condițiilor generale și față de particularitățile cauzei de față, trebuie considerat că și clauza de la art 1.9 alin. (4), încadrată în termenii și condițiile generale pentru utilizarea abonamentelor Orange, care impune pârâtului îndatorirea de a achita penalități de 0,5% pentru fiecare zi în situația întârzierii la plată, nu a fost direct negociată cu beneficiarul, aceasta independent de aspectul că, în mod concret, consumatorul s-a bucurat de opțiunea de a încheia sau nu contractul cu operatorul de servicii.
Deși neîndeplinirea de către beneficiar a obligațiilor asumate atrage activarea clauzei penale, totuși nivelul daunelor moratorii este mult prea ridicat, iar în sarcina operatorului nu sunt stabilite îndatoriri similare pentru ipoteza nerespectării obligațiilor sale, așadar în prezentul litigiu se identifică clauzele abuzive prezentate cu titlu exemplificativ în anexa Legii nr. 193/2000, la alin. (1) lit. i) și r), ce se referă la stipulațiile care obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant, respectiv la cele care permit comerciantului obținerea unor sume de bani de la consumator, în cazul neexecutării sau finalizării contractului de către acesta din urmă, fără a prevedea existența compensațiilor în sumă echivalentă și pentru consumator, în cazul neexecutării contractului de către comerciant.
În consecință, având în vedere împrejurarea că, pe de o parte, suma la care ar fi ținut pârâta cu titlu de penalități de întârziere poate depăși atât nivelul debitului principal, aceasta indiferent de pretențiile concrete ale reclamantei în cauza de față, cât și prejudiciul suferit de către prestator ca urmare a neachitării la scadență și, pe de altă parte, față de obligațiile stabilite în sarcina reclamantei potrivit art. 1.6.1 alin. (7) și (9), evidențiate mai sus ( f. 29 - 30 ), este cert că nu există un echilibru între îndatoririle părților în ipoteza neexecutării contractului de către consumator.
Așadar, în condițiile în care nu poate avea loc o executare a unei obligații asumate printr-o clauză contractuală abuzivă, capătul de cerere referitor la plata sumei de 482,26 lei reprezentând penalități de întârziere va fi respins ca neîntemeiat, clauza abuzivă neputând produce efecte juridice asupra consumatorului, potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000.
Apoi, instanța reține cǎ reclamanta pretinde, cu titlu de taxă de reziliere, suma de 2140,88 lei reprezentând o pretinsă despăgubire pentru acordarea unei subvenții la achiziționarea unor echipamente, respectiv pentru nerespectarea duratei convenției, stabilită pentru 24 de luni ( f. 20 și 51 ), în temeiul art. 1.16 alin. (1) din termenii și condițiile generale la contractul de furnizare de servicii, ce stabilește că ... În toate aceste cazuri, clientul va datora Orange România despăgubiri în valoare egală cu valoarea prejudiciului cauzat. În plus, în cazul în care rezilierea are loc înainte de expirarea perioadei minime contractuale, clientul va fi obligat, pe lângă eventuale alte despăgubiri potrivit prevederilor de mai sus, la plata unor despăgubiri egale cu valoarea abonamentului înmulțită cu numărul de luni rămase până la expirarea perioadei minime contractuale ( f. 35 ). Totuși, fațǎ de considerentele ce vor fi arǎtate în continuare, instanța apreciazǎ cǎ stipulațiile ce stabilesc în sarcina pârâtului îndatorirea de a achita suma indicată prezintǎ un caracter abuziv, așa încât pretențiile reclamantei sunt neîntemeiate, neputând fi solicitatǎ executarea unei obligații în baza unei clauze având natura menționată.
Din această perspectivă, instanța observǎ, în primul rând, că stipulațiile contractuale în discuție nu au fost negociate direct cu pârâta - consumator, care nu a avut posibilitatea de a influența conținutul lor, câtǎ vreme clauza de la art. 1.16 alin. (1) este cuprinsǎ în termenii și condițiile generale pentru utilizarea abonamentelor Orange ( f. 22 și 35 ), așadar sunt în discuție stipulații convenționale standard, preformulate, care se includ în categoria avută în vedere de legiuitor în contextul dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 care, definind clauzele considerate ca nefiind negociate direct cu un consumator, se referă, cu titlu exemplificativ, la condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. În consecință, cum însuși legiuitorul trimite la categoria condițiilor generale și față de particularitățile cauzei de față, trebuie considerat că și clauza de la art. 1.16 alin. (1), încadrată în termenii și condițiile generale pentru utilizarea abonamentelor Orange, nu a fost direct negociată cu pârâtul, aceasta independent de aspectul că, în mod concret, consumatorul s-a bucurat de opțiunea de a încheia sau nu contractul cu operatorul de servicii.
Astfel, nu poate fi omis că, așa cum rezultă din clauza de la art. 1.16 alin. (1), cuprinsǎ în termenii și condițiile generale pentru utilizarea abonamentelor Orange ( f. 22 și 35 ), pârâta ar fi ținută a achita anumite sume, cu titlu de despăgubire, în ipoteza în care, printre altele, s-ar ajunge la rezilierea unilaterală a contractului de furnizare înainte de expirarea duratei inițiale, potrivit art. 1.16 alin. (1) pct. (i) raportat la art. 1.9 alin. (6) ( f. 31 și 35 ), cum s-a întâmplat și în prezentul litigiu, însă cuantumul daunelor datorate ar fi individualizat potrivit unor criterii stabilite exclusiv de operator, deci în funcție de opțiunea sa unilaterală, de vreme ce în ipoteza de față se poate ajunge la situația în care, deși contractul a fost reziliat, deci furnizorul nu mai are îndatorirea de a presta vreun serviciu, totuși în baza unei clauze penale inserate în termenii și condițiile generale consumatorul s-ar vedea ținut a achita contravaloarea abonamentului pentru întreaga perioadă minimă contractuală. În aceste circumstanțe, trebuie apreciat că o asemenea prerogativă recunoscută operatorului este de natură a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, câtă vreme consumatorul s-ar vedea plasat în situația de a achita daunele pretinse de către prestator, în cuantumul solicitat de acesta, indiferent de împrejurări, chiar dincolo de prejudiciul ce ar fi fost cauzat și chiar dacă serviciul nu mai este în mod efectiv prestat.
Concluzionând, instanța apreciază că sunt întrunite condițiile impuse de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, necesare pentru constatarea caracterului abuziv al clauzei de la art. 1.16 alin. (1), cuprinsǎ în termenii și condițiile generale pentru utilizarea abonamentelor Orange ( f. 22 și 35 ). În consecință, observând că, potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000, clauzele abuzive nu vor produce efecte asupra consumatorului, această dispoziție prezentând caracter imperativ, instanța va respinge ca fiind neîntemeiat capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la plata sumei de 2140,88 lei cu titlu de taxă de reziliere, neputând fi imaginată executarea unei obligații în temeiul unei clauze apreciate ca fiind abuzivă și care, prin urmare, nu produce efecte față de consumator.
Relativ la dobânda legală solicitată de cǎtre reclamantǎ, instanța observǎ cǎ, potrivit art. 1535 alin. (1) din C. Civ., În cazul în care o sumǎ de bani nu este plǎtitǎ la scadențǎ, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadențǎ pânǎ în momentul plǎții, în cuantumul convenit de pǎrți sau, în lipsǎ, în cel prevǎzut de lege, fǎrǎ a trebui sǎ dovedeascǎ vreun prejudiciu, iar conform art. 1082 din C. Civ. 1864, debitorul este ținut a achita daune interese pentru neexecutarea obligației la termen, or în cauza de fațǎ este de reținut cǎ pârâta nu și-a îndeplinit îndatorirea de platǎ a contravalorii serviciilor prestate, potrivit facturilor emise de către reclamantă.
Prin urmare, având în vedere dispozițiile art. 1 alin. (3) din O. G. nr. 13/2011, coroborate cu prevederile art. 3 alin. (2) din același act normativ, instanța va dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare în cuantum de 69,20 lei, astfel cum a solicitat reclamanta.
În ce privește cheltuielile de judecată, instanța observă că, potrivit art. 1031 alin. (1) din C. proc. civ., Partea care cade în pretenții va fi obligatǎ, la cererea celeilalte pǎrți, la plata cheltuielilor de judecatǎ, iar conform art. 451 alin. (1) din C. proc. civ., în cuantumul cheltuielilor de judecată se include și taxa judiciarǎ de timbru.
Raportat la cauza de față, ținând seama că pretențiile formulate sunt doar în parte întemeiate, reclamanta poate obține restituirea cheltuielilor de judecată doar prin referire la pretențiile ce au fost considerate de către instanță ca fiind întemeiate. Așadar, în condițiile în care pentru suma de 482,26 lei cu titlu de debit principal, împreună cu dobânda legală de 69,20 lei, la care va fi obligată pârâta, ar fi fost datorată o taxă de timbru în cuantum de 50 lei, conform art. 6 alin. (1) din O. U. G. nr. 80/2013 și cum cererea de chemare în judecată a fost admisă numai în parte, instanța va obliga pârâta să achite reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta . SRL, cu sediul în București, .. 10A, Sector 2, înregistrată la O. R. C. sub nr. J40/_/2002, CUI_, în contradictoriu cu pârâta S. L., CNP_, cu dom. în Cluj N., Parc Feroviarilor, nr. 20, ..
Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 482,26 lei cu titlu de debit principal, conform contractelor și facturilor depuse la dosar.
Obligă pârâta să achite reclamantei dobânda legală aferentă debitului principal, în cuantum de 69,20 lei.
Respinge ca fiind neîntemeiate celelalte cereri.
Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Cluj N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.03.2015.
JUDECĂTOR, GREFIER,
P. VICTORIȚA PĂCURARAURA M.
Red. Dact. PVP/ 01.04.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2440/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2455/2015.... → |
|---|
